ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A PARLAMENTARILOR

PENTRU TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

(IPAIT)

 

http://www.ictparliament.org/ipait/

 

 

I.         PREZENTARE GENERALĂ

 

Constituire, obiective, componenţă

 

Asociaţia Internaţională a Parlamentarilor pentru Tehnologia Informaţiei a fost creată în anul 2002 şi constituie primul cadru oficial de cooperare interparlamentară în ceea ce priveşte legislaţia, politicile şi infrastructurile în domeniul Tehnologiei Informaţiei. Asociaţia îşi propune facilitarea schimbului de experienţă şi idei în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, în scopul reducerii diviziunii digitale între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, precum şi găsirea unor soluţii optime de utilizare a TIC, în scopul eficientizării activităţii parlamentelor şi al promovării bunei guvernări.

 

În cadrul Adunării Inaugurale a IPAIT, care a avut loc la Seul, Coreea de Sud, în 2002, a fost elaborat şi adoptat statutul Adunării – „Carta IPAIT” -, Parlamentul României devenind, astfel, unul dintre cei 35 de membri fondatori ai acestei Asociaţii.

 

În prezent, IPAIT are 49 de state membre de pe toate continentele dintre care Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Croaţia, Finlanda, Germania,  Israel, Italia, Lituania, Polonia, România, Spania, Turcia, etc. Un număr semnificativ de ţări şi organizaţii internaţionale participă cu statut de observator.

 

Structuri

 

Structurile Asociaţiei sunt Comitetul Director (care este ales la începutul fiecărei reuniuni, pentru perioada reuniunii respective) şi Adunarea Generală.

 

Reuniunile IPAIT sunt anuale şi au loc în ţara care al cărei Parlament preia Preşedinţia Asociaţiei pentru anul următor.

 

Preşedinţia IPAIT a fost deţinută de Republica Coreea (2002-2004), Thailanda (2004-2005), Brazilia (2005-2006), Maroc (2006-2007), Finlanda (2007- 2008), Bulgaria (2008-2009) şi este deţinută în prezent de India (2009-2010).

 

Preşedinţia Asociaţiei îşi asumă sarcinile legate de coordonarea acţiunilor statelor membre, în scopul implementării dezideratelor Declaraţiilor şi Programelor de acţiune adoptate în cadrul reuniunilor anuale ale IPAIT.

 

Documentele programatice ale IPAIT stabilesc proiectele de colaborare care vor fi dezvoltate în perioada următoare. Dintre acestea, menţionăm:

 

(1) Dezvoltarea unui instrument regional şi internaţional de traducere a informaţiei publicate pe Internet;

 

(2) Găsirea unor soluţii pentru creşterea accesibilităţii produselor de software şi pentru promovarea soft-urilor cu sursă deschisă (OSS);

 

(3) Dezvoltarea unui Portal Ştiinţific al IPAIT;

 

(4) Promovarea unui Program IPAIT de colaborare parlamentară pentru Dezvoltare a Resurselor Umane.

 

Limbile de lucru ale IPAIT sunt engleza şi limba oficială a ţării gazdă a reuniunii respective.

 

Secretariatul este asigurat de parlamentul ţării care deţine preşedinţia Asociaţiei.