|
Număr de înregistrare: |
398
|
Data de postare a opiniei: |
17.05.2016 18:48:00
|
De la: |
Alin Voicu-Comendant
|
|
Textul opiniei: |
Cîteva considera?ii asupra Proiectului de lege B264/ 2016 (Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.53 din 24 ianuarie 2003 - CODUL MUNCII) —- Ca orice schimbare, necesita o analiza de caz. La baza argumentului *economico-social* sta o întrebare simpla: care este valoarea timpului liber al omului vazut, printre altele, ca agent economic din chiar pricina muncii pe care o presteaza? Raspunsul depinde în prima instan?a, teoretica, sa-i spunem, de cadrul ?i demersul economic adoptat în analiza. Aici vom adopta cadrul rogenian în contrast cu cel neoclasic.
O prima observa?ie este ca modelul, cadrul, conteaza: daca admitem sa procesul economic este profund entropic ?i, în consecin?a, trebuie sa fie antropomorfic (Carnot), scopul muncii ?i a activita?ii economice în general poate fi privit ca un mijloc pentru a genera, men?ine ?i promova bucuria de a trai, “seva vie?ii.” Ca aproxima?ie cu scop ilustrativ, se poate considera modelul fabricii ca teren de analiza (no?iunea este mult mai profunda decît pare la o vedere cursorie—Georgescu-Roegen o considera o minune a lumii). În acest context, scopul politicii economice este de a minimiza durata de repaus a activelor (?i activita?ilor) fabricii—cîta vreme atît capitalul cît ?i munca sînt implicate în produc?ie, ideea devine: munca trebuie prestata în a?a fel încît produc?ia sa fie men?inuta sau sa creasca (ignoram în acest argument saltul calitativ ?i privim fabrica drept un proces de re-produc?ie, pe linia lui Quesnay sau Marx în accep?iunea lui Schumpeter—ciclul re-produc?iei[8]).
Pe de alta parte, modelul marxist cît ?i mult-prealaudatul model neoclasic (cel pu?in de la Ricardo încoace) vede timpul liber ca avînd valoarea zero[2], aratîndu-se astfel steril pentru fundamentarea unei politici economice viabile. De?i, într-adevar, într-o economie în care timpul liber este *nedorit* valoarea lui este zero, e.g., o economie cu exces/ redundan?a de for?a de munca (Georgescu-Roegen, Ricardo), *speran?a* este ca România nu face parte din acel grup (de?i, pentru orice ?ara, ar trebui sa existe o “economie specifica,” într-un sens similar no?iunilor de caldura sau greutate specifica din fizica). Din acest punct de vedere, Proiectul pare a se înscrie pe o traiectorie benefica, net.
Trebuiesc cumpanite beneficiile sociale cu obiectivele economice ale României—iata cîteva considera?ii:
Beneficii Mai mult timp liber poate însemna un nivel de trai mai înalt, mai multa “bucurie a vie?ii” pentru românii salaria?i Beneficii sociale ?i de sanatate, rezultînd, posibil, în reduceri ale cheltuielilor statului cu spitale, medicamente, etc., cel pu?in în termen imediat/scurt. Pe de alta parte, nici timpul liber nu e lipsit de accidente Poten?ialul de a reduce ?omajul prin deschiderea unor noi intervale de timp de lucru pentru angaja?i noi. Conform Proiectului (Art. 2, pentru CM 113.2), “se poate opta ?i pentru o alta varianta de repartizare inegala a timpului de munca.” În felul acesta se pot creea oportunita?i noi de munca, chiar cu norma sub nivelul întreg. Acesta a fost mobilul principal dar nemarturisit pentru legea similara din Fran?a: “breaking a taboo, Economy Minister Emmanuel Macron has begun to openly question whether the measure — which was passed in 2000 by a Socialist government to encourage job creation — still serves the country’s needs.”[5] Proiectul poate fi înfa?i?at, dupa ini?iatorii lui, ca avînd scopul de a “sprijini salaria?ii in lupta lor cu stressul inerent de zi cu zi,” de asemenea…[9] Imita?ia o fi cel mai sincer mod de a flata[11], dar experimentele din Fran?a, Suedia, Germania nu par pe deplin concludente Reducerea sarcinii pentru salaria?ii români poate aduce beneficii electorale proponen?ilor ?i sus?inatorilor (poate pe buna dreptate)
“Costuri” În termen imediat, efectul asupra produc?iei este probabil negativ. Aceasta însemna ca Proiectul va întimpina opozi?ie de la angajatori sau, în fa?a inevitabilita?ii, cereri de înlesnire/ subven?ionare pentru o perioada de tranzi?ie—deci un efect negativ asupra bugetului statului. (Schimbarea are un cu efect semnificativ: 4,75 milioane de persoane salariate cu venit mediu net de 1700 lei/luna.[1]). De?i IMF î?i frînge mîinile asupra nefericirilor economice ce li se pare ca a?teapta România în 2017[10], n-ar fi rau ca o analiza de cost sa fie facuta aici. Pe termen scurt, Proiectul va introduce o distorsiune (mare? mica? trebuie analizat) în modul de stabilire a pre?urilor pentru bunurile produse (chiar ?i neoclasicul ar fi de acord). Angajatorul va considera reducerea timpului de lucru o cheltuiala în plus (ceea ce este) pentru acela?i nivel de produc?ie (va trebui sa angajeze pe altcineva pentru cele doua ore, ca sa zicem a?a ?i foarte naiv). Alternativ, angajatorul poate lua masuri de cre?tere a *intensita?ii*[4] muncii (“lucram mai vioi”)în cele 38 de ore, cu efect prezumtiv nociv (conform logicii Proiectului) asupra celui ce munce?te—aceea?i munca în mai pu?in timp: aceste tendin?e vor necesita un mijloc de echilibrare Deoarece Proiectul zice (bine) ca nivelul de salarizare nu se va schimba de?i durata muncii prestate scade cu doua ore, în mod inevitabil angajatorul va dirija procedurile de salarizare pe termen mediu ?i lung în a?a fel încît sa evite scaderea profitului. O metoda observata în SUA, de exemplu, este reducerea numarului de angaja?i salariza?i cu norma întreaga. Conform Proiectului, ace?tia nu par a fi sub inciden?a schimbarilor propuse
Dincolo de acestea, este demn de observat
Ca din punct e vedere economic, cel mai u?or mod de a cre?te este *prelungirea* zilei/timpului muncit. Acesta este un aspect greu de tagaduit cu privire la cre?terea exploziva a economiilor capitaliste mai ales în sec. XVIII-XIX, un altul fiind nivelul cererii, altul debu?eurile, etc. Un amanunt semnificativ este, de exemplu, faptul ca legi cu privire la ziua de munca (70 ore/ saptamîna, 1850) ?i a muncii minorilor (10 ore pe zi, 1842) au aparut in SUA destul de tirziu [3]; ?i ca, Experien?a Fran?ei cu saptamîna de lucru redusa (35 de ore) luata ca suport/ exemplu de catre proponen?ii Proiectului este inconclusiva.[5, 7] De notat ca legea franceza stabilie?te numarul de ore de munca drept un prag dupa care lucratorul trebuie platit altfel (i.e., mai mult; în SUA, timpul suplimentar este de cele mai multe ori între 1.5-2.0 ori rata orara de program normal—dar aici apare problema masurarii performan?ei de lucru (productivita?ii) pe care Fran?a nu o rezolva ci îi da o solu?ie “de sus în jos”, legiferînd numai acest prag arbitrar Conform cadrului stabilit mai sus, în contextul fabricii, este destul de u?or de masurat ?i de ajustat productivitatea muncii (în limitele posibilului fizic/material) daca lucratorul produce bunuri mai mult sau mai pu?in fizice—aici ora poate fi considerata o proxi-masura adecvata; probleme însa survin odata cu faptul evident ca exista muncitori/ lucratori/ amploaia?i care nu produc direct (adminstratori/ management) ?i deci a caror performan?a este adeseori nemasurabila[6]—faux frais de production. Constrastul efectului asupra muncitorilor blue ?i white-collar în Fran?a poate fi edificator.[7]
Concluzie
Trebuie definit ?i cîntarit obiectivul principal în lumina consecin?elor de prim ?i cel pu?in secund ordin ale Proiectului, fiind con?tien?i ca:
[O]ne of the “secrets” by which the advanced economies have achieved their spectacular economic development is a long working day. The length of the working day, although an economic lever that can be used directly and without delay, in not a coordinate in any neoclassical model of *economic development* [emf. adaugata]… In view of our loudly proclaimed aims, to help the underdeveloped economies not only to make progress but to make *rapid* progress, the legal regimen of the eight-hour day in such economies (even in those where overpopulation brings about unwanted leisure) is a patent incongruity, if not a planned anachronism as well.[3]
Alin Voicu-Comendant avcavc@yahoo.com
—- Adelina Mihai, “Pentru prima oara ZF prezinta distribu?ia detaliata a salariilor…”, *Ziarul financiar*, 6-mai-2016 Nicholas Georgescu-Roegen, *The Entropy Law and the Economic Process*, Harvard University Press, 1979, p. 285-290 Georgescu-Roegen, p. 247 ?i nota 54 Pentru acest concept aplicat la placere ?i timp liber, v. H.H. Gossen, *Entwickelung* ?i introducera la traducerea in limba engleza (MIT Press, 1983) editata de Georgescu-Roegen ?i Marx, *Capitalul*, I, iv (c). E. Pfanner, “France"s short work week a mixed blessing”, *New York Times*, 17-iun-2002, ?i evolu?ia consemnata în 2014 de o repriza la NYT, Liz Alderman, “In France, New Review of 35-Hour Workweek”, 26-nov-2014, “in reality, France’s 35-hour week has become largely symbolic, as employees across the country pull longer hours and work more intensely, with productivity per hour about 13 percent higher than the eurozone average” Georgescu-Roegen, Measure, Optimum paper R. Venturi, ”Busting the myth of France"s 35-hour workweek”, BBC, 13-mar-2014, care tinde sa sus?ina concluzia ca efectul este diferit asupra lucratorilor din fabrica fa?a de cel asupra celor din birouri: “Blue-collar workers are expected to work precisely 35 hours, but the hours white-collar workers (cadres in French) amass each week are not clocked. Like professionals in, say, the United States, most cadres work until the tasks at hand are done. But unlike in the US, French professionals are compensated for the hours they work beyond 35 with rest days, which are negotiated on a company-by-company basis (there were nine rest days, on average, given by companies in 2013).” J. Schumpeter, *Theory of Economic Development*, 1911/1934 Catalina Manoiu, “Proiect de lege: Saptamîna de lucru sa aiba 38 de ore…”, Mediafax, 12-mai-2016 ***, “FMI anun?a sfîr?itul petrecerii în România”, *Ziarul Financiar*, 11-mai-2016 https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Caleb_Colton
|
|
|
|