Domnule președinte Emil Constantinescu,
Domnule președinte Traian Băsescu,
Stimați colegi,
 
Am propus Biroului Permanent al Senatului României ca pe ordinea de zi a ședinței noastre de astăzi să figureze, ca prim punct, adoptarea unei declarații menită să marcheze aniversarea a două decenii de la lansarea parteneriatului strategic între România şi Statele Unite ale Americii, la 11 iulie 1997. Acest demers a fost motivat de două rațiuni:
Prima dintre acestea rezultă din responsabilitatea politică a funcției de Președinte al Senatului, iar a doua are o determinare istorică, dar și una subiectivă pe care, sunt convins, mulți dintre membrii acestui for de prim rang al statului român le împărtășesc, iar președintele Emil Constantinescu și președintele Traian Băsescu le înțeleg foarte bine.
Pe 8 ianuarie 1918, președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, prezenta în plenul reunit al Senatului și Camerei Reprezentanților cele Paisprezece Puncte care aveau să definească și principiul autodeterminării popoarelor, citez: ,,Dezvoltarea autonomă a popoarelor Austro-Ungariei, care au loc asigurat în concertul naţiunilor” (p.10), şi ,,Retragerea din România, Serbia şi Muntenegru, acestea urmând să intre în posesia teritoriilor eliberate” (p.11). Președintele american a sprijinit la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920, dreptul la eliberarea naţională a popoarelor europene din imperiile Ţarist, Otoman şi Austro-Ungar, având o contribuție esențială la desăvârșirea procesului de unificare a provinciilor istorice locuite de români.
După un îndelungat și tumultuos arc istoric peste timp, în care România a suferit efectele distrugătoare ale războaielor și dictaturilor prin care a trecut, reținem data de 11 iulie 1997, vizita președintelui Bill Clinton la București, ca moment de referință pentru lansarea parteneriatului strategic româno-american și momentul de început al unei schimbări de proporții.
Am făcut parte din delegația oficială care l-a întâmpinat pe Președintele Clinton la Palatul Cotroceni. Era prima vizită a unui președinte american într-o Românie care se afla definitiv și fără rezerve pe o traiectorie de reîntoarcere la valorile civilizației occidentale. Provin dintr-o familie care a crezut profund și a trăit, în ciuda vicisitudinilor istoriei, în spiritul principiilor și valorilor democratice și, din acest motiv, momentul întâlnirii cu președintele american a avut o semnificație cu totul aparte pentru mine. Eram părtaș la un moment istoric pe care bunicii și părinții mei îl visaseră ani la rând, pe care bunicii și părinții dumneavoastră îl visaseră ani la rând, unii dintre ei prin închisorile comuniste.
Entuziasmul cu care a fost întâmpinat președintele american în Piața Universității, mi-a demonstrat că sentimentul meu nu era unul singular (veți vedea în câteva clipe la ce mă refer!)
Decizia politică a președintelui Emil Constantinescu, de a iniția și materializa cu SUA o relație deosebită, de dimensiune strategică, a venit pe fondul unor principii și orientări pro-occidentale, pe care cele două partide istorice, PNL și PNȚCD, prin liderii lor cei mai de seamă, Radu Câmpeanu și Corneliu Coposu, le-au promovat și le-au susținut din primele momente ale restaurării democrației în România la începutul anilor ’90 – într-un climat nu tocmai favorabil, ca să folosesc un eufemism. Este un merit incontestabil al acestor partide și al liderilor lor de a fi definit ceea ce este astăzi apartenența noastră la sistemul de valori democratice care guvernează Lumea Liberă.
 
Astăzi apartenența noastră la spațiul euroatlantic este una lipsită de echivoc, dar mă întreb uneori dacă situația ar fi fost aceeași fără determinarea și curajul celor de atunci, dintre care cei mai mulți nu mai sunt astăzi printre noi. Așadar, în acest moment istoric, dați-mi voie ca alături de Radu Câmpeanu și Corneliu Coposu să îi amintesc pe cei care au avut un rol important în definirea orientării noastre politice de astăzi: din partea PNL – Dan Amedeo Lăzărescu, Ionel Săndulescu, Nicu Enescu, Sorin Botez, Mircea Ionescu Quintus și mulți alții; din partea PNȚCD – Ion Diaconescu, Ion Rațiu și alții.
La începutul anului 1997, România era o țară care, privind peste Atlantic, își dorea mult, având și mult de oferit. Îmi reamintesc astăzi cuvintele Președintelui Clinton adresate cetățenilor României cu prilejul discursului său din Piața Universității, la 11 iulie 1997, în special acea mențiune a „porții deschise” spre aderarea României la NATO.
A fost un mesaj fără echivoc, o mână întinsă cu fermitate și fără nicio ezitare, care ne-a însuflețit să continuăm, în parteneriat cu SUA, eforturile noastre spre atingerea obiectivului național la care au aderat toate partidele și toate forțele constructive din această țară: obiectivul era, evident, integrarea în structurile euro-atlantice.
Demersurile de consacrare și consolidare a parteneriatului strategic dintre România și SUA au fost continuate în timpul mandatului președintelui Ion Iliescu, iar președintele Traian Băsescu a semnat alături de președintele american Barack Obama „Declarația comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI” – documentul politic bilateral de referință prin care se consemnează liniile directoare de dezvoltare a relațiilor dintre România și SUA, în forma unui parteneriat strategic. Ne revine deopotrivă datoria și satisfacția de a marca în mod solemn aniversarea a douăzeci de ani de la lansarea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și de a recunoaște contribuția celor care au făcut posibil acest lucru.
Înainte de a da citire textului Declarației care este înaintea dumneavoastră spre adoptare, vă rog să privim un scurt documentar filmat pentru a ne reaminti împreună de ziua de 11 iulie de acum două zeci de ani, zi în care a fost lansat parteneriatul strategic româno-american – un moment decisiv pentru renașterea României.
(Prezentare film)
Stimați colegi,
Să-l aplaudăm împreună pe dl Emil Constantinescu, președintele care a avut rolul decisiv de a pune temelia la acest Parteneriat. România era atunci într-o zonă gri din care Parteneriatul Strategic cu SUA a avut menirea să o scoată și să o repună definitiv în concernul națiunilor democratice și libere pentru ca apoi să-și poată permite atingerea celui de-al doilea obiectiv strategic - aderarea la Uniunea Europeană, iar meritul incontestabil pentru aceste realizări îi revine președintelui Emil Constantinescu.
Apoi, nu trebuie uitați nici cei care astăzi din fericire sunt încă printre noi și au avut rolul și contribuția lor în luarea acestei decizii majore pentru prezentul nostru și pentru viitor vă amintesc: Victor Ciorbea - Prim Ministru la acea dată, Petre Roman - Președintele Senatului și apoi ministru de externe, Adrian Severin - ministru de externe, Victor Babiuc – ministru al apărării. Și, fără îndoială această lista nu este completă.
Vreau, de asemenea, să aplaudăm împreună deciziile luate de președintele României, dl Ion Iliescu și de Premierul Adrian Năstase care, după atacurile abominabile din 11 septembrie 2001, au răspuns chemării partenerului american și România s-a alăturat coaliției multinaționale de luptă împotriva terorismului în teatrul de operațiuni din Afganistan.
Să-l aplaudăm pe dl Traian Băsescu, colegul nostru senator, președintele care a consolidat acest Parteneriat pentru mileniul trei.
Ce va urma, depinde în bună măsură și de fiecare dintre cei prezenți în această sală astăzi. Pentru început, vă propun să adoptăm textul acestei declarații, căreia îi voi da citire.