Orice popor care își respectă memoria are un Panteon Național. Marea Britanie și-a inaugurat Panteonul în 1772, Franța în 1790, Germania în 1842, Ungaria în 1847, Portugalia în 1916, Bulgaria în 1978. Panteonul Italiei datează din antichitate, fiind apoi adaptat epocilor care au urmat, iar Panteonul Poloniei, înființat acum câțiva ani prin decizia parlamentului polonez, este aproape finalizat.
De curând am înregistrat în Senatul României propunerea legislativă pentru înființarea Panteonului României. Propunerea mea a fost semnată de 38 de senatori social-democrați. Conform art.1 al propunerii „se înfiinţează Panteonul României, monument național aflat sub egida Parlamentului României și a Fundaţiei Panteonul României, dedicat personalităților ilustre ale poporului român, inclusiv celor aparținând minorităților etnice şi religioase, personalităţi care şi-au adus o contribuţie cu totul deosebită în istoria românilor, în formarea statului român, în dezvoltarea culturii, artei, științei şi civilizaţiei române și universale”.
Ideea Panteonului României datează de peste 100 de ani și a renăscut în anul 2008 prin constituirea Fundației Panteonul României în cadrul Academiei Române al cărei președinte era atunci eminentul academician Ionel Haiduc.
Este o datorie de onoare a generației noastre de a înființa cât mai curând posibil Panteonul României, astfel încât acesta să fie inaugurat cu ocazia centenarului Marii Uniri.
Panteonul României va reprezenta o descoperire a creativității poporului român, o revelație a geniului românesc, o regăsire a conștiinței de sine, un catalizator al renașterii naționale.
Viitorul Panteon ar trebui să fie dedicat tuturor personalităților ilustre, atât celor ale căror merite sunt binecunoscute, cât și celor ale căror merite sunt mai puțin cunoscute. Iată, în continuare, aproape o sută de exemple de personalități ilustre ale căror merite sunt prea puțin cunoscute de marele public:
 
Ion I. Agârbiceanu (1907–1971) [n.red.: fiul scriitorului Ion Agârbiceanu] – fizician, specialist în fizică atomică și spectroscopie, membru al Academiei Române. În 1962 a inventat după o concepție originală primul laser cu gaz (heliu-neon) din România, cu radiaţie infraroşie. A cercetat structurile atomice hiperfine și izotopice, rezonanța magneto-optică și păturile subțiri dielectrice.
 
Ion Șt. Basgan (1902-1980) – inginer apreciat la nivel modial pentru inventarea forajului cu aplicația sonicității și pentru descoperirea „efectului Basgan”. Cercetările lui în domeniul forajului petrolier prin combinarea sonicității cu „efectul Basgan” au început în anul 1932. Invențiile lui au revoluționat tehnica forajului: „Metodă pentru îmbunătățirea randamentului și perfecționarea forajului rotativ, prin rotație percutantă și prin amortizarea presiunilor hidromecanice” brevetată în România (1934) și apoi în SUA; „Rotary Well Drilling Apparatus” brevetată în SUA (1937) și perfecționată ulterior în România, denumită „Forajul prin ciocan Rotary” (1945). În 1967, a brevetat în SUA și în alte țări invenția „Sistem de foraj rotativ și percutant cu frecvențe sonice, limitarea efectului presiunii arhimedice, precum și instalația și aparatura respectivă” prin care era depășită bariera critică de 8000 m adâncime. A publicat peste 60 de lucrări și tratate despre tehnica forajului.
 
Martin Bercovici (1902–1971) – energetician, cercetător în electro-energetică, autorul teoriei componentelor simetrice și aplicațiilor acesteia în electrotehnică, membru al Academiei Române. A soluționat probleme de reglaj al puterii și frecvenței în rețelele electrice, a calculat raza de influență a liniilor de înaltă tensiune asupra rețelei de comunicații și a adus importante contribuții la perfecționarea modului de transmitere la mare distanță în curent alternativ și în curent continuu. A aplicat calculul matricial în studiul regimurilor rețelelor electrice cu ajutorul calculatoarelor electronice, ceea ce a constituit o noutate științifică deosebită în epocă. Coautor al proiectului hidrocentralei Porțile de Fier, una dintre cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa.
 
Gheorghe Botezatu / George de Bothezat (1882–1940) – inginer, inventator. În 1920 a calculat traiectoriile posibile Pământ-Lună, folosite ulterior la pregatirea programelor “Apollo” de cercetare a spațiului cosmic. În anii 1922-1923 a inventat un nou model de elicopter, „caracatiţa zburătoare”, cu patru elice portante, aparat care a zburat de mai multe ori la altitudine mică şi pe distanţe scurte, cu pasageri la bord.
 
Victor Brauner (1903–1966) – unul dintre cei mai apreciați pictori suprarealiști din lume, lucrările lui fiind expuse în marile muzee din Europa și America.
 
Grigore Brişcu (1884-1965) – inventator. A experimentat variaţia ciclică a pasului palelor rotorului portant, ca soluţie pentru asigurarea zborului orizontal, a stabilităţii şi pilotării elicopterelor. În 1911 a realizat prima macheta a unui elicopter pe care l-a numit „aerobrisca”, patentată în 1912. Sistemul automat deviator al lui Brișcu este și în prezent cel mai important sistem al unui elicopter. Datorită acest sistem, „aerobrisca” se putea deplasa orizontal, vertical și lateral, și se putea opri la punct fix.
 
Dumitru (Tache) Brumărescu (1872–1937) – inventator, pilot, pionier al aviației mondiale. În anii 1904-1906 a inventat un aeroplan original, cu decolare verticală, primul avion de acest fel, brevetat în 1909, utilizând trei elice - o premieră mondială -, una propulsivă, iar celelalte două tractive. În 1911 a brevetat în Franța invenția numită „salvator de pe submarine scufundate”, respectiv o cabină fixată pe puntea superioară a submarinului, care permitea salvarea echipajului în cazul eșuării. A mai inventat cuplajul automat la vagoanele de cale ferată și sania-automobil.
 
Constantin Budeanu (1886-1959) – om de știință apreciat la nivel mondial, membru al Academiei Române. A fost preocupat de economisirea energiei şi raţionalizarea sistemelor de unităţi de electricitate. Principala sa contribuție științifică constă în studiul stărilor electrice deformante. A introdus noțiunile de putere reactivă și putere deformantă. Lucrarea sa „Puissances réactives et fictives” este citată de majoritatea studiilor despre regimul deformant.
 
Ion Cantacuzino (1863–1934) – microbiolog, imunolog, al membru al Academiei Române, întemeietor al medicinii experimentale românești, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, imunologie şi patologie experimentală. În 1910 a descoperit „fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi). Descoperirile sale au avut o importanță deosebită în tratamentul holerei, tifosului epidemic, tuberculozei și scarlatinei. Începând din 1913 a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică (metoda Cantacuzino), folosită și astăzi.
 
Elie Carafoli (1901–1983) – constructor de avioane, membru al Academiei Române din 1948, pionier al aerodinamicii, fondatorul şcolii aerodinamice româneşti. În anii 1926-1928 a efectuat cercetări privind teoria şi trasarea profilelor aerodinamice şi a experimentat aripi monoplane. În 1930 a realizat avionul monoplan de aripă joasă „IAR-11CV”, de mare performanță în epocă.
 
Gheorghe Cartianu-Popescu (1907–1982) – cercetător specializat în radiocomunicații, inventator, membru al Academiei Române. A realizat primele instalații românești de emisie cu modulație de frecvență, de concepție proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale pe unde metrice în România. A scris lucrări științifice despre stabilitatea sistemelor electrice lineare și nelineare, modulația de frecvență, sinteza rețelelor electrice în domeniul timpului și frecvenței, sisteme de comunicație tip releu sau radio dispecer.
 
Paul Celan (1920–1970) – este considerat a fi unul din marii poeți moderni ai lumii. A fost distins cu premiul Herder, premiul Bremen, premiul Georg Büchner.
 
Maria Cebotari (1910-1949) – una dintre cele mai mari soprane din lume în anii '30 și '40 ai secolului trecut. La numai 24 de ani, a fost distinsă cu cel mai înalt titlu onorific în arta dramatică în Germania și Austria din acel timp: Kammersängerin. Celebrul compozitor Richard Strauss a scris special pentru ea opera “Salomeea”.
 
Nicolae Ciorănescu (1903–1957) – matematician, rector, membru al Academiei Române. A avut contribuții în analiza matematică, în special teoria ecuațiilor cu derivate parțiale, teoria funcțiilor analitice de variabilă reală și teoria ecuațiilor funcționale, probleme de mecanică teoretică. I se atribuie noțiunea de derivată polidimensională.
 
Alexandru Ciurcu (1854–1922) – inventator, a experimentat principiul motorului cu reacție. În 1881 obţine în Franţa un brevet prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie. În 1882,  împreună cu Just Buisson, concepe, într-o primă variantă, proiectul unui original motor cu reacție. În 1886 construieşte prima ambarcaţiune din istorie, propulsată de un motor cu reacție, invenție brevetată în Franța, Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia și S.U.A..
 
Henri Coandă (1886–1972) – pionier al aviației, inginer, fizician, inventator al motorului cu reacție, descoperitor al efectului Coandă, membru al Academiei Române. În 1910 a construit primul avion cu reacție din lume, fără elice, „Coandă-1910”, realizând în același an zborul cu acesta. În Franța, a construit un avion de recunoaștere foarte apreciat, prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție, primul tren aerodinamic din lume ș.a.. În 1932 a definitivat cercetările asupra efectului care îi poartă numele: efectul Coandă. În Golful Persic, a construit un rezervor subacvatic din beton pentru depozitarea petrolului. Alte invenții și descoperiri: dispozitiv pentru mărirea portanței pe profilul de aripă al aparatului cu reacție (1910); aparat de zbor cu două motoare cuplate care acționau o singură elice (1911); aparatele de zbor „Bristol-Coandă”, cu elice, realizate la Uzinele Bristol (1911-1914); trei tipuri de aeronave, cel mai cunoscut fiind „Coandă-1916” (1914-1918); Beton-lemnul, un nou material de construcție (1926); dispozitiv de detecție a lichidelor în sol, folosit în prospectarea petroliferă (1926).
 
Piu-Șerban Coculescu / Pius Servien (1902-1953) – scriitor, lingvist. Prin studiile sale de teorie a ritmurilor a pus bazele lingvisticii matematice. A publicat lucrări care au acoperit teoria probabilităților, fundamentele matematicii, relația dintre acustică și estetică, relația dintre limbajul științific și cel poetic. Principala lui contribuție este crearea unei teorii matematice a ritmului, multe din ideile sale fiind dezvoltate de lingvistica matematică.
 
Radu Codreanu (1904-1987) – biolog, citolog, membru al Academiei Române. În 1946, a anticipat importanţa biologiei moleculare pentru evoluţionism şi a enunţat dublul aspect complementar, istoric şi cauzal actual al structurii conceptuale a biologiei (pe care cunoscutul evoluţionist american Ernst Mayr a formulat-o abia în 1981 în tratatul „Biologie de l’evolution”).
 
Gogu Constantinescu (1881–1965) – inovator, inventator (cu circa 400 de brevete de invenție), om de știință, inginer, fondatorul teoriei sonicității, membru al Academiei Române. În 1904-1905 a elaborat o teorie originală a betonului armat, fiind printre primii care l-au folosit în construcția clădirilor din România. În 1914 a descoperit şi a fundamentat o nouă ştiinţă: sonicitatea, care permite folosirea compresibilității lichidelor (sau fluidelor în general) pentru a transmite putere prin vibrații (oscilații), prin folosirea modelelor matematice existente în domeniul electricității. A aplicat teoria sonicității în dezvoltarea mai multor invenții: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic, caloriferul sonic ș.a.. A participat la construcția de avioane englezești, tip Bristol, înainte de Primul Război Mondial. Alte descoperiri și realizări: dispozitiv de tragere printre palele elicei indiferent de turația acesteia; schimbător de viteze automat; sistem de sincronizare a tragerii la avioane prin spațiul lăsat de palele elicelor acestora; primul tun sonic; „convertorul Gogu Constantinescu”, o cutie de viteze automată pentru automobile și locomotive fără ambreiaj și roți dințate; primul hidroglisor. În Anglia, descoperirile sale au fost considerate de importanță comparabilă cu cele ale contemporanilor săi: Einstein, Edison, Kelvin sau Marie Curie.
 
Daniel Danielopolu (1884–1955) - medic, fiziolog, farmacolog, membru de onoare al Academiei Române. În 1916 a descoperit acţiunea hipertensivă a digitalei. A studiat interdependența dintre sistemul nervos somatic și cel vegetativ, a creat metoda viscerografică în medicina experimentală și în clinică, a adus contribuții la patogenia și tratamentul anginei pectorale. Precursor al teoriei sistemelor biologice și al biociberneticii, promotor al farmacologiei nespecifice.
 
Dumitru Daponte (1894–1956) – inventatorul cinematografiei în relief (cu efect stereoscopic), brevetată în 1923 în Anglia şi Franţa. A început să lucreze la această invenție în 1916, pornind de la ideea ca omul vede cu doi ochi și că percepția reliefului se datorează acestei duble recepții simultane. Aparatul de filmat inventat de el avea două obiective situate la circa 6 cm distanță unul de celalalt, precum cei doi ochi, imaginile captate urmând a fi proiectate simultan pe ecran, pentru a obține senzația de relief.
 
Anastase Dragomir (1896–1966) – inventator în aviație. În 1928 a inventat (în colaborare cu Tănase Dobrescu) versiunea timpurie a scaunului ejectabil pentru salvarea piloților și pasagerilor în caz de accidente. Invenția, testată cu succes în 1929 pe aeroportul Orly (Paris) și pe aeroportul Băneasa (București), a fost brevetată la Paris, în 1930. Invenția constă dintr-o „celulă parașutată”, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două parașute) dintr-o aeronavă sau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență. „Scaunul ejectabil” reprezenta o versiune timpurie, dar deosebit de sofisticată în epocă, a actualelor scaune ejectabile.
 
Teodor Dragu (1848–1925) – inginer, inventator, fondatorul ingineriei mecanice în România. A construit mai multe tipuri de locomotive cu abur, iar în 1887 a introdus în România sistemul de încălzire cu abur a trenurilor. În 1892 a introdus mecanismul de frânare automată cu aer comprimat. A inițiat utilizarea în România a locomotivelor care foloseau combustibil lichid, inventând un injector-pulverizator pentru cazanele locomotivelor, sistem perfecționat în Anglia după primul război mondial.
 
Lazăr Edeleanu (1862-1941) – chimist, inventator. În 1887, Edeleanu a descoperit fenilizopropilamina, cunoscută în medicină sub numele de „benzedrină”, cu o importantă acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos, efectul farmacologic psihostimulant al amfetaminei fiind descoperit abia în anii 1920. În 1908 a inventat primul procedeu din lume de rafinare selectivă a fracțiunilor de petrol, celebrul „procedeu Edeleanu”, aplicat mai întîi experimental în România, apoi industrial în Franța și ulterior în lumea întreagă. A brevetat 212 de invenții în România, SUA, Germania, Franța, Austria, Suedia, Olanda etc..
 
David Emmanuel (1854–1941) – matematician, întemeietorul școlii matematice moderne din România, membru de onoare al Academiei Române. Cercetările sale au avut ca obiectiv principal teoria funcțiilor eliptice, obținând rezultate originale. A îmbinat ideile lui Weierstrass cu cele ale lui Cauchy.
 
Benjamin Fondane /Fundoianu (1898–1944) – poet, eseist, critic și teoretician, reprezentant al avangardei literare. În 1923 s-a stabilit la Paris. A fost asimilat „evreului rătăcitor” ca tip universal al intelectualului, al filosofului neliniștit care își pune întrebări și caută soluții pe care nu le va găsi niciodată. A fost arestat în Franța de către Gestapo în timpul ocupației naziste și a murit gazat în lagărul de exterminare de la Birkenau, în 1944.
 
Moses Gaster (1856–1939) – rabin, filolog, publicist, istoric literar și folclorist în domeniul limbii și culturii române și al studiilor iudaice, doctor al Universității din Halle cu o teză de lingvistică romanică despre fonetica istorică a limbii române (1877). A studiat literatura veche și literatura populară română, a ținut prelegeri de mitologie comparată, a avut contribuții deosebite la filologia, folcloristica și istoria literară românească și evreiască. Lucrarea sa „Literatura populară română” (1883) reprezintă prima încercare de sistematizare a folclorului literar românesc. Adept al metodei comparatiste, a considerat literatura populară slavo-bizantină drept punte de legătură între folclorul european și literatura populară pre- și post-talmudică. Ca lingvist, a susținut romanitatea poporului român și latinitatea limbii române. Lucrarea sa „Crestomația română” (două volume, 1891) este considerată cea mai importantă lucrare în filologia română. Ca istoric literar a fost preocupat de vechimea și periodizarea limbii române, de locul și importanța literaturii române. Membru de onoare al Academiei Române.
 
Emil Geleş (1891-1976) inventator. Autorul a două invenţii achiziţionate de firma engleză Marconi: “Aparat receptor pentru eliminarea perturbaţiilor atmosferice” şi “Ameliorări asupra antenelor de transmisie şi recepţie a undelor electromagnetice” (1921).
 
Nicholas Georgescu-Roegen (1906-1994) - matematician, statistician, economist, părintele teoriei bioeconomice care reprezintă o perspectivă revoluționară asupra economiei, membru de onoare al Academiei Române.
 
Ştefan Gheorghiţă (1926-1978) – om de ştiinţă. A pus bazele hidrogazodinamicii subterane. În 1969 a publicat volumul „Introducere în hidrodinamica corpurilor poroase”, cea dintâi monografie pe plan mondial pe această temă, cu importante aplicaţii în construcţia barajelor. 
 
Matila Costiescu Ghyka (1881-1965) – matematician, estetician, scriitor, inginer, istoric, diplomat. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale privitoare la Numărul de aur și proporțiile ideale în artă și în natură. A interpretat Numărul de aur ca reprezentând un secret fundamental al universului, considerându-l înrădăcinat în ființa umană și în general în materia vie care își manifestă preferința, în moduri variate, pentru proporțiile legate de acest număr. Lucrările lui îmbină analiza matematică cu studii estetice și psihologice, deschizând calea pentru cercetări ulterioare. Teoria Numărului de aur l-a inspirat pe arhitectul francez Le Corbusier.
 
Rodrig Goliescu (1882–1942) – inginer, inventator. În 1909 a construit Avioplanul (brevetat la Paris în 1908), primul aparat de zbor cu fuselaj tubular, care folosea motorul doar pentru ca aparatul să se înalțe în aer, iar apoi, la fel ca planoarele moderne, plana cu motorul oprit. În anul 1912 a proiectat un aparat de zbor cu decolare verticală, numit „Avio-Coleopter-Mecanic nr.2”.
 
Radu Grigorovici (1911–2008) – fizician, fondatorul școlii românești de cercetare în fizica semiconductorilor amorfi, vicepreședinte al Academiei Române.
 
Mendel Haimovici (1906–1973) – matematician și mecanician, membru al Academiei Române. A avut contribuții importante în mecanica fluidelor.
 
Clara Haskil (1895-1960) – pianistă apreciată la nivel mondial, mai ales pentru interpretările din Mozart, pecum și pentru cele din Beethoven, Schumann și Scarlatti. Charlie Chaplin a considerat-o un geniu: „În viața mea am întâlnit trei genii: Clara Haskil, Einstein și Winston Churchill”. Unul din cele mai mari concursuri de pian din lume îi poartă numele: Concursul Internațional de Pian Clara Haskil din Vevey (Elveția).
 
Horia Hulubei (1896-1972) – fizician, membru al Academiei Române, rector al Universității din București (1941-1944). A obținut, primul în lume, spectre de raze X în gaze, construindu-și un spectrometru special. A cercetat dezintegrarea mezonilor. Are contribuții importante în fizica neutronilor, în studiul elementelor transuraniene, în studiul reacțiilor nucleare, mai ales a interacțiilor nucleare la energii joase, medii și înalte.
 
Dragomir M. Hurmuzescu (1865-1954) – fizician și inventator, membru al Academiei Române, fondatorul învățământului electrotehnic din România. A avut contribuții în electricitate și fizica razelor X. A inventat dielectrina și a construit, în 1894, electroscopul care-i poartă numele. A fost ctitor al radiofoniei românești: în anul 1901, la Iași, a repetat primele experimente din lume de comunicație prin radio, realizate de Marconi și de alții în anii 1895-1901. În 1922, sub conducerea sa, a început să funcționeze Societatea Română de Radiodifuziune. Colaborează cu soții Pierre și Marie Curie - care utilizează în 1899 electroscopul Hurmuzescu în primele experiențe asupra radiului -, și cu fiziciaznul Henri Becqueler care utilizează în 1903 electroscopul Hurmuzescu în cercetări de radioactivitate, distinse cu premiul Nobel. Membru al Societății Franceze de Fizică, membru al Comitetului savanților străini din Franța și membru al Societății Fizicienilor Germani. A fost omagiat la centenarul nașterii de către UNESCO.
 
Marcel Iancu /Janco (1895-1984) – arhitect, pictor, eseist. În 1915, la Zürich, participă la inițierea mișcării dadaiste, alături de Tristan Tzara. În 1922 revine în București, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă. Numeroasele case proiectate de el în București reprezintă opere de referință ale modernismului interbelic european în arhitectură. Începând din anul 1941 devine simbolul renașterii culturale în statul Israel.
 
Thoma Ionescu (1860–1926) – medic chirurg și anatomist, inițiator a noi tehnici chirurgicale, întemeietorul școlii românești de chirurgie și de anatomie topografică, membru de onoare al Academiei Române, rector. A colaborat la redactarea marelui tratat de anatomie sub redacția savatului P.J. Poirier, aducând contribuții la topografia etajului abdominal prin descrierea unor structuri anatomice care-i poartă numele. A perfecționat numeroase tehnici și instrumente chirurgicale. În 1902 a publicat studiul „Tratamentul chirurgical al cancerului uterin” despre histerectomia lărgită, operație radicală de extirpare a cancerului de col uterin. În 1919 a publicat lucrarea „Rahianestezia generală” despre noua metodă de rahianestezie la nivel cervical. În anii 1909-1910 a prezentat în Anglia și America „rachianestezia înaltă”, făcând demonstrații operatorii în clinici de renume. A publicat articole despre rezecția simpaticului cervical în tratamentul anginei pectorale (1897), și despre gastrectomia totală în cancerul de stomac. A imaginat și a dezvoltat tehnici operatorii originale de trepanație, nefropexie, splenectomie, precum și în cura radicală a herniilor. A fost membru al Academiei de Medicină din Paris și al Societății Internaționale de Chirurgie.
 
Constantin I. Istrati (1850-1918) - chimist, descoperitor al unei noi clase de coloranți, medic, președinte al Academiei Române, ministru în două guverne. În 1887, studiind derivații halogenați ai benzenului, a descoperit o nouă clasă de coloranți pe care i-a numit franceine. Pentru această invenție i s-a acordat Medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris, în 1889. A izolat o nouă substanță: friedelina.
 
Mihail Konteschweller (1897-1947) – inginer, inventator, pionier al telemecanicii. În 1911 a  făcut primele experimentări de telecomandă. În 1937 a publicat lucrarea “Telemecanica” distinsă cu premiul Academiei Române, una din primele lucrări ale domeniului pe plan mondial și, totodată, una dintre premizele roboticii actuale.
 
Arthur Kreindler (1900-1988) – medic neurolog, membru al Academiei Române, profesor de neurologie, director al Institutului de Cercetări în Neurologie al Academiei Române. A făcut cercetări în neurofiziologie, neurochimie, neuropatologie, activitatea nervoasă superioară, precum și în domeniul neurologiei clinice. A cercetat excitabilitatea sistemului nervos central, activitatea electrică a creierului, dinamica corticală în diferite afecțiuni neurologice. A studiat clinic și experimental epilepsia, fiziologia și fiziopatologia cerebelului, afazia.
 
Traian Lalescu (1882–1929) – personalitate proeminentă a școlii matematice românești, membru al Academiei Române, deputat. În 1911 publică cel dintâi tratat din lume consacrat teoriei ecuațiilor integrale, fiind unul din fondatorii acestei teorii. Are contribuții în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii. A avut contribuții importante în teoria ecuațiilor integrale și în rezolvarea unor probleme din teoria ecuațiilor diferențiale.
 
Nicolae Leon (1862-1931) – biolog, parazitolog. A studiat parazitologia medicală, realizând primele cercetări epidemiologice privind malaria în România, care au stat la baza eradicării acesteia.
 
Dimitrie Leonida (1883-1965) - energetician, om de știință, constructor de hidrocentrale, proiectant şi constructor al reţelei de distribuţie a electricităţii din Bucureşti. În 1909 a înființat primul Muzeu Tehnic din România, care îi poartă numele. Membru al Academiei de Științe din România (1935) și al organizațiilor „American Institute of Electrical Engineers“ (1920), „American Associations for the Advencement of Science“ (1920), Royal Society of Arts din Londra (1935).
 
Constantin Levaditi (1874-1953) – unul dintre fondatorii inframicrobiologiei moderne, membru de onoare al Academiei Române (1926), membru al Academiei Franceze de Medicină și colaborator științific la Institutul Pasteur din Paris. O deosebită valoare au studiile lui asupra eritemelor polimorfe, ectodermozelor neurotrope, sifilisului, poliomielitei, encefalitei, vaccino- și chimio-terapiei. A introdus bismutul în terapeutica sifilisului și a perfecționat metoda de impregnare cu argint a spirocheților în secțiuni.
 
Dinu Lipatti (1917–1950) – unul dintre cei mai apreciați pianiști ai epocii, recunoscut la nivel mondial. A interpretat lucrări compuse de Bach, Mozart, Chopin, Bartók, Schumann, Grieg, Ravel, Scarlatti. Compozitor, profesor de pian la Conservatorul din Geneva (Elveția), membru post-mortem al Academiei Române.
 
Ştefan Lupaşcu (1900–1988) – filozof, epistemolog, membru al Academiei Române, fondator al „Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires” (1987). Cartea lui publicată în 1947, „Logique et contradiction”, lansează „logica dinamică a contradictoriului”. În 1951 publică „Le principe d'antagonisme et la logique de l'énergie - Prolégomènes à une science de la contradiction”, carte în care enunță pentru prima dată principiul antagonismului pe bazele căruia fundamentează o logică non-aristotelică (a terțului inclus). Lupașcu lansează ipoteza unei validări și valorizări a naturii contradicției, acordându-i acesteia rolul de factor euristic cu mare putere predictivă în domeniul cunoașterii științifice. E considerat unul dintre marii gânditori ai epocii sale.
 
Eugen Macovschi (1906-1985) – biochimist, biolog, membru al Academiei Române. A adus contribuții în domeniul chimiei organice și al biochimiei. A deschis noi perspective în domeniul cancerogenezei, farmacologiei și ecologiei. A abordat încă din 1936 problema permeabilităţii membranelor vii, apoi a celor artificiale, iar în 1958, studiile sale privind structura materiei vii l-au condus la elaborarea teoriei biostructurale care a deschis calea conturării unor noi idei şi cercetări în cele mai diferite domenii ale biologiei.
 
Augustin Maior (1882–1963) – fizician și inventator, creatorul telefoniei multiple, membru al Academiei Române. În 1905 a pus bazele telefoniei multiple, demonstrând că printr-un circuit se pot transmite simultan mai multe convorbiri telefonice. În 1906 a demonstrat matematic şi experimental posibilitatea transmiterii simultane a cinci mesaje cu ajutorul curenţilor alternativi de înaltă frecvenţă şi al rezonanţei electrice. În 1907 a descoprit multiplexarea frecvenţelor purtătoare de semnal (același lucru va fi descoprit în 1908 de Ernst Ruhmer). În 1914 a extins utilizarea curenţilor alternativi de înaltă frecvenţă în probleme de telefonie şi telegrafie multiplă, precum şi în problema transportului energiei electrice.
 
Gheorghe Marinescu (1863–1938) – medic neurolog, fondatorul școlii românești de neurologie, membru al Academiei Române și al Academiei de Medicină din Paris. În 1910 a descoperit tratamentul paraliziei generale. A fost printre primii medici din lume care a aplicat metode histochimice și electrofiziologice în cercetarea științifică, în domeniul neurologiei. A avut contribuții originale asupra unor fenomene ca troficitatea reflexă, cromatoliza, neuronofagia, degenerescența retrogradă ca urmare a secțiunii axonilor. A aplicat datele teoriei coloizilor la structura neuronului, prin cercetări ultramicroscopice.
 
Ştefania Mărăcineanu (1882–1944) - chimistă și fiziciană de renume internațional. A formulat teorii despre radioactivitate, radioactivitatea artificială și procedeul de declanșare artificială a ploii. În 1924 a obţinut titlul de doctor în fizică cu teza „Radioactivitatea artificială”. În 1935, Premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit lui Irène Joliot-Curie și Frédéric Joliot-Curie pentru descoperirea radioactivității artificiale, descoperită în 1924 de Ștefania Mărăcineanu. În anii 1930, colaborează la experimentarea în România a unei metode de declanșare a ploilor artificiale prin dispersarea de săruri radioactive în nori.
 
Benedict M. Menkes (1904-1987) – medic și biolog, membru al Academiei Române, fondatorul Centrului de embriologie din Timișoara. Contribuții în morfologie, morfopatologie, embriologie și teratologie experimentală, ontogeneza embrionului, anatomia topografică a embrionului uman. Cercetările sale s-au centrat pe biologia heterogrefelor embrionare, determinismul cauzal al formării organelor axiale (somitogeneză), reproducerea experimentală a malformațiilor sistemului nervos central, cordului și membrelor. Autor al unor cercetări originale și de pionierat în domeniul rolului morții celulare în morfogeneza normală și patologică, și al mecanismelor stratigenezei normale și patologice în scoarța cerebrală. A emis ipoteza „gradientului de oxigen” ca mecanism în stratigeneza scoarței cerebrale. A utilizat noi metode de cercetare în embriologia experimentală, ca de exemplu, folosirea de colorații vitale pentru teratogeni și utilizarea microcinematografiei în cercetarea embriologică. Membru activ al Societății Europene de Teratologie, al Societății Europene de Embriologie, al Societății Internaționale de Biologia Dezvoltării.
 
Filip Mihail (1896-1962) – inventator al Stabiloplanului realizat în anul 1933 în București, aparat de tip “aripă zburătoare”, automobil-avionetă fără coadă. Elicea putea fi decuplata de motor, rămânând în poziție verticală sau orizontală. De la motor, mișcarea se transmitea printr-un lanț către roata din spate, cu ajutorul unui reductor cu două trepte, îndeplinind funcția de cutie de viteze.
 
Mina Minovici (1858–1933) – una dintre cele mai proeminente personalități din Europa în domeniul medicinii legale, fondator al sistemului medico-legal modern. Este faimos pentru studiile sale aprofundate despre antropologia medico-legală.
 
Constantin Motaș (1891-1980) - biolog, ecolog, hidrobiolog, zoolog, membru al Academiei Române. A militat pentru punerea în valoare a apelor de munte pe baza limnologiei moderne și a cunoașterii factorilor biotici și abiotici favorizanți pentru repopularea lor. A contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei și limnologiei și, împreună cu S. Karaman și P.A. Chappuis, a întemeiat o nouă știință: freatobiologia (ştiinţa care studiază organismele din apele freatice). Membru al Academiei Române, membru al Uniunii Internaționale de Limnologie Teoretică și Aplicată (1928).
 
Ludovic Mrazek (1867-1944) - om de știință, geolog, specialist în exploatarea petrolului, preşedinte al Academiei Române, primul președinte al Societății Geologice a României, ministru. Este primul specialist român care a susținut originea organică a petrolului. A înființat „Institutul Geologic al României”. Sub conducerea sa, în anul 1920 a fost elaborată prima hartă geologică a României. Este autorul a peste 100 de lucrări științifice, susținând conferințe în numeroase domenii precum: minele de aur din România, clasificarea flisului românesc, depozitele de sulf din România, originea lacurilor sărate, originea loessului, exploatările miniere din România.
 
Gheorghe Munteanu Murgoci (1872–1925) – geolog, mineralog, pedolog, membru al Academiei Române, fondatorul pedologiei în România. Împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, a fondat „Institutului de Studii Sud Est Europene” din București. A pus bazele pedologiei genetice, nomenclaturii și clasificării solurilor din România. În 1924 a fost ales președinte al Comisiei pentru întocmirea hărții solurilor din Europa.
 
Costin Neniţescu (1902-1970) – chimist, membru al Academiei Române, fondator și promotor al unor noi ramuri ale chimiei în România, autor a 262 de studii originale și 21 de brevete. Încă de la începutul anilor 1930, în cadrul cercetărilor sistematice privind reacții ale hidrocarburilor, obține rezultate de primă importanță pentru înțelegerea mecanismului reacțiilor prin intermediari carbocationici. A cercetat reacția cicloalchenelor cu cloruri acide, catalizată de clorura de aluminiu, în ciclohexan ca solvent (numită astăzi “reacția Nenițescu de acilare reductivă“) sau transferul de hidrogen în formă foarte activă. Aceasta reprezintă prima menționare a transferului intermolecular de ion de hidrură, așa cum se va constata mai târziu. A studiat reacțiile solvolitice. A colaborat cu chimiști celebri din SUA, fiind co-autor al celor mai prestigioase tratate de chimie ale epocii. Numeroși compuși organici și reacții îi poartă numele. Chimia anulenelor a fost propulsată de prima anulenă: “hidrocarbura Nenițescu“.
 
Hermann Oberth (1894-1980) – fizician, inventator, filozof, unul dintre părinții fondatori ai zborurilor spaţiale, ai rachetei și ai astronauticii, membru al Academiei Române. În 1923 a proiectat o rachetă pentru pasageri funcționând cu combustibil lichid, punând bazele teoriei zborurilor interplanetare. În 1929 a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid. În 1930 a brevetat „efectul Hermann Oberth” referitor la arderea în camerele de combustie ale rachetelor. În aceste experimente a fost asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher von Braun. Acesta va proiecta prima rachetă de mari dimensiuni din lume la construirea căreia s-au folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Hermann Oberth. Wernher von Braun va deveni „părintele programului spațial al Statelor Unite”.
 
Ştefan Odobleja (1902–1978) – om de ștință, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care a denumit-o „psihologia consonantistă”, creatorul psihociberneticii, membru al Academiei Române. În 1938–1939 a publicat la Paris lucrarea „La psychologie consonantiste”, prima lucrare din istoria ştiinţei mondiale în care a formulat, a analizat şi a aplicat o serie de legi generale sau concepte fundamentale comune (între care şi cel al conexiunii inverse), reprezentând esenţa funcţionării sistemelor complexe (biologice, sociale, tehnice etc.) cu automatisme mai mult sau mai puţin pronunţate, indiferent de natura lor. În 1938, Odobleja a descoperit principiul ciberneticii, care va fi redescoperit în 1948 de americanul Norbert Wiener care va fi considerat întemeietorul ciberneticii:.
 
Octav Onicescu (1892–1983) – matematician, membru al Academiei Române. A întemeiat școala românească de teoria probabilităților căreia i-a dat o nouă axiomatizare cu ajutorul noțiunii de „funcție eveniment” sau „funcție sumă”. A introdus conceptul de „lanț cu legături complete”, cea mai importantă contribuție românească în teoria probabilităților. A fost autor al unei noi varietăți de mecanică: „mecanica invariantivă Onicescu”. A creat noțiunea de „lanț probabilistic cu legături complexe”, iar în domeniul mecanicii a dezvoltat o mecanică nouă a sistemelor materiale. A mai abordat teme și subiecte precum: mecanica invariantă și cosmologia, numere și sisteme aleatoare, problema determinismului, principii de logică și de filozofie matematică, strategia jocurilor cu aplicații la programarea liniară.
 
George Emil Palade (1912-2008) – laureat al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. În 1953, folosind microscopul electronic şi fixând preparatele cu „fixatorul Palade”, descoperă ribozomii, corpusculi existenţi în celulă şi bogaţi în ARN, esenţiali în biosinteza proteinelor, denumiţi „granulele Palade”. A primit premiul Nobel pentru medicină în 1974, împreună cu Albert Claude şi Christian de Duve, pentru descoperirile privind organizarea structurală şi funcţională a celulei. Trăsătura comună a majorităţii cercetărilor efectuate de Palade o constituie tendinţa de a studia structura împreună cu metabolismul şi funcţia. Este unul dintre primii exploratori ai microcosmosului celular, studiind particularităţile structurale, biochimice şi funcţionale ale celulei în general şi ale organitelor subcelulare în particular.
 
Constantin I. Parhon (1874–1969) – medic, fondator al şcolii române de endocrinologie şi unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină ştiinţifică independentă. A publicat primul tratat de endocrinologie din lume. Membru al Academiei Române (1939).
 
Ion Paulat (1873 - 1954) – inventator. În 1911 a construit primul hidroavion cu fuzelaj din lume. Ulterior, sistemul inventat de el a stat la baza unora dintre cele mai reuşite tipuri de hidroavion.
 
Nicolae Paulescu (1869–1931) – medic, membru al Academiei Române. A descoperit în anul 1921 pancreina (insulina), hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organism. A demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei. A folosit pancreina (insulina) în tratarea diabetului, descoperire care a salvat milioane de vieţi. În anul 1923 pancreina (insulina) va fi redescoperită de Fr. Banting și J. Macleod care, în același, an va obține Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei.
 
Dorin Pavel  (1900–1979) –   părintele hidroenergeticii românești moderne, membru al Academiei de Științe din România (1936), coautor al Sistemului Hidroenergetic și de Navigație „Porțile de Fier”, una din cele mai mari construcții hidrotehnice din Europa.
 
Constantin Al. Pârvulescu (1890–1945) – astronom, astrofizician, membru de onoare al Academiei Române. În 1948, Uniunea Astronomică Internațională a denumit asteroidul cu nr. 2331  descoperit în anul 1936, „2331 Parvulesco”. A adus contribuții originale deosebite referitoare la Calea Lactee, structura Univesului și astronomia stelară. Idei lui, expuse încă din deceniul al 3-lea al secolului 20, au deschis orizonturi noi în cercetarea Universului. Opera lui se referă la roiurile stelare, supergalactice și globulare, la determinarea orbitelor stelelor duble, la evoluția sistemului solar și al stelelor. A stabilit și a analizat cele patru cauze care determină evoluția către faze din ce în ce mai concentrate către centru, până la faza finală, când roiul de stele ajunge în așa numitul regim permanent. A stabilit o nouă metodă pentru determinarea paralaxei stelelor și a tras concluzia că roiurile de stele sunt sisteme stelare bătrâne, exterioare Căii Lactee, ideee cu totul nouă și originală la acea dată. Numeroasele lui propuneri, printre care unificarea polului galactic în calculele de astronomie stelară, au fost adoptate de Uniunea Astronomică Internațională. A descoperit steaua cu nr.1166. A stabilit, statistic, legea luminozității și legea densității, folosite de savantul W.M. Smart. Metoda Pârvulescu pentru determinarea densității stelare a roiurilor globulare a fost folosită de astrofizicianul E.P. Hubble. 
 
Aurel Persu (1890–1977) - inginer mecanic, inventator. În anul 1922 a construit în Germania, cu bani proprii, primul automobil cu profil aerodinamic avansat din lume (brevetat în Germania în 1924), cu roțile integrate în caroserie, înăuntrul formei aerodinamice. După multe calcule și experimente de laborator, a ajuns la concluzia că forma aerodinamică ideală a unui vehicul în mișcare este forma picăturii de apă în cădere. A ajuns la coeficienți aerodinamici de 0,22 care și azi sînt greu de atins. A adus automobilul în România, parcurgând cu el peste 120.000 km cu o viteză maximă de circa 80 km pe oră. Datorită lipsei diferențialului, acesta putea lua viraje foarte strânse cu 60 km pe oră în deplină siguranță. Uzinele Ford și General Motors au solicitat cumpărarea brevetului, fără a garanta însă și construirea acestuia, fapt care l-a determinat pe inventator să refuze solicitarea.
 
Augustin Iuliu Petre (1923-1999) - inginer de aviație, om de ştiinţă. Domeniile sale de cercetare au fost rezistenţa materialelor, calculul şi construcţia aeronavelor, aeroelasticitatea şi dinamica structurilor. Aceste studii s-au aplicat şi la construcţia podurilor suspendate, făcându-l celebru în lumea tehnicii. A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice şi a efectuat cercetări experimentale pe prototipuri de aeronave, lucrand şapte ani la NASA. Ca expert ONU, a efectuat expertize referitoare la fenomenele şi comportarea aeroelastică şi de rezistenţă a unor ansamble şi instalaţii cauzatoare de accidente, catastrofe aeriene şi de transport. A studiat efectele de fluturare, încovoiere, răsucire şi influenţa acestora asupra suprafeţelor portante. Alte studii au vizat aeroelasticitatea aripilor și teoria aeroelasticităţii dinamice în regim transonic.
 
Petrache Poenaru (1799-1875) – inventator, inginer, matematician, participant la Revoluția de la 1848, unul dintre organizatorii învățământului național românesc, membru al Academiei Române (1870). A inventat „stilograful”, respectiv stiloul, brevetat în 1827 la Viena şi la Paris, fiind primul român care a obţinut un brevet de invenţie.
 
Dimitrie D. Pompeiu (1873–1954) – matematician, creatorul școlii matematice de teoria ecuațiilor cu derivate parțiale și de mecanică, membru al Academiei Române, deputat și senator. Contribuții în domeniul analizei matematice, teoriei funcțiilor de o variabilă complexă, mecanicii raționale. A demonstrat existența funcțiilor analitice continue pe mulțimea singularităților lor (funcțiile Pompeiu). A inițiat teoria funcțiilor poligene, introducând noțiunea de derivată areolară și a extins celebra formulă a lui Cauchy prin formula care va fi numită „Cauchy-Pompeiu”. A creat una dintre cele mai interesante probleme ale analizei matematice, cunoscută ca „Problema Pompeiu”.
 
Grigore T. Popa (1892- 1948) – medic român, membru al Academiei Române, pionier al neuroendocrinologiei recunoscut la nivel mondial datorită descoperirilor sale. A evidenţiat, pentru prima dată în lume, a doua capilarizare intracerebrală, la nivelul hipotalamasului. În 1930, la Londra, împreună cu australianca Una Fielding, a descoperit sistemul vascular port hipotalamo-hipofizar, descoperire importantă în istoria endocrinologiei mondiale. A descifrat mecanismul foarte fin al secreției hipotalamusului și al legăturii hipotalamusului cu hipofiza, demonstrând unitatea hipotalamo-hipofizară întrevăzută de Cushing.
 
Julius Popper (1857-1893) - inginer, cartograf, explorator, inventatorul al unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii. Pentru activitățile sale de exploatări aurifere, cartografiere, colonizare și organizare civică a Țării de Foc, determinante pentru definitivarea situației geo-politice până în prezent, a fost supranumit „Conchistadorul român al Patagoniei”. A dat denumiri româneşti unor locuri din Ţara de Foc: Sinaia, Ureche, Lahovary, Rosetti.
 
Alexandru Proca (1897–1955) – fizician, membru de onoare al Academiei Române. A avut contribuții substanțiale în dezvoltarea fizicii teoretice. A elaborat numeroase lucrări despre particule elementare, mecanică cuantică, radioactivitate, fizică relativistă. A studiat teoria cuantică și periodicitatea luminii, căreia i-a atribuit o structură discontinuă. În 1935, în același timp cu japonezul Hideki Yukawa dar independent de acesta, a pus bazele studiului asupra forțelor nucleare. A descoperit ecuațiile Proca, demonstrând teoretic existența mezonilor - particule elementare. În 1949, Hideki Yukawa va fi distins cu premiul Nobel pentru respectivele descoperiri.
 
Ştefan Procopiu (1890–1972) – fizician, unul dintre cei mai mari specialişti în teoria cuantelor, membru al Academiei Române. A publicat 177 de lucrări științifice. În 1910 a descoperit efectul circular al discontinuităţilor de magnetism. În 1913 a descoperit Momentul magnetic al electronului (pentru aceeaşi descoperire, americanul Robert Millikan va obține Premiul Nobel în 1923, iar în 1955 americanul Polykarp Kusch îl va obține pentru „precisa determinare a momentului magnetic al electronului”). În 1919, Procopiu a descoperit, alături de Niels Bohr, „Magnetonul Bohr-Procopiu”. În 1921 a descoperit depolarizarea longitudinală a luminii: „Fenomenul Procopiu”. În 1929 a descoperit efectul circular al discontinuității de demagnetizare, numit „Efectul Procopiu”.
 
Raluca Ripan (1894-1972) – chimist, inovator, membru al Academiei Române, membru al Societății Germane de Chimie, membru de onoare a Societății de Chimie Industrială din Franța, doctor Honoris Causa a Universității Nikolaus Kopernicus din Polonia. A inventat: “Procedeul de obținere a uraniului din minereuri” (în colab. cu I.Eger și N.Bojan), “Procedeul de mărire a flotabilității minereurilor” (în colab. cu N.Pascu), “Metoda de separare a aurului de minereurile aurifere” (în colab. cu I.Todoruț și Al. Botar), “Preparat de aur lichid și procedeu pentru obținerea acestuia” (în colab. cu Gh.Pop).
 
Anghel Saligny (1854-1925) – inginer constructor, ministru, membru al Academiei Române, pionier la nivel mondial al tehnicii în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, întemeietor al ingineriei românești, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții în proiectarea și construirea podurilor și a construcțiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea și construcția (între anii 1890-1895) podului peste Dunăre de la Cernavodă, cel mai lung din Europa în epocă, printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Sistemul cuprinde două poduri principale, cu deschideri între 140 și 190 metri și cu o înălțime liberă de 30 de metri peste nivelul apelor mari ale Dunării, pentru a permite trecerea vaselor cu cele mai înalte catarge.
 
Ion Simionescu (1873-1944) – geolog, paleontolog, preşedinte al Academiei Române. Recunoașterea meritelor lui excepționale în paleontologia și stratigrafia Mezozoicului european este evidentă prin faptul că lucrările sale au fost și sunt folosite în elaborarea celor mai importante tratate și monografii publicate de-a lungul timpului.
 
Gheorghe Spacu (1883–1955) – chimist, creatorul școlii românești de chimie coordinativă, membru al Academiei Române. A făcut cercetări fundamentale în domeniul combinațiilor complexe, a stabilit structura unor combinații anorganice din grupa sărurilor duble, a sintetizat noi clase de combinații complexe, a elaborat metode analitice pentru determinarea cuprului, zincului, mercurului, nichelului, cobaltului, bismutului, argintului etc..
 
Dumitru Stăniloae (1903–1993) – autoritate de referinţă a teologiei contemporane europene, cel mai mare teolog român al secolului trecut, autor a numeroase lucrări teologice și istorice, membru al Academiei Române, doctor Honoris Causa al Universității din Tesalonic, al Institutului Teologic St.Serge din Paris, al Facultății de Teologie din Belgrad, al Universității din București.
 
Radu Stoika (1900-1971) – inginer, inventator. În anul 1923 a proiectat și a realizat primul hidroavion (hidroplan) cu elice din România, iar în 1925 a efectuat primul zbor cu acesta. A mai realizat prima autosanie cu elice, o avionetă, precum și alte aparate de zbor.
 
Nicolae Teclu (1839–1916) – chimist, membru al Academiei Române. A avut contribuţii substanțiale în dezvoltarea chimiei mondiale. Inventează becul cu reglare automată a curentului de aer și gaz, care ulterior îi va purta numele.
 
Nikola Tesla /Nicolae Teslea (1876–1942) – [n.red.: născut din părinți istroromâni] om de știință, inventator, fizician, inginer mecanic, fondatorul industriei electrice, unul dintre cei mai importanți promotori ai electricității comerciale. În onoarea sa, unitatea de măsură a câmpului magnetic în Sistemul internațional de unități a fost denumită „Tesla” (T). Invențiile, precum și munca lui teoretică au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială. Amprenta lui poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, științei calculatoarelor, fizicii teoretice și nucleare. În 1893, datorită descoperirilor lui, s-a construit primă centrală hidroelectrică la Cascada Niagara, reușind în 1896 să transmită electricitate orașului Buffalo. Iată câteva dintre invențiile lui Tesla: Curentul alternativ - CA (1882), Radioul (1893), Becul fară filament sau lampa fluorescentă, Principiile teoretice ale radarului, Sisteme de propulsie prin medii electromagnetice, Rețele de curent alternativ cu una sau trei faze, Generator polifazat și motor cu mai multe faze (1887), Motorul asincron (1887), Transmisia energiei prin unde (1887), Tehnologia de transmisie fără fir – wireless (1891), Telecomanda (1898),  Robotul telecomandat radio (1898), Circuitul de înalt voltaj „Tesla Coil” (1891), Motorul de inducție (1887), Submarinul electric, Studii asupra razelor X (1887), Principiul de funcționare a motoarelor reactive, Teoria dinamică a gravitației, Câmpul de propulsie anti-electromagnetic sau propulsia spațială (1928), Undele gravitaționale, Bobina Tesla (1887), Energia liberă, Generatorul de cutremure, Plăcile de energie violetă sau pozitivă, Electroterapia, Bobina bifilară, Principiul de decolare a avioanelor dintr-un punct fix, Conceptul vehiculelor electrice. Robotul telecomandat radio, inventat de Tesla în 1898, a fost redescoperit în 1901 de Marconi, iar în 1902 de Braun; în 1909, Marconi și Braun vor obține premiul Nobel pentru „telegrafia fără fir”.
 
Tristan Tzara (1896–1963) – poet și eseist avangardist, cofondator al mișcării culturale dadaiste care a condus la o revoluție majoră în secolul 20, în artele plastice și literatură.
 
Gheorghe Ţiţeica (1873-1939) – matematician, unul din deschizătorii de drum în geometria diferenţială şi proiectivă, vicepreședinte al Academiei Române și membru al mai multor academii straine, doctor honoris causa al Universității din Varșovia. A inventat concepte care îi poartă numele: Teorema lui Țițeica, Suprafață Țițeica sau Curbă Țițeica.
 
Șerban Țițeica (1908-1985) – fizician, fondatorul școlii române de fizică teoretică, președinte interimar al Academiei Române, membru al Societății europene de fizică. A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare. Contribuții originale în rezistența metalelor în câmp magnetic, absorbția razelor corpusculare grele în materie, teoria pozitronului și polarizarea vidului, radiația electromagnetică multipolară, termodinamică și mecanică statistică, dezintegrarea pionilor în muoni și neutrini etc..
 
Nicolae Vasilescu-Karpen (1870–1964) – om de ştiinţă, inventator, inginer, fizician, vicepreşedinte al Academiei Române. Pionier în domeniul elasticității, termodinamicii, electrochimiei și al ingineriei civile. În 1908 inventează „pila Karpen” care funcţionează neîntrerupt (este considerată ca un „perpetuum mobile de speța a doua”), folosind căldura din mediul ambiant. În 1909 propune pentru prima oară în lume folosirea curenților purtători de înaltă frecvență pentru telefonia prin cablu la mare distanță.
 
Dumitru Văsescu (1860–1909) – inginer, inventator. A construit în 1880 un automobil cu motor cu aburi, care i-a purtat numele (după efectuarea probelor de circulație, a devenit una dintre curiozitățile Parisului).
 
George Vâlsan (1885–1935) – geograf, etnograf, savant de reputație mondială, membru al Academiei Române, președinte al Societății etnografice române, director fondator al Institutului de geografie din Cluj. S-a ocupat de probleme de geografie generală, geomorfologie, geografie umană, istorie a geografiei, etnografie, toponimie, biogeografie. A fondat geomorfologia modernă în România și etnografia națională modernă.
 
Aurel Vlaicu (1882-1913) – inginer, inventator și pionier al aviației mondiale, membru al Academiei Române. În 1910 zboară cu un avion de construcție proprie la care s-au aplicat o serie de elemente originale: aripa cu profil variabil, două elice contrarotative, tren de aterizare cu roți independente, fiind primul avion din lume fuselat aerodinamic. În 1912 - 1913 proiectează avionul Vlaicu II.
 
Traian Vuia (1872–1950) – constructor de avioane, inventator, membru de onoare al Academiei Române. În 1903 brevetează un aparat de zbor mai greu decât aerul. În 1906 realizează primul monoplan din lume, – avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri, care s-a desprins de la sol cu mijloace proprii, fără utilizarea vreunei instalații auxiliare. În anii 1919–1922 construiește în Franța elicopterele Vuia-1 și Vuia-2. În 1925 construiește un generator de aburi cu ardere în cameră închisă și cu evaporare instantanee.
 
Elie Wiesel (1928–2016) – scriitor distins cu Premiul Nobel pentru Pace (1986), eseist, filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, membru al Academiei Americane de Artă și Literatură⁠, membru de onoare al Academiei Române.
 
Sándor Ziffer (1880–1962) – pictor­­­ postimpresionist. A făcut parte din „promoţia de aur antebelică” a avangardiştilor formaţi la Paris. A participat la Salonul Independenţilor de la Paris în 1906, 1907, 1910, 1911. A mai expus în România, Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Germania şi SUA.
 


NOTĂ: Personalitățile ilustre în viaţă nu au fost incluse în lista de mai sus.
 
Informațiile de mai sus au fost preluate din următoarele surse:
 
Enciclopedia liberă Wikipedia 
 „Locul şi rolul culturii ştiinţifice şi tehnice române în Europa şi în lume” - prof. univ. dr. ing. Ştefan Iancu, membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, fost secretar ştiinţific al Secţiei de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei a Academiei Române, secretar ştiinţific al Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din Academia Română
„Mică enciclopedie de mari valori româneşti” - M. Bărglăzan, M. Borcilă, L. Botezan, coord. O.Căpățînă, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2011