„Așa cum reiese din textul comunicatului oficial, decizia CSM din 19 martie a.c. privitoare la afirmațiile pe care le-am făcut în legătură cu votul Senatului României în cazul Vosganian, se referă la Președintele Senatului, nu la persoana mea fizică.
            Am fost ales de majoritatea senatorilor în funcția de președinte al Senatului României și înțeleg să-mi îndeplinesc toate atribuțiile legate de această înaltă demnitate, inclusiv aceea de a proteja Senatul de imixtiuni venite dinspre membri ai altor autorități ale statului, care prin susținerile lor pot afecta independența Legislativului, prestigiul și imaginea sa publică. Aşadar o dată ce majoritatea senatorilor a decis respingerea solicitării procurorului general, decizia a devenit un act cu putere juridică al Senatului, iar eu, ca președinte, am obligația să apăr deciziile Senatului, iar celelalte autorități ale statului au datoria să le respecte în aceeași măsură ca hotărârile definitive ale instanțelor.
            În ultima vreme am câştigat un bun de mare preţ: independenţa justiţiei. Dar nu voi admite, atâta vreme cât voi fi parlamentar şi Preşedinte al Senatului României, ca acest lucru lăudabil să fie contrapus de o manieră neconstituțională cu diminuarea atribuțiilor Parlamentului. Parlamentul este independent în raport cu celelalte puteri ale statului iar parlamentarii votează conform propriilor convingeri.
            Vreau să aduc aminte tuturor celor care, poate au uitat sau nu ştiu, că Parlamentul este singura instituţie a statutului aleasă democratic, spre deosebire de executiv şi puterea judecătorească, care sunt numite! Parlamentul este forul de dezbatere al oricărei ţări democratice şi, ca atare, este casa care găzduieşte libertatea de expresie politică. Este nu numai dreptul nostru elementar şi constituţional,dar mai mult decât atât, reprezintă responsabilitatea şi mandatul pe care ni le-au dat cetăţenii să apărăm valorile fundamentale ale democraţiei.
            Încercarea de a cenzura sau limita în orice fel acest drept fundamental de către CSM este un semn rău, de prost augur, care denotă o înţelegere defectuoasă a rolului instituţiei CSM şi mai ales al Parlamentului.
            Votul din Senat, ca urmare a cererii procurorului general, este parte a unei proceduri obligatorii și nu inițiativa mea în calitate de președinte, iar votul senatorilor nu poate fi unul imperativ. Prin urmare, criticile mele la adresa procurorului general Tiberiu Nițu, nu sunt opinii personale, așa cum în mod eronat se menționează în Raportul Inspecției Judiciare: «O astfel de abordare a domnului Preşedinte al Senatului României, de a nu da curs pentru a doua oară unei cereri de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul aceluiaşi senator...»  și în comunicatul CSM: «Reprezentanţii celorlalte două puteri - legislativă şi executivă - nu au dreptul să extrapoleze nemulţumirile sau părerile personale referitoare la instrumentarea unei cauze penale, asupra întregului sistem judiciar, sau să emită judecăţi referitoare la instrumentarea unei cauze penale».
Constat cu regret că răstălmăcirea unor declarații și documente oficiale  de către CSM și de către membri ai CSM a devenit o practică. Referindu-se la declarația mea din 13 februarie a.c., un membru al CSM spunea: «Dumnealui (subsemnatul – n.a.) spune că trăim în republica procurorilor, că justiția se imixtionează în activitatea Guvernului». Că n-am spus așa ceva în cazul votului senatorului Vosganian reiese până și din Raportul Inspecției Judiciare a CSM, care mă citează: «În realitate, dosarul instrumentat de Procuratura Generală şi pentru care s-a cerut votul Senatului nu se referă la presupuse fapte de corupţie ale unui senator, ci pune în discuţie o decizie politică a unui ministru în funcţie, concretizată printr-o hotărâre de Guvern.
De aceea pot să afirm că un vot în favoarea cererii procurorului general, aşa cum îşi  dorea şi  Preşedintele, ar fi creat precedentul potrivit căruia orice decizie a Executivului (deci, potenţial şi a Preşedintelui) şi a oricărei autorităţi publice ar fi putut fi cenzurată în viitor de către procurori.
Un asemenea precedent devenea periculos, pentru că el ar fi deschis calea spre transformarea României într-o republică a procurorilor.» Pe scurt, în nicio țară democratică Ministerul Public nu are dreptul să ancheteze oportunitatea unei decizii politice, cu excepția cazului în care decidenții au beneficiat de foloase necuvenite ca urmare a deciziei luate.        
Raportul Inspecției Judiciare conține multe alte formulări cu care nu pot fi de acord: «Preşedintele Senatului României, a prezentat public informaţii care au condus la subminarea independenţei justiţiei şi la slăbirea încrederii opiniei publice în magistraţi, deoarece a exprimat un punct de vedere, în calitate de preşedinte al Senatului... » sau: «Expunerea unui astfel de punct de vedere ( al subsemnatului - n.a.), pe o temă ce a determinat numeroase controverse în spaţiul public, intră în contradicţie cu hotărârile luate în cadrul CSAT care au tratat şi tratează corupţia ca pe o ameninţare la adresa siguranţei naţionale». Sunt sigur că juriștii care compun CSM și care și-au însușit Raportul Inspecției Judiciare știu că votul parlamentarilor nu poate fi impus de alte autorități, cum ar fi CSAT.
Îmi permit cu acest prilej să formulez un punct de vedere personal generat de preocuparea profundă a opiniei publice legată de următoarea întrebare: de ce au stat în nelucrare atâtea dosare la Ministerul Public și DNA atâția ani, ca acum să asistăm la o adevărată explozie ? Nu am căderea să dau lecții CSM, dar cred că în loc să încerce fără sorți de izbândă să cenzureze libera exprimare referitoare la activitatea Ministerului Public și a DNA, ar fi cu adevărat în folosul prestigiului și încrederii oamenilor în Justiție ca Inspecția Judiciară a CSM să răspundă la întrebarea de mai sus.
În concluzie, resping Raportul Inspecției Juridice a CSM și resping concluziile plenului CSM din 19 martie a.c. În plus, apreciez ca necesară clarificarea unor prevederi legale privind asigurarea unui echilibru constant și solid al tuturor puterilor în stat,problemă care va trebui dezbătută public și pusă cât mai repede pe agenda Parlamentului.”
 
Calin Popescu-Tăriceanu
Preşedinte al Senatului României