Domnule Președinte Traian Băsescu
Domnule Președinte Ion Iliescu
Domnule Președinte Emil Constantinescu
Alteța Dumneavoastră Regală
Domnule Prim-Ministru
Stimați membri ai Guvernului
Doamnelor și domnilor senatori și deputați
Reprezentanți ai Corpului Diplomatic,

Se împlinește in aceste zile un deceniu de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, NATO. La 29 martie 2004, România devenea membru cu drepturi depline al NATO, în cadrul celui mai amplu val de lărgire a organizației din întreaga istorie a acesteia.
Acest eveniment istoric a reprezentat o componentă esențială în desăvârșirea marelui proiect național de inserare a spațiului românesc în structurile și sistemul de valori democratice, de libertate și civilizație, pe care Europa Occidentală nu a încetat să-l reprezinte. Inaugurat încă în epoca revoluțiilor de la 1848, acest mare proiect național de modernizare a României a fost susținut de principalele forțe politice ale timpului, dintre care Partidul Național Liberal s-a distins prin viziune strategică și consecvență. Întrerupt brutal de Al Doilea Război Mondial și de Războiul Rece care i-a urmat, acest proiect major a fost reluat cu o intensitate sporită după prăbușirea dictaturii comuniste. 
În contextul deciziei istorice a NATO de a admite democrațiile restaurate din Centrul și Estul Europei ca membri cu drepturi depline ai organizației, voința politică de integrare europeană și euro-atlantică a cetățenilor României s-a exprimat ferm și clar cu prilejul alegerilor din 1996. Viziunea politică și curajul de a asuma decizii dificile pe care le-a manifestat guvernarea de coaliție dintre 1996 și 2000 a fost continuat ca angajament bi-partizan în anii imediat următori; continuitatea de acțiune sistematică a celor mai importante instituții ale statului român în favoarea integrării europene și euro-atlantice a avut drept corolar faptul că, la summit-ul NATO de la Praga, din 2002, România a fost invitată să adere la Organizația Atlanticului de Nord.
De atunci, România a participat direct la acțiunile și deciziile alianței, aducând contribuții pe care recent generalul Philip Breedlove, SACEUR, le-a calificat recent drept extraordinare. Forțele militare române au participat la misiunea din Afganistan, atât la Operațiunea "Enduring Freedom" cât și la tranziția către misiunea ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate). România este printre primele cinci națiuni din punctul de vedere al contribuției la această  operațiune și s-a angajat să contribuie și la Misiunea post-2014, 'Resolute Support'.
Am contribuit la misiunile NATO în Balcani, la diverse misiuni de patrulare aeriană ale NATO, precum și la operațiuni maritime, am asigurat susținere în domeniul comunicațiilor pentru misiunea “Patriot”, probând un nivel remarcabil de inter-operabilitate și vădind același consens dintre factorii politici și cei militari care au asigurat și parcursul de integrare al țării noastre.
România înțelege să răspundă în acest mod asigurării unui statut fără precedent în istoria națională, atât în ce privește securitatea de care beneficiază, cât și în privința locului pe care îl ocupă azi în comunitatea internațională, ca membru al NATO și UE.
Evenimentele din ultimele săptămâni, în care Federația Rusă se manifestă cu atâta agresivitate în raport cu statele suverane din vecinătatea ei apropiată, ne îndeamnă să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă România nu era un partener cu drepturi depline al acestor două organizații. Pe acest fundal, apare cu atât mai nociv faptul că unele partide și personalități politice din România încearcă să instrumentalizeze electoral temele legate de NATO și UE. Interesul național, definit prin consensul unei majorități  mai mult decât semnificative a cetățenilor României și al întregii sale clase politice, se exprimă azi, ca și în ultimii 20 de ani, prin apartenența statului român la structurile europene și euro-atlantice. Această opțiune fundamentală este esențială pentru prezentul și viitorul societății românești. A pune sub semnul întrebării seriozitatea acestui angajament politic și moral fundamental este un act anti-patriotic și un atentat la interesul național. 
Tocmai aceste împrejurări dificile ne obligă nu doar să consolidăm poziția obținută – cu sacrificii și stăruință neînduplecată – acum zece ani, ci și să formulăm mai clar și să susținem cu mai multă energie acele concluzii pe care evenimentele recente ni le evidențiază mai limpede ca oricând.
• România trebuie să folosească întregul său potențial, posibilitățile pe care i le oferă parteneriatul strategic cu SUA și statutul său de membru NATO, pentru a asigura cu toate mijloacele securitatea teritoriului național și a graniței de est a NATO și UE. 
• România trebuie să devină un catalizator cu mult mai activ decât până acum în politicile de consolidare a granițelor NATO și UE, promovând energic asocierea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană ca etapă în procesul de integrare europeană.
• România trebuie să asume rolul de catalizator și în relansarea politicilor de securitate comună și cooperare la Marea Neagră, utilizând toate instrumentele instituționale, parteneriatele sale tradiționale cu statele riverane membre NATO și/sau UE, precum și rolul său istoric de mediator în acest spațiu.
• România trebuie să acționeze cât mai hotărât, atât în cadrul NATO, cât și în cel al UE, pentru o politică energetică inteligentă, care să asigure tuturor statelor europene căi alterntive de aprovizionare, astfel încât să se elimine posibilitatea șantajului energetic din partea oricărui furnizor.
În fine, dar nu în ultimul rând, România trebuie să mobilizeze consensul statelor membre ale ambelor organizații împotriva permanentizării și chiar extinderii zonelor de conflict înghețat, a manifestărilor de iredentism și încercărilor de secesiune în beneficiul unor state învecinate, astfel încât acte de agresiune de tipul celor la care am asistat în ultimele săptămâni să nu se mai poată repeta.
În numele Senatului României, mulțumesc pentru eforturile încununate prin aderarea la NATO tuturor cetățenilor României, care au acceptat sacrificii importante, uneori dureroase, în numele interesului național și pentru apropierea întregii societăți românești de standardele de democrație, legalitate și eficiență pe care le impune apartenența la NATO.
De asemenea, se cuvine să aduc omagiul Senatului României Armatei Române, fără de devotamentul și abnegația căreia nu am fi putut să ne integrăm în cea mai puternică alianță defensivă din istorie. Mulțumesc deasemenea întregului aparat al administrației de stat, în frunte cu diplomații și specialiștii în relații internaționale, precum și serviciilor de informații ale statului român, care au suținut cu competență, profesionalism și seriozitate nedezmințită efortul comun de integrare.
În egală măsură, cred că trebuie să aduc mulțumirile mele tuturor parlamentarilor, membrilor Guvernelor României și predecesorilor mei la conducerea celor două camere ale Parlamentului, care au asigurat perspectiva politică și legislativă a integrării euro-atlantice și totodată consensul politic indispensabil din anii care au pregătit admiterea noastră în NATO.
Se cuvine să exprim în numele Senatului României mulțumirile cele mai sincere foștilor șefi ai Statului Român: Maiestății Sale, Regele Mihai, care, din 1996 când și-a redobândit statutul și cetățenia, a depus eforturi remarcabile în întreaga lume liberă pentru susținerea aspirațiilor legitime de integrare ale poporului român, precum și Președinților Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Președintele Constantinescu a asumat încă din primul moment al mandatului său misiunea de a convinge pe decidenții tuturor statelor membre în NATO și UE de faptul că integrarea României în structurile europene și euro-atlantice reprezintă o decizie necesară și legitimă pentru ambele organizații.
Modul curajos și lipsit de echivoc în care a exprimat adeziunea statului și societății românești la valorile democrației și libertății susținând, în ciuda tuturor obstacolelor, efortul comunității internaționale pentru soluționarea crizei Balcanilor de vest a deschis României porțile Alianței și ale Uniunii Europene.
Președintele Iliescu a continuat acest drum, având privilegiul istoric de a atinge țelul comun al integrării în cursul ultimului său mandat.
Într-un cuvânt, aderarea României la NATO ca membru cu drepturi depline a fost un mare proiect național, susținut de generații succesive; încheierea lui a încununat un efort cu adevărat secular, asigurând României pe termen lung conectarea durabilă la lumea liberă, democratică și prosperă a Alianței Nord Atlantice.

Vă mulțumesc!