Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Declarația Președintelui Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu – In memoriam Shimon Peres

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, i-a adus un omagiu importantului om de stat israelian Shimon Peres, decedat miercuri, 28 septembrie 2016.
“Bănuiesc că ați aflat cu toții despre moartea fostului președinte al statului Israel, Shimon Peres.
Doresc ca în numele cetățenilor români, al senatorilor și al meu personal să transmit condoleanțe poporului israelian, statului Israel, pentru dispariția lui Shimon Peres, un binecunoscut om de stat care a contribuit, prin eforturi personale, la crearea statului Israel, la consolidarea și întărirea acestuia.
Shimon Peres a fost președinte al statului Israel, prim-ministru în două rânduri, ministru de Externe și a deținut în total nu mai puțin de 12 ministeriate în decursul îndelungatei sale cariere politice. Este considerat unul dintre părinții fondatori ai statului Israel.
Am avut deosebita onoare să-l cunosc personal în 1997, într-o vizită oficială pe care am făcut-o în Israel - moment în care Shimon Peres nu deținea nicio funcție – și m-au impresionat în mod deosebit înțelepciunea și viziunea sa îndreptată irevocabil către o lume mai bună, o lume a păcii.
A fost, alături de Ytzhak Rabin, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
Ceea ce vreau să remarc în legătură cu Shimon Peres este că în ultimii, ani, pe lângă eforturile pe care le-a dedicat păcii în Orientul Mijlociu, a avut un rol esențial în dezvoltarea sectorului start-up-urilor, al inovațiilor și noilor tehnologii în Israel. Poate părea surprinzător faptul că, deși avea o vârstă înaintată, a înțeles potențialul acestui motor economic de a oferi statului Israel posibilitatea să devină nu numai o țară cu un rol strategic în Orientul Mijlociu, ci și unul dintre promotorii și liderii acestui domeniu esențial pentru dezvoltarea umană, pentru dezvoltarea societății.
A fost un om cu viziunea viitorului și a speranței și nu a rămas ancorat, cum au făcut, poate, alți lideri din zonă, în logica războiului, o logică greșită, o logică a confruntării.
De aceea cred că Shimon Peres a fost atât de prețuit, iar activitatea sa a fost atât de apreciată și răsplătită atât în Israel, cât și pe plan internațional”.
Folosesc acest prilej pentru a-i invita pe colegii mei, liderii grupurilor parlamentare din Senatul României, să mă însoțească pentru a participa cu toții la funeraliile naționale care vor fi organizate în Israel.
De asemenea, fac un apel la liderii partidelor politice să participe la aceste ceremonii, ca un gest de prețuire pe care cred că-l datorăm cu toții adevăraților oameni de stat".
 
 
Direcția Presă, comunicare și imagine
 


Go to top