Procedura controlului parlamentar (mecanismul de scrutiny) se exercită de către Parlament asupra modului în care puterea executivă a unui stat membru se manifestă în raporturile intracomunitare, de la poziţiile exprimate în instanţele de decizie ale Uniunii Europene şi până la poziţia şi măsurile luate faţă de probleme specifice europene în cadrul legislativ comunitar (politici publice comunitare desfăşurate într-un cadru naţional sau politici publice europene desfăşurate într-un cadru comunitar).
Toate tările membre ale Uniunii Europene exercită control parlamentar asupra activităţii puterii executive. Pe baze constituţionale şi/sau prin legi speciale, acest control se exercită prin: interpelări, moţiuni simple sau moţiuni de cenzură.
Se pot distinge două modele generale în exercitarea controlului parlamentar:
a) modelul scandinav ( Danemarca, Suedia, Finlanda) adoptat odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi de Ungaria şi ţările baltice (Lituania, Estonia, Letonia). Procedura controlului parlamentar impune un grad ridicat de implicare a Parlamentului.
Modelul scandinav se caracterizează prin:
- controlul riguros al subsidiarităţii (se efectuează în comisiile permanente),
- examinarea minuţioasă a fondului documentului propus şi a impactului, prin adoptarea acestuia, asupra cadrului legislativ, economic şi social al ţării,
- numărul mare de documente spre examinare propus de executiv, în dorinţa de a avea suportul acestuia în cvasi-totalitatea activităţii sale legislative în cadrul Uniunii Europene,
- consultările permanente (de obicei informale) între Guvern sau ministerul implicat şi membrii Comisiei însărcinate cu examinarea parlamentară,
- reprezentarea obligatorie a Guvernului la lucrările Comisiei însărcinate cu examinarea parlamentară la nivel de ministru ( în lipsa acestuia reprezentarea este în sarcina altui titular de portofoliu, asistat de staff din ministerul implicat).
Rezerva parlamentară se invocă în cazuri bine motivate, îndeosebi în Danemarca, singura ţară membră UE care a optat pentru mandat obligatoriu (este un mandat ferm, cu obligaţia respectării lui ad litteram; orice situaţie care ar impune nerespectarea acestui mandat duce la invocarea automată a rezervei parlamentare ) În celelalte ţări, situaţiile de respingere în şedinţă a unei propuneri guvernamentale de mandat sau reexaminarea mandatului după invocarea rezervei parlamentare sunt foarte rare
( de două ori în ultimii 5 ani în Suedia, o dată în Lituania de la aderare etc.)
b) modelul “latin” ( Italia, Franţa, Spania, Belgia, dar adoptat şi de Polonia şi Cehia ); cu unele diferenţe, ţinând mai ales de gradul de severitate al examinării, funcţionează similar şi în Marea Britanie, Germania şi Irlanda. Procedura controlului parlamentar impune o implicare mai flexibilă a Parlamentului.
Se remarcă faptul că sistemul francez este în curs de modificare, trecându-se în viitorul apropiat de la examinarea totală (scrutiny) a agendei UE, la o examinare selectivă, pe bază de propunere guvernamentală de listă acceptată de Adunarea Naţională a Republicii.
Modelul latin se caracterizează prin:
- controlul subsidiarităţii în comisia specializată în afaceri europene ( sau politică externă, după caz ), pe baza propunerilor comisiilor permanente,
- preocuparea principală a examinării pentru păstrarea formei şi a aspectelor constituţionale, a respectarii principiilor democraţiei parlamentare şi a separaţiei puterilor; ulterior adoptării actului normativ european, se face şi controlul „descendent”, al implementării actului, la nivelul comisiilor permanente,
- examinarea parlamentară exclusiv a mandatelor de reprezentare naţională la Consiliul European si a normativelor de mare şi foarte mare importanţă pentru ţara respectivă, pe baza acordului între parlament şi guvern (de exemplu, în Italia s-au organizat de-a lungul anului 2007 un număr de 29 de examinări parlamentare, în Germania 36, Spania 19 etc). Excepţia o constituie Franţa, conform descrierii anterioare,
- realizarea consultărilor informale anterioare examinării proiectului de act normativ european în Comisie, deşi nu sunt excluse în mod formal, sunt foarte rar practicate,
- existenţa unui anumit grad de “dezechilibru “de atribuţii într-o serie de ţări care au parlamente bicamerale şi Comisii pentru afaceri Externe la nivelul fiecărei Camere (Italia, unde ultimul cuvânt îl are Comisia a XIV a Senatului, respectiv Franţa, unde decide Adunarea Naţională); există şi ţări (ex. Polonia), unde are loc procedura de mediere în cazul unor soluţii divergente ale comisiilor celor două Camere,
- reprezentarea Guvernului se face de către ministrul titular de resort sau ministrul pentru relaţia cu parlamentul, sau ministrul fără portofoliu. Au fost acceptate, mai ales în Italia, reprezentări la nivelul secretarilor de stat, dar în situaţii bine motivate,
- în toate cazurile, se acordă mandat politic (impune respectarea liniilor generale ale mandatului, oferind posibilitatea unei adaptări pe loc a atitudinii reprezentantului naţional în forul legiuitor european), cu sau fără raport ulterior.
În aceste ţări, rezerva parlamentară se invocă mult mai rar, în Italia nu există nici un caz, în Belgia doar un caz, doar în Polonia s-a invocat de trei ori numai în 2006.
Activitatea de control parlamentar a activităţii legislative europene a Guvernului se desfăşoară în România într-un mod adaptat condiţiilor specifice, prin:
- un sistem parlamentar bicameral, cu o anumită şi parţială specializare în atribuţiile celor două Camere, conform Constituţiei adoptate în anul 2003,
- o singură Comisie pentru Afaceri Europene, formată din deputaţi şi senatori, cu componenţă neparitară,
- lipsa unei referiri exprese în Constituţie cu privire la examinarea parlamentară a legislaţiei europene emergente, ci doar a prederii referitoare la controlul exercitat de Parlament asupra activităţii Guvernului.
Se apreciază că legea specială în domeniu, aflată în curs de adoptare, va consacra un sistem de control parlamentar. Ca rezultat al examinării parlamentare, Guvernul va primi mandat politic.