Principalele probleme abordate:

 

 

         În perioada 7-9 septembrie a.c. s-au desfăşurat la Saint-Malo, sub egida preşedinţiei franceze a UE, lucrările Universităţii de vară a Apărării. Problematica conferinţei a fost consacrată provocărilor politicii de securitate şi de apărare europene. La dezbateri au participat parlamentari francezi şi europeni, miniştri din Guvernul francez, cercetători, precum şi reprezentanţi ai industriei de apărare europene. Discuţiile s-au concentrat asupra perspectivelor de relansare a politicii europene apărare, într-un context internaţional tensionat.

         

        În prima parte a conferinţei s-au prezentat obiectivele şi mijloacele politicii de apărare definite în Cartea Albă elaborată de Guvernul francez.

       Temele propuse pentru dezbateri au urmărit să asigure: adeziunea opiniei publice pentru o mai mare vizibilitate, crearea unei forţe europene de menţinere a păcii, garantarea unei transparenţe sporite privind marile opţiuni pentru apărare, ameliorarea eficacităţii militare a Uniunii europene, construirea unei Europe a armamentului şi realizarea unei coerente între apărare şi securitate. Obiectivele Preşedinţiei franceze în materie de apărare urmăresc: înregistrarea unor progrese semnificative la sfârşitul lunii decembrie, creşterea capacitaţilor militare europene, relansarea Agenţiei europene de apărare.

       Forumurile de lucru au  abordat subiecte actuale ale strategiei europene de apărare. Astfel, forumul pentru echipamente de aviaţie a menţionat constituirea unui grup aeronaval european in condiţiile unei productivităţi adecvate.

       Intervenţiile in cadrul forumului referitor la pirateria maritima au subliniat necesitatea respectării dreptului naţional si maritim, fără a se atenta la suveranitatea statelor in apele lor teritoriale.

       În cadrul forumului privind mobilitatea aviaţiei franceze, s-au evidenţiat o serie de dificultăţi legate de costurile de întreţinere a echipamentelor, programele de înlocuire periodica a flotei aeriene, provocările cooperării europene, în condiţiile unui angajament internaţional în creştere.     

       Forumul privind Apărarea virtuală a subliniat necesitatea întăririi capacităţilor de detectare şi de protecţie şi a politicii de securitate a sistemelor de informaţie.

         

Discuţiile celei de-a doua părţi a reuniunii au fost conduse în conformitate cu patru ateliere de lucru:

  1. Provocările cu care se confruntă securitatea militară a rutelor  maritime

Această problematică a abordat în primul rând securitatea maritimă din punctul de vedere al cooperării europene şi extra-europene, incluzând aspecte legate de resurse, capacităţi şi cooperare industrială. In context s-au analizat provocările legate de accesul la materii prime şi  prezenţa în zonele strategice. 

  1. Externalizarea - o soluţie pentru capacităţile militare ale Europei

Un mare număr de state europene, incluzând principalii actori militari (Marea Britanie, Franţa, Germania) au stabilit o serie de procedee de externalizare care permit forţelor armate să fie reorientate în sectorul lor operaţional, în unele cazuri acesta fiind supus unor aranjamente financiare speciale. In timpul discuţiilor la acest punct s-a urmărit realizarea unor schimburi de opinii între participanţi, la cele trei nivele de reprezentare: operaţional-autorităţile care sunt contractate pentru astfel de servicii; parlamentari-care controlează alocarea resurselor bugetare, şi companiile-contractanţi care asigură acest tip de servicii.

  1. Managementul crizelor globale: metode şi instrumente

Participanţii la acest atelier au considerat că în prezent se impune o abordare totală a crizei managementului, care presupune luarea în calcul a aspectelor de natură politică, economică şi socială, împreună cu factorii militari. In acest sens o serie de provocări actuale privesc: planificarea operaţionala şi realizarea acesteia în funcţie de toţi factorii precum şi abordările interministeriale şi interstatale posibile. In context, s-a analizat această abordare într-un caz concret-Afganistan.

  1. Europa confruntată cu puterile noi sau emergente

In contextul unui mediu internaţional multipolar, în care se constată emergenţa unor noi centre de putere, poziţia Europei a devenit mult mai complexă. Răspunsurile care trebuie date privesc: modul de cooperare, exporturile în termeni de sisteme de apărare şi tehnologii, riscurile, competiţia economică şi geostrategică şi confruntarea. A rezultat în urma schimbului de opinii că este necesar ca UE să demonstreze un grad înalt de eficienţă strategică pentru a deveni o putere reală la nivel mondial,. 

         

          Concluziile reuniunii au subliniat, rolul important pe care parlamentarii trebuie sa-l promoveze în exercitarea controlului privind problemele de apărare şi securitate europene şi în sensibilizarea opiniei publice referitor la această problematică.