Tipareste Micsoreaza litera Mareste litera
 

Comunicate de presă - Participarea doamnei Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului la reuniunea interparlamentară “Stadiul dezbaterii privind Viitorul Europei”, organizată de Comisia pentru afaceri constituționale a Parlamentului European


Doamna Gabriela Crețu, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului a participat, miercuri, 10 octombrie 2018, la reuniunea interparlamentară „Stadiul dezbaterii privind Viitorul Europei”, organizată de Comisia pentru afaceri constituționale a Parlamentului European, la Bruxelles.
La dezbatere au participat reprezentanți ai parlamentelor naționale, comisarul european pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourova, reprezentanții Președinției austriece a Consiliului Uniunii Europene, ai Consiliului Economic și Social European și ai Comitetului Regiunilor.
În cadrul discuțiilor, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului a subliniat că Uniunea Europeană reprezintă în continuare, în ciuda creșterii inegalităților și a tensiunilor, cea mai pașnică, dezvoltată și chiar echitabilă societate din lume.
A îndemnat la identificarea unor soluții de menținere a unității, în contextul în care o serie întreagă de provocări amenință această condiție esențială pentru viitorul său, precizând că „...dacă Uniunea și-a pierdut farmecul vechi pe care l-a avut”, pe de altă parte „păstrarea Uniunii unite folosind temerile, crizele și, uneori, pericolele imaginare cu care ne-am putea confrunta este calea greșită”.
De asemenea, senatorul Gabriela Crețu a subliniat că provocările reale cărora Uniunea trebuie să le facă față se referă la renunțarea pe deplin la direcția neoliberală, la conștientizarea deplină a faptului că nu nivelul de luare a deciziilor (național sau european), ci conținutul acestora se află la baza nemulțumirii cetățenilor. „Cetățeanul este supărat din cauza conținutului deciziilor pe care le luăm cu toții și a impactului asupra vieții lor; în special, din cauza politicilor de austeritate și inegalităților”.
A arătat că legitimitatea Uniunii este strâns legată de capacitatea acesteia de a produce rezultate  pentru toți cetățenii și că noua tendință de renaționalizare a competențelor nu poate funcționa fără atribuții (cu referire la o nouă tendință în filozofia guvernanței economice, prin care se încearcă redarea către capitale a responsabilităților pentru problemele comune).
De asemenea, a arătat că Uniunea Europeană are și probleme de funcționare și că la procesul de ameliorare a acesteia nu numai Comisia Europeană trebuie să lucreze, ci și partidele politice, care pot contribui la construirea cetățeniei europene.
Președintele Comisiei pentru afaceri europene a apreciat că este dificil să se construiască un viitor mai bun în absența unor soluții la provocări de ordin structural la nivelul Uniunii, precum: construirea pilonului social, dispariția în viitor a multor locuri de muncă pe fondul revoluției tehnologice, transformarea euro într-o adevărată monedă unică, dependența Uniunii, în termeni de apărare, de alți actori, în ciuda unui nivel foarte ridicat al cheltuielilor militare.
 
 
 
 









Adresa poştală: Calea 13 Septembrie 1-3, sector 5, Bucureşti, 050711; Centrala: +40 21 414 1111 +40 21 316 0300.
Hartă Site
Go to top