Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Actele adoptate de Comisia pentru Afaceri Europene a Senatului României în urma şedinţei din 8 octombrie 2013

       În data de 8 octombrie a.c. a avut loc şedinţa săptămânală a Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României. Lucrările comisiei au fost conduse de doamna senator Anca Daniela Boagiu, Preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene.
         Pe ordinea de zi au fost supuse dezbaterii următoarele proiecte legislative:
         1. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.70/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene – L 291
             Obiectivul proiectului: Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă are ca obiect modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.70/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr.163/2012 cu modificările şi completările ulterioare.
             La dezbaterile Proiectului de lege nu au participat reprezentanti ai Guvernului României. Din acest motiv, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât amânarea proiectului de lege până la o dată ulterioară.
 
               2. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN SI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului în ceea ce priveşte alocarea financiară din Fondul social european pentru anumite state membre, COM(2013) 560 final
               Obiectivul proiectului:
Se propune modificarea articolului 18 privind resursele globale, a articolului 19 privind resursele disponibile pentru obiectivul de convergenţă, a articolului 20 privind resursele disponibile pentru obiectivul „competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă” şi a articolului 75 privind privind distribuirea anuala a creditelor de angajament şi a anexei II privind criteriile şi metodologia de alocare a resurselor.
               Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că, la nivelul Consiliului, propunerea de modificare a Regulamentului nr. 1083/2006 privind creşterea alocărilor din FSE a fost dezbătută în Grupul de lucru pentru măsuri structurale precum şi în Comitetul pentru Buget, cu ocazia reuniunilor acestor grupuri din data de 3 septembrie 2013.
La dezbaterile Proiectului au participat, din partea Guvernului României, reprezentanţi ai Ministerul Muncii.
            Membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au dezbătut propunerea și au hotărât cu majoritate de voturi să adopte raport de admitere.
 
 
            3. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 638/2004 privind statisticile comunitare ale comerţului cu mărfuri între statele membre în ceea ce priveşte acordarea de competenţe delegate şi de executare Comisiei pentru adoptarea anumitor măsuri, comunicarea de informaţii de către administraţia vamală, schimbul de date confidenţiale între statele membre şi definiţia valorii statistice, COM (2013) 578 final
             Obiectivul general este acela de a elimina toate dispoziţiile referitoare la procedura de reglementare cu control din toate instrumentele legislative, până la încheierea celei de-a şaptea legislaturi a Parlamentului (iunie 2014).
           În contextul alinierii la noile norme din TFUE a Regulamentului (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 privind statisticile comunitare ale comerţului cu mărfuri între statele membre şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3330/91 al Consiliului, competenţele de executare conferite în prezent Comisiei prin regulamentul respectiv ar trebui să fie asigurate prin acordarea de competenţe Comisiei pentru a adopta acte delegate şi/sau acte de punere în aplicare.
În plus, se propun şi alte modificări în scopul de a îmbunătăţi elaborarea de statistici privind comerţul în interiorul UE. Se identifică astfel competenţele conferite Comisiei în vederea adoptării de acte delegate pentru :
-  adoptarea unor norme diferite sau specifice aplicabile mărfurilor sau mişcărilor speciale,
-   adaptarea perioadei de referinţă
-   adaptarea ratelor de acoperire Intrastat
-   specificarea condiţiilor pentru definirea pragurilor menţionate la art.10
-   definirea condiţiilor pentru simplificarea informaţiilor
-    definirea datelor care trebuiesc furnizate
-    definirea criteriilor pe care trebuie sa le respecte rezultatele estimărilor
-    modalităţile de colectare a informaţiilor Intrastat
-    definirea si explicitarea codurilor
-    dispoziţii tehnice privind modalitatea de efectuare a statisticilor
-    obligativitatea colectării informaţiilor privind circulaţia mărfurilor prin sistemul Intrastat
                   Membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au dezbătut propunerea și au hotărât cu unanimitate de voturi să adopte raport de admitere.
 
               4. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 471/2009 privind statisticile comunitare privind comerţul exterior cu ţările terţe în ceea ce priveşte acordarea de competenţe delegate şi de executare Comisiei pentru adoptarea anumitor măsuri, COM (2013) 579 final.
            Obiectivul proiectului este de a identifica competenţele conferite Comisiei şi de a pune în aplicare procedura corespunzătoare pentru adoptarea de măsuri pe baza acestor competenţe.
În ceea ce priveşte Regulamentul (CE) nr. 471/2009, se propune să se confere Comisiei competenţe pentru a adopta acte delegate în ceea ce priveşte :
-          adaptarea listei procedurilor vamale sau a destinaţiei vamale admise
-           marfurile sau mişcările speciale şi dispoziţiile diferite sau speciale aplicabile acestora, excluderea mărfurilor sau a mişcărilor din statisticile privind comerţul exterior,
-          culegerea de date în conformitate cu articolul 4 alineatele (2) şi (4), precizarea suplimentară a datelor,
-          cerinţa privind seriile limitate de date referitoare la mărfuri sau mişcări speciale şi la date furnizate în conformitate cu articolul 4 alineatul (2),
-          caracteristicile eşantionului, perioada de raportare şi nivelul de agregare pentru ţările partenere,
-           mărfuri şi valute pentru statisticile privind comerţul defalcate pe moneda de facturare, adaptarea termenului de transmitere a statisticilor, a conţinutului, a problematicii abordate şi a condiţiilor de revizuire ale statisticilor deja transmise,
-          termenul limita de transmitere a statisticilor privind comerţul defalcate în funcţie de caracteristicile întreprinderilor şi a statisticilor privind comerţul defalcate pe moneda de facturare.
Se propune, de asemenea, să i se confere Comisiei competenţe de executare care să-i permită să adopte, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011, măsuri referitoare la:
-          codurile care urmează să fie utilizate pentru datele menţionate la articolul 5 alineatul (1)
-         măsuri referitoare la coroborarea datelor referitoare la caracteristicile întreprinderilor cu datele înregistrate în conformitate cu acelaşi articol.
           Prin acest act normativ se doreşte raţionalizarea sistemului statistic european.    
           Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene a definit Sistemul Statistic European (SSE) drept un parteneriat între autoritatea statistica europeana, mai precis Comisia (Eurostat), şi institutele naţionale de statistica (INS) şi alte autorităţi naţionale din fiecare stat membru responsabile cu dezvoltarea, elaborarea şi difuzarea statisticilor europene.
Comitetul sistemului statistic european (denumit în continuare „Comitetul SSE”) instituit prin articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 este considerat drept instrumentul de coordonare din cadrul SSE. Acesta asistă Comisia în exercitarea competenţelor sale de executare în anumite domenii statistice. Se exclud statisticile referitoare la comerţul internaţional cu mărfuri.
În acest domeniu, Comisia este asistată de Comitetul pentru statistici privind schimbul de mărfuri cu ţări terţe (Comitetul Extrastat), în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 471/2009.
Cu scopul îmbunătăţirii coordonării şi a parteneriatului, Comisia propune o nouă structură a SSE care constă într-o structură piramidală clară, în care Comitetul SSE ar constitui organismul strategic de cel mai înalt nivel. Unul dintre aspectele acestei raţionalizări constă în concentrarea competenţelor în materie de comitologie la nivelul Comitetului SSE.
                La dezbaterile Proiectului a participat Elena Bănică, Director adjunct, Institutul pentru Statistică.
                Membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au dezbătut propunerea și au hotărât cu unanimitate de voturi să adopte raport de admitere.
 
             5. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust), COM (2013) 535 final
             Obiectivul proiectului: Prezenta propunere oferă un cadru juridic unic și înnoit pentru o nouă Agenție de Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) care să fie succesorul legal al Eurojust, astfel cum a fost instituit prin Decizia 2002/187/JAI a Consiliului.
              Întrucât propunerea privind prezentul regulament este adoptată în același timp cu propunerea de regulament de instituire a Parchetului European, au fost incluse dispoziții pentru a garanta că Parchetul European este constituit pornind de la Eurojust, astfel cum se prevede la articolul 86 din TFUE și că Eurojust îl poate sprijini.
                La dezbaterile Proiectului a participat Marian Tutilescu, Chestor Ministerul Administrației și Internelor.
             Membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au dezbătut propunerea și au hotărât cu unanimitate de voturi să adopte raport de admitere.
 
            6. Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de instituire a Parchetului European, COM (2013) 534 final
               Principalele obiective ale propunerii sunt:
• Contribuirea la consolidarea protejării intereselor financiare ale Uniunii și continuarea dezvoltării unui spațiu de justiție, precum și sporirea încrederii întreprinderilor și cetățenilor UE în instituțiile Uniunii, respectând, totodată, toate drepturile fundamentale consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
• Stabilirea unui sistem european coerent pentru cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
• Asigurarea unei cercetări și urmăriri penale mai eficiente și mai eficace a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
• Creșterea numărului de urmăriri penale, conducând la mai multe condamnări și la recuperarea fondurilor europene obținute în mod fraudulos.
• Asigurarea unei cooperări strânse și a unui schimb eficient de informații între autoritățile competente la nivel național și european.
• Intensificarea descurajării comiterii de infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.
               La dezbaterile Proiectului a participat Marian  Tutilescu, Chestor Ministerul Administrației și Internelor.
              Membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au dezbătut propunerea și au hotărât cu unanimitate de voturi să adopte raport de admitere.
 
 
 
 
 


Go to top