Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea domnului senator Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului

Senatorul Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, a avut o întrevedere, marți 18 aprilie a.c., cu doamna Natașa Nikolova, însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Macedonia la București.
Cu acest prilej, partea română a subliniat importanța dialogului bilateral și a diplomației parlamentare, arătând că România este interesată de menținerea stabilității în regiunea Balcanii de Vest, aceasta constituind totodată o condiție pentru atragerea investițiilor și pentru asigurarea unui standard de viață mai bun pentru cetățeni.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a menționat faptul că România este un partener de încredere în cadrul Uniunii Europene și NATO, statut obținut prin eforturi deosebite din partea cetățenilor și a reprezentanților statului român. Astfel, noul Guvern de la București înțelege impotanța respectării angajamentelor asumate în cadrul UE și NATO, un exemplu în acest sens fiind punerea în aplicare a deciziei luate de către statele membre NATO de alocare a 2% pentru bugetul apărării.
La rândul său, doamna Natașa Nikolova a reafirmat dorința Republicii Macedonia de a deveni stat membru al Uniunii Europene și NATO, exprimând încrederea că România va acorda în continuare sprijin, în acest sens.
În încheiere, domnul senator Cristian Dumitrescu a exprimat disponibilitatea de a continua dialogul cu partea macedoneană, reafirmând totodată încrederea în valorile europene și euro-atlantice.



Go to top