Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Şedinţa Biroului Permanent al Senatului - 3 mai 2016

La finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului României de  marţi, 3 mai 2016, domnul senator Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, a făcut următoarele declaraţii:
„Astăzi Biroul Permanent al Senatului a dezbătut şi aprobat toate punctele înscrise pe ordinea de zi, a repartizat proiectele de acte normative, a aprobat prelungirea de la 45 la 60 de zile a termenului de dezbatere pe două acte normative importante, considerate a fi complexe, urmând a fi supuse şi plenului de astăzi, a aprobat, de asemenea, solicitarea unor colegi cu privire la retragerea unor acte normative şi a trimis spre informare, din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, o minută privind reprezentarea Senatului la reuniunea Platformei de cooperare a autorităţilor independente şi a instituţiilor anticorupţie.
A fost aprobat programul de lucru pentru această săptămână: cel de astăzi este cel obişnuit, mâine, până la ora 10.00, vor fi declaraţii politice, iar de la ora 10.00 se va desfăşura şedinţa Camerelor reunite; după amiază, de la ora 13.00, vor avea loc şedinţele comisiilor parlamentare.
Programul de săptămâna viitoare este cel clasic: luni, zi plină; marţi – şedinţă de plen până la ora 13.00, după amiază – comisii, urmând ca, probabil, de săptămâna cealaltă să existe o modificare a programului care nu a fost încă aprobată. Astăzi am aprobat numai cele trei solicitări de relaţii parlamentare externe aflate pe agendă şi, de asemenea, am luat act de informările cu privire la vizitele pe care delegaţii ale Senatului le-au făcut în perioada anterioară.”


Go to top