Pe 8 februarie 2017, 84 dintre cei mai reputaţi membri ai Academiei au publicat o scrisoare deschisă către instituţiile statului în care, după ce îşi exprimă îngrijorarea cu privire la unele tendinţe actuale nefavorabile naţiunii noastre, le cer celor în drept, ca şi întregii societăţi, să se solidarizeze cu o nouă energie în jurul valorilor identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale.
           
    Vreme de o sută cincizeci de ani ‒ dincolo de momentele de reflux şi de criză ale parcursului său istoric, legate cu precădere de schimbările de regim politic ‒ Academia Română s-a impus ca un reper indispensabil al identităţii naţionale a românilor, ca o oglindă pe care naţiunea a folosit-o pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a cere recunoaştere din partea altora. Obiectivul generaţiei fondatorilor Societăţii Academice şi apoi al generaţiilor succesive de academicieni a fost unul indiscutabil politic, în sensul filosofic cel mai profund pe care-l putem atribui politicii: Academia a fost gândită ca o instituţie politică centrală a naţiunii, ca instituţia însărcinată să conducă politica identităţii naţionale, politica cunoaşterii şi politica recunoaşterii valorilor.
           
    Scrisoarea dovedeşte că Academia Română îşi reînnoieşte acum misiunea fundamentală. Procesul de construcţie a naţiunii a fost desăvârşit, dar nu este ferit de ameninţări. În 2007, naţiunea a devenit europeană, nu numai în spirit, dar şi în litera legii, nu numai în faptul cultural, dar şi în drept. În 1990, naţiunea renăştea sub zodia democraţiei, afirmându-se pentru prima dată în istoria sa ca fiind democratică în deplinul înţeles al cuvântului. Valorile noastre sunt astăzi mai complexe, mai diverse, dar şi mai fragmentate decât erau în urmă cu o sută cincizeci de ani. Identităţile noastre sunt şi ele multiple. Conservarea identităţii naţionale a devenit astăzi inseparabilă de asumarea unei identităţi europene şi de afirmarea unei identităţi democratice. Până acum democraţia nu a locuit în alt trup decât în cel al statului naţional. Suveranitatea naţiunii este nu numai o garanţie a păstrării identităţii, dar şi cea mai curajoasă şi raţională metodă de apărare a democraţiei.
 
       Scrisoarea este un semn că Academia Română redevine în spaţiul public ceea ce a fost la începuturile sale, anume locul central al dezbaterilor intelectuale, un loc al angajamentului civic, locul în care marile teme de societate pot fi examinate nu numai în deplină libertate, dar şi prin convocarea vocilor celor mai competente. Naţiunea, scria cândva Ernest Renan, este un referendum cotidian. Prin această scrisoare, membrii Academiei Române au iniţiat cel mai important referendum la care atât instituţiile, cât şi cetăţenii sunt chemaţi să aleagă din nou, în numele naţiunii noastre: suveranitatea, identitatea şi unitatea.