Senatorul USR PLUS, Ștefan Pălărie, a solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații publice şi în baza art. 39 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor următoarele informații:
1. Lista unităților școlare din raza Municipiului București pentru care Consiliului de Administrație al ISMB a decis schimbări de conducere (director general și director adjunct), fosta conducere precum și noua conducere detașată.
2. Motivele care au stat la baza schimbării directorilor și/sau directorilor adjuncți exact la mijlocul anului școlar, în condițiile de pandemie ale acestui an școlar cu totul excepțional.
3. Procesul verbal al ședinței de Consiliu de Administrație ISMB din data de 30.12.2020.
Ștefan Pălărie: ”Schimbarea directorilor sau a directorilor adjuncți la mijlocul anului școlar – cu atât mai mult pe timp de pandemie - nu poate fi argumentată doar prin încetarea Contractului de Management. Acest fapt nu ar justifica decăt numirea unei conduceri interimare, care putea fi asigurată, având în vedere condițiile excepționale din acest an, și de conducerea curentă a scolilor, pentru asigurarea bunei desfășurări a întregului an școlar. Fără a interfera în actul decizional, sunt de părere că asemenea modificări în timpul anului școlar nu sunt în interesul elevilor și nu sunt de natură a asigura buna desfășurare a procesului educativ, atât cât se poate el desfășura, de la distanță și în condiții de pandemie”.
Senatorul Ștefan Pălărie este expert în programe educaționale, membru Fondator și fost președinte al “Școlii de Valori” – o Organizație Non-Guvernamentală care îi îndrumă pe tineri să-și descopere valorile și să-și antreneze potențialul.