Stimați participanți,
În numele Senatului României, vreau să vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră la această conferință. Ne așteptăm ca luările dumneavoastră de cuvânt să se constituie în contribuții importante și utile pentru procesul de legiferare, în dezbaterea publică și în fundamentarea unor viitoare decizii politice. Reechilibrarea raportului de forțe între puterile statului, serios afectat în ultimii zece ani, și înfăptuirea justiției sunt demersuri complexe, care necesită idei, inițiative și o participare cât mai largă din partea clasei politice, din partea asociațiilor profesionale implicate și din partea societății civile.
De la bun început vreau să vă asigur că discursul meu nu va fi unul protocolar, ci axat pe probleme concrete legate de necesitatea reechilibrării puterilor în stat și înfăptuirii justiției.
Dacă nu urmăm această cale, societatea românească ar putea să piardă o parte dintre libertățile și democrația câștigate după 1989.
Problema mă preocupă de câțiva ani, iar recrudescența unor disfuncționalități și chiar abuzuri, sesizate încă din campania electorală de anul trecut, m-au obligat să adopt poziții tranșante și să mă folosesc de toate pârghiile legale pe care le am la dispoziție ca președinte al Senatului, ca senator și ca președinte de partid.
Care este realitatea de care ne lovim zilnic, realitate descrisă și de presă, și de unii politicieni, și de oameni care lucrează în interiorul unor autorități, realitate care se reflectă fidel în sondajele de opinie?
Serviciile secrete participă la derularea anchetei până la finalizarea actului de Justiție, așa cum a declarat public un general activ din Serviciul Român de Informații; serviciile secrete și-au infiltrat ofițeri acoperiți în Justiție și în Ministerul Public, așa cum reclamă asociațiile profesionale ale magistraților și avocaților, s-au constatat și se constată în continuare foarte multe scurgeri premeditate de informații către presă din dosarele aflate în faza de instrumentare la DNA, a proliferat fenomenul de telejustiție, care anulează practic prezumția de nevinovăție și induce o presiune psihică inacceptabilă asupra judecătorilor, avem cazuri de procurori care anchetează oportunitatea deciziilor politice luate de membri ai Guvernului sau de parlamentari.
E momentul să fac precizarea că rezultatele bune înregistrate de DNA în lupta cu corupția nu pot justifica niciodată abuzurile.
La ce mai asistăm? La inacțiunea DNA întinsă pe mulți ani de zile în cazul unor dosare cu nume sonore ale fostului regim lăsate în nelucrare, inacțiune rămasă neanchetată și nesancționată de CSM, la scoaterea, tot după mulți ani, din sertarele DNA a unor dosare în momente care coincid cu oportunități politice de acțiune, la implicarea publică nemijlocită în politică a unor membri ai CSM, la abandonarea rolului CSM de protector al independenței Justiției și la transformarea sa cu sprijinul neprecupețit al Inspecției Judiciare în inversul misiunii care i-a fost încredințată de lege.
De la scene aproape comice, când DNA a cerut și obținut arestarea preventivă a unei deputate de trei ori în aceeași noapte, după care s-a așternut praful pe dosare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, de la probe imbatabile referitoare la fostul președinte și unii membri ai familiei sale care manevrau dosare și magistrați în cel mai pur stil mafiot, fără ca după atâta vreme să fie pronunțată o hotărâre definitivă, s-a ajuns în mod logic la escaladarea abuzurilor care au ajuns să-i afecteze pe simpli cetățeni.
Cazul Rarinca, ajuns la cunoștința opiniei publice, este cât se poate de concludent. Sunt sigur că există foarte multe cazuri despre care nu am aflat încă, unde simpli cetățeni sunt pur și simplu călcați în picioare de sistem, fără să poată replica în vreun fel. Vreau să se știe că voi urmări în continuare cazul Rarinca până la elucidarea tuturor aspectelor și abuzurilor comise în această speță. Cei care au greșit, cu sau fără vinovăție, vor trebui să plătească.
Vă spun cât se poate de sincer că am permanent în ultima vreme sentimentul că o parte a spectrului politic și-a pierdut libertatea decizională, împărtășind soarta meșterului ”Manole”: ce construiesc ziua, este dărâmat de forțe oculte peste noapte. Cum lucrează cineva la un proiect politic care nu e pe placul acestor forțe, cum se declanșează o anchetă penală, apare vreun un dosar mai vechi sau rapid fabricat, vreo campanie de presă compromițătoare. În felul acesta politicienii vor ajunge să ceară forțelor oculte sau procurorilor aprobare pentru orice decizie.
Nu mai vorbesc că toată lumea se simte ascultată, urmărită, mulți nu mai vorbesc normal, ci își caută cuvintele. Atmosfera e cu mult mai rea decât pe vremea securității lui Ceaușescu. A reînviat atmosfera de suspiciune şi frică specifică perioadei comuniste. Nu cred că putem merge în continuare pe acest drum lăsat moștenire de regimul Băsescu și care se dezvoltă în continuare nestingherit.
Mă opresc aici cu exemplele, dar merg mai departe cu întrebarea: ce poate să facă un politician, chiar și unul de vârf, în aceste condiții ?
Noi trăim în România un paradox: legislația în domeniul Justiției se află la nivelul țărilor cu tradiție democratică în domeniu, dar practicile din Justiția română s-au pliat în multe cazuri pe mentalitatea păguboasă de pe malurile Dâmboviței, pentru că numirile într-o serie de funcții de conducere în cadrul autorității judecătorești nu au ținut cont de profesionalism, ci de tot felul de cumetrii și de apartenența la grupuri partizane.
Este principala cauză a neajunsurilor și abuzurilor pe care le vedem în Justiție. Va trebui să facem eforturi deosebite ca să eliminăm această situație.
Dacă un politician își permite să critice anumite aspecte ale activității unor segmente din autoritatea judecătorească, el este ”executat” cu maximă celeritate de CSM și Inspecția Judiciară sub acuzația că a afectat independența Justiției, așa încât componente ale autorității judecătorești se vor intangibile. Nu de același regim s-a bucurat procurorul-șef al DNA, atunci când, la ședința de bilanț din acest an, domnia sa a criticat public hotărârile de achitare definitive ale instanțelor. CSM nu s-a sesizat și nici Inspecția Judiciară. Mai mult decât atât, constatând situaţia de contemplaţie în care se află adesea CSM, atunci când justiţia este atacată din interior, este exact chiar rolul Parlamentului, un rol necesar şi obligatoriu, de a interveni şi efectua corecţiile necesare. Nu e de mirare că în aceste condiții destui judecători se simt timorați, amenințați și se vorbește din ce în ce mai des despre România ca despre o republică a procurorilor. CSM nu deține monopolul apărării independenței Justiției, orice cetățean și cu atât mai mult parlamentarii, având dreptul să-și exprime liber opiniile despre Justiție. Aşadar, iată de ce este necesară şi obligatorie acţiunea parlamentului.
La întrebarea: ”ce se poate face?”, responsabilii politici, adică Parlamentul, trebuie să găsească un răspuns adecvat pentru amendarea legislației și a eliminării magistraților abuzivi sau corupți. Dar respectând independenţa justiţiei, Parlamentul nu poate rămâne într-o veşnică inacţiune cu speranţa că sistemul judiciar se va autocorecta! Trebuie să recunoaştem rolul singurei puteri democratice a statului să facă corecţiile necesare atunci când asistăm la derapaje serioase care pun sub semnul întrebării înfăptuirea actului de justiţie. Mulți parlamentari sunt fie timorați, pentru că au văzut cât de ușor poți fi compromis politic cu un dosar fabricat sau cu o campanie de presă negativă, fie sunt complici. Complicii sunt ”acoperiții” și cei care-și închipuie că pot ajunge la putere și pe căi nedemocratice, atunci când adversarii politici sunt eliminați cu ajutorul dosarelor și nu prin vot.
Cel mai relevant exemplu în acest sens îl reprezintă dosarul primului ministru Victor Ponta, trimis în judecată. Într-o societate cu tradiții în privința statului de drept, primul ministru și-ar fi dat demisia de mult, dar la noi Justiția a fost nu doar o dată folosită ca armă politică.
Mi-aduc aminte de cazul fostului ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, care a fost trimis în judecată, a fost demis, apoi a fost achitat de instanță, dar a rămas bun demis. E foarte probabil ca și Victor Ponta să fie achitat în final. Și atunci ce facem ? Lăsăm un Guvern legal și legitim învestit la mâna unui procuror de caz ? Eu nu pot să fiu de acord cu o asemenea opțiune. Cei aflați acum în opoziție ar putea să ajungă la putere prin mijloace nedemocratice, dar îi asigur că la un moment dat vor cădea și ei în această capcană. Atunci democrația reprezentativă va dispărea, fiind înlocuită cu o conducere ocultă a unui grup de inițiați.
Cât privește eliminarea din sistem a magistraților corupți sau abuzivi, ea este la latitudinea CSM. Din păcate unii membri ai CSM şi-au pierdut legitimitatea de a reprezenta corpul magistraţilor, prin votul covârşitor al confraţilor lor. Există serioase semne de întrebare cu privire la încrederea şi respectul de care se bucură CSM chiar în rândul magistraţilor.
Închei această intervenție prin a afirma că echilibrul și controlul reciproc al puterilor în stat nu se poate realiza decât printr-o prezență activă a Parlamentului, principala putere în stat și singura aleasă democratic prin votul direct al cetățenilor.
Niciuna dintre puterile statului, Parlamentul, Executivul sau Justiţia, nu poate fi scoasă din ecuaţia „Controlul şi echilibrul reciproc al puterilor în stat”. Vă readuc aminte un dicton: „puterea corupe iar puterea absolută corupe absolut!”