Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR: Nominalizarea lui Șerban Nicolae la funcția de Președinte al Senatului, o jignire adusă României

Uniunea Salvați România consideră că nominalizarea, de către PSD, a lui Șerban Nicolae pentru funcția de Președinte al Senatului este o jignire adusă României și statului de drept.
USR transmite că aproape toate inițiativele legislative promovate de parlamentarul Șerban Nicoale s-au remarcat prin tenacitatea cu care a urmărit subminarea justiției și slăbirea statului de drept, favorizarea furtului din banul public, protejarea intereselor aparatului de partid al PSD-ului și crearea unei noi nomenklaturi de partid.
Comportamentul grobian și lipsit de orice urmă de respect față de unii colegi parlamentari, promovarea naționalismului deșănțat și a urii față de cei care s-au opus regimului comunist și criminal din România, disprețul total față de românii din Diaspora sunt incompatibile cu persoana care ocupă a doua funcție într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene.
”Simpla numire a lui Șerban Nicolae drept candidat la cea de-a doua funcție în stat ne demonstrează cinismul acestui partid total corupt, rupt de ce înseamnă binele românilor. Șerban Nicolae este întruchiparea a tot ceea ce înseamnă vechea clasă politică din România, apărătoare a corupților și a furtului din banul public, interesată doar de privilegii personale și de clasă, interesată să controleze justiția și sistemul de promovare în funcțiile publice. Alegerea lui Șerban Nicolae în funcția de Președinte al Senatului ar echivala cu aducerea lui Liviu Dragnea de la Jilava și înscăunarea lui, iarăși, la Camera Deputaților”, transmite senatoul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.
Propunerea USR pentru funcția de Președinte al Senatului României este senatorul Vlad Alexandrescu, profesor la Universitatea București, fost ambasador în Marele Ducat de Luxemburg (2006-2011), ministru al Culturii (2015-2016).



Go to top