Vineri, 26 iunie a.c., cu ocazia celei de-a treia părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 22-26 iunie a.c.) senatorul Viorel-Riceard Badea a luat cuvântul, în plenul Adunării, pe marginea raportului cu tema: “Recunoașterea și prevenirea neorasismului”, raportor dna. Milena Santerini (Italia, Grupul Socialist).
Potrivit senatrului Badea, neorasismul înlocuiește ierarhia raselor, ce stătea la baza rasismului tradițional, cu ierarhia culturilor, însă ambele forme pretind să explice, să legitimeze și să alimenteze tipuri de comportament sau de discurs discriminatorii. A menționat că instabilitatea politică din nordul Africii și Orientul Mijlociu și criza economică sunt printre principalii factori care au condus la exacerbarea acestui fenomen extrem de periculos, a cărui imagine de ansamblu este ilustrată de discursurile politice din ultimii ani și prin monitorizarea mediului online.
Parlamentarul român a remarcat că dorința nestăvilită de a câștiga cât mai mulți simpatizanți a determinat numeroși oameni politici să exploateze în scop electoral temerile cotidiene ale cetățenilor, printre acestea un loc central ocupând frica de migranți, islamofobia, antisemitismul și discriminarea populației Roma. În același context, a declarat că “temerile crescânde în rândul populației hrănesc mutanți politici, care preiau îngrijorările cetățenilor și oferă așa-zise soluții, incompatibile cu acquis-ul democratic pe care l-am crezut ireversibil instaurat în societățile noastre.”
În intervenția sa, referindu-se la manifestări de tip neorasist, s-a referit la reacția de acum câteva luni a unui eurodeputat italian aparținând Ligii Nordului, care, în urma sinuciderii unui deținut român într-o închisoare din Italia declara:“Un român și-a pierdut viața în închisoare? Nu dau doi bani pe asta. Am cheltuit o grămadă de bani. Dacă vor fi cât mai mulți români care se vor întoarce la ei acasa nu voi fi decât mulțumit.” În același conext, a menționat mișcarea PEGIDA (Patrioții Europeni contra islamizării Occidentului) din Germania (Landul Saxonia), ai cărei lideri promovează imigrația pe criterii “calitative”, în condițiile în care landul Saxonia are cel mai redus procentaj de străini din Germania.
În încheiere, a evidențiat faptul că libertatea de expresie reprezintă una dintre valorile esențiale ale unui stat democratic, însă invocarea sa abuzivă, cu scopul de a răspândi mesaje care incită la ură, aduce atingere înseși coexistenței pașnice între cetățeni.