Controlul parlamentar, cuprinde activităţi, organe de stat, acte normative etc. El se exercită fie direct de către īntregul parlament fie de una din camerele sale (īn sistemul bicameral), fie prin alte mijloace şi forme de control. Constituţia Romāniei conţine mai multe dispoziţii referitoare la exercitarea funcţiei de control a Parlamentului, printre care menţionăm: obligaţia Avocatului Poporului de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte (art.60), răspunderea politică a Guvernului (art.109), obligaţia Guvernului de a prezenta īn cadrul controlului parlamentar informaţiile şi documentele cerute (art.111) etc.
Cāt priveşte formele şi mijloacele specifice prin care se exercită controlul parlamentar, acestea pot fi sistematizate astfel:
a) controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului;
b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare;
c) controlul exercitat prin īntrebări şi interpelări;
d) dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine informaţii;
e) controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman).
a) Controlul parlamentar exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe
Acesta este un mijloc de control direct asupra activităţii autorităţilor statale. Potrivit Constituţiei, unele organe de stat şi instituţii au obligaţia de a prezenta parlamentului sau uneia din camerele sale mesaje, rapoarte, dări de seamă, programe. Astfel Parlamentul Romāniei ascultă anual mesajul Preşedintelui Romāniei cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii (art.88 din Constituţie); ascultă şi aprobă programul Guvernului (art.103 din Constituţie); ascultă anual raportul Curţii de Conturi (art.140 din Constituţie); ascultă rapoartele Avocatului Poporului (art.60 din Constituţie).
b) Controlul exercitat prin comisiile parlamentare
Acesta este un control eficient practicat destul de des. Īn sens larg, toate comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste funcţii sunt de regulă īncredinţate unor comisii de anchetă, sau comisii speciale. Acest comisii au deseori puteri judiciare, citează martori care au obligaţia legală de a se prezente īn faţa comisiei şi de a răspunde.
c) Controlul exercitat prin īntrebări şi interpelări
Acesta este un important mijloc de control, reglementat detaliat prin regulamentele parlamentare.
Īntrebările sunt cereri adresate de către deputaţi sau senatori organelor de stat (īndeosebi guvernului sau miniştrilor) īn legătură cu activitatea analizată īn parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Prin īntrebări se cer anumite informaţii, precizări etc.
Interpelările se deosebesc de īntrebări atāt prin importanţa lor sporită, cāt şi prin regimul lor juridic deosebit, stabilit de către regulamentele parlamentare. De regulă, obiectul oricărei interpelări se formulează īn scris şi se depune preşedintelui Camerei care o supune atenţiei acesteia spre a hotărī dacă urmează a fi dezvoltată de īndată sau īn care anume şedinţă.
Potrivit Constituţiei (art.112) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la īntrebările şi interpelările formulate de deputaţi sau de senatori. Dispoziţiile regulamentare privesc timpul īn care se pot adresa, procedurile ce sunt urmate.
Regulamentul Senatului stabileşte reguli detaliate privind interpelările şi īntrebările, lucru firesc faţă de frecvenţa acestora īn viaţa parlamentară şi de rolul lor īn exercitarea funcţiei de control. La Senat prezentarea interpelărilor se face īn ziua dedicată acestora. Īn şedinţa consacrată pentru dezvoltarea interpelării se dă cuvāntul interpelatorului şi apoi primului-ministru sau reprezentantului său sau ministrului. Aceştia pot, după dezvoltarea interpelării, să răspundă imediat sau să ceară o amānare pentru a răspunde. Potrivit articolului 112 alin.(2) din Constituţie, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
d) Dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere şi obţine informaţii
Exercitarea eficientă a controlului parlamentar presupune dreptul deputaţilor şi senatorilor de a cere informaţii autorităţilor publice şi desigur obligaţia acestora de a le furniza. Este şi motivul pentru care Constituţia prin art.111 stabileşte că Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, īn cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului Romāniei prevăd īn detaliu modul de solicitare a unor asemenea informaţii, cu anumite nuanţări.
e) Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)
Instituţia ombudsman-ului este de origine suedeză (1766), răspāndindu-se apoi şi īn alte ţări. Ea funcţionează sub diferite denumiri precum: comisarul parlamentar, apărătorul poporului, apărătorul public, mediatorul public, avocatul poporului, procurorul parlamentar.
Avocatul poporului este denumirea sub care instituţia ombudsman-ului se regăseşte īn Romānia.
Avocatul poporului īşi găseşte reglementarea constituţională īn articolele 58-60.
Rolul fundamental al Avocatului poporului este de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, īndeosebi īn raport cu autorităţile publice şi īn special cu cele executive.
Avocatul poporului este numit de către Parlament, īn şedinţă comună pentru o durată de 5 ani. Pe durata mandatului său, avocatul poporului nu poate īndeplini nici o altă funcţie publică sau privată cu excepţia funcţiilor didactice din īnvăţămāntul superior. El īşi exercită atribuţiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor interesate. Pentru ca activitatea să fie eficientă, Constituţia obligă autorităţile publice să-i asigure sprijinul necesar.
Avocatul poporului răspunde numai īn faţa Parlamentului, avānd obligaţia de a prezenta acestuia rapoarte anual sau la cererea acestuia. Īn aceste rapoarte, avocatul poporului poate face şi recomandări privind legislaţia sau luarea unor măsuri pentru ocrotirea libertăţilor publice.