,,Bună ziua. Mă bucur să vă văd, să vă privesc și să vă spun că sunt, poate nu atât de emoționat ca și voi dar, în orice caz, trăiesc acum un moment de mare plăcere. Și asta, pentru că retrăiesc o parte din viața mea profesională, după terminarea facultății. Sunt inginer constructor de profesie, am avut o perioadă de carieră universitară pe care, din păcate, am abandonat-o la un moment dat, dintr-un motiv simplu: pentru că nu poți să faci bine mai multe lucruri deodată. Nu știu dacă alegerea pe care am făcut-o a fost cea mai inspirată, mi-am început propriile afaceri, am intrat în politică, nu mai puteam să fiu și la catedră, prezent. Am renunțat, astăzi vă spun, cu regret, la cariera universitară. Dar îmi face plăcere întotdeauna când sunt în mediul universitar și în prezența unor tineri ca voi. Vreau, de la bun început, să vă spun că vă invidiez; vă invidiez sincer. Am să vă explic de ce: vă spuneam că sunt inginer constructor. Cu timpul, când am și început să călătoresc mai mult, dar nu numai, am început să am o perspectivă diferită. Am văzut Europa civilizată, am văzut țările în care arhitectura a căpătat o formă care este de admirat. De câte ori mă duc în Italia sau în Franța nu îmi scapă niciodată în program să merg să vizitez locuri cu încărcătură istorică și, bineînțeles și multe dintre ele care sunt și monumente de arhitectură. Și am să mărturisesc că, acum, poate, dacă aș fi la vârsta de 18 ani și ar trebui să aleg să merg la o facultate aș alege arhitectura. Am dubii mari că aș avea talentul necesar la desen dar așa, meseria, îmi place. Îmi place, de ce?! Îmi place pentru că arhitecții, ca și constructorii, lasă ceva durabil în urma lor. Și, mai ales, când acest lucru durabil este și frumos, este încântător pentru oameni, cred că merită toată recunoștința semenilor și concetățenilor. Le povesteam astăzi profesorilor dumneavoastră că am în fiecare zi, însă, când sunt la Senat, neplăcuta imagine a turiștilor care vizitează clădirea Parlamentului și care se minunează. Se minunează, sigur, pentru că unii dintre ei nu au un nivel de pregătire estetică mai aparte, se minunează, în primul rând, de dimensiunea clădirii. Toată lumea spune: ”Aaa! Ce mare e!” Într-adevăr, e mare! Dar mie mi se pare groaznic de urâtă, sper să nu fie aicea, de la presă, prea multă lume, pentru că în accepțiunea publică, Parlamentul, clădirea în sine a căpătat o valoare simbolică, ați văzut, încet, încet, a devenit simbolul Bucureștiului. Cea mai urâtă clădire, cea mai masivă și nu în ultimul rând, pentru că sunteți arhitecți și acest lucru vă va interesa în curând, deloc funcțională. Două treimi din spațiile interioare sunt scări, holuri, culoare. Asta este marea creație de sfârșit de secol XX, pe care a produs-o comunismul. Puțini își dau seama că această clădire avea o menire cu totul și cu totul aparte și anume propagandistică. Ea trebuia să reflecte măreția regimului socialist și a comunismului, inspirată de arhitectura văzută de Ceaușescu în China și în Coreea de Nord.
Când mergi însă în Bucureşti fără îndoială ai ce să vezi, încă mai sunt clădiri reprezentative care sunt o mândrie pentru oraş, făcute de arhitecţi care sunt nume mari în arhitectură. Astăzi în biroul domnului rector am văzut un mic calendar cu Duiliu Marcu, în fine alţi arhitecţi pe care şi voi îi cunoaşteţi mai mult sau mai puţin, o să ajungeţi să-i cunoaşteţi, şi care au lucrări care erau şi reprezentative, şi vă spun încă ceva - arhitectura românească până la cel de-al doilea război mondial care a ţinut pasul cu vremea, au fost arhitecţi precum Marcel Iancu, unul din promotorii dadaismului, arhitect, grafician şi pictor. În Bucureşti sunt lucrări foarte moderne din anii ’30 care poartă amprenta lui şi nu numai a lui şi alţi arhitecţi mari care făceau din Bucureşti să fie un oraş demn de admirat şi în pas cu vremea. Clădirea Parlamentului ne duce înapoi cu sute de ani, nu numai din lipsa de funcţionalitate, dar şi a arhitecturii, care este cu totul şi cu totul perimată. Mi se pare nefiresc să vii la sfârşit de secol XX să vii din nou cu arhitectură clasică.
V-am spus şi partea care mă bucură şi partea care mă întristează, cred că voi aveţi o menire cu totul şi cu totul aparte, pentru că aveţi şansa în cariera profesională, pe care o s-o parcurgeţi peste câţiva ani, să faceţi lucruri cu care, probabil, oraşul Bucureşti şi nu numai, pentru că veniţi din toate zonele ţării, să arate cu totul şi cu totul altfel.
De puţină vreme, după alegerile locale Bucureştiul are, pentru prima dată, un primar adjunct în persoana unui arhitect care este şi profesor la Facultatea de Arhitectură, doamna profesor arhitect Tomniţa Florescu, şi cu care am discutat legat de câteva proiecte care ar trebui să facă din Bucureşti un oraş mai modern, mai atractiv, mai reprezentativ pentru ceea ce înseamnă o ţară europeană şi o capitală europeană şi cred că proiectele pe care domnia sa le gândeşte vor putea să aibă în voi un sprijin major, pentru că eu mă aştept să vă aduceţi şi voi contribuţia la proiectele care se vor desena pentru Bucureştiul perioadei următoare.
Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes, să aveţi ambiţie să vă  duceţi studiile până la capăt. Nu este o scoală uşoară dar este frumoasă, noi, cei de la construcţii, îi invidiam pe cei de la arhitectură că aveau o viaţă studenţească mai frumoasă decât cei de la construcţii. Vă doresc să vă împliniţi în viaţa profesională şi cariera de arhitect pe care aţi îmbrăţişat-o să vă aducă cât mai multe satisfacţii.”