Doamnă ministru Hranush Hakobian,
Dragi prieteni,
Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o de a participa la un eveniment care serbează forţa, curajul şi spiritul comunităţii armenilor din România.
Anul 2015 este un an cu multă încărcătură emoţională pentru Dumneavoastră. În 2015 s-au împlinit 100 de ani de la tragicele evenimente din 1915. S-au împlinit 96 de ani de la înfiinţarea Uniunii Armenilor din România. Şi se împlinesc 25 de ani de la reînfiinţarea, după Revoluţie, a acestei organizaţii reprezentative pentru istoria noastră comună – a armenilor şi românilor.
Aceşti ultimi 100 de ani din istoria armenilor, spun multe despre capacitatea de rezistenţă a comunităţii dumneavoastră. Marile popoare au înlăuntrul lor o spiritualitate care este transmisă din generaţie în generaţie şi care le permite să treacă şi peste cele mai mari încercări ale istoriei.
Prietenul meu Varujan Vosganian are o frază în Cartea şoaptelor, care mi-a rămas în minte: „Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morţii pe care fiecare îi plânge”. Fiecare generaţie construieşte pe ceea ce au făcut înaintea ei generaţiile anterioare. Stă pe umerii celor care au fost înainte şi capătă astfel forţă şi un scop.
De aceea, dacă ar fi să mă refer la realizările comunităţii armenilor şi a Uniunii Armenilor din România nu am cum să încep cu 1990. Este adevărat, astăzi sărbătorim 25 de la reînfiinţarea Uniunii, dar sărbătorim în acelaşi timp istoria armenilor: ce au oferit ei României şi ce au însemnat în istoria noastră comună.
Dragi prieteni,
Aş vrea să rostesc doar 3 nume, pentru că mi se par relevante pentru ce a însemnat comunitatea armeană pentru România: Gheorghe Asachi, Spiru Haret şi Virgil Madgearu.
Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii Academiei Mihăilene şi a publicat prima gazeta românească din Moldova, Albina Românească. Mai mult, a organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română şi Conservatorul filarmonic dramatic.
Spiru Haret a fost ministru al educaţiei şi organizatorul învăţământului românesc modern.
Virgil Madgearu a fost unul dintre economiştii care au pus bazele şcolii de economie din România. Pot continua şi cu alte nume: Mihail Jora, David Ohanesian şi mulţi alţii.
Cu toţii au avut vocaţia de întemeietori, de lideri care au deschis drumuri şi care au făcut istorie pentru România. Prin munca lor, fiecare dintre ei a urmărit să construiască şcoli, conservatoare, reviste, teatre. Au vrut şi au reuşit să lase ceva valoros în urmă.
Este ceea ce au reuşit să facă şi reprezentanţii de seamă de astăzi ai comunităţii. Rostesc doar două nume, din simplu motiv că îi cunosc mai bine şi am pentru ei un mare respect şi, aş putea spune, prietenie: Varujan Vosganian şi Varujan Pambuccian. Amândoi au avut o contribuţie majoră la ceea ce a însemnat politică guvernamentală şi viaţă parlamentară în aceşti ultimi 25 de ani.
Fiecare dintre cei enumeraţi şi mulţi alţii pe care nu i-am numit eu, dar pe care îi preţuim cu toţii, au un lucru în comun: nu au trăit doar pentru ei. Au trăit pentru comunitate, pentru ţară şi pentru istorie. Vor lăsa în urmă o comunitate mai puternică şi mai respectată. Şi pentru asta sunt astăzi aici pentru a vă mulţumi şi a vă asigura de preţuirea pe care o am pentru Dvs.
Doamnelor şi domnilor,
Vă pot spune un detaliu pe care puțină lume îl cunoaște. Înființarea PNL s-a făcut în biroul lui Varujan Vosganian de la Uniunea Armenilor din strada Armenească, poate lucrul ăsta mai spune ceva.
Mai mult, nu ştiu câţi dintre Dumneavoastră ştiu că Partidul Naţional Liberal a fost găzduit timp de câteva luni la începutul anilor 1990 în sediul publicaţiei armeneşti Viaţă nouă.
Comunitatea armenească a ştiut şi a preţuit valoarea libertăţii de exprimare şi a democraţiei, în timp ce nomenclaturiștii vremii încercau să ne pună beţe în roate şi să stopeze procesul de renaştere a liberalismului din România.
Astăzi, când valorile libertăţii şi democraţiei sunt din nou sub asediu, mă bucur să am în Dumneavoastră un aliat valoros pentru această bătălie pe care sunt convins că o vom câştiga.
Vreau să vă mulţumesc şi să închei citând un fragment din cartea prietenului meu Varujan Vosganian, „Cartea Şoaptelor”: „Îţi trebuie multă forţă pentru a putea suferi cu adevărat. Iată unul dintre drepturile fundamentale ale omului care nu este trecut, din păcate, în nicio Constituţie şi căruia doar cultura i-a fost până acum un îndărătnic apărător: dreptul la suferinţă”.
Cred că pe lângă acest drept, mai există un drept cel puţin la fel de important: dreptul la fericire. Este dreptul pe care îl câştigă cei care au trecut cu verticalitate prin suferinţe mari, al celor care au construit ceva solid, al celor care se pot uita în ochii altora cu demnitate.
Este dreptul de a privi înainte cu optimism. Dreptul de a avea nu doar speranţa, ci şi certitudinea că viitorul va fi mai bun. Este un drept pe care cu siguranţă dumneavoastră, Uniunea Armenilor din România, l-aţi câştigat cu prisosinţă. Vă invit să ridicăm împreună paharele pentru un viitor mai bun, împreună!