Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea preşedintelui Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, cu preşedintele Senatului Republicii Polone, Bogdan Borusewicz - 6 octombrie 2014

Luni, 6 octombrie a.c., a avut loc întrevederea domnului Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, cu delegaţia poloneză condusă de către Excelenţa Sa domnul Bogdan Borusewicz, Mareşalul Senatului polon.
Preşedintele Senatului României şi-a exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al relaţiilor bilaterale româno-polone, inclusiv în plan parlamentar şi a adresat felicitări Poloniei pentru alegerea premierului Donald Tusk în funcţia de Preşedinte al Consiliului European.
De asemenea, domnul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu a adus în discuţie preocupările comune ale celor două ţări privind evoluţia şi perspectivele Uniunii Europene, subliniind necesitatea consolidării proiectului european şi recâştigării încrederii cetăţenilor privind viitorul UE.
La rândul său, în cadrul discuţiilor, domnul preşedinte Bogdan Borusewicz a subliniat importanţa securităţii regionale, o problemă care preocupă nu numai statele din Centrul şi Estul Europei, ci reprezintă o prioritate la nivelul întregii Europe. În acest context, ambele părţi au salutat rezultatele Summit-ului NATO din Ţara Galilor, care a creat premizele unor acţiuni concrete pentru întărirea securităţii în regiune.
Mareşalul Senatului polon a ţinut să salute iniţiativa constituirii unei dimensiuni parlamentare a formatului de consultări trilaterale România-Polonia – Turcia, menţionând faptul că Polonia va găzdui următoarea întâlnire în cursul anului viitor.
O altă temă importantă abordată în cadrul întrevederii se referă la securitatea energetică la nivel european. Discuţiile au arătat preocupările celor două ţări pentru diversificarea surselor de energie, dar şi pentru susţinerea acţiunilor comune la nivelul Uniunii Europene.
În încheiere, domnul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu i-a mulţumit oaspetelui pentru invitaţia de a realiza o vizită oficială în Republica Polonă, invitaţie acceptată cu plăcere.
Din partea română, au participat la întrevedere domnul deputat Longher Ghervazen, preşedintele Grupului de prietenie România-Polonia şi  domnul senator  Liviu Pop, membru al Grupului de prietenie România-Polonia.
Delegaţia polonă a inclus senatori membri ai Comisiei pentru apărare naţională, ai comisiei pentru economia naţională, ai Comisiei pentru politică externă, precum şi ai Comisiei pentru afaceri europene ai Senatului polon.

 
Direcţia de presă



Go to top