Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, 15 decembrie 2014

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, adresează mulţumiri tuturor senatorilor care astăzi, 15 decembrie 2014, au votat Proiectul de lege pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
„Salut aprobarea de către Senat a acestui proiect de lege care este un gest reparator şi totodată necesar pentru suferinţele atât fizice cât şi morale ale celor persecutaţi politic de dictatura instaurată în România după martie 1945. Mulţumesc tuturor celor care au arătat înţelegere faţă de situaţia acestor oameni care şi-au sacrificat tinereţea, familiile, viaţa, carierele, luptând pentru idealurile lor într-o perioadă neagră a României, într-o perioadă de  de represiune greu de imaginat. Au suferit enorm, au fost întemniţaţi ani mulţi pentru idealurile lor, familiile lor au suferit şi viaţa lor a fost marcată de această perioadă regretabilă. Gestul de astăzi al colegilor mei senatori, care au votat majorarea indemnizaţiilor deţinuţilor politici şi a deportaţilor, consider că este o măsură elementară şi minimală, reparatorie care trebuia făcută. Era datoria noastră să le recunoaştem sacrificiile şi să încercăm să le uşurăm bătrâneţea.”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

15 decembrie 2014


Go to top