I. PREZENTARE GENERALĂ

 

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) a fost constituită ca urmare a schimbărilor politice majore petrecute la sfârșitul anilor '80, când au reapărut pe scena mondială națiunile din regiunea Mării Negre. Demersurile întreprinse de țările din această zonă pentru a răspunde provocărilor legate de dezvoltarea economică și integrarea europeană s-au concretizat prin unirea eforturilor acestora pentru a transforma regiunea Mării Negre într-o zonă de stabilitate, prosperitate și pace. Favorizate de vecinătatea geografică, moștenirile culturale și istorice comune, țările din această regiune au promovat, în ritm accelerat, relații bilaterale și multilaterale.

 

Declarația Summit-ului Cooperării Economice a Mării Negre și Declarația de la Bosfor, semnate la 25 iunie 1992, la Istanbul, definesc principiile de bază și obiectivele Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), instituționalizând, în mod oficial, un nou proces de cooperare regională, cu participarea a 11 state: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina. Serbia și Muntenegru s-au alăturat OCEMN în anul  2004, devenind al 12-lea stat membru.


La 26 februarie 1993, la Istanbul, președinții Parlamentelor din 9 state - Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina – au adoptat "Declarația privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre" (APCEMN). Ulterior, au devenit membri ai APCEMN Grecia (iunie 1995), Bulgaria (iunie 1997), Serbia și Muntenegru (2004). In anul 2006, după ce Muntenegru și-a declarat independența, Republica Serbia a devenit succesorul legal al fostului stat, atât la OCEMN cât și la APCEMN.

 

Adunarea Parlamentară este compusă din 76 de parlamentari, reprezentând toate cele 12 state membre.

 

Adunarea Poporului din R.A. Egipt, cele două camere ale Parlamentului Republicii Franceze, Bundestag-ul german, Knesset-ul Statului Israel, Consiliul Național al Republicii Slovace și Adunarea Națională a Republicii Belarus au statut de observator.

 

Pe parcursul unui an, pe linia APCEMN sunt organizate:

         -        2 sesiuni plenare ale Adunării Generale;

         -        6 reuniuni ale Comisiilor Adunării (câte două reuniuni pentru fiecare comisie);

         -        alte reuniuni pe diverse teme de importanță pentru APCEMN.

 

II. PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE ADUNĂRII


Fiind un organ interparlamentar al Organizației Cooperării Economice a Mării Negre, Adunarea concertează eforturile parlamentelor naționale în sprijinul obiectivelor Organizației, așa cum sunt statuate în Preambulul Regulamentului APCEMN:

 

- a asigura înțelegerea și adoptarea de către popoare a idealurilor și scopurilor Cooperării Economice a Mării Negre;

- a furniza o bază legală pentru cooperarea economică, comercială, socială, culturală și politică între țările membre;

- a introduce legislația necesară pentru implementarea deciziilor luate de șefii de stat sau de guvern sau de către miniștrii afacerilor externe;

- a furniza asistență parlamentelor naționale pentru consolidarea democrației parlamentare;

- a promova cooperarea cu alte organizații internaționale sau regionale.


III. ORGANELE PRINCIPALE ALE APCEMN

 

Președinția Adunării este exercitată, prin rotație (în ordinea alfabetului englez), de fiecare parlament membru (prin președintele Parlamentului sau al unei Camere parlamentare), pe o perioadă de 6 luni. Locul de desfășurare a Adunării Generale este în țara Președintelui-în-exercițiu a APCEMN.

 

Președintele Adunării este Președintele Parlamentului sau al unei Camere parlamentare dintr-un stat membru, prin rotație, pentru o perioadă de 6 luni. El acționează ca cel mai înalt reprezentant al Adunării. Președintele prezidează întrunirile Adunării, ale Biroului și Comisiei Permanente, conduce dezbaterile, asigură respectarea Regulamentului APCEMN, menține ordinea în cadrul ședințelor, dă cuvântul vorbitorilor, deschide și închide dezbaterile, verifică existența cvorumului, supune problemele la vot și anunță rezultatul voturilor. El reprezintă Adunarea la Summit-urile OCEMN, la Reuniunile Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe ai OCEMN și la alte reuniuni internaționale. 

 

Adunarea Generală - se întrunește de două ori pe an în sesiuni plenare ordinare (sesiunile de primăvară și de toamnă). O sesiune constă în reuniuni ale Biroului și Comisiei Permanente (prima zi) și sesiunea plenară a Adunării Generale (următoarele două zile).

 

Fiecare sesiune plenară a Adunării Generale reprezintă un forum pentru dezbateri, precum și pentru evaluarea activităților OCEMN, unde se votează și se adoptă rapoarte și recomandări specifice, declarații și decizii. Aceste documente sunt transmise Reuniunilor Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe ai OCEMN, parlamentelor naționale și guvernelor din statele membre, precum și organizațiilor internaționale.

 

Sesiunile APCEMN sunt deschise publicului, cu excepția cazurilor în care Adunarea decide altfel.


Biroul Adunării este format din Președinte și cinci Vicepreședinți, dintre care unul însărcinat cu probleme financiare. Vicepreședinții sunt aleși de Adunarea Generală, dintre membrii săi, pe o perioadă de 2 ani. Biroul este responsabil de asigurarea implementării deciziilor Comisiei Permanente și de funcționarea eficientă a Adunării între reuniunile Comisiei Permanente. Acesta stabilește agenda și locul de desfășurare a reuniunilor Comisiei Permanente și ia decizii in legătură cu reprezentanții și observatorii Adunării la diferite reuniuni internaționale. Biroul Adunării ia decizii cu majoritate de voturi.

 

Comisia Permanentă este alcătuită din Președintele Adunării, Vicepreședinții acesteia, președinții celor trei Comisii specializate și Șefii Delegațiilor Naționale.

 

Comisia Permanentă supraveghează implementarea deciziilor Adunării în cadrul competențelor cu care a fost investită de aceasta, stabilește agenda, calendarul și locul de desfășurare a reuniunilor Adunării, coordonează activitățile celor trei Comisii specializate, aprobă bugetul Adunării, asigură coordonarea cu Organizația Cooperării Economice a Mării Negre, precum și cooperarea cu alte organizații internaționale. Comisia Permanentă adoptă deciziile prin consens.

 

Comisiile specializate

La nivelul APCEMN funcționează 3 Comisii specializate:

š        Comisia economică, comercială, tehnologică și de mediu

š        Comisia juridică și politică

š        Comisia culturală, de învățământ și socială.

 

Fiecare Comisie alege dintre membrii săi un Președinte și doi Vicepreședinți, reprezentând țări diferite, pentru un mandat de 2 ani. Subiectele de dezbatere sunt alese dintr-o listă alcătuită și revizuită periodic, în funcție de principalele teme și proiecte aflate pe agenda OCEMN. Fiecare Comisie elaborează și adoptă rapoarte și recomandări, pe care le înaintează apoi Adunării Generale, spre dezbatere și aprobare.

 

Fiecare Comisie se întrunește de două ori pe an, înainte de sesiunile plenare de toamnă sau de primăvară ale Adunării Generale. Reuniunile de Comisie nu sunt publice, cu excepția cazurilor în care Comisia decide altfel.

 

Limbile de lucru

Limbile de lucru ale Adunării sunt engleza, franceza, rusa și turca; limba oficială pentru documentele APCEMN și pentru corespondență este engleza.

 

IV. SECRETARIATUL INTERNAȚIONAL AL APCEMN are sediul la Istanbul, în conformitate cu decizia luată la prima Adunare Generală, în anul 1993.

Secretariatul este organul executiv și tehnic însărcinat cu aplicarea deciziilor organelor APCEMN, asigurând legătura permanentă cu parlamentele naționale ale statelor membre.

 

Conducerea Secretariatului – aleasă de Adunarea Generală - este asigurată de Secretarul general și 3 Secretari Generali adjuncți:

š        Secretar General adjunct pe probleme administrative și financiare

š        Secretar General adjunct pe probleme organizatorice

š        Secretar General adjunct pentru relații interparlamentare și protocol

 

V. REUNIUNILE SPECIALIZATE APCEMN

 

Având în vedere problemele legate de dezvoltare ale democrațiilor emergente din regiunea Mării Negre, scopul seminariilor și conferințelor organizate de APCEMN este acela de a reuni parlamentari și experți pentru a dezbate teme, precum: „Dezvoltarea instituțiilor democratice”, Ankara, 1994; „Pace și stabilitate în regiunea Mării Negre”, Sokhumi, 1995; „Protecția mediului înconjurător”, Istanbul, 1996; „Dezvoltarea cooperării în domeniul IMM-urilor și cadrul legislativ, în regiunea Mării Negre”, București, 1998; „Tehnologia transporturilor și integrarea în Europa”, Antalya, 1998; „Industrie și comerț”, Ierusalim, 1999; „Aspectele politice ale dezvoltării durabile în secolul 21”, Ierusalim, 2004; „Regiunea extinsă a Mării Negre în noua arhitectură europeană”, Atena 2005;  „Energia și mediul”, Paris, 2005;  „Rolul parlamentelor în formarea noilor relații dintre Uniunea Europeană și regiunea Mării Negre”, Atena, 2007.

 

VI. RELAȚIILE CU OCEMN

 

Ratificarea Cartei OCEMN, semnată de șefii de stat sau de guvern din 11 state membre ale OCEMN, la Ialta, la 5 iunie 1998, a deschis o nouă eră în dezvoltarea OCEMN, prin transformarea sa într-o organizație economică regională autentică. APCEMN este definită în Cartă (Art. 20) ca Organism Înrudit, care acordă sprijin substanțial procesului de cooperare la Marea Neagră, pe bază consultativă. APCEMN cooperează îndeaproape cu OCEMN în promovarea obiectivelor acesteia din urmă. Potrivit Regulamentului APCEMN, toate documentele adoptate de Adunarea Generală sunt transmise Reuniunii Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe ai OCEMN, pentru examinare. Adunarea este reprezentată la toate reuniunile oficiale ale OCEMN, iar Secretariatul Internațional APCEMN menține o legătură strânsă cu Secretariatul Internațional ale OCEMN, situat, de asemenea, la Istanbul. Cele 2 secretariate fac schimb de informații cu privire la activitățile desfășurate, pentru o mai bună coordonare, inclusiv prin organizarea de acțiuni sau reuniuni comune.

 

VII. RELAȚIILE CU DIFERITE ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE

 

APCEMN a stabilit contacte cu diferite organizații internaționale și adunări parlamentare, multe din acestea având statut de observator la APCEMN. Dintre acestea menționăm: Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, Parlamentul European, Uniunea Interparlamentară, Adunarea Parlamentară NATO, Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea UEO, Adunarea Parlamentară Belarus-Rusia, Dimensiunea Parlamentară a Inițiativei Central Europene, Conferința Parlamentară a Mării Baltice, Organizația Conferinței Islamice, Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente, Adunarea Interparlamentară a Comunității Economice Eurasiatice.

 

VIII. COOPERAREA CU PARLAMENTUL EUROPEAN

 

O prioritate pentru activitățile APCEMN o reprezintă consolidarea cooperării cu Parlamentul European, in contextul eforturilor făcute de OCEMN pentru aprofundarea dialogului și stimularea cooperării cu Uniunea Europeană. Reprezentanții PE participă regulat la sesiunile plenare ale Adunării Generale a APCEMN. La Adunarea Generală de la Chișinău (noiembrie 2008), participanții au decis constituirea unei Delegații permanente a APCEMN pentru cooperarea cu PE.