Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Domnul senator Viorel-Riceard Badea, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE

Marți, 27 ianuarie a.c., cu ocazia primei părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 26-30 ianuarie a.c.), senatorul Viorel-Riceard Badea a prezentat, în cadrul reuniunii Comisiei pentru egalitate și nediscriminare a APCE,  memorandumul proiectului de raport cu tema “Egalitate și nediscriminare în accesul la justiție”.
 
Prezentarea sa a fost precedată de intervenția lui Stéphane Leyenberger,  secretarul Comisiei Europene pentru Eficienţa Justiţiei (CEPEJ), care a relevat, printre altele, necesitatea asigurării accesului neîngrădit la justiție pentru orice pesoană, obiectiv care nu poate fi atins decât prin extinderea în continuare a sferei de aplicare a asistenței juridice în statele membre ale Consiliului Europei.
 
În expunerea sa, parlamentarul român a menționat că egalitatea în fața legii reprezintă un concept abstract care, pentru a deveni aplicabil situațiilor cotidiene, necesită o acțiune susținută din partea decidenților politici. Potrivit proiectului de raport, există o serie de grupuri vulnerabile în societate al căror acces la justiție este îngreunat, printre acestea aflându-se victimele infracțiunilor, migranții, refugiații și apatrizii, persoanele aparținând minorităților naționale și lingvistice, persoanele afectate de dizabilități etc.
 
Potrivit parlamentarului român, obligativitatea acordării - în cauzele penale și în unele cauze civile - a asistenței juridice, așa cum prevede art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este în practică împiedicată de factori, precum: lipsa încrederii în autorități, necunoașterea legii, teama costurilor prea mari pe care le-ar presupune exercitarea accesului la justiție, teama migranților de a fi returnați dacă se adresează justiției pentru valorificarea drepturilor de care dispun.


Go to top