ADUNAREA PARLAMENTARĂ: UN FOR PENTRU ÎNTREAGA EUROPĂ

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a constituit prima adunare europeană din istoria continentului. Cu delegaţii din 45 de parlamente naţionale, ea rămâne cea mai mare adunare într-adevăr europeană, fiind considerată în mod întemeiat “Conştiinţa democratică a Europei”.

Adunarea îşi stabileşte ordinea de zi, abordează subiecte de actualitate şi teme cu caracter prospectiv care tratează, în special, problemele societăţii şi chestiunile de politică internaţională. Deliberările sale joacă un rol important în orientarea activităţii Comitetului Miniştrilor şi a sectoarelor interguvernamentale ale Consiliului Europei. În plus, ele se repercutează asupra guvernelor naţionale.

Evenimentele survenite în ţările Europei centrale şi de est la începutul anilor 90 au conferit Adunării o misiune unică: să contribuie la integrarea acestor ţări în familiile democraţiei europeane şi să promoveze o veritabilă cooperare parlamentară între toate ţările Europei. Adunarea contribuie, deci, la construirea unei Europe mai mari, fără barierele reprezentate de frontiere.

Statutul de invitat special creat de Adunarea Parlamentară în 1989 a permis, de asemenea, delegaţiilor parlamentare ale ţărilor Europei centrale şi de est, angajate pe drumul democraţiei pluraliste dar nefiind, încă, membre ale Organizaţiei, să asiste la sesiunile plenare ale Adunării şi la reuniunile comisiilor ei. Contactele şi schimburile astfel stabilite au încurajat procesul de democratizare a acestor ţări şi facilitarea procesului de aderare la Consiliul Europei.

Cei 321 membri ai Adunării Parlamentare şi cei 321 supleanţi ai lor sunt aleşi sau desemnaţi de parlamentele naţionale dintre proprii lor membri. Fiecare ţară dispune de la 2 până la 18 reprezentanţi, în funcţie de mărimea populaţiei ei. Delegaţiile naţionale la Adunare sunt compuse din reprezentanţii partidelor sau grupurilor din parlamentele naţionale.

Adunarea se reuneşte de patru ori pe an, timp de o săptămână, în sesiune plenară publică, în hemiciclul Palatului Europei de la Strasbourg.

Adunarea îşi alege preşedintele dintre membrii săi, în mod tradiţional pentru trei mandate consecutive, de un an. Preşedintele, vicepreşedinţii (18 în prezent), preşedinţii celor 5 grupuri politice şi preşedinţii comisiilor permanente constituie Biroul Adunării.

Adunarea alege, de asemenea, Secretarul General şi Secretarul General adjunct al Consiliului Europei, Secretarul General al Adunării, cât şi judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

Lucrările Adunării sunt pregătite de comisii specializate în următoarele domenii: politic, juridic şi drepturile omului, social, sănătate şi familie, cultură, ştiinţă şi educaţie, mediu şi agricultură, economie şi dezvoltare, migraţii, refugiaţi şi demografie, egalitatea şanselor pentru femei şi bărbaţi, respectarea obligaţiilor şi angajamentelor statelor membre.

Cu ocazia fiecărei sesiuni sunt consacrate dezbateri privind evenimentele din Europa şi din lume, care se concentrează, în special, asupra acelora care impun o acţiune la nivel european.

Adunarea este, de asemenea, un forum parlamentar la care sunt invitate alte organizaţii internaţionale, cum ar fi: OCDE, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Agenţia Spaţială Europeană şi mai multe instituţii specializate ale Naţiunilor Unite.

Organizaţiile neguvernamentale participă în calitate de observatori la lucrările unui anumit număr de comisii, aducându-şi contribuţia la manifestările importante organizate de Adunare.

Din 1989, Adunarea contribuie activ la gestionarea crizelor din Europa. Dezbaterile ei privind chestiunile politice s-au fondat adesea pe concluziile misiunilor organizate pe teren şi pe dialogul permanent instaurat cu statele în cauză. Ea contribuie astfel la consolidarea rolului politic al Consiliului Europei.

Textele adoptate de Adunare reprezintă orientări importante pentru Comitetul Miniştrilor, guverne, parlamente şi partidele politice naţionale şi pentru alţi actori importanţi ai societăţii. De asemenea, Adunarea a fost de multe ori la originea a numeroase tratate internaţionale, convenţii europene şi alte instrumente juridice care formează baza unei veritabile legislaţii europene.

Adunarea organizează periodic conferinţe, simpozioane şi audieri parlamentare publice privind problemele majore ale timpului nostru, cum ar fi: violenţa, intoleranţa, mediul, imigrarea, drogul, bioetica sau media. Aceste audiţii iau forma unui dialog între parlamentari şi specialişti.

PREVEDERI STATUTARE ŞI CALITATEA DE MEMBRU

Scopul statutar al Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii săi prin dezbateri, încheierea de acorduri şi acţiuni comune. Condiţiile pentru calitatea de membru sunt democraţia pluralistă, supremaţia legii şi respectul pentru drepturile omului. Pot deveni membri numai acele state europene care îndeplinesc totalitatea acestor criterii. Deşi nu constituie o prevedere statutară, a devenit o regulă să se solicite aderarea la principiile Convenţiei europene a drepturilor omului de către oricare candidat nou. Pe baza avizului adoptat de Adunare, Comitetul de Miniştri invită statul candidat să devină membru cu drepturi depline.

Procesul de admitere începe de obicei cu o cerere adresată Secretarului General al Consiliului Europei, care o transmite Comitetului de Miniştri pentru analiză. Acesta din urmă consultă Adunarea Parlamentară, care la rândul său lansează o anchetă pentru a afla dacă sunt îndeplinite toate cerinţele necesare de către candidat. Aceasta se realizează printr-o investigaţie la faţa locului de către comisiile parlamentare şi, de asemenea, mai recent, de misiunile de informare efectuate de membri ai Comisiei şi Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Statele membre şi reprezentarea lor
Albania (4), Andora (2), Armenia (4), Austria (6), Azerbaidjan (6), Belgia (7), Bosnia şi Herţegovina (5), Bulgaria (6), Croaţia (5), Cipru (3), Danemarca (5), Estonia (3), Elveţia (6), Finlanda (5), Franţa (18), Federaţia Rusă (18), Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei (3), Georgia (5), Germania (18), Grecia (7), Irlanda (4), Italia (18), Islanda (3), Letonia (3), Liechtenstein (2), Lituania (4), Luxemburg (3), Malta (3), Marea Britanie (18), Moldova (5), Monaco (4), Muntenegru (6), Norvegia (5), Olanda (7), Polonia (12), Portugalia (7), România (10), Republica Cehă (7), Republica Slovacia (5), San Marino (2), Serbia (14), Slovenia (3), Spania (12), Suedia (6), Turcia (12), Ucraina (12), Ungaria (7).

Statutul de invitat special
Pentru a facilita procesul de aderare a ţărilor din Europa centrală şi de est, Adunarea a introdus în 1989 statutul de invitat special, aplicabil tuturor adunărilor legislative naţionale ale statelor europene nemembre care au semnat sau au aderat la Actul Final de la Helsinki. Hotărârea de a acorda statutul de invitat special este luată de Biroul Adunării Parlamentare. Numărul de locuri alocate fiecărui invitat special este acelaşi (deşi fără supleanţi) cu cel posibil să-i fie atribuit dacă devine membru al Consiliului Europei. Invitaţii speciali au de facto aceleaşi drepturi în Adunare şi în comisii (cu excepţia comisiilor de monitorizare, pentru regulament şi buget), fără a beneficia însă de dreptul de vot sau de a candida la alegeri.

Cooperarea interparlamentară
Programul pan-european de cooperare şi asistenţă interparlamentară al Adunării Parlamentare (DEMOPARL) este deschis statelor membre precum şi celor ce se bucură de statutul de invitat special. Programul acoperă în special trei domenii: informaţii şi calificare pentru parlamentari şi personalul parlamentar; cooperare multi şi bilaterală în domeniul legislativ; asistenţă în ceea ce priveşte documentaţia şi organizarea reuniunilor.

Relaţiile externe
Relaţiile externe ale Adunării cuprind parlamentele naţionale ale statelor membre, precum şi ale statelor nemembre, adunările parlamentare internaţionale şi organizaţiile interguvernamentale internaţionale.

In timp ce relaţiile cu parlamentele naţionale sunt reglementate de prevederile privind calitatea de membru, statutul de invitat special sau titlul de observator, Adunarea şi-a dezvoltat considerabil contactele cu alte instituţii parlamentare internaţionale cum sunt Parlamentul European, Uniunea Europei Occidentale, Uniunea Inter-parlamentară, Benelux, Adunarea Parlamentară a OSCE, Consiliul Nordic, PABSEC, Comunitatea Statelor Independente şi altele.

De mulţi ani, Adunarea este operaţională ca forum parlamentar pentru un anumit număr de organizaţii interguvernamentale, cu deosebire OECD, şi a dezvoltat relaţii strânse cu multe dintre instituţiile specializate ale Naţiunilor Unite.

În decursul celor peste cincizeci de ani de existenţă, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ca organ parlamentar internaţional, şi-a demonstrat marea sa flexibilitate şi adaptabilitate la dezvoltările din Europa şi în mod deosebit la schimbările istorice care au avut loc în ultimii ani. Nici un alt forum parlamentar internaţional nu a fost atât de bine dotat ca Adunarea Parlamentară pentru a integra noile democraţii ale Europei centrale şi de est în familia celorlalte democraţii europene. Avantajul considerabil al membrilor săi, care sunt şi membrii parlamentelor lor naţionale, oferă Adunării posibilitatea să menţină un contact strâns cu politicile naţionale. Ea contribuie la pregătirea ţărilor candidate la adeziune şi sprijină evoluţia democratică în statele membre.

Pare neîndoielnic faptul că Adunarea Parlamentară, care acoperă tot mai mult întreaga Europă geografică, rămâne cel mai bun instrument pentru cooperarea europeană la scara cea mai largă cu putinţă, corespunzătoare nevoii de a promova securitatea democratică, respectarea criteriilor fundamentale ale democraţiei pluraliste, supremaţiei legii şi a drepturilor omului.

REPREZENTAREA PARLAMENTARĂ ŞI SECRETARIATUL

Adunarea Parlamentară este un organism deliberativ constând dintr-un număr de reprezentanţi individuali din fiecare stat membru, cu un Preşedinte ales în fiecare an dintre ei pentru o perioadă maximă de trei sesiuni. In timp ce în Comitetul Miniştrilor fiecare stat membru are un vot, în Adunarea Parlamentară numărul de reprezentanţi şi, în consecinţă, de voturi, este determinat de populaţia fiecărei ţări. Cel mai mare număr este de 18, cel mai mic, de 2. Întrucât există un număr egal de reprezentanţi şi de supleanţi, numărul total de membri ai Adunării este de 626, cărora li se adaugă 7 invitaţi speciali şi 18 observatori.

Fiecare stat membru este liber să stabilească modalitatea de desemnare a reprezentanţilor săi în Adunarea Parlamentară, cu respectarea condiţiei ca aceştia să fie aleşi de parlament dintre membrii săi sau să fie numiţi de acesta potrivit unei metode stabilite de el. Compoziţia politică a fiecărei delegaţii naţionale trebuie să reflecte ponderea deţinută de diverse partide în parlamentele naţionale.

Grupurile politice

Pentru a dezvolta o perspectivă europeană, nu una naţională, a fost încurajată formarea de grupuri politice în Adunarea Parlamentară; din 1964 grupurilor politice le-au fost recunoscute anumite drepturi în Regulamentul Adunării. In prezent, Adunarea numără cinci grupuri politice: Grupul socialist (SOC); Grupul partidului popular european (EPP); Grupul democraţilor europeni (EDG); Grupul liberalilor, democraţilor şi reformatorilor (LDR) şi Grupul stângii europene unificate (UEL). Pentru a forma un grup, cel puţin cincisprezece membri provenind din cel puţin trei naţionalităţi diferite trebuie să hotărască acest lucru. Membrii Adunării sunt pe deplin liberi să aleagă grupul din care doresc să facă parte. Înainte de a lua o decizie, ei pot participa la reuniuni ale unuia sau mai multor grupuri şi nu trebuie să fie constrânşi de apartenenţa la partidul lor naţional, ci să aleagă grupul care corespunde cel mai bine afinităţilor lor politice.

Biroul

Preşedintele, nouăsprezece vicepreşedinţi şi preşedinţii grupurilor politice sau reprezentanţii acestora alcătuiesc Biroul Adunării. În general, ţările mari dispun de un loc permanent în Birou, în timp ce ţările mai mici deţin un loc prin rotaţie. Funcţiunile Biroului sunt multiple: pregătirea ordinei de zi a Adunării, trimiterea documentelor către comisii, rezolvarea problemelor curente, menţinerea relaţiilor cu alte organisme internaţionale, autorizarea reuniunilor comisiilor Adunării etc.

Comisia Permanentă

Comisia Permanentă constă din Birou şi şefii delegaţiilor naţionale. Ea se reuneşte, în general, de cel puţin două ori pe an, principala sa misiune fiind aceea de a acţiona în numele Adunării când aceasta din urmă nu se află în sesiune. Comisia permanentă numeşte din rândul membrilor săi pe cei ce vor reprezenta Adunarea în Comisia mixtă, forum înfiinţat pentru a coordona activităţile şi a menţine relaţii bune între Comitetul Miniştrilor şi Adunare. În fiecare an, una din reuniunile Comisiei permanente, împreună cu alte comisii, are loc de regulă în unul din statele membre.

Secretariatul

Secretariatul Adunării Parlamentare, condus de un Secretar general, are ca scop principal asigurarea existenţei necesare forului parlamentar pentru funcţionarea lui adecvată. El asigură serviciile de secretariat pentru Adunare, organele, comisiile şi reuniunile sale, precum şi în cazul altor manifestări ale acesteia. Personalul Secretariatului este repartizat potrivit următoarei scheme de organizare: Secretariatul Biroului, Cabinetul preşedintelui, Secretariatul Secretarului General, Comisiile Secretarului General, Serviciul de comunicaţii, Departamentul pentru probleme politice şi juridice, Departamentul pentru relaţii interparlamentare, Departamentul administrativ şi financiar şi o serie de servicii operaţionale care asigură desfăşurarea activităţii comisiilor şi derularea ordonată a şedinţelor.

COMISIILE ADUNĂRII

Conform Regulamentului, Adunarea Parlamentară are 10 comisii formate dintr-un număr variabil de locuri, între 27 şi 82:
Probleme politice (84)
Probleme juridice si drepturile omului (84)
Probleme economice şi dezvoltare (84)
Probleme sociale, de sănătate şi de familie (84)
Migraţie, refugiaţi şi populaţie (84)
Cultură, ştiinţă şi educaţie (84)
Mediu, agricultură şi probleme locale şi regionale (84)
Egalitatea şanselor pentru femei şi bărbaţi (84)
Regulament şi imunităţi (27)
Monitorizare (84)

Uneori funcţionează, de asemenea, comisii ad-hoc aflate în subordine directă a Biroului. Pentru a se putea achita de sarcinile ce-i revin, o comisie poate să înfiinţeze, la rândul ei, una sau mai multe sub-comisii, componenţa acestora fiind stabilită în momentul creării lor. Numărul de membri ai acestor organisme subsidiare nu trebuie să depăşească o treime din numărul total de membri ai comisiilor care le-au creat. Sub-comisiile nu adoptă rapoarte. Hotărârile lor sunt supuse spre aprobare şedinţelor plenare ale comisiilor care le-au înfiinţat.

Componenţa şi metodele de lucru ale comisiilor

Comisiile se compun din reprezentanţi sau supleanţi ai acestora. Toate comisiile (cu excepţia Comisiei de monitorizare) au un număr egal de supleanţi de aceeaşi naţionalitate, care au aceleaşi drepturi, dar nu pot deţine preşedinţia comisiilor. Alţi membri de aceeaşi naţionalitate pot înlocui pe membri absenţi ai comisiilor.

Candidaturile pentru comisii sunt propuse de delegaţiile naţionale şi ratificate de Adunare, Comisia pentru onorarea obligaţiilor şi angajamentelor de către statele membre ale Consiliului Europei constituind însă o excepţie.

La începutul fiecărei sesiuni, în luna ianuarie a fiecărui an, comisiile sunt reconstituite, alegându-şi preşedintele şi trei vicepreşedinţi. Preşedintele poate fi reales de două ori şi nu poate rămâne în funcţie decât pentru maximum două sesiuni. In general, o comisie îşi poate desfăşura lucrările atunci când o treime din membrii săi sunt prezenţi. Discuţiile au loc cu uşile închise, fiecare comisie fiind însă liberă să admită pe oricine doreşte la reuniunea sa, o prevedere de care se face uz pe scară largă.

Reuniunile Comisiilor

Deşi comisiile se ocupă în special de rapoarte, ele au latitudinea de a discuta orice problemă în cadrul competenţei lor, dacă sunt de acord să procedeze astfel. Ele organizează audieri, colocvii sau conferinţe privind subiecte deosebite, ale căror rezultate pot fi apoi folosite pentru pregătirea rapoartelor către Adunare. În afara acelei reuniuni, comisiile se întrunesc fie la Strasbourg, fie la Paris, Reuniunile durează în general o zi.

SESIUNI ŞI ŞEDINŢE

Sesiunile Adunării Parlamentare se împart în patru sesiuni parţiale, fiecare durând aproximativ o săptămână şi au loc în ianuarie, aprilie, iunie şi septembrie. Având în vedere sistemul reprezentanţilor şi supleanţilor la Adunare, a devenit o practică permanentă ca şedinţele de dimineaţă şi de după amiază să fie considerate şedinţe separate, ceea ce permite reprezentanţilor să fie înlocuiţi de supleanţi la şedinţe.

Amplasarea

Locurile în sala de şedinţe sunt aranjate în formă de potcoavă şi dispuse în ordine alfabetică; în consecinţă, membrii nu ocupă locurile după criteriul delegaţiilor naţionale sau al grupurilor politice. Timpul pentru intervenţii fiind limitat, un sistem de lumini albă şi roşie indică vorbitorilor când timpul ce le este rezervat se apropie de sfârşit sau când s-a terminat.

Limbile folosite

Conform Statutului, limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt engleza si franceza. Totuşi, traducerea în germană, italiană şi rusă este asigurată de Adunare ca limbi de lucru suplimentare, pe seama bugetului Consiliului Europei. Recent au fost adăugate mai multe limbi, cu deosebire pentru dezbaterile plenare, pe seama delegaţiilor care solicită acest lucru. Toate documentele sunt redactate simultan doar în engleză şi franceză, cu excepţia textelor adoptate, care ulterior sunt traduse în germană, italiană sau rusă, ca şi discursurile ţinute în plenară în aceste limbi.

Secretariatul de şedinţă

Secretariatul de şedinţă are misiunea de a sfătui pe membrii Adunării, secretarii delegaţiilor, ai grupurilor politice şi alţi oficiali privind modul optim de a-şi realiza obiectivele cu respectarea prevederilor Regulamentului, fiind custodele acestuia. De asemenea, el supune opiniile sale Preşedintelui Adunării ori de câte ori se iveşte o dificultate procedurală. El are responsabilităţi specifice cu privire la deplinele puteri ale membrilor, convocarea Adunării şi ţinerea la zi a ordinii de desfăşurare a lucrărilor. Prin intermediul său sunt prezentate moţiunile, amendamentele, întrebările, declaraţiile scrise şi rapoartele comisiei.

Candidaturile pentru comisii, pentru posturile de preşedinte, vicepreşedinte şi alte posturi sunt prezentate acestui secretariat care întocmeşte, de asemenea, lista vorbitorilor.

Dezbaterile

Dezbaterile plenarei Adunării sunt publice, în timp ce comisiile, în general, se reunesc cu uşile închise. Dezbaterile sunt conduse conform principiilor respectate în parlamentele naţionale. Numărul de reprezentanţi ce pot participa la o dezbatere nu este limitat, cu excepţia cazurilor specifice cum sunt discuţiile pe marginea intervenţiilor de procedură de urgenţă sau a moţiunilor de procedură. Datorită lipsei generale de timp pentru dezbateri, Biroul propune Adunării un program şi un orar pentru fiecare dezbatere specifică. Acel orar este adoptat în acelaşi timp cu ordinea de desfăşurare a lucrărilor. În practică, aceasta înseamnă că o dezbatere generală este întreruptă odată cu expirarea timpului, pentru a putea examina amendamentele şi a se trece la votare. În general, oratorii pot vorbi cel puţin cinci minute. Dacă dezbaterea trebuie să se încheie înainte ca lista vorbitorilor să se termine, vorbitorii implicaţi pot să remită discursurile Secretariatului de şedinţă. Aceste contribuţii vor fi apoi publicate în raportul oficial, cu condiţia ca lungimea lor să nu depăşească timpul de vorbire acordat.

Votul

Au dreptul de vot numai membrii delegaţiilor naţionale desemnaţi în acest scop care au semnat registrul de prezenţă. Adunarea adoptă de obicei hotărârile sale utilizând sistemul electronic de vot. Votul prin apelul nominal se aplică de obicei dacă cel puţin o şesime din reprezentanţii a cel puţin cinci delegaţii naţionale îşi exprimă dorinţa în acest sens. În cazul alegerilor votul este secret.

Majorităţile

Majoritatea de două treimi este necesară pentru probleme cum sunt proiectele de recomandare sau de aviz pentru Comitetul Miniştrilor, includerea unei moţiuni în registrul Adunării sau adoptarea unei proceduri de urgentă. În ceea ce priveşte un proiect de rezoluţie şi orice altă hotărâre, este necesară majoritatea voturilor exprimate.

Cvorumul

Cvorumul este de o treime din numărul reprezentanţilor în Adunare autorizaţi să voteze. Cu câteva excepţii, Adunarea nu poate să adopte o decizie dacă nu sunt prezenţi peste jumătate din reprezentanţi. Totuşi, Adunarea poate discuta şi decide asupra multor probleme, indiferent de numărul de reprezentanţi prezenţi, dacă înainte de votare nu i s-a solicitat preşedintelui să constate numărul celor prezenţi. Cel puţin o şesime din reprezentanţii autorizaţi să voteze aparţinând unui număr de cel puţin cinci delegaţii naţionale trebuie să voteze în sprijinul unei asemenea solicitări.

DOCUMENTELE ADOPTATE DE ADUNARE

Adunarea adoptă patru categorii de texte: recomandări, rezoluţii, avize şi directive.

Recomandările conţin propuneri adresate Comitetul Miniştrilor a căror aplicare intră în competenţa guvernelor. Rezoluţiile conţin hotărârile Adunării asupra problemelor pe care este împuternicită să le reglementeze sau în privinţa cărora exprimă opinii care angajează doar responsabilitatea ei. Avizele sunt în cea mai mare parte exprimate de Adunare asupra problemelor care îi sunt supuse de Comitetul Miniştrilor, cum sunt admiterea de noi state membre în Consiliul Europei, dar şi proiectele de convenţii, bugetul sau aplicarea Cartei sociale europene. Directivele sunt în general instrucţiuni adresate de Adunare comisiilor sale.

Declaraţii scrise

Declaraţiile scrise sunt documente care permit membrilor Adunării să ia poziţie publică în privinţa unor probleme de interes european. O declaraţie scrisă trebuie să fie semnată de cel puţin 20 de reprezentanţi sau supleanţi de 4 naţionalităţi şi să nu depăşească 200 de cuvinte. Dacă preşedintele o consideră acceptabilă, aceasta este multiplicată şi distribuită ca document al Adunării. Dacă o declaraţie scrisă obţine noi semnături înainte de deschiderea următoarei sesiuni parţiale, ea este redistribuită.

Redactarea rapoartelor

În general, rapoartele sunt generate de o moţiune privind o recomandare sau o rezoluţie. Această moţiune trebuie să fie depusă de cel puţin zece membri ai Adunării. Ea este apoi înaintată comisiei pentru raport şi posibil altor comisii pentru avizare. Comisia principală desemnează apoi un raportor care, bazându-se pe propriile sale cunoştinţe sau cu ajutorul Secretariatului sau al unui expert angajat în acest scop, redactează un raport care se împarte în două părţi: proiectul de rezoluţie operaţional, recomandarea, avizul sau directiva şi expunerea de motive. Ambele părţi sunt discutate în comisie, dar numai partea operaţională este votată. Deşi expunerea de motive este prezentată în numele raportorului, acesta trebuie să aibă în vedere părerile divergente exprimate în comisie. După adoptarea raportului în cadrul comisiei, el este depus pentru discutare de către Adunare, fie la o parte – sesiune, fie la o reuniune a Comisiei permanente.

Actele Adunării

Regulamentul Adunării Parlamentare enumeră următoarele documente oficiale: ordinele de zi, procesele-verbale, rapoartele dezbaterilor, rapoarte, comunicate, solicitări de avize transmise de Comitetul Miniştrilor, întrebări către şi răspunsuri din partea Comitetului Miniştrilor, comunicări ale Secretarului general, moţiuni înregistrate de membrii, rapoarte ale comisiilor şi amendamente la acestea, rapoarte ale organizaţiilor internaţionale, declaraţii scrise şi texte adoptate.

Ordinele de zi sunt publicate pe o foaie tipărită (“Buletin” în franceză), distribuită înainte de fiecare şedinţă. Ea conţine, de asemenea, alte informaţii necesare membrilor Adunării.

Procesul-verbal este documentul în care sunt consemnate hotărârile luate de Adunare.

Rapoartele dezbaterilor reproduc integral discursurile pronunţate în engleză sau franceză şi un rezumat al traducerii sale simultane în cealaltă limbă oficială. Astfel, raportul în engleză conţine în extenso discursurile ţinute în engleză, împreună cu un rezumat în engleză al discursurilor ţinute în franceză sau în oricare altă limbă.

Textele adoptate de Adunare sunt publicate într-o ediţie provizorie cât mai curând posibil după adoptarea lor. Versiunea definitivă, tipărită, este publicată ca volum distinct care reuneşte toate textele adoptate în cursul unei sesiuni. Documentele Adunării sunt, de asemenea, retipărite într-o culegere, la finele unei sesiuni. Volumele tipărite ale actelor Adunării sunt trimise automat secretariatelor delegaţiilor naţionale îndată după publicarea lor. Ele nu sunt trimise membrilor Adunării decât la cerere.

DOCUMENTARE, INFORMARE ŞI ARHIVE

Adunarea Parlamentară beneficiază de serviciile generale ale Secretariatului. Biblioteca generală, arhivele, unitatea de indexare, divizia de informatică, precum şi oficiul poştal şi tipografia sunt la dispoziţia sa, ca şi alte servicii ale Organizaţiei. Cu toate acestea, Adunarea a iniţiat propriul său sistem menit să asigure circulaţia documentelor şi foloseşte toate tehnicile moderne ale prelucrării şi transmiterii electronice a datelor, precum e-mail: pace@greffe.coe.int precum şi propria sa pagină internă pe Internet.

Există un site internet - assembly.coe.int - pentru a furniza informaţii privind lucrările Adunării Parlamentare, membrilor săi, secretarilor şi delegaţiilor naţionale, guvernelor şi publicului. De asemenea, există un site intranet, accesibil numai membrilor Adunării şi reprezentanţilor secretariatelor (internaţional şi naţional).

Adunarea Parlamentară este, de asemenea, parte a Centrului European pentru Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD), a cărei co-preşedinţie o deţine, un mijloc de a construi o reţea de oficialităţi parlamentare responsabile cu sectoare deosebite, care tot mai adesea simt că trebuie să ştie ce se face în alte ţări, şi de menţinere a legăturilor între adunările parlamentare naţionale şi internaţionale, precum Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi Parlamentul European.

CONTRIBUŢIA COMISIILOR LA ACTIVITĂŢILE ADUNĂRII PARLAMENTARE

Comisia pentru probleme politice
Datorită extinderii Consiliului Europei începând din 1989, Comisia pentru probleme politice a fost confruntată cu o serie de probleme noi. Continuând să joace un rol central în examinarea cererilor de adeziune la Organizaţie, ea şi-a concentrat tot mai mult atenţia asupra problemelor legate de securitatea democratică în Europa. Acestea includ în special rezolvarea paşnică a conflictelor, dialogul şi medierea pentru rezolvarea crizelor constituţionale şi politice, precum şi căutarea de soluţii pentru a dezvolta în continuare procesul construcţiei europene. În cadrul comisiei, funcţionează trei subcomisii: Subcomisia pentru Orientul Mijlociu, Subcomisia pentru relaţii externe şi Subcomisia privind Belarus.

Comisia pentru probleme juridice şi drepturile omului
Comisia pentru probleme juridice şi drepturile omului răspunde de o întreagă gamă de activităţi, ceea ce îi conferă un rol major în promovarea şi apărarea drepturilor omului. Aceasta explică tendinţa de erijare în postura de “consilier juridic” al Adunării Parlamentare.
Patru subcomisii – pentru drepturile omului, pentru probleme penale şi lupta împotriva terorismului, , pentru drepturile minorităţilor şi pentru alegerea judecătoriloe la CEDO – sunt organismele subsidiare ale Comisiei.

Comisia pentru probleme economice şi dezvoltare
Bazându-se pe activitatea a două subcomisii – pentru relaţiile economice internaţionale şi pentru dezvoltarea turismului -, Comisia se ocupă de o gamă largă de probleme, cum sunt: promovarea dezvoltării şi cooperării economice în întreaga Europă, dezvoltarea şi cooperarea economică pe plan mondial, cu rapoarte anuale privind activităţile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi cele ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) dezbătute de către Adunare, cooperarea pentru dezvoltarea Nord-Sud (inclusiv legăturile cu Centrul Nord-Sud din Lisabona al Consiliului Europei), politicile europene în domeniul transportului etc.

Comisia pentru probleme sociale, sănătate şi familie
În afara problemelor relative la utilizarea forţei de muncă şi la muncă, Comisia se concentrează asupra necesităţii de a asigura coeziunea socială, indispensabilă pentru stabilitatea politică a statelor membre şi, în special, a noilor democraţii europene în procesul tranziţiei. Domeniile sale de interes includ sănătatea, noile probleme etice ridicate de biomedicină şi lupta contra abuzului de droguri. Ea este preocupată, de asemenea, de protecţia categoriilor vulnerabile ale populaţiei, cum sunt persoanele în vârstă şi copiii. Între priorităţile sale actuale se află aplicarea mai eficientă a drepturilor sociale fundamentale aprobate de Consiliul Europei în instrumentele sale juridice şi ratificarea acestora de către ansamblul statelor membre. În activitatea sa, Comisia este sprijinită de trei subcomisii: pentru problemele copilului, pentru copii, pentru Carta socială europeană şi folosirea forţei de muncă, şi pentru sănătate.

Comisia pentru migraţie, refugiaţi şi populaţie
Comisia îndeplineşte un dublu scop: mai întâi ea susţine drepturile omului, ale emigranţilor, refugiaţilor şi ale persoanelor dislocate şi acţionează pentru a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă. În al doilea rând, propunând soluţii care respectă valorile umanitare ale Consiliului Europei, ea caută să răspundă preocupărilor statelor membre în ceea ce priveşte mişcările semnificative ale emigranţilor şi refugiaţilor, problemelor legate de integrarea emigranţilor şi tendinţele demografice. Sub egida Comisiei funcţionează trei subcomisii: pentru migraţie, pentru refugiaţi şi pentru demografie.

Comisia pentru cultură, ştiinţă şi educaţie
Este Comisia prin care Adunarea Parlamentară exercită un rol activ în promovarea cooperării culturale, ştiinţifice şi educaţionale europene. Ea a fost generatoarea Convenţiei culturale europene (1954) şi a susţinut cooperarea pe baza acesteia. În prezent, Convenţia generează cooperarea între 47 de state în domeniul patrimoniului, educaţiei, tinerilor şi sportului. Comisia caută soluţii politice la problemele cu care se confruntă societăţile moderne ca urmare a dezvoltării ştiinţifice şi tehnice. Pentru a se putea achita de sarcinile ei multiple şi complexe, Comisia a creat trei subcomisii: pentru patrimoniul cultural, pentru mass-media şi pentru tineret şi sport.

Comisia pentru mediul înconjurător, agricultură şi probleme locale şi regionale
Comisia tratează probleme legate de trei domenii principale: dezvoltarea durabilă, care implică mediul, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea rurală; autorităţile locale în legătură cu democraţia locală şi regionalizare; agricultura, inclusiv pescuitul şi alimentaţia; protecţia consumatorului prin prisma mediului şi a alimentaţiei.
În cadrul Comisiei funcţionează patru subcomisii: pentru dezvoltarea durabilă, pentru democraţia locală şi regională, pentru agricultură şi alimentaţie şi pentru Premiul Europei.

Comisia privind egalitatea şanselor pentru femei şi bărbaţi
Acest organism a fost creat de Adunarea Parlamentară la 26 ianuarie 1998 pe temeiul convingerii că egalitatea şanselor este o condiţie necesară a unei democraţii adevărate. Comisiei îi revin următoarele responsabilităţi: studierea chestiunii egalităţii şanselor, inclusiv a situaţiei existente în statele membre ale Consiliului Europei, prezentând Adunării rapoarte în legătură cu aceasta, examinarea acţiunilor de natură să influenţeze politicile şi legislaţia pentru a promova egalitatea şanselor în statele membre ale Organizaţiei, supravegherea respectării angajamentelor asumate de statele membre potrivit platformei adoptate de cea de-a 4-a Conferinţă mondială cu privire la femei (Beijing, 1995), urmărirea aplicării, de către statele membre, a recomandărilor Adunării Parlamentare privind egalitatea şanselor etc.

Comisia pentru regulament şi imunităţi
Comisia se ocupă în deosebi de problemele de procedură privind funcţionarea Adunării şi a comisiilor sale. Ea urmăreşte ca regulile să fie corect interpretate şi aplicate în practică. De asemenea, Comisia se preocupă de menţinerea unei coerenţe constante între regulile scrise şi practica Adunării şi comisiilor. Conform articolului 6 din Regulamentul Adunării, Comisia are rolul de a pregăti un raport pentru Adunare în cazul contestării deplinelor puteri ale unui parlamentar sau ale unei delegaţii. Deplinele puteri ale delegaţiilor naţionale sunt supuse ratificării de către Adunarea Parlamentară la deschiderea fiecărei sesiuni. Chiar şi după ratificarea lor, deplinele puteri pot fi puse sub semnul întrebării în cursul aceleiaşi sesiuni dacă o propunere de rezoluţie motivată corespunzător a fost prezentată în vederea anulării ratificării. În acest caz, moţiunea este trimisă pentru raport Comisiei pentru probleme politice, precum şi Comisiei pentru probleme juridice şi drepturile omului şi Comisiei pentru Regulament în vederea prezentării avizului lor. Membrii Adunării Parlamentare au aceleaşi privilegii şi imunităţi ca parlamentarii naţionali. Imunitatea nu este un privilegiu atribuit persoanei ci mai degrabă constituie o protecţie a exercitării funcţiei. Deci, s-ar putea ca un stat membru să solicite ca imunităţile să fie abandonate pentru ca procedurile juridice să fie instituite contra unui membru. În acel caz, Comisia examinează cererea, dar nu analizează motivele invocate. Parlamentarul interesat, poate, la cererea sa, să fie audiat de Comisie. Pe baza raportului Comisiei, Adunarea dezbate şi hotărăşte în privinţa cererii respective.

Comisia pentru onorarea obligaţiilor şi angajamentelor de către statele membre ale Consiliului Europei (Comisia de monitorizare)
Aceasta este cea mai recentă comisie permanentă a Adunării, întrucât şi-a început activităţile abia la 25 aprilie 1997. Crearea sa (Rezoluţia 1115/1997) nu a făcut decât să instituţionalizeze o practică ce a existat din momentul în care Adunarea a hotărât să admită rapid “noile democraţii” în rândurile sale, în ciuda dificultăţilor lor, cu scopul de a facilita tranziţia lor de la regimul totalitar spre un sistem bazat pe democraţia pluralistă. Procedura de monitorizare, reglementată în diferite texte ale Adunării, constituie una din preocupările sale majore în decursul ultimilor ani. În iunie 1993, Adunarea a adoptat Directiva nr. 488 (cunoscută ca “ Directiva Halonen”) privind onorarea angajamentelor luate de noile state membre. Rezoluţia 1031 (1994) precizează că toate statele membre au datoria de a respecta obligaţiile conform Statutului Consiliului Europei, Convenţiei europene a drepturilor omului şi altor convenţii la care ele sunt părţi. Conform sistemului instituit în 1995 prin Directiva nr. 508, Comisia pentru probleme juridice şi drepturile omului este abilitată să iniţieze o procedură de monitorizare privind unul sau altul dintre statele membre. Comisia pentru probleme politice, căreia îi revine responsabilitatea principală în materie de adeziuni i se solicită avizul. Comisia pentru relaţiile cu ţările europene nemembre trebuie să fie de asemenea solicitată să-şi exprime opinia cu privire la statele membre, care anterior s-au bucurat de statutul de invitat special.
Dimensiunea şi natura pe termen lung a procesului de monitorizare au necesitat înfiinţarea unui noi comisii permanente având competenţa exclusivă în materie de monitorizare. Pentru a asigura un echilibru politic şi geografic şi astfel să se ajungă la concluzii care să fie cât mai obiective cu putinţă, compoziţia Comisiei este reglementată după cum urmează: Biroul numeşte pe cei şaizeci şi cinci de membri ai Comisiei (care nu au supleanţi) pe baza propunerilor avansate de grupurile politice. Acestea devin definitive după aprobarea lor de către Adunarea Parlamentară. De asemenea, a fost modificat sistemul privind începerea unei proceduri de monitorizare a unui stat membru. În cazul sesizării Comisiei de monitorizare, sunt numiţi doi co-raportori pentru fiecare stat membru pentru care s-a pornit procedura. Altor comisii ale Adunării Parlamentare li se poate solicita avizul pe o bază ad-hoc. Comisia de monitorizare este obligată să raporteze anual Adunării Parlamentare asupra evoluţiei generale a procedurilor de monitorizare şi să-i prezinte cel puţin odată la doi ani un raport privind fiecare ţară monitorizată. Ca regulă generală, noua procedură de monitorizare trebuie înţeleasă ca o manifestare a voinţei Adunării de a asista ţările vizate în efectuarea reformelor lor democratice pe baza unui dialog constructiv cu delegaţiile lor naţionale.

Preşedinţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

1. Eduard HERRIOT – Franţa: 1949

2. Paul Henri SPAAK – Belgia: 1949/1951

3. François de MENTHON – Franţa: 1952/1954

4. Guy MOLLET – Franţa: 1954/1956

5. Fernand DEHOUSSE – Belgia: 1956/1959

6. L. John EDWARDS – Marea Britanie: 1959

7. Per FEDERSPIEL – Danemarca: 1960/1963

8. Pierre PFLIMLIN – Franţa: 1963/1966

9. Geoffrey S de FREITAS – Marea Britanie: 1966/1969

10. Olivier REVERDIN – Elveţia: 1969/1972

11. Guiseppe VEDOVATO – Italia: 1972/1975

12. Karl CZERNETZ – Austria: 1975/1978

13. Hans J. de KOSTER – Olanda: 1978/1981

14. José Maria de AREILZA – Spania: 1981/1983

15. Karl AHRENS – Germania: 1983/1986

16. Louis JUNG – Franţa: 1986/1989

17. Anders BJÖRCH – Suedia: 1989/1991

18. Lord FINSBERG – Marea Britanie: 1992

19. Miguel Angel MARTINEZ – Spania: 1992/1996

20. Leni FISCHER – Germania: 1996/1999

21. Lord RUSSELL-JOHNSTON – Marea Britanie: 1999/2002

22. Peter SCHIEDER – Austria: 2002/2005

23. Rene van der LINDEN - Olanda: 2005/2008

24. Lluis Maria de PUIG - Spania: 2008/