Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie a depus o inițiativă legislativă pentru ca elevii majori din învățământul special să beneficieze de alocație pe toată perioada studiilor

Senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie a depus o inițiativă legislativă care să permită elevilor majori din școlile speciale să beneficieze în continuare de alocație chiar dacă au împlinit vârsta de 18 ani. În prezent, Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, numai copiii din sistemul de învățământ liceal și profesional primesc alocația de stat pentru copii și după împlinirea vârstei de 18 ani. 
 
Ștefan Pălărie: ”Există un vid legislativ în ceea ce privește elevii care împlinesc 18 ani și sunt înregistrați în sistemul de învățământ special. Din cauza acestui vid, acești elevi NU primesc alocația de stat pentru copii, deși au legal în continuare obligația de a merge la școală. Există o vădită discriminare a elevilor majori din învățământul special, discriminare pe care inițiativa de față o corectează. Ei trebuie încurajați și ajutați, nu  pedepsiți”
 
Modificările propuse de senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie vizează prevederile Art.1 și Art 3.și care vor avea următorul cuprins:
Art 1.(3) Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit 18 ani, care urmează cursurile învățământului: a) liceal, b) profesional sau c) special, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.”
Art.3 (1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:
a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3) lit. a) și b);
c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin (3) lit. c).

”Copiii din învățământul special sunt copii cu grave probleme de sănătate, din cauza cărora ei sunt încadrați în școală mult mai târziu decât copiii fără aceste probleme. Astfel că, în învățământul special, există copii care împlinesc 18 ani în clasa a 6-a sau a 7-a sau a 8-a etc, moment în care nu li se mai acordă deloc alocația de stat pentru copii. Totuși, ei sunt obligați să meargă la școală în continuare.  Acest lucru ne-a fost semnalat de către foarte mulți părinți care se află într-o situație cât se poate de disperată și urgentă, având acasă un copil care necesită o îngrijire aparte, și care nu mai beneficiază de un drept conferit tuturor elevilor prin Constituție” mai spune Ștefan Pălărie.



Go to top