Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Declaraţiile domnului senator Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, la finalul şedinţei de luni, 29 iunie a.c. a Biroului permanent - 29 iunie 2015

Domnul senator Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, a anunţat deciziile adoptate în cadrul şedinţei de luni, 29 iunie 2015, a Biroului permanent.
Programul de lucru al Senatului pentru ziua de luni, 29 iunie  a.c. a rămas neschimbat, cuprinzând lucrări în plen în intervalul orar 16.00-18.00 şi sesiunea de întrebări şi interpelări începând cu ora 18.15, până la ora 19.45. În cadrul lucrărilor în plen, votul final pentru proiectele de legi cu caracter organic a fost fixat pentru ora 17.00.
Marţi, 30 iunie a.c., de la ora 15.00 la ora 17.00, va avea loc şedinţa de plen a Senatului, iar la ora 17.00, a fost programată o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru acordarea votului asupra propunerii de numire în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Mihai Răzvan Ungureanu.
În cadrul şedinţei Biroului permanent au fost repartizate comisiilor de specialitate proiectele de legi cu care Biroul permanent al Senatului a fost sesizat.
A existat un proiect de hotărâre din partea Comisiei pentru Regulament  cu privire la obligativitatea ca din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să facă parte numai senatori cu studii juridice, care nu a fost însuşit de Biroul permanent pentru a fi introdus pe ordinea de zi a plenului de luni, 29 iunie a.c., deoarece acest apanaj al componenţei  comisiilor aparţine grupurilor politice. Biroul permanent poate face o recomandare ca din comisiile permanente să facă parte senatori care au expertiză în materie, dar nu poate impune, în nici un caz, printr-o hotărâre, componenţa comisiilor permanente.
De asemenea, Biroul permanent a primit din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări un proiect de hotărâre privind constituirea Subcomisiei pentru dialog cu instituţiile europene, ca mecanism destinat controlului executării deciziilor adoptate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către autorităţile naţionale. Înfiinţarea acestui mecanism a fost recomandată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Proiectul de hotărâre a fost returnat Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru reformulare, astfel încât să se orienteze fie pe mecanismele de verificare ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, fie pe cele de verificare ale Uniunii Europene.
De asemenea, se vor vota candidaturile doamnei Crina Mihaela Letea, din partea Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor pentru a deveni membru supleant în Consiliul Naţional pentru Integritate şi a domnului Alin Lucian Emanuel Antochi, ca membru titular în CNI.
În ceea ce priveşte activitatea externă, au fost aprobate, cu o singură excepţie, toate solicitările de deplasări în străinătate, a fost acceptată organizarea de către România a celei de-a 46 Sesiuni Plenare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre la Bucureşti, în perioada 25-27 noiembrie 2015, România deţinând preşedinţia în exerciţiu a APCEMN.


Direcţia Presă, Comunicare şi Imagine


Go to top