Declaraţiile vicepreşedintelui Senatului României, Cristian Dumitrescu, la finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului
Biroul permanent al Senatului a hotărât să modifice structura şedinţei de plen de astăzi, cât şi a celei de miercuri, pentru a evita ca cele 41 de proiecte de legi figurând pe ordinea de zi să fie adoptate tacit, pe 23 aprilie – a declarat vicepreşedintele Senatului, domnul Cristian Dumitrescu, după terminarea şedinţei de marţi, 22 aprilie a.c.
În acest scop, plenul va lucra astăzi până la orele 19,30, sesiunea de întrebări şi interpelări nemaifigurând pe ordinea de zi; şedinţa de plen de miercuri dimineaţa va începe la orele 9.00 a.m., direct cu dezbaterea proiectelor de lege înscrise pe agenda de lucru. Declaraţiile politice vor putea fi depuse de autorii lor, în scris, la Secretariatul de şedinţă, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial. În acelaşi context, Biroul permanent a decis să propună plenului să prelungească termenul de adoptare tacită pentru cele 41 de proiecte de legi, de la 45 la 60 de zile - a precizat vicepreşedintele Senatului.
Cu majoritate de voturi, forul de conducere al Senatului a hotărât ca, din 28 aprilie curent şi până pe 26 de mai, să nu mai lucreze în plen, urmând ca senatorii să-şi desfăşoare activitatea în teritoriu, în perioada următoare fiind programate alegeri euro-parlamentare, parlamentare parţiale pentru locurile vacante de senatori şi deputaţi şi locale parţiale, pentru primari sau consilii locale.
Deşi nu se va lucra în plen, Biroul permanent, împreună cu preşedinţii de comisii, se va reuni săptămânal, în fiecare luni, iar dacă va fi necesar se vor putea convoca şedinţe de plen sau de plen reunit.
Pentru a recupera restanţele şi a finaliza dezbaterile pe marginea tuturor proiectelor de lege de pe ordinea de zi înainte de terminarea sesiunii, Biroul a decis, prin vot, ca, în perioada 26 mai şi până la sfârşitul sesiunii, Senatul să lucreze, în fiecare săptămână, o zi în plus în plen, adică trei zile faţă de două în mod obişnuit.
În continuare, vicepreşedintele Cristian Dumitrescu, s-a referit la proiectele de lege primite la Senat în calitate de primă Cameră sesizată şi de Cameră decizională, care au fost redirecţionate spre comisii în vederea avizării lor, precum şi la demisia domnului Gáspár István din funcţia de membru supleant în Consiliul Naţional de Integritate, înlocuitorul acestuia urmând să fie desemnat conform ponderii politice.
O altă chestiune abordată de Biroul permanent a fost şi cea legată de continuarea funcţionării Comisiei Nana, hotărârea urmând să fie luată de Birourile permanente reunite ale celor două Camere, în contextul începerii urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 aprilie 2014.
Referitor la activitatea de politică externă, domnul Cristian Dumitrescu a anunţat că a fost aprobată participarea la cea de a 43-a Adunare generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, care va fi organizată la Atena, Grecia, între 12 şi 14 mai 2014.
22 aprilie 2014 Direcţia de presă