Marţi, 25 octombrie 2016, a avut loc ultima ședință din această legislatură a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Serbia, la inițiativa domnului senator Ben-Oni Ardelean, preşedintele Grupului și cu participarea E.S. domnul Branko Brankovič, ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti.
Cele două părţi au realizat o trecere în revistă a relaţiilor bilaterale româno – sârbe desfăşurate în timpul actualului mandat parlamentar, subliniind succesele înregistrate în această perioadă, prin intensificarea relaţiilor la nivel parlamentar, un accent deosebit punându-se pe activitatea Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Serbia, ale căror întâlniri oficiale şi informale constituie un veritabil exemplu de bune practici în domeniu.
În finalul întrevederii, ambele părţi şi-au reiterat dorinţa de continuare şi intensificare a relaţiilor parlamentare bilaterale şi în următorul mandat legislativ, accentuând legătura de prietenie dintre cele două popoare.
La discuţii au mai participat: domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, domnul deputat Slavomir Gvozdenovici şi domnul deputat Ion Pârgaru, membru al Grupului. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a fost reprezentat de domnul Alexandru Ene, directorul Direcției Balcanii de Vest și Cooperare Regională.