Se împlinește astăzi un deceniu de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, NATO. La 29 martie 2004, România devenea membru cu drepturi depline al NATO, în cadrul celui mai amplu val de lărgire a organizației din întreaga istorie a acesteia.
Acest eveniment istoric a reprezentat o componentă esențială în desăvârșirea marelui proiect național de inserare a spațiului românesc în structurile și sistemul de valori democratice, de libertate și civilizație, pe care Europa Occidentală nu a încetat să-l reprezinte. Inaugurat încă în epoca revoluțiilor de la 1848, acest mare proiect național de modernizare a României a fost susținut de principalele forțe politice ale timpului, dintre care Partidul Național Liberal s-a distins prin viziune strategică și consecvență. Întrerupt brutal de Al Doilea Război Mondial și de Războiul Rece care i-a urmat, acest proiect major a fost reluat cu o intensitate sporită după prăbușirea dictaturii comuniste.
În contextul deciziei istorice a NATO de a admite democrațiile restaurate din Centrul și Estul Europei ca membri cu drepturi depline ai organizației, voința politică de integrare europeană și euro-atlantică a cetățenilor României s-a exprimat ferm și clar cu prilejul alegerilor din 1996. Viziunea politică și curajul de a asuma decizii dificile pe care le-a manifestat guvernarea de coaliție dintre 1996 și 2000 a fost continuat ca angajament bi-partizan în anii imediat următori; continuitatea de acțiune sistematică a celor mai importante instituții ale statului român în favoarea integrării europene și euro-atlantice a avut drept corolar faptul că, la summit-ul NATO de la Praga, din 2002, România a fost invitată să adere la Organizația Atlanticului de Nord.
De atunci, România a participat direct la acțiunile și deciziile alianței, aducând contribuții pe care recent generalul Philip Breedlove, SACEUR, le-a calificat recent drept extraordinare. Forțele militare române au participat la misiunea din Afganistan, atât la Operațiunea "Enduring Freedom" cât și la tranziția către misiunea ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate). România este printre primele cinci națiuni din punctul de vedere al contribuției la această operațiune și s-a angajat să contribuie și la Misiunea post-2014, 'Resolute Support'.
Am contribuit la misiunile NATO în Balcani, la diverse misiuni de patrulare aeriană ale NATO, precum și la operațiuni maritime, am asigurat susținere în domeniul comunicațiilor pentru misiunea “Patriot”, probând un nivel remarcabil de inter-operabilitate și vădind același consens dintre factorii politici și cei militari care au asigurat și parcursul de integrare al țării noastre.
România înțelege să răspundă în acest mod asigurării unui statut fără precedent în istoria națională, atât în ce privește securitatea de care beneficiază, cât și în privința locului pe care îl ocupă azi în comunitatea internațională, ca membru al NATO și UE.
Evenimentele din ultimele săptămâni, în care Federația Rusă se manifestă cu atâta agresivitate în raport cu statele suverane din vecinătatea ei apropiată, ne îndeamnă să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă România nu era un partener cu drepturi depline al acestor două organizații. Pe acest fundal, apare cu atât mai nociv faptul că unele partide și personalități politice din România încearcă să instrumentalizeze electoral temele legate de NATO și UE. Interesul național, definit prin consensul unei majorități mai mult decât semnificative a cetățenilor României și al întregii sale clase politice, se exprimă azi, ca și în ultimii 20 de ani, prin apartenența statului român la structurile europene și euro-atlantice. Această opțiune fundamentală este esențială pentru prezentul și viitorul societății românești. A pune sub semnul întrebării seriozitatea acestui angajament politic și moral fundamental este un act anti-patriotic și un atentat la interesul național.
Tocmai aceste împrejurări dificile ne obligă nu doar să consolidăm poziția obținută – cu sacrificii și stăruință neînduplecată – acum zece ani, ci și să formulăm mai clar și să susținem cu mai multă energie acele concluzii pe care evenimentele recente ni le evidențiază mai limpede ca oricând.
• România trebuie să folosească întregul său potențial, posibilitățile pe care i le oferă parteneriatul strategic cu SUA și statutul său de membru NATO, pentru a asigura cu toate mijloacele securitatea teritoriului național și a graniței de est a NATO și UE.
• România trebuie să devină un catalizator cu mult mai activ decât până acum în politicile de consolidare a granițelor NATO și UE, promovând energic asocierea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană ca etapă în procesul de integrare europeană.
• România trebuie să asume rolul de catalizator și în relansarea politicilor de securitate comună și cooperare la Marea Neagră, utilizând toate instrumentele instituționale, parteneriatele sale tradiționale cu statele riverane membre NATO și/sau UE, precum și rolul său istoric de mediator în acest spațiu.
• România trebuie să acționeze cât mai hotărât, atât în cadrul NATO, cât și în cel al UE, pentru o politică energetică inteligentă, care să asigure tuturor statelor europene căi alterntive de aprovizionare, astfel încât să se elimine posibilitatea șantajului energetic din partea oricărui furnizor.
În fine, dar nu în ultimul rând, România trebuie să mobilizeze consensul statelor membre ale ambelor organizații împotriva permanentizării și chiar extinderii zonelor de conflict înghețat, a manifestărilor de iredentism și încercărilor de secesiune în beneficiul unor state învecinate, astfel încât acte de agresiune de tipul celor la care am asistat în ultimele săptămâni să nu se mai poată repeta.
Călin Popescu-Tăriceanu
Preşedintele Senatului