ARHIVA

 

2018

 

Participarea dnei Izabela Chencian, secretarul general al Senatului, la Atelierul comun al preşedinţilor şi secretarilor generali de parlamente francofone (5 iulie) şi la Adunarea generală anuală a ASGPF (6-8 iulie).

 

În marja celei de-a 44-a sesiuni a Adunării Parlamentare a Francofoniei (Québec, 5-10 iulie 2018), au fost organizate două evenimente la care au fost invitaţi să participe secretarii generali ai parlamentelor francofone, şi anume: Atelierul comun al preşedinţilor şi secretarilor generali de parlamente francofone (5 iulie) şi Adunarea generală anuală a ASGPF (6-8 iulie).

Din partea Senatului, la cele două reuniuni a participat dna Izabela Chencian, secretar general.

 

Atelierul comun cu tema: Cum poate fi stimulată apropierea dintre parlament şi cetăţeni?, a fost moderat de dl Jacques Chagnon, Preşedintele APF, Preşedintele Adunării Naţionale a Québec-ului.

 

Principalele subiecte abordate în cadrul acestor discuţii au vizat: importanţa deschiderii parlamentului către cetăţeni prin informarea corectă şi implicarea acestora în activităţile parlamentului şi, reciproc, prin implicarea parlamentului în viaţa socială şi culturală a „cetăţii” (organizarea de expoziţii, vizite, conferinţe, ”Parlamentul copiilor”, ”Parlamentul tinerilor”, „Ziua porţilor deschise” ş.a.), precum şi prin modernizarea instituţiei parlamentare, astfel încât aceasta să răspundă eficient cerinţelor diferitelor segmente ale populaţiei. Au fost subliniate, în acest context, oportunităţile extraordinare pe care le oferă noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării pentru diversificarea şi întărirea relaţiilor dintre parlament şi cetăţeni.

 

În contribuţia sa la discuţiile pe această temă, dna Izabela Chencian, secretar general al Senatului, a prezentat principalele facilităţi oferite de site-ul Senatului ca interfaţă a interacţiunii cu societatea civilă, subliniind preocuparea permanentă pentru implementarea, la cele mai înalte standarde, a principiilor fundamentale ale democrației parlamentare: caracterul public al documentelor şi dezbaterilor, transparenţa activităţilor parlamentului, accesibilitatea informațiilor, responsabilitatea faţă de cetăţeni şi eficacitatea instituțională. Doamna secretar general s-a referit, în principal, la procedura de consultare publică on - line a proiectelor de acte normative, înainte ca acestea să intre în dezbatere parlamentară, şi la faptul că orice persoană interesată poate consulta pe site declaraţiile de avere şi de interese ale senatorilor şi poate accesa informaţii privitoare la categoriile de cheltuieli din bugetul Senatului pentru fiecare senator în parte, precum şi situațiile financiar - contabile anuale ale instituţiei.

 

Adunarea generală a ASGPF a inclus o reuniune a Biroului organizaţiei (6 iulie) şi patru ateliere de discuţii (7 şi 8 iulie), cu următoarele teme: Sprijin pentru parlamentari: trebuie făcut apel la experţi pentru analizarea dosarelor tematice?; Evaluarea politicilor publice: instrumente la dispoziţia parlamentarilor; Aplicarea unui cod vestimentar în parlament; Externalizarea serviciilor oferite de parlament.

Şedinţele Adunării au fost conduse de dna Marie Joséphine Diallo, Preşedinta ASGPF, Secretarul general al Adunării Naţionale a Senegalului.

 

În contribuţia sa la discuţiile din cadrul primului atelier, dna Izabela Chencian s-a referit la modalităţile prin care administrația Senatului acordă asistenţă de specialitate senatorilor: punerea la dispoziţie a unor consilieri cu înaltă pregătire care sprijină activităţile comisiilor şi grupurilor politice; organizarea de către Senat a unor reuniuni/mese de lucru pe teme de interes public special, la care sunt invitați reprezentanţi ai guvernului, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, precum şi ai societăţii civile, în vederea asigurării unui cadru cât mai larg de schimb de opinii şi expertiză ş.a.

 

În contribuţia sa la discuţiile din cadrul celui de al doilea atelier, secretarul general al Senatului a prezentat procedurile de evaluare preliminară obligatorie a tuturor proiectelor de acte normative din punctul de vedere al impactului social, economic, financiar ş.a. Referindu-se la implicarea Senatului în monitorizarea implementării şi în evaluarea politicilor publice, dna Izabela Chencian a arătat că aceasta se realizează prin proceduri specifice de control parlamentar în cadrul comisiilor, precum şi prin intermediul Curţii de Conturi care pune la dispoziţia parlamentului, inclusiv la solicitarea Senatului/Camerei Deputaţilor, rapoarte privind eficiența şi eficacitatea administrării resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

 

În cadrul reuniunii sale de la Québec, Asociaţia validat participarea unor membri ai ASGPF, în calitate de experţi/formatori la activităţi incluse în Programul Multilateral de Dezvoltare Francofonă al Adunării Parlamentare a Francofoniei: asistenţă instituţională  pentru parlamentele din Haiti, Mali, Madagascar, cursuri cu caracter regional, co-organizate cu Universitatea Senghor (operator al OIF), în beneficiul instituţiilor parlamentare ale unor state din Africa.

În urma alegerilor organizate în cadrul reuniunii de la Québec, a fost stabilită componenţa Biroului ASGPF pentru perioada 2018-2020, după cum urmează: Preşedinte:dna Marie-Joséphine Diallo (Sénégal); Vicepreşedinţi: dl André Gagnon (Canada), dl Najib El Khadi (Maroc), dl Christophe Pallez (Franţa) şi dl Oum Sarith (Cambogia), Trezorier: dl Michel Bonsaint (Québec); Membri: dl Xavier Baeselen (Wallonie Bruxelles) şi dna Guillaumette Kiakouama (Congo Brazzaville).