Actele adoptate de Comisia pentru Afaceri Europene a Senatului României în urma şedinţei din 5 mai 2015:
1. Proiect de lege pentru completarea art.11 din Legea nr.105/2011 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană" – L 185`
Prin actul normativ se urmăreşte completarea cadrului legislativ în vederea asigurării fondurilor necesare punerii în aplicare a hotărârilor definitive ale instanţelor de judecată, în situaţia în care acestea au anulat, parţial sau integral, corecţiile financiare sau reducerile procentuale, pentru liderii de proiect/beneficiarii/partenerii din România. La şedinţa comisiei din data de 5 mai 2015 au participat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
În şedinţa comisiei din data de 5 mai 2o15, Comisia pentru Afaceri Europene a analizat proiectul de lege şi a decis, cu majoritate de voturi, să adopte aviz favorabil, cu următoarele observaţii făcute către iniţiatorul proiectului de lege:
- la analiza pe fond acesta trebuie să menţioneze în proiectul de act normativ impactul bugetar şi sursele bugetare, pentru finanţarea corecţiilor şi a reducerilor financiare a proiectelor; - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împreună cu celelalte instituţii responsabile ale statului vor întreprinde toate demersurile legale şi juridice pentru recuperarea prejudiciului adus statului prin plata sumelor prevăzute în acest proiect, ca urmare a aplicării, acolo unde este cazul, de corecţii sau reduceri financiare cerute prin procedurile de audit şi care, prin deciziile instanţelor s-au dovedit a fi incorecte.
2. Proiect de lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr.260/2012 a Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerinţelor tehnice şi comerciale aplicabile operaţiunilor de transfer de credit şi de debitare directă în euro şi de modificare a Regulamentului (CE) nr.924/2009 – L 186
Principalul obiectiv al Regulamentului (UE) nr.26o/2012 este migrarea de la sistemele naţionale de transfer de credit şi de debitare directă la sisteme armonizate de transfer de credit în cadrul zonei unice de plăţi în euro (SEPA) şi de debitare directă în cadrul SEPA, printre altele prin punerea la dispoziţia cetăţenilor Uniunii a unui număr de cont bancar internaţional (IBAN) unic care să poată fi utilizat pentru toate operaţiunile efectuate în euro. Prin prezentul proiect este desemnată Banca Naţională a României ca autoritate competentă responsabilă cu asigurarea respectării prevederilor Regulamentului (UE) nr.260/2012, se stabileşte regimul sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării regulamentului menţionat anterior şi se instituie procedura medierii ca procedură de soluţionare extrajudiciară de reclamaţie şi de recurs în vederea soluţionării litigiilor în legătură cu drepturile şi obligaţiile care decurg din Regulamentul (UE) nr.260/2o12 între utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii lor de servicii de plată.
La şedinţa comisiei au participat reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, domnul secretar de stat Attila Gyorgy, precum şi reprezentanţii Băncii Naţionale a României, doamnele director Avram Ruxandra şi Beatrice Dragomir. În şedinţa comisiei din data de 5 mai 2015, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au analizat proiectul de lege şi au decis, cu majoritate de voturi, să adopte aviz favorabil, cu un amendament, ataşat în anexă, precum şi cu recomandarea către comisia de raport, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, de a modifica proiectul de lege împeună cu iniţiatorii legii, în acord cu observaţiile şi propunerile Consiliului Legislativ. - legat de sancţiunile prevăzute la art.7 alin.(i) lit.c) şi d) care se aplică de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, contestaţiile nu pot fi soluţionate tot de Consiliul de administraţie, aşa cum se prevede în proiect. Este necesară, de aceea, reanalizarea soluţiei legislative propuse, prin identificarea sau crearea altor instituţii financiar-bancare care să îndeplinească funcţia de control. - de asemenea, este necesară transpunerea integrală a Regulamentul (UE) nr.260 / 2012 ce prevede la art.ii, alin (i) că sancţiunile să fie "efective" şi nu "eficiente", aşa cum se prevede în actualul proiect legislativ la art. 5, alin. (2), fapt semnalat şi în amendamentul anexat prezentului aviz.