Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea domnului Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă, cu dl Ojārs Ēriks Kalniņš, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a Parlamentului Republicii Letonia – miercuri,18 aprilie 2018

Domnul Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, a avut o întrevedere cu domnul Ojārs Ēriks Kalniņš, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a Parlamentului Republicii Letonia, marți, 17 aprilie 2018. Întrevederea a avut loc în contextul Summit-ului Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9) care se desfăşoară la Senatul României, în perioada 17-19 aprilie a.c.
Discuţiile purtate au vizat importanţa primului Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti şi rolul pe care acesta îl va avea în luarea unor decizii convergente în promovarea intereselor privind securitatea spațiului euroatlantic, precum şi în transmiterea unui mesaj unitar și coerent referitor la întărirea flancului estic al Alianței Nord-Atlantice în pregătirea Summit-ului NATO care va avea loc la Bruxelles în luna iulie.
Totodată, au fost abordate teme de pe agenda bilaterală, cu accent pe găsirea unor noi modalităţi de creştere a schimburilor economice, precum şi colaborarea în cadrul Uniunii Europene în perspectiva preşedinţiei României a Consiliului UE.
 



Go to top