Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Plenul Senatului a adoptat inițiativă legislativă a USR PLUS privind alocația de stat pentru copii din învățământul special

Plenul Senatului a adoptat inițiativa legislativă a senatorului USR PLUS Ștefan Pălărie privind acordarea alocației și tinerilor din învățământul special, după împlinirea vârstei de 18 ani, până la finalizarea învățământului obligatoriu.

Săptămâna trecută, inițiativa pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii a primit raport de admitere cu unanimitate de voturi de la Comisia de muncă, familie și protecție socială, iar astăzi a ajuns la vot final în Plen. Inițiativa a întrunit numărul de voturi necesare și va merge mai departe la Camera Deputaților pentru adoptare.

În prezent, legea nu prevede acordarea alocației și tinerilor din învățământul special după împlinirea vârstei de 18 ani, până la finalizarea învățământului obligatoriu. Legea este, astfel, interpretabilă. Unele instituții din România le oferă acest sprijin financiar, altele, nu. Pe lângă faptul că o asemenea practică neunitară este incorectă, lipsirea unei categorii de copii sau de tineri de alocație este profund discriminatorie.

Ștefan Pălărie: „În absența unei sincronizări între dreptul la alocație și obligația de a merge la școală, a priviri strict cinic că atingerea vârstei majoratului presupune automat dobândirea capacității de a obține venituri din surse proprii reprezintă o prezumție eronată, existând în practică excepții de la această regulă.”
Din numărul total al copiilor din învățământul special (21,917), 10% sunt majori (2,192). Inițiativa USR PLUS va clarifica definitiv legea, astfel încât toți cei 2,192 de tineri aflați în această situație să beneficieze de dreptul la alocație.

Ștefan Pălărie: „Acordarea alocației în sensul explicat va avea un impact și în ceea ce privește frecventarea școlii și instruirea elevilor din învățământul special, aceștia având o motivație în plus să rămână în școală până la finalizarea ciclului liceal.”

USR PLUS susține dreptul la educație și educația de calitate. Foarte multe familii nu își permit să își susțină copiii la școală nici dacă primesc alocația. Copiii cu nevoi speciale necesită un efort financiar suplimentar, de aceea transpunerea inițiativei în realitate este o necesitate.



Go to top