Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, senatorul Titus Corlățean, a primit, joi, 2 iunie a.c., în cadrul unei întrevederi comune pe ambasadorii la București a Republicii Finlanda, E.S. Marjut Akola și Regatului Suediei, E.S. Therese Hydén.
Subiectele abordate în cadrul dialogului au fost legate de procesul de aderare la NATO a celor două țări, precum si relația de cooperare în cadrul UE între România, Finlanda și Suedia.
Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a confirmat susținerea fermă a României pentru aderarea Finlandei și a Suediei, în cadrul unui calendar accelerat, la NATO. În acest sens, senatorul Corlățean i-a asigurat pe interlocutori de intenția Parlamentului României de a ratifica rapid aderarea la NATO a celor două state, imediat după semnarea Protocolului de aderare la Tratatul Nord-Atlantic.
În privința relației de colaborare în cadrul UE și a instituțiilor acesteia, demnitarul român a făcut apel la guvernele Finlandei și Suediei de a sprijini aderarea României la Spațiul Schenghen, respectiv pentru deblocarea și finalizarea mai rapidă a acestui proces.