Preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut luni, 10 noiembrie 2014, o întâlnire cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Patronatului Român.
În cadrul acesteia, au fost discutate o serie de aspecte referitoare la problemele cu care se confruntă mediul de afaceri din România, dar şi posibile soluţii pentru remedierea acestora.
Preşedintele Senatului a apreciat că se pot găsi soluţii pentru problemele investitorilor, pentru creşterea competitivităţii economiei: „Vreau să revenim la TVA de 19%, vreau să declanşăm o cruciadă împotriva evaziunii fiscale. Mai mult, precizez încă o dată faptul că nu există nicio intenţie de a modifica cota unică”.
Totodată, în cadrul întâlnirii, preşedintele Senatului a menţionat că, pentru a se dezvolta, investitorii români ar trebui să fie informaţi, în permanenţă, în legătură cu facilităţile şi beneficiile pe care le oferă statul.
Mai mult, Călin Popescu-Tăriceanu a apreciat: „Ar fi extraordinar dacă aţi începe activităţi de pregătire a întreprinzătorilor români bazate pe fonduri europene.”