Preşedintele Delegației române la APCE, dl. Titus Corlățean, a participat la ceremonia de comemorare a Centenarului Martiriului Prizonierilor Români, înhumați în Cimitirul Militar din Soultzmatt (Franța), 3-4 iunie a.c., eveniment organizat de comuna franceză Soultzmatt-Wintzfelden și de Consulatul General al României la Strasbourg.

 

Acest cimitir onorează memoria a 678 de soldați români, deportați și decedați în captivitate în timpul Primului Război Mondial în Alsacia și Lorena.

 

Cu această ocazie, dl. senator Corlățean a rostit un discurs și a participat la depunerea de coroane de flori în memoria ostașilor români care și-au pierdut viața în Alsacia și Lorena în timpul Primului Război Mondial.