Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Mesajul Președintelui Senatului României, Crin Antonescu, cu prilejul comemorării a 24 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989

”Astăzi,  la 24 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, este momentul în care ne amintim cu pietate și recunoştinţă de martirii luptei împotriva regimului totalitar comunist.
Suntem ceea ce suntem acum şi pentru că unii dintre noi au avut curajul să spere, să creadă în schimbare şi să acţioneze, cu preţul sacrificiului suprem, pentru recâştigarea demnităţii şi valorilor naţionale. În acele zile, conştiinţa naţională şi dorinţa de libertate au cântărit mai mult decât teama faţă de un sistem autoritar, construit prin frică şi manipulare.
22 decembrie 1989 are o semnificaţie aparte pentru istoria poporului român şi pentru evoluţia ţării noastre. Această zi simbolizează triumful revoluţiei asupra regimului comunist și apariţia primelor centre de putere care au readus apoi România pe linia tradiţiilor sale democratice şi parlamentare.
În decembrie 1989 s-au deschis larg porţile către libertate și de atunci s-au făcut paşi importanţi, s-au parcurs etape semnificative care au ancorat solid şi ireversibil România în parcursul său democratic şi european. În aceşti ani care s-au scurs de la Revoluţie, instituţiile statului de drept, sistemul politic bazat pe alegeri libere şi pluralism, principiile economiei de piaţă, libertatea cuvântului şi proprietatea privată au devenit realitate.
Sacrificiul celor care s-au jertfit la Revoluţie a însemnat despărţirea definitivă de un trecut sumbru. Le datorăm martirilor eroi respectul și recunoștința noastră pentru că au avut curajul de a ne schimba destinul. Nu avem voie și nu avem dreptul să îi uităm, indiferent de greutăţile prezentului sau de provocările viitorului!”

22 decembrie 2013                                                                                              Direcția de Presă


Go to top