Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR este împotriva propunerii PNL de alegere a președinților de consilii județene de către consilierii județeni

USR este împotriva inițiativei PNL de a modifica legea de alegere a autorităţilor publice locale astfel încât preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi de consilierii judeţeni și nu prin vot direct de către cetăţeni.
 
„Inițiativa PNL este împotriva oricărori principii ale democrației extinse la nivel local, căci deschide posibilitatea ca un partid care a luat 20% din voturi să dea președintele consiliului județean. Aceasta inițiativă scoate din joc, practic, cetățeanul și votul lui, delegitimizând în același timp funcția de președinte al consiliului județean, ca reprezentant ales al comunității”, declară senatorul USR Vlad Alexandrescu.
USR consideră, din contră, că președintele consiliului județean ar trebui ales de către cetățeni, în două tururi de scrutin, tocmai pentru a crește legitimitatea funcției și a persoanei care o ocupă. USR depune, în acest sens, un amendament la proiectul de lege pentru care Guvernul Orban își asumă, miercuri, răspunderea în Parlament.
Prin această măsură, PNL oferă o mână de ajutor PSD, care poate astfel să-și păstreze unii baroni locali în funcții, prin negocieri la nivel de consilieri, chiar dacă partidul a obținut un număr mic de voturi, dar suficient pentru a asigura o majoritate negociată în consiliul județean.
USR consideră că este suspect felul în care PNL dorește, pe de o parte, să-și asume răspunderea pe modificarea legilor alegerilor locale, iar pe de altă parte, să promoveze măsura alegerii președinților de consilii județene de către consilierii județeni, prin OUG.



Go to top