Onorați membri ai Curții Constituționale,
Foști președinți și membri ai Curții Constituționale,
Domnule Avocat al Poporului,
Domnule Președinte al Academiei Române,
Doamnă președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Domnule Procuror General,
Doamnă Consilier prezidențial,
Doamnelor și Domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor judecători,
Stimați invitați,
 
Sunt onorat să particip la această conferință internațională care, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea Curții Constituționale a României, pune în dezbatere un sfert de secol de reflecţie şi practică constituțională românească. Acest moment de bilanţ ne încurajează să formulăm o întrebare esenţială în orice democraţie liberală a cărei istorie este încă relativ scurtă, aşa cum este cea românească: este oare constituţionalismul o dimensiune consolidată a regimului politic românesc?
Răspunsul pe care-l primim de obicei în manualele de drept constituţional este grăbit, necritic şi tautologic. De vreme ce avem o Constituţie, autori care o comentează şi o Curte care o interpretează înseamnă că trăim în zodia constituţionalismului. Un liberal nu poate fi însă mulţumit cu un asemenea răspuns expeditiv.
Constituţionalismul este cel mai preţios şi durabil produs al gândirii liberale clasice şi numeşte, înainte de toate, o metodă - ce presupune un text fundamental, o hermeneutică a acestui text şi instituţii în care literele textului prind viaţă -, anume o metodă efectivă de limitare a puterii executive şi de configurare a unei sfere de drepturi şi libertăţi individuale ce nu pot fi restrânse, suspendate sau suprimate sub nici un motiv şi cu nici un prilej.
 
Suntem în prezenţa constituţionalismului numai şi numai atunci când drepturile şi libertăţile individuale au întotdeauna precedenţă, atât în teorie, cât şi în practică, asupra drepturilor şi atribuţiilor statului, puterilor din stat şi autorităţilor publice.
Abia în al doilea rând constituţionalismul desemnează un proces de punere în formă a statului, un procedeu de organizare a puterilor şi de instituire a agenţiilor statului.
Dacă luăm în serios această definiţie liberală a constituţionalismului, atunci vă dați seama că întrebarea pe care am pus-o, retoric,  îşi are pe deplin rostul. A sosit astfel spus momentul să ne întrebăm dacă în textul Constituţiei, în deciziile Curţii Constituţionale, ca şi în activitatea curentă a instituţiilor publice drepturile şi libertăţile cetăţenilor au întotdeauna şi fără excepţie întâietate.
Iată de ce apreciez oportunitatea de a împărtăși cu dumneavoastră propriile mele considerații privind practica jurisdicțională și rolul central al Curții Constituționale în construcția legalității constituționale şi, poate, în naturalizarea constituţionalismului în viaţa publică românească. Nu putea fi un moment mai oportun să vorbesc despre acest subiect, având în vedere derapajele de la limitele constituționale în voia cărora s-au lăsat și s-au lansat în ultima perioadă, cu bună știință, unele instituții sau actori politici.
Doamnelor și domnilor,
Ca în orice societate democratică, care respectă principiile statului de drept, trebuie să recunoaștem rolul extrem de important pe care îl are Curtea Constituțională ca un factor decisiv de definire a legalității constituționale.
Vorbim, pe de o parte, de deciziile Curții prin care se împiedică insinuarea în ordinea juridică a unor prevederi legale neconstituționale şi, pe de altă parte, de deciziile prin care se anulează efectele juridice ale dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate este constatată.
Pe lângă aceste contribuții valoroase pentru buna funcționare a democrației noastre, Curtea Constituțională mai îndeplinește un rol. Şi este vorba despre o menire cu totul şi cu totul aparte, care nu numai că asigură buna funcționare a democrației, dar face ca actul de guvernare să fie disciplinat de spiritul legii şi să nu se abată de la litera acesteia.
Am în vedere împrejurările în care Curtea Constituțională are rolul de a soluționa conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice.
 
 
Și pentru a face o scurtă exemplificare, aș dori să menționez recenta Declarație a Parlamentului, care a salutat clarificările pe care Curtea Constituțională le-a adus în decizia sa nr. 63 din 8 februarie anul acesta, prin care a infirmat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern, pe de o parte și Autoritatea judecătorească, în speță Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte.
Astfel, putem fi încrezători că prin această decizie a Curţii se va pune capăt o dată pentru totdeauna acţiunilor concertate de subminare a rolului şi prestigiului Parlamentului, ca instituţie centrală a democraţiei şi organ reprezentativ suprem al naţiunii noastre.
Adunarea Constituantă aleasă în 1991 a optat pentru modelul european de jurisdicție constituțională și a instituționalizat Curtea Constituțională. Consider că fost o opțiune extrem benefică pentru societatea românească, pentru că acest model de jurisdicție constituțională este foarte modern și a fost adoptat de majoritatea statelor lumii.
Sfertul de secol pe care îl aniversăm astăzi reprezintă doar o mică parte din procesul, lung, sincopat şi uneori contradictoriu, de construcție a statului român. Este un sfert de veac în care agenţiile statului şi actorii politici s-au deprins, nu întotdeauna voluntar, să respecte principiul supremației Constituției.
În cei 25 de ani de existentă, Curtea Constituțională și-a îndeplinit menirea de garant al supremației Constituției şi, pe acest drum care îi este propriu, a contribuit semnificativ la consolidarea regimului democratic. Acele decizii ale Curţii care au constatat caracterul neconstituțional al unor legi au reprezentat, prin motivaţie şi considerente, un instrument util în procesul de legiferare exercitat de Parlament. Membrii forului legislativ au avut astfel la dispoziție, o jurisprudență constituțională bogată, pe care au valorificat-o adesea în dezbaterile legislative. Astăzi, ideea de justiție constituțională este un câștig de necontestat al societății românești.
Curtea Constituțională are o contribuție importantă și la conturarea și respectul principiului loialității constituționale, ce guvernează raporturile de cooperare între autoritățile publice.
Incontestabil, Curtea Constituțională a contribuit frecvent prin deciziile sale la consolidarea principiilor statului de drept, a limitat pe cât posibil excesul de putere, fie al Președintelui României, fie al Guvernului, a semnalat în mod repetat disfuncționalitățile cadrului normativ al luptei anti-corupție și încălcările repetate ale drepturilor cetățenilor de către instituțiile de forță. Atât pentru societatea românească, cât și pentru statul de drept pe care îl dorim bine structurat și fundamentat pe principiul suveranității naționale și pe separația puterilor, precum și pe respectarea strictă a libertăților și  drepturilor cetățenilor români, Curtea Constituțională a reprezentat încă de la înființarea ei și continuă să reprezinte o instituție cardinală, datorită atribuțiilor și rolului său în societatea românească democratică.
Menirea Curții Constituționale de garant al supremației Constituției se află într-o legătură foarte strânsă cu independența acesteia.
Suntem îndreptățiți să considerăm că independența judecătorilor constituționali, dublată de imparțialitatea și neutralitatea lor în raport cu autoritățile publice care exercită, după caz, puterea legislativă, executivă sau judecătorească, este o garanție că supremația Constituției are aceeași valoare și pentru Parlament și pentru Președintele României și pentru Guvern, precum și pentru instituțiile care formează împreună Autoritatea judecătorească.
În fond, într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege iar legea este egală pentru toți.
Vă mulțumesc!