Florin IORDACHE

Florin IORDACHE
Deputat ales în în data de 30.11.2008, validat în data de 19.12.2008
Partidul Social Democrat Formaţiunea politică: Partidul Social Democrat
Biroul permanent:
Comisii permanente:
Comisii comune:
Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Membru, de la data de 17.02.2009
Comisii speciale:
Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă Membru, de la data de 09.03.2009
Comisia comună specială pentru analizarea crizei intervenite în funcționarea justiției Preşedinte, de la data de 28.09.2009
Subcomisia comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal şi a Codului de procedură penală Membru, de la data de 09.03.2009
Comisia comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României Membru, de la data de 22.04.2010
Comisii de anchetă:
Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Delegațiile Parlamentului României la organizații parlamentare internaționale:
Istoric activitate parlamentară:
Camera De la Până la
Camera Deputaţilor 11.12.2000 12.12.2004
Camera Deputaţilor 13.12.2004 14.12.2008
Camera Deputaţilor 15.12.2008 18.12.2012
Camera Deputaţilor 19.12.2012 19.12.2016
Camera Deputaţilor 20.12.2016 20.12.2020
Istoric Biroul permanent:
Istoric Comisii permanente:
Istoric Comisii comune:
Istoric Comisii speciale:
Istoric Comisii anchetă:
Istoric Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Istoric Delegațiile Parlamentului României la organizații parlamentare internaționale:
Go to top