Conform prevederilor Legii nr.161/2003, persoanele care îndeplinesc funcţii asimilate celei de ministru, secretar de stat sau subsecretar de stat vor depune declaraţia de interese la Secretarul general al autorităţii publice sub controlul căreia se află. Funcţiile asimilate celei de ministru, secretar de stat sau subsecretar de stat din cadrul autorităţilor publice sunt cele prevăzute în actele normative privind organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi.
|