Marţi, 24 aprilie a.c. domnul senator Vasile Ilea, secretarul Comisiei pentru politică externă a Senatului a avut o întrevedere cu delegaţia Parlamentului Republicii Albania, din care au făcut parte doamna Mimi Kodheli, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Politică Externă, doamna Emonela Felaj, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Securitate Naţională şi E.S. domnul Ilir Tepelena, ambasadorul Republicii Albania în România.
În cadrul întrevederii, doamna Kodheli a evidenţiat relaţiile istorice de colaborare existente între România şi Albania şi a subliniat importanța creșterii şi diversificarea acestora, sprijinul politic al României legat de procesul de integrare europeană a Albaniei reprezentând o componentă importantă, alături de creşterea cooperării în domeniul transporturilor şi al infrastructurii.
În acest context, doamna Kodheli și-a exprimat dorinţa deschiderii unei căi aeriene directe între cele două ţări, fapt care ar impulsiona creşterea şi diversificarea cooperării sectoriale.
În cadrul discuţiilor, demnitarul albanez a făcut şi o scurtă prezentare a progreselor înregistrate de ţara sa, ce sunt evidenţiate în rapoartele UE.
Domnul senator Vasile Ilea, secretarul Comisiei pentru politică externă a Senatului a asigurat partea albaneză de tot sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Albaniei. Totodată, senatorul român a apreciat progresele făcute de Albania în sensul respectării minorităţilor naţionale, prin adoptarea, în noiembrie 2017 a Legii cu privire la minorităţile naţionale, acest aspect fiind foarte important pentru partea română. De asemenea, domnul senator Ilea a subliniat importanţa creşterii şi diversificării schimburilor economice şi sectoriale, care ar aduce un aport însemnat cooperării bilaterale.