Discursul domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului României, la ceremonia de oferire a însemnelor de Cavaler al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare
Reşedinţa Franţei, joi 5 martie 2015, orele18.00

Domnule Preşedinte Ion Iliescu,
Domnule Preşedinte Emil Constantinescu,
Alteţele Voastre Regale,
Domnule Ambasador,
Distinşi invitaţi,
Dragi prieteni,

Mă onorează în mod deosebit acordarea acestei înalte distincţii din partea Franţei, o ţară de care noi românii ne simţim atât de legaţi prin nenumărate fire istorice şi, în egală măsură, o ţară care a oferit atât de mult întregii umanităţi în ceea ce priveşte promovarea unor valori precum libertatea, egalitatea, democraţia, drepturile omului, dezvoltarea culturii şi a artelor.
Aşa cum ştim cu toţii, între România şi Franţa există astăzi un parteneriat strategic foarte important. Dar, dacă am revedea istoria noastră comună din ultimele două secole, legăturile strânse dintre România şi Franţa, dintre cele două popoare, cred că pot spune că ceea ce ne leagă sufleteşte depăşeşte cu mult parteneriatul de care vă vorbeam.
Nu greşim cu nimic afirmând că între noi a fost clădit, în timp, un excepţional şi unic parteneriat istoric.
Eu am acum toate motivele să cred că un astfel de parteneriat nu poate fi de nimic zdruncinat şi va exista încă mult timp de acum înainte.
Aşa cum este ştiut, încă din epoca de început a afirmării identităţii noastre naţionale, Franţa a acordat un sprijin esenţial poporului nostru aflat în etapa de creare a statului modern român. Descoperirea latinităţii poporului român, mijloc ideal de afirmare a locului nostru în Europa, a creat de la început sentimentul unei relaţii de rudenie, cu totul excepţional, cu Franţa.
De aceea doresc să vă redau în continuare un scurt pasaj dintr-o scrisoare a marelui om de stat și prim-ministru al României, Ion. C Brătianu, către Edgar Quinet, în iunie 1848, pentru a înțelege mai bine sentimentele de recunoștinţă și afecțiune pe care le nutreau românii la adresa Franței:
„Toată speranţa noastră este…. în voi, în a doua noastră patrie. Şi este adevărat. Orce Român are două patrii: mai întâi pământul în care s-a născut, şi apoi Franţa…
Franţa ne-a născut, ne-a învăţat carte. Scânteia care încălzeşte patria noastră am luat-o de la căminul Franţei…
Mai aminteşte-i încă Franţei că suntem fiii ei: că ne-am luptat pentru dânsa pe baricade. Adaugă că ceea ce am făcut, după pilda ei am făcut […]”
Generaţia Revoluţiei de la 1848 datorează foarte multe ideilor promovate de Franţa într-o epocă în care Parisul devenise capitala progresului în Europa. Mai apoi, sprijinul Franţei avea să fie decisiv în ceea ce priveşte realizarea unirii din 1859 şi în tot parcursul tânărului stat naţional român în cursul secolului al XIX-lea. Odată cu intrarea în complicatul secol XX, ţările noastre au fost aliate în cursul Marelui Război din 1914 – 1918 şi, mai apoi, în perioada interbelică.
În toată această perioadă, prezenţa franceză în România s-a făcut simţită, nu doar în complicatul joc al politicii internaţionale, ci şi în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea culturii, a artelor, a picturii, a dramaturgiei şi arhitecturii. Modelul reprezentat de Franţa apare mereu ca un reper esenţial în configurarea opţiunilor principale de civilizaţie şi de cultură în ţara noastră.
Din păcate, după 1945 România avea să cadă pradă unui regim totalitar brutal şi care nu a ezitat să decimeze elita politică şi culturală a ţării. În toată acea perioadă, pentru mulţi tineri români, printre care m-am numărat şi eu, limba şi cultura franceză au reprezentat o cale de evadare şi de menţinere a legăturilor cu tradiţiile culturii europene din care România fusese parte. Pe de altă parte, în toţi acei ani Franţa a oferit ospitalitate şi protecţie unor reprezentanţi eminenţi ai exilului românesc cu precădere al celui cultural. După 1989 am avut bucuria de a participa personal la reînnodarea acestei relaţii cu totul şi cu totul deosebite.
Am văzut cu toţii Franţa ca fiind un partener de nădejde al României pe drumul perfecţionării democraţiei şi al economiei de piaţă. Mai apoi ea avea să fie unul dintre cei mai importanţi avocaţi al României pe drumul aderării la NATO şi la UE.
În acest sens nu pot ezita în a menţiona numele preşedintelui Jacques Chirac care, prin acţiunile sale politice a arătat că este un mare prieten al poporului nostru şi un sprijin esenţial pentru cauza românească în Europa, de reinserare în structurile euro-atlantice.
Încheind acest traseu istoric, cred că putem ajunge la concluzia că Franţa a fost mereu un pic sentimentală când a fost vorba despre români. Acest lucru este de natură să ne emoţioneze şi cred că el stă la baza relaţiei speciale dintre cele două popoare şi cele două ţări.
Fără nici o îndoială că un astfel de parteneriat istoric, o astfel de relaţie cu totul şi cu totul aparte merită din plin să fie dezvoltate mai departe, în deceniile care urmează.
România a aderat destul de recent la Uniunea Europeană, dar ataşamentul nostru pentru acest proiect politic esenţial pentru Europa la scara istoriei este deplin. Ştim foarte bine care a fost contribuţia Franţei la pornirea acestui proiect politic în anii 1950 şi de aceea credem că ea trebuie să simtă în România un sprijin pentru poziţia ei de lider al proiectului european şi de motor al construcţiei europene pe mai departe.
Acest sprijin este motivat de susţinerea pe care o primesc din partea noastră acele valori pe care Franţa le-a personificat atât mult timp în istoria Europei: libertatea, egalitatea, democraţia, progresul economic şi social, dreptul la demnitate şi prosperitate al fiecărei fiinţe umane, înţelegerea şi cooperarea între ţări şi între popoare.
Este greu să enumerăm prea repede toate acţiunile politice comune ale ţărilor noastre de după 2007. Îmi amintesc cu mare plăcere de cooperarea excepţională din perioada în care am fost Prim Ministru al României, de foaia de parcurs convenită cu Primul Ministru François Fillon şi care a dus la rezultate foarte bune pentru ambele ţări, la sprijinul primit din partea Franţei pentru propunerea noastră de desemnare a unui specialist român de mare valoare, Dacian Cioloş, într-o funcţie importantă în Comisia Europeană.
Nu pot trece peste cooperarea economică dintre ţările noastre. Franţa este unul dintre cei mai mari investitori în România iar contribuţia capitalului francez la progresul general al economiei noastre este de netăgăduit. Dacă am putea face o listă a agenţilor economici – fanion din economia noastră, putem spune că locul întreprinderilor franceze este bine evidenţiat şi excepţional de important.
Este cunoscut în întreaga lume faptul că investiţiile franceze în ţara noastră, colaborarea între specialiştii din cele două ţări, însumarea expertizelor oferite de cele două ţări în diferite domenii au dus la realizarea unor produse industriale de excepţie, care au pus România pe harta economiei mondiale.
Dar cred că la fel de importantă este colaborarea în sfera culturii. România şi Republica Moldova sunt ţări membre ale marii familii internaţionale a francofoniei iar aceasta este rezultatul uneia dintre moştenirile noastre istorice cele mai importante. Vigoarea tradiţiei francofone a poporului nostru este cel mai bine dovedită de faptul că ea a putut trece peste decenii de regim totalitar comunist, de suferinţe, de falsificare a istoriei şi a tradiţiilor noastre. Renaşterea spiritului francofon după 1989 şi chiar a unei anumite francofilii specifice românilor nu sunt nimic altceva decât o reîntâlnire cu acele valori care fac parte integrantă din cultura noastră naţională aşa cum a fost ea configurată în ultimele două secole.
De aceea trebuie să încurajăm orice element de progres în ceea ce priveşte relaţiile culturale dintre popoarele noastre, colaborarea pe tărâmul francofoniei, a învăţământului la orice nivel, a artelor sau literaturii.
În acest sens, faptul că în Bucureşti avem de câţiva ani un liceu francez de un nivel deosebit de înalt din toate punctele de vedere este o performanţă deosebită care se cere conținută în anii viitori la nivel universitar, al cercetării ştiinţifice, al cooperării academice.
Iată că avem nu doar tradiţii ci şi premise extraordinar de favorabile în ceea ce priveşte cooperarea noastră de acum înainte în toate privinţele.
De aceea închei exprimând convingerea că relaţiile dintre România şi Franţa vor merge în continuare pe un drum ascendent în toate planurile pe care le-am evocat.
Vă mulţumesc !