1.	Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.
2.	Prezentarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, iniţiată de 182 de deputaţi şi senatori.
3.	Dezbateri asupra propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
4.	Prezentarea scrisorii Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, adresate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.
5.	Continuarea dezbaterilor asupra propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
6.	Aprobarea propunerii de constituire a unei Comisii comune de anchetă ca urmare a propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
7.	Aprobarea componenţei numerice şi nominale a Comisiei comune de anchetă ca urmare a propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
8.	Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind constituirea unei Comisii comune de anchetă ca urmare a propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României.

STENOGRAMA

şedinţei Camerei Deputaţilor şi Senatului

din ziua de 28 februarie 2007

Şedinţa a început la ora 10,00.

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu preşedintele Senatului, asistat de domnul Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Valentin Zoltan Puskas, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi să vă anunţ că din totalul de 467 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa un număr de 332 de parlamentari; 135 sunt absenţi. Deci suntem în cvorumul legal de lucru.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului vă propun pentru această şedinţă comună un singur punct pe ordinea de zi: prezentarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, iniţiată de 182 de deputaţi şi senatori, şi consultarea Parlamentului pe această problemă.

Înainte de a se supune spre aprobare ordinea de zi, daţi-mi voie să am o intervenţie pe o chestiune de procedură.

Domnule preşedinte, m-am uitat cu foarte multă atenţie... (Din sală i se strigă că s-a uitat la papioane. Parlamentarii europeni aflaţi în sală poartă papioane.) ...da, şi la papioanele colegilor noştri de la liberali, dar m-am uitat cu foarte multă atenţie şi am citit cu foarte multă atenţie art.95 din Constituţia României, la care pe urmă am raportat art.66, 67, 68 din Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere.

Apreciez că şedinţa de astăzi este convocată în mod neconstituţional. (Râsete.) Apreciez, prin interpretarea corectă, spun eu, a art.95 din Constituţie, că această şedinţă putea fi convocată doar după ce Curtea Constituţională s-ar fi pronunţat printr-un aviz favorabil sau nefavorabil asupra propunerii de suspendare a preşedintelui, iniţiată de o treime din numărul de parlamentari.

Nicăieri în corpul Constituţiei nu vom întâlni o prevedere legală care să arate că Parlamentul sesizează Curtea Constituţională. Art.95, printr-o interpretare corectă, spune că „În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie (...) după consultarea Curţii Constituţionale.”

Acest lucru dacă ar fi interpretat corect ar însemna că iniţiatorii, după ce au sesizat Parlamentul României cu această acţiune, în mod corect ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituţională, şi după ce Curtea s-a pronunţat, Parlamentul să ia spre dezbatere propunerea de suspendare a preşedintelui. Altfel, noi suntem puşi în situaţia de a ne pronunţa de două ori asupra aceleiaşi chestiuni, şi în această situaţie, domnule preşedinte, Grupul parlamentar al Partidului Democrat apreciază că şedinţa de astăzi nu poate fi întrunită în mod legal, în mod constituţional, solicităm ca Parlamentul să ia act de propunerea de suspendare a Preşedintelui.

În acelaşi timp, solicităm ca iniţiatorii să înainteze Curţii Constituţionale această propunere pentru a se pronunţa şi abia după ce Curtea se va pronunţa să convocăm această şedinţă, la care să fie invitat şi Preşedintele României, evident, şi să aibă loc dezbaterea şi pronunţarea prin vot asupra acestei propuneri.

Pe marginea incidentului de procedură ridicat, fără a adânci discuţia spre sensul, spre interpretările de voinţă ale legiuitorului constituţional, vom trece la interpretarea primară, cea mai simplă pe care o face orice persoană chemată să aplice un text legal, este interpretarea literală sau gramaticală. Şi ea ne e accesibilă tuturor. Limba română se vorbeşte în toată ţara, iar judeţul Bistriţa e chiar dintre judeţele vatră de limbă românească.

Această interpretare literală are o serie de suprapuneri cu ştiinţa foarte exactă a gramaticii. Sintaxa, din punct de vedere gramatical, se regăseşte şi în citirea legilor, unde orice normă juridică are înainte de toate subiect, predicat, respectiv acţiunea sau inacţiunea pe care o normează, şi apoi o serie de condiţii care corespund părţilor secundare de vorbire.

Aşa fiind, art.95, la care se referă distinsul nostru coleg, domnul deputat Ioan Oltean, are mai multe alineate care fiecare în parte constituie o normă distinctă şi fiecare are propriul subiect şi propriul predicat: cine face, ce face.

Alineatul (1), la care s-a raportat distinsul coleg şi care guvernează momentul parlamentar de astăzi, ziua parlamentară de astăzi are ca subiect Parlamentul.

Abia alin.(2) vorbeşte de iniţiatorii moţiunii şi ce au ei de făcut, iar în predicatul normei, respectiv în ce au ei de făcut, nu se vorbeşte de îndatorirea lor sau de posibilitatea lor, - foarte important! de posibilitatea lor - pentru că nu oricine şi oricând cu orice sesizează Curtea Constituţională, nu este prevăzut şi acest fragment procedural.

Aşadar, convocarea Camerei, luarea la cunoştinţă în mod solemn, formal, oficial, de conţinutul documentului, înseamnă înregistrarea lui ca document oficial, acceptarea sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prealabile şi, bineînţeles, posibilitatea grupurilor să-şi spună punctul de vedere asupra documentului - prealabil. Urmând ca altă dezbatere să fie după ce se cunoaşte şi punctul de vedere al Curţii.

Cât priveşte... aceasta e ultima parte a intervenţiei mele, cât priveşte invitarea domnului Preşedinte al României, din câte ştiu s-a făcut. Participarea domniei sale este opţională. Se pare că a optat, mai mult, se pare că a şi comunicat oficial opţiunea. Deci, suntem în regularitate şi din acest punct de vedere.

Tocmai remarcasem zilele trecute eleganţa, echilibrul şi inteligenţa cu care distinşii colegi de la Grupul parlamentar al P.D. îşi apărau preşedintele. Se pare că, pe măsură ce se apropie sabia, intervin nervozităţile şi intervin şi imperfecţiunile. Eu n-aş vrea să mă refer la faptul că aici e o problemă de strictă specialitate, o problemă juridică, şi domnul preşedinte al Partidului Democrat şi-a înlocuit juriştii cu agronomi, sfidând profesia nobilă a propriilor săi părinţi. Eu aş vrea să mă refer strict la textul constituţional.

Sunteţi un vechi şi foarte bun deputat, priceput în regulamente. Vreau să vă spun, în ceea ce priveşte Constituţia, actul fundamental nu-şi propune şi nici nu-şi poate propune aşa ceva: să stabilească termene, cine face sesizarea, asta e treaba regulamentului.

Deci, textul constituţional la care vă referiţi, v-aş ruga să-l lecturaţi împreună cu regulamentul de punere în aplicare, e vorba de Regulamentul celor două Camere, şi veţi vedea, dacă citiţi exact cele două texte din Regulament, împreună cu articolul din Constituţie, că nu e posibil să sesizăm Curtea Constituţională înainte de dezbatere.

O singură procedură există într-o asemenea manieră: avizarea propunerii legislative, a iniţiativei legislative populare. Aici textul este foarte clar şi vedeţi din înseşi etapele de derulare a procedurii de suspendare - nu se poate pune problema sesizării iniţiale. Pentru că întâi se convoacă Parlamentul în cele două Camere reunite. Acestea trebuie să stabilească dacă în acest moment, pe baza numai a sesizării, cere avizul Curţii Constituţionale, sau este nevoie de constituirea unei comisii şi numai după primirea raportului sesizăm atunci Curtea Constituţională pentru primirea avizului.

Deci, mi se pare că textul constituţional şi cele două prevederi din Regulament sunt absolut clare, nici măcar pretabile la interpretări fanteziste care să ne oblige pe noi acum... pentru a-i mai da posibilitate preşedintelui să mai respire. Eu cred că nu trebuie să-i mai dăm o asemenea posibilitate pentru că în fiecare zi adaugă listei de încălcări câte una nouă, cum ar fi cea de astăzi, privind prezenţa intempestivă la şedinţa Guvernului.

Invit la microfon pe domnul deputat Lucian Bolcaş, din partea Grupului parlamentar al P.R.M.

N-o să vă răpesc timpul, pentru că ceea ce trebuia spus s-a epuizat deja. Dar îmi aduc aminte că titlul unui celebru tablou este: „Somnul raţiunii naşte monştri”. De data aceasta, situaţia disperării naşte monştri. Nu prin forţarea textelor constituţionale, într-o interpretare care aminteşte de absurdul demonstraţiilor geometrice, se poate rezolva această situaţie.

Vă solicităm să cooperaţi, pentru că nu vreau să vă aduc la situaţia de a discuta dacă textele constituţionale sunt de directă aplicabilitate sau nu pot să fie aplicate decât prin intermediul unor reglementări speciale. S-au scris multe tomuri şi juriştii ştiu problema asta.

Dar aici lucrurile sunt clare. Modul în care se face sesizarea Birourilor permanente, modul în care se face sesizarea Curţii Constituţionale, modul în care este invitat preşedintele să dea socoteală în Parlament sunt reglementate conform Regulamentului şedinţelor comune. Textul acesta din Constituţie nu a suferit modificări la ultima revizuire, textele din Regulament sunt conforme dispoziţiilor constituţionale, aşa cum a constatat şi Curtea Constituţională când s-a pronunţat în excepţii cu privire la alte situaţii şi a stabilit că celelalte dispoziţii sunt constituţionale. Este citat expres.

În aceste condiţii, evident că s-a procedat în mod corect şi vă solicităm să continuăm procedura.

O ultimă problemă în legătură cu prezenţa papioanelor colegilor liberali. Apreciez şi umorul şi delicateţea răspunsului, dar, domnilor colegi, cred că a trecut vremea unor răspunsuri simbolice. Vă îndemn să treceţi la acţiune, cu sau fără papion!

N-o să fiu de acord cu domnul Oltean, care a spus aici că şedinţa este neconstituţională sau neregulamentară. Şedinţa celor două Camere este convocată legal, este statutară, regulamentară. Ca urmare, ne putem desfăşura activitatea. (Aplauze.)

Alta este problema pe care vreau s-o ridic, anume aceea a punctului de pe ordinea de zi pe care vă solicit să-l eliminaţi, pentru că nu s-a îndeplinit procedura prevăzută de Constituţie, anume propunerea de... ordinea de zi am înţeles că prevede ca singur punct propunerea de suspendarea din funcţie a Preşedintelui României. Deci, propunerea de suspendare din funcţie, repet.

Procedura suspendării din funcţie a Preşedintelui României este o procedură constituţională. Este vorba de raportul dintre Puteri. Procedura constituţională nu se completează nici cu legea, după cum ştiţi, nici cu Regulamentul. Procedura constituţională şi raportul dintre Puteri, cu tot respectul faţă de antevorbitorii mei, se respectă întocmai.

Mai mult, s-au invocat aici argumente gramaticale, literale, ştiu eu, de tot felul, care cred eu că nu au relevanţă. O discuţie anterioară votării suspendării preşedintelui ar elimina posibilitatea prevăzută în art.95 din Constituţie ca o treime din deputaţi şi senatori să facă o asemenea propunere. Pentru că o hotărâre a noastră, aici, ar fi valabilă doar cu jumătate plus unu din numărul celor prezenţi sau din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Ca urmare, ar elimina posibilitatea constituţională ca o treime dintre dumneavoastră, care aţi semnat această sesizare, să facă acest demers. Cred că este foarte clar, nu putem să ne abatem de la textul procedural al Constituţiei şi e sigur, nu vreau aici să credeţi că-l apăr pe preşedintele Băsescu. (Din sală se aude: „Doamne fereşte!”) Cred că preşedintele Băsescu trebuie suspendat din funcţie. Preşedintele Băsescu a dansat pe malul mării, a mâncat la Golden Blitz, s-a certat cu premierul, trebuie suspendat din funcţie, e clar, abateri foarte grave pe care le-a făcut. Nu cred că aici e vreo discuţie. Dar noi trebuie să fim riguroşi, trebuie să fim exigenţi, exigenţi cu procedura constituţională.

Ca urmare, rugămintea este ca documentul fundamentat de dumneavoastră, stimaţi colegi, sunteţi 182 de deputaţi şi senatori, din trei grupuri parlamentare, cu jurişti eminenţi, sau două grupuri parlamentare, dar grupuri serioase, cu jurişti eminenţi, care aţi fundamentat documentul ăsta... de vreo trei luni parcă lucraţi la el. Nu văd ce susţinere doriţi să mai obţineţi, de la cine?

De la noi aveţi sigur. V-am spus. Sunt de acord să-l suspendăm pe preşedintele Băsescu. Cred că ar trebui neapărat suspendat.

Ca urmare, noi nu putem lua în discuţie un punct la ordinea de zi privind propunerea de suspendare, atâta vreme cât nu avem un aviz al Curţii Constituţionale, fie el pozitiv sau negativ...

Ca urmare, solicit să se elimine acest punct de pe ordinea de zi şi să ne continuăm şedinţa.

Domnule Oltean, luaţi loc. V-am văzut cu mâna ridicată. Nu e nici o problemă. Şi pe domnul Iliescu. Vă rog eu să aveţi răbdare.

Eu înţeleg orice, mai puţin faptul că se încarcă o încălcare a procedurilor prevăzute de Regulament. Avem un Regulament al şedinţelor comune. Acest Regulament are girul Curţii Constituţionale. Avem şi o cutumă practicată şi cu alte ocazii şi deci nu se ridică o astfel de problemă. Dar oricum vom tranşa prin vot.

Iar ideea de a ne ţine de vorbă până la ora 13, nu ţine, că continuăm şedinţa după-amiază dacă e cazul.

Deci, vă rog eu, nu trebuie să insistăm, avem art.95 din Constituţie, coroborat cu art.67 din Regulament. Lucrurile sunt foarte clare. Deci, este dreptul dumneavoastră însă de a ridica probleme de procedură, nu contest. Să fiţi de acord, mai sunt înscrişi încă vreo cinci colegi, să închidem aici lista.

Şedinţele Camerei Deputaţilor, împreună cu Senatul, şedinţele comune, se desfăşoară după Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Prevederile din prezentul Regulament sunt în vigoare.

Aţi afirmat că există câteva prevederi neconstituţionale. Este dreptul dumneavoastră ca grup parlamentar să vă adresaţi Curţii. În ceea ce priveşte şedinţa de astăzi, demersul dumneavoastră ar fi inutil având în vedere că, potrivit art.11 alin.(3) din Legea nr.47, Legea de funcţionare a Curţii Constituţionale, deciziile Curţii sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Deci, dacă dumneavoastră veţi face aceste demers începând de astăzi, este inutil, pentru că decizia Curţii, chiar dacă v-ar da dreptate, ar avea putere numai pentru viitor, astăzi Regulamentul este în vigoare şi se aplică astăzi aşa cum este el.

Prin urmare, demersul dumneavoastră nu are nici un fel de efect şi propun să continuăm şedinţa pe baza Regulamentului în vigoare, care nu este încă declarat neconstituţional, aşa cum aţi dorit dumneavoastră acum, după mulţi ani, pentru că este vorba doar de suspendarea preşedintelui Băsescu. Până acum a fost foarte bun regulamentul şi am lucrat după el.

Pentru că s-a ridicat o chestiune de procedură, am să mă exprim strict la această procedură şi mai ales la art.95 din Constituţie, care este nu numai clar, este extrem de precis în obligaţia noastră de a face această dezbatere în condiţiile Constituţiei, blocului de constituţionalitate, a Regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului şi bineînţeles a cutumei parlamentare.

Textul este însă foarte precis. Se vorbeşte în procedura de suspendare de consultarea Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională, conform tuturor reglementărilor, are un sistem foarte clar şi precis de sesizare. Sesizarea Curţii Constituţionale nu se poate face nici de un deputat, nici de 182 de deputaţi, decât referitor la un document din Parlament sau al Parlamentului. Este vorba de o lege şi aşa mai departe.

Conform acestei proceduri, urmează ca să fie prezentată în Parlamentul României solicitarea de suspendare a preşedintelui, care urmează să primească un aviz consultativ. Repet, încă o dată, un aviz consultativ.

Deci, nu numai că această cerinţă este legal constituită şi procedurile au fost respectate, dar este şi obligatoriu să trecem la dezbatere în continuare, altfel neputând... sau blocând de fapt procedura de suspendare. Eu cred că, colegii noştri de la P.D. nu asta urmăresc. Au avut, probabil, o neînţelegere asupra textului, textul constituţional spune: „după consultarea Curţii Constituţionale”, care nu poate fi făcută decât în temeiul unui document, unui act juridic, unui act parlamentar, pentru că aceasta va fi în primă etapă solicitarea de suspendare, de natură constituţională, care va fi supusă controlului Curţii Constituţionale şi trebuie să îndeplinească regulile clare şi precise de formă.

Vă atenţionez că astăzi nu dezbatem pe fond cererea de suspendare, respectiv hotărârea de suspendarea preşedintelui. Astăzi, derulăm un procedeu de consultare a Parlamentului dacă sunt suficiente elemente pentru a putea trimite această propunere de suspendare la Curtea Constituţională sau constituim o comisie de anchetă, conform prevederilor Regulamentului.

Chiar şi o propunere de suspendare din funcţie a Preşedintelui României pentru motive neconstituţionale trebuie să ţină cont de Constituţie. Şi pentru acest motiv îndrăznesc să îi prezint în primul rând liderului Grupului P.S.D. un text din Constituţie pe care dânsul şi toţi ceilalţi semnatari l-au încălcat în mod evident. „Art.69. În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Orice mandat imperativ este nul.”

Aţi primit în urmă cu o săptămână din partea unui cetăţean un document pe care în mod evident în şedinţa comună a Birourilor permanente de ieri ar fi trebuit să-l puneţi în discuţie. Nu l-aţi pus, aşa cum nu-l puneţi nici astăzi, cu atât mai mult cu cât mie mi se par perfect întemeiate aceste argumente şi acest material, care vorbesc despre nulitatea acestui demers. Şi o să îndrăznesc să vă citesc un foarte scurt pasaj, care evidenţiază, domnule preşedinte ...

Stimate coleg, stimate coleg, domnule coleg, vă închid microfonul. Vă rog foarte mult, nu sunteţi ... Aţi venit la tribună pe procedură, şi nu să citiţi ...

Vă rog eu foarte mult, să reveniţi la procedură şi nu să ne citiţi scrisori aici.

Domnule preşedinte, este exact pe procedură şi de faptul că acest demers constituţional încalcă în mod flagrant art.69 din Constituţia României.

Dacă nu aveţi nimic de ascuns, domnule preşedinte, daţi-mi voie să prezint argumentaţia intervenţiei mele.

Vă rog eu, referiţi-vă la procedură în intervenţia dumneavoastră, şi nu ce a spus un cetăţean sau altul, ce scrisori aţi primit dumneavoastră. Deci, vă rog, foarte mult, la procedură, şi cât se poate de scurt.

Da. În legătură cu documentul intitulat Propunere de suspendare din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu înaintat la data de 11.02.2007 de un grup de deputaţi şi senatori, am onoarea să vă solicit să constataţi, în temeiul art.69 alin. (1) şi (2) din Constituţia revizuită, nulitatea lui, precum şi a demersului respectivului grup de deputaţi şi senatori, ca fiind expresia unui mandat imperativ primit din partea partidelor din care fac semnatarii parte. ( rumoare).

Este de notorietate faptul, confirmat implicit sau explicit de nenumărate ori în public, domnule preşedinte ...

Stimate coleg, vă rog eu ... Domnule Iliescu, vă rog eu, nu vă compromiteţi! Vă rog foarte mult, sunteţi deputat. (Aplauze din centrul şi partea stângă a sălii.)

... că membrii Grupului parlamentar al P.S.D. şi P.R.M. au semnat acest document în alb, înainte ca el să fie redactat. Este dovada clară a unui mandat imperativ primit din partea partidului, care repet, încalcă cele două alineate ale art.69, şi care evident determină nulitatea lui. (Câteva aplauze.)

Îngăduiţi-mi, cu tot respectul pe care îl port antevorbitorilor şi tuturor deputaţilor şi senatorilor, să îmi exprim câteva considerente pe marginea celor spuse şi pe chestiuni de procedură.

Din capul locului, vreau să subliniez că nu dorim să tergiversăm, sub nici o formă, sesizarea Curţii Constituţionale, legat de acţiunea de suspendare a preşedintelui şi nici convocarea şedinţei de suspendare a preşedintelui. Dar, nu putem să nu ne expunem un punct de vedere, atât timp cât avem certitudinea că este cel corect.

Aş vrea să precizez, domnule preşedinte şi doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, că preşedintele României nu poate fi chemat să dea socoteală Parlamentului, cu tot respectul pe care-l am faţă de distinsul coleg şi jurist, vicepreşedintele Bolcaş.

Preşedintele României are cel puţin aceeaşi legitimitate ca şi Parlamentul României şi, de aceea, el nu poate fi tras la răspundere juridică de către Parlament. Noi putem pune în mişcare procedurile prevăzute în Constituţie, dar nu-l putem trage la răspundere.

În urmă cu 10 zile, două săptămâni, de la aceste microfoane, aţi susţinut anumite puncte de vedere argumentate şi încercând să ne convingeţi că sunteţi deţinătorii adevărului absolut, în ceea ce priveşte afirmaţiile respective.

Curtea Constituţională a infirmat fără tăgadă că n-aţi avut dreptate atunci când susţineaţi anumite atitudini. De aceea, vă rog, întotdeauna, o doză minimă de rezervă faţă de punctele pe care le exprimaţi, s-o aveţi. Eu nu cred că ceea ce vă spun eu este adevărul absolut, dar este un punct de vedere pe care-l susţin cu onestitate, respectându-vă, în acelaşi timp, şi punctul dumneavoastră de vedere, fără niciun fel de reţinere.

Astăzi, cred cu toate seriozitatea că această şedinţă ar trebui să fie convocată după sesizarea şi pronunţarea Curţii Constituţionale. Este punctul meu şi al nostru de vedere. Sigur, dumneavoastră aveţi un alt punct de vedere. Totul se va tranşa prin vot, pentru că aşa este democratic, iar minoritatea se va supune întotdeauna majorităţii.

Domnule Andon, vă rog eu, luaţi loc, că vă dau cuvântul, dar vă rog să luaţi loc.

Stimaţi colegi, nu trăiţi senzaţia că facem o discuţie inutilă? Tranşăm prin vot. S-a spus tot ceea ce vreţi dumneavoastră şi de o parte, şi de cealaltă.

Luaţi loc, domnule Andon, că n-am ce face. Dacă dumneavoastră vă dau cuvântul, atunci să-l dau la toţi.

Am asistat cu plăcere la zbaterea colegilor mei democraţi, în încercarea de a se afirma în ochii domnului preşedinte. Este normal şi firesc.

Nu înţeleg, însă, de ce insistenţa aceasta de a le fi frică să se întoarcă la popor cât mai curând. Poporul va decide şi va duce pe fiecare în limitele unui regulament constituţional.

Este adevărat că această Constituţie, care este prea strâmtă pentru domnul preşedinte, a hotărât prin sesizarea, la timpul respectiv, că regulamentul acesta comun este constituţional.

Ca atare, domnule preşedinte, în baza art.3, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au propus proiectul ordinii de zi, au convocat şedinţa, şi art.8 spune: ”proiectul ordinii de zi este supus aprobării Parlamentului în ziua stabilită pentru şedinţa comună”. Acest proiect poate fi schimbat la propunerea unui grup parlamentar.

Vă rog să luaţi act că distinsul coleg care a intervenit nu reprezenta un grup parlamentar. Nici alt grup parlamentar nu a susţinut schimbarea ordinii de zi. Au invocat alte motive de procedură.

Ca atare, vă rog, domnule preşedinte, să supuneţi ordinea de zi aprobării, conform art.8.

În cealaltă problemă, art.66, 67 precizează foarte clar: “Birourile permanente, sub semnătura preşedinţilor, comunică neîntârziat propunerea preşedintelui României” - au comunicat, propunere care a venit de la 182 de senatori şi deputaţi. Deci, este perfect constituţional. Art.67: “Preşedintele care conduce şedinţa comună, după prezentarea propunerii de suspendare din funcţie...”.

Deci, trebuie să supunem clar discuţiei propunerea de suspendare. Şi de-abia spre coada art.67 se vorbeşte de Curtea Constituţională.

Închei, domnule preşedinte, rugându-i pe distinşii mei colegi să nu mai fugă de popor şi să accepte această judecată dreaptă şi să voteze, dacă nu le este frică, alături de noi toţi, ordinea de zi.

Este adevărat ce-a zis distinsul nostru coleg anterior, că această problemă de procedură este ridicată de un deputat care nu reprezintă un grup parlamentar.

Din nefericire, asta este situaţia! Suntem, într-adevăr, vreo 33 de deputaţi care nu reprezentăm niciun grup parlamentar, nici măcar al independenţilor; problema a fost ridicată de un jurist, iar eu confirm acum, al doilea jurist, care nu au comisie de lucru, deci, nu suntem în comisii.

Însă, vreau să pun o problemă şi, domnule preşedinte, trebuie să rezolvaţi, să vedem dacă a fost oul sau găina. Nu contest, repet, posibilitatea ca regulamentul comun al Camerelor să prevadă ceva. Fără discuţie, acesta însă nu poate să bată Constituţia, aşa cum bate viaţa filmul.

Avem art.95 şi trebuie să vedem cum procedăm. Eu vă citez teza penultimă din art.95 şi vă rog, la propunerea colegului Ştirbeţ, pe care eu o susţin acum, să îi dăm dezlegarea procedurală: “În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, şi aceasta este fraza pe care o subliniez “după consultarea Curţii Constituţionale”. Este simplu ca bună ziua!

Prin vot democratic, şi există aici două treimi oricând, am văzut şi ieri, am văzut şi alaltăieri, prin vot noi trebuie să hotărâm dacă dăm prioritate prevederilor din art.95, teza penultimă, şi cerem, înainte de a da votul, cerem avizul Curţii Constituţionale şi să vedem dacă se pronunţă Curtea sau votăm astăzi. Asta este tot.

S-a rostit de la acest microfon o inexactitate constituţională gravă, peste care nu putem trece sau nu putem trece fără s-o marcăm ca atare, şi totodată un agramatism, pentru că vorbeam, sintaxa legală este strict aplicată peste cea gramaticală. A spus un distins antevorbitor că preşedintele României reprezintă o instituţie „cel puţân”, citez, „cel puţân la fel de importantă ca Parlamentul”. Inexact.

În art.61 din Constituţia României, pe care îl cităm cel mai des, se spune: “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român”. Suprem, gramatical, nu are grade de comparaţie. Nu există mai suprem şi mai puţin suprem.

Deci, formularea corectă, dacă domnul coleg sau altcineva vrea să facă ierarhizări, şi se pare că sunt de actualitate, este că preşedintele României este un organ aproape tot atât de important ca Parlamentul.

Domnule Oltean, vă rog eu foarte mult, luaţi loc. în primul rând, luaţi loc, altfel nu vă dau cuvântul.

Deci, mai sunt două înscrieri la cuvânt: doamna Verginia Vedinaş şi domnul Oltean.

Ascultând toate peroraţiile, toate argumentaţiile care s-au invocat de la tribuna Camerelor reunite şi comparând aceste discursuri cu prevederile clare ale Legii fundamentale a statului şi ale regulamentului şedinţelor comune, am ajuns la concluzia că singura motivaţie pe care o pot avea astfel de discursuri este una de ordin politicianist, este una prin care se încearcă să se pună piedici unui demers profund constituţional.

Dragi colegi, astăzi, în şedinţa comună a celor două Camere, se petrece următoarea etapă din procedura constituţională a suspendării din funcţie a preşedintelui. Se prezintă propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României, astfel cum este ea reglementată de art.67 din regulamentul şedinţelor comune.

Acest articol, dragi colegi, prevede că preşedintele de şedinţă, după prezentarea propunerii de suspendare, consultă parlamentarii dacă există date suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituţională sau dacă trebuie să constituim o comisie de anchetă.

Constatăm că este mai mult decât clar faptul că sesizarea Curţii Constituţionale nu se poate face decât după ce noi, Parlamentul, reunit în şedinţă comună, luăm o hotărâre.

Se face o confuzie voită între consultarea Parlamentului, spre a decide asupra acestor aspecte, şi dezbaterea propunerii de suspendare, care într-adevăr se va face după ce se va primi avizul Curţii Constituţionale.

... ca, fie că există date suficiente pentru ca propunerea de suspendare să se trimită Curţii Constituţionale, fie că trebuie să constituim o comisie de anchetă. Acestea sunt reperele constituţionale şi regulamentare, în care urmează să ne desfăşurăm activitatea, motiv pentru care, vă rog, domnilor colegi, să trecem la treabă.

Domnul deputat Olteanu. Mi-a intrat în reflex “u” acesta, ce să fac? Domnul Oltean.

Domnule preşedinte, mulţumesc foarte mult. Am să încerc să fiu foarte scurt.

Am să repet exact ce-am spus atunci când am comparat instituţia preşedintelui cu cea a Parlamentului. Am spus următorul lucru: legitimitatea politică a preşedintelui este cel puţin egală cu a Parlamentului, de aceea, el nu poate fi tras la răspundere de către Parlament. Aceasta este afirmaţia exactă pe care am făcut-o şi la aceasta poate domnul şi distinsul meu coleg Andon să facă comentarii.

Vă rog să-mi permiteţi să-l invit la microfon pe domnul senator Corlăţean Titus, deputat, scuzaţi, pentru a prezenta propunerea de suspendare a preşedintelui României.

Subsemnaţii, deputaţi şi senatori menţionaţi în anexă, cu semnăturile lor personale, în baza prevederilor art.95 din Constituţie, formulează următoarea propunere de suspendare din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu.

Democraţia şi statul de drept se află într-o mare primejdie în România. Cele trei puteri fundamentale ale statului (legislativă, executivă şi judecătorească) sunt ameninţate de riscul unui blocaj instituţional, înregistrând disfuncţiuni grave în activitatea lor.

Societatea românească este bulversată de atmosfera de ostilitate aproape generală, care s-a creat între autorităţile publice, de permanentele conflicte, scenarii, scandaluri, care agresează cetăţeanul român.

După 2 ani de exercitare a mandatului de preşedinte al României, domnul Traian Băsescu demonstrează că nu se poate încadra în parametrii constituţionali ai funcţiei de şef de stat.

În aceşti 2 ani, am asistat, de la cel care a jurat să respecte Constituţia, la repetate încălcări ale prerogativelor sale, ale rolului preşedintelui de mediator între puterile statului, în vederea asigurării bunei funcţionări a autorităţilor publice, la abuzuri şi încălcări grave ale Constituţiei, la acte de sfidare şi denigrare a instituţiilor fundamentale ale statului.

Convinşi că prin această conduită preşedintele pune în primejdie buna funcţionare a statului, ne vedem nevoiţi să solicităm Parlamentului, în conformitate cu prevederile art.95 din Constituţie, suspendarea din funcţia de preşedinte al României a domnului Traian Băsescu.

Menţionăm că, potrivit prevederilor textului constituţional invocat: “în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale”.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a început mandatul său prin manifestarea repetată a unor tendinţe clare de conducere autoritară, cu depăşirea gravă a limitelor constituţionale, comportament incompatibil cu rolul unui şef al unui stat de drept bazat pe principiile democraţiei pluraliste, cu spiritul şi principiile Constituţiei României, în primul rând cu prevederile art.80 din legea fundamentală.

Menţionăm de la început că motivele care ne-au determinat să iniţiem acest demers constituţional sunt fapte concrete grave, de încălcare a Constituţiei, care au perturbat bunul mers al activităţii autorităţilor publice fundamentale ale statului, Parlamentului, a Guvernului, a Justiţiei, a altor instituţii publice, au discreditat autoritatea acestora, au afectat prestigiul internaţional al ţării.

Rolul esenţial al preşedintelui României este acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, şi de a exercita în acest scop funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat, însă, prin întreaga sa activitate, prin acţiunile sale concrete desfăşurate în timpul celor 2 ani de exercitare a mandatului, că are o viziune particulară şi discreţionară asupra înaltei funcţii ce i s-a încredinţat, că interpretează greşit prevederile Constituţiei şi ale legilor ţării, aplicându-le după bunul său plac, refuzând pur şi simplu să se poziţioneze în cadrul principiilor de funcţionare a statului de drept.

Frecventele declaraţii ale domnului Traian Băsescu nu fac decât să probeze numeroasele fapte concrete de încălcare a Constituţiei şi o conduită publică manifestată, cu intenţie, în afara cadrului constituţional.

Dacă textul constituţional menţionat îl obligă să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi să exercite funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, atunci şeful statului trebuie să asigure, în primul rând, cadrul de manifestare a statului de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat.

Domnul Traian Băsescu a provocat constant crize în raporturile dintre şeful statului şi principalele autorităţi publice, le-a încălcat şi nesocotit competenţele, le-a denigrat activitatea, discreditându-le autoritatea şi credibilitatea, a întreţinut în permanenţă o atmosferă de instabilitate şi conflict.

Mai grav este că, în afara acestei atitudini distructive la adresa principalelor autorităţi publice, cu efecte negative în funcţionarea acestora, în funcţionarea statului, preşedintele Traian Băsescu a desfăşurat o adevărată campanie de aţâţare a societăţii civile împotriva autorităţilor publice, în loc să fie un mediator între segmentele societăţii civile şi autorităţi.

De asemenea, declaraţiile defăimătoare şi calificativele de multe ori jignitoare la adresa unor instituţii sau oameni, care duc la producerea unor consecinţe asupra acestora, influenţarea unor decizii ori a opiniei publice împotriva unor instituţii, nu numai că sunt inadecvate şi neacceptabile pentru un şef de stat într-un sistem constituţional democratic, dar constituie şi încălcări grave ale Constituţiei, în sensul alin. (1) al art.95 din Constituţie.

Declaraţiile domnului Traian Băsescu, care denotă un comportament neconstituţional, nu intră în sfera imunităţii de opinie, reglementată de art.84 alin. (2), coroborat cu art.72 alin. (1) din Constituţie. Astfel, pe de o parte, aceste declaraţii nu reprezintă opinii politice exprimate în exercitarea mandatului, iar pe de altă parte, procedura suspendării, prevăzută de art.95 din Constituţie, nu presupune angajarea unei răspunderi juridice; de vreme ce preşedintele României jură să respecte Constituţia, este de la sine înţeles că respectarea Constituţiei trebuie realizată de către preşedinte şi prin opinii politice exprimate.

De aici rezultă, o dată în plus, că preşedintele României nu se poate prevala de imunitatea de opinie şi de dreptul fundamental reglementat de art.30 din Constituţie, atunci când promovează prin comportamentul său politic o stare de neconstituţionalitate.

Este de observat că art.84 alin. (2) precizează că prevederile art.72 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că se aplică ţinându-se seama de specificul funcţiei de parlamentar şi, respectiv, de specificul funcţiei de preşedinte al României.

În timp ce parlamentarii exprimă opinii în nume personal, care nu reprezintă poziţia Camerei din care fac parte, preşedintele României, care este o autoritate publică, exprimă opinii în numele autorităţii.

În ceea ce priveşte definirea noţiunii de fapte grave, considerăm că acestea se referă la acte sau acţiuni concrete ale preşedintelui României, adică la faptele juridice sau de ordin politic, precum şi orice fapte direct materiale cum ar fi: intervenţii pentru a influenţa anumite măsuri în plan economic sau administrativ, blocarea circuitului unui document, ascunderea unui document, acordarea unei audienţe, participarea fără drept la o şedinţă de Guvern, prin care se încalcă principii sau prevederi constituţionale.

În lumina celor de mai sus, în sfera faptelor grave, sub modalitatea acţiunilor concrete, vor intra şi opiniile politice prin care se justifică o exercitare a mandatului contrar Constituţiei, declaraţii şi atacuri, dincolo de litera Constituţiei, la adresa altor autorităţi publice sau la adresa legilor.

Pentru aprecierea gravităţii faptelor imputate preşedintelui, a încălcărilor Constituţiei, pe care le vom prezenta, considerăm că aceasta derivă, în primul rând, chiar din calitatea specială a autorului lor, din importanţa şi autoritatea funcţiei sale.

Întâiului stătător al ţării nu i se poate admite nici o abatere de la lege. În cazul său nu poţi aprecia că încălcarea Constituţiei nu a prezentat un pericol. Şeful statului trebuie să fie un model, întrucât greşelile lui pot constitui exemple negative de urmat.

Pe de altă parte, în cazul fiecăreia dintre faptele prezentate, se poate demonstra că acestea au avut consecinţe grave (afectarea credibilităţii unor instituţii de stat sau a unor demnitari publici, crearea unor stări de tensiune între instituţiile statului şi în cadrul acestora, blocaje instituţionale, scăderea eficienţei şi randamentului activităţii unor instituţii, pierderea încrederii cetăţeanului în autorităţi, îndepărtarea de problemele reale ale ţării şi ale cetăţenilor, conturarea unei imagini externe negative a autorităţii statului şi a statului român în ansamblul său.

Ceea ce conferă, însă, o gravitate deosebită atitudinii şi acţiunii prezidenţiale a domnului Traian Băsescu este repetarea faptelor sale abuzive, neconstituţionala sa conduită permanentă, care demonstrează o atitudine iremediabilă, o stare funciară a omului Traian Băsescu.

tabloul celor mai grave fapte săvârşite de preşedintele Traian Băsescu, prin care a încălcat prevederile Constituţiei şi care justifică demararea procedurilor constituţionale pentru suspendarea sa din funcţie.

Capitolul I. Încălcarea principiilor statului de drept, a principiului democraţiei şi pluralismului politic, nesocotirea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi încălcarea dispoziţiilor Constituţiei, care reglementează raporturile preşedintelui României cu Parlamentul.

În raport cu titlul prezentului capitol, domnul Traian Băsescu, în calitate de preşedinte al României, a săvârşit următoarele fapte grave, prin care a încălcat în mod repetat Constituţia României.

Mai întâi, încălcarea art. 1 alin. (3), art. 8, art. 80 alin. (2), art. 82 alin. (2) şi art. 84 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor constituţionale evocate, pluralismul politic este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale, reprezentând o valoare supremă.

Partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Preşedintele României a nesocotit sau a sfidat în cei doi ani de mandat acest principiu, încălcând dispoziţiile constituţionale, care-i cereau neutralitate şi echidistanţă faţă de partidele politice, ca expresie firească a rolului preşedintelui, de mediator, consacrat în Constituţie.

În perioada celor doi ani de mandat, preşedintele României a refuzat sau a neglijat să organizeze consultări cu partidele politice, atunci când au existat momente tensionate sau chiar de criză, care impuneau acţiuni de mediere, de consultare cu partidele parlamentare şi de conjugare a eforturilor pentru realizarea unor obiective naţionale.

După numeroase critici şi proteste, venite şi din partea opoziţiei, dar şi a mass-media, Traian Băsescu a organizat, în pripă, două consultări cu partidele parlamentare, care au fost pur formale, pe teme neimportante şi fără finalitate.

În această perioadă, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a manifestat dispreţ şi aroganţă faţă de partidele politice, indiferent că acestea erau din opoziţie sau de la putere, cu excepţia propriului său partid, Partidul Democrat, pe care-l protejează, susţine şi conduce în mod vizibil.

Faptul că domnul Traian Băsescu acţionează pe scena politică a ţării, ca preşedintele de facto al Patidului Democrat, este recunoscut şi criticat public nu numai de către partidele de opoziţie sau de reprezentanţii societăţii civile, ci chiar şi de aliatul P.D.-ului, respectiv Partidul Naţional Liberal, cu care formează Alianţa de guvernare.

Tratamentul neconstituţional aplicat partidelor de opoziţie, în sensul denigrării şi etichetării constante, atât a partidelor, ca entităţi politice, cât şi a liderilor acestora, a fost extins încă din februarie 2005 şi la Partidul Naţional Liberal, aflat la guvernare.

Încă din primăvara anului 2005, preşedintele României a săvârşit fapte grave, demarând acţiuni şi exprimând opinii publice, care urmăreau realizarea fuziunii între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat, sub pretextul aşezării vieţii politice româneşti.

Această solicitare, precum şi acţiunile întreprinse constituie o încălcare flagrantă a Constituţiei din partea preşedintelui României, având în vedere rolul său de mediator neutru şi imparţial.

După refuzul Partidului Naţional Liberal de a accepta fuziunea cu Partidul Democrat, preşedintele României a atacat constant P.N.L. şi pe preşedintele acestuia, care este şi primul ministru al Guvernului României, provocând crizele şi blocajele cunoscute în viaţa publică şi în guvernarea ţării.

Preşedintele Traian Băsescu a acţionat în mod direct pentru atragerea Partidului Conservator la guvernare, dar ulterior, la scurt timp, a catalogat acest partid ca fiind unul imoral, considerându-l “soluţia imorală a guvernării”, iar în final, după retragerea acestuia de la guvernare, i-a adus acuzaţii grave, de apartenenţă la grupuri de interese.

De un tratament constant negativ, susţinut de acuze şi etichete grave în cei doi ani de mandat, au avut parte partidele de opoziţie, respectiv Partidul Social Democrat şi Partidul România Mare.

În acest sens, Partidul Social Democrat a fost atacat în mod repetat de preşedintele României în funcţiune, atât în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse, cât şi prin organele, structurile şi liderii politici pe care i-a denigrat, calomniat şi jignit în mod public. Astfel, P.S.D.-ul a fost acuzat nedemn şi incorect de blocajele din Parlament, de steguleţele primite de România din partea Uniunii Europene, de nereuşitele actului de guvernare sau de imposibilitatea adoptării unor proiecte de lege în Parlament. Ca să nu mai vorbim de atacurile incalificabile ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa liderilor P.S.D., începând cu preşedintele partidului, etichetări făcute nu de către un competitor politic, ci de către preşedintele României în funcţiune.

De acelaşi tratament sau poate chiar mai aspru s-a bucurat şi Partidul România Mare şi liderii acestuia. În acest sens, cu diverse ocazii, preşedintele României a catalogat Partidul România Mare ca fiind un partid ataşat valorilor perioadei trecute şi că este un puternic susţinător al fostei securităţi.

Toate aceste fapte, acţiuni sau opinii exprimate de preşedintele României, în relaţia cu partidele politice sau cu liderii acestora, evocate în mod succint, au semnificaţia unor fapte grave, în sensul alin. (1) al art. 95 din Constituţie, fapte care demonstrează partizanatul politic promovat de preşedinte şi abandonarea rolului său de mediator neutru şi imparţial.

Încălcarea prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituţie. Preşedintele Traian Băsescu şi-a început mandatul prezidenţial cu o încălcare gravă a prevederilor art. 103 din Constituţie, potrivit cărora: “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Domnul Traian Băsescu a făcut, însă, nominalizarea publică a domnului Călin Popescu-Tăriceanu drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, înainte de a iniţia consultările obligatorii cu partidele parlamentare.

Este evident că, potrivit textului constituţional menţionat, preşedintele avea obligaţia să consulte partidele reprezentate în Parlament anterior desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru şi anunţării sale publice.

Procedând diametral opus, preşedintele a greşit, în primul rând, pentru că a dus în derizoriu instituţia constituţională a consultării partidelor politice reprezentate în Parlament, încălcând, astfel, grav Constituţia, implicit voinţa politică a cetăţenilor României, exprimată la alegerile parlamentare din noiembrie 2004.

În al doilea rând, preşedintele a greşit în mod grav, întrucât s-a implicat activ, substituindu-se candidatului la funcţia de prim-ministru şi partidelor parlamentare, prin manevre de culise, în constituirea coaliţiei de guvernământ formată din Alianţa D.A., U.D.M.R. şi Partidul Conservator, pe care ulterior a torpilat-o, determinând Partidul Conservator să se retragă de la guvernare.

În felul acesta, preşedintele a deturnat voinţa electoratului, exprimată prin votul din luna noiembrie 2004, lucru pe care l-a recunoscut şi domnia sa, în interviul televizat, la emisiunea “Profeţii” din 4 februarie 2007.

Gravitatea faptelor preşedintelui poate fi analizată sub două aspecte: mai întâi, potrivit prevederilor art. 2 din Constituţie, “Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere.

Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.

Or, preşedintele României, proaspăt ales, a confiscat suveranitatea poporului şi a schimbat voinţa acestuia, exprimată prin sufragiul universal din noiembrie 2004.

La acele alegeri, Partidul Social Democrat a obţinut, pe listele electorale cu care s-a prezentat în alegeri, 36,61% voturi la Camera Deputaţilor şi 37,13% voturi la Senat. În raport cu acest scor electoral, preşedintele era obligat să înceapă consultările cu Partidul Social Democrat.

În continuare, sub un alt aspect, domnul Traian Băsescu a creat prin manevrele sale politicianiste un precedent periculos care va încuraja orice alt preşedinte să interpreteze cum doreşte Constituţia şi rezultatul alegerilor şi să formeze Guvernul, după placul său şi nu după voinţa poporului.

Încălcarea principiului autonomiei parlamentare şi a prevederilor art. 64 din Constituţie. Potrivit textului şi principiului evocat, “organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc, prin Regulament propriu, iar fiecare Cameră îşi alege preşedintele pe întreaga durată a mandatului acestuia”.

Sfidând Constituţia ţării, precum şi instituţia Parlamentului, la puţine zile după instalarea Guvernului Tăriceanu, domnul Traian Băsescu a solicitat majorităţii parlamentare, create de el, revocarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Domnia sa nu s-a limitat doar la exprimarea unor opinii politice în acest sens, dar a şi solicitat grupurilor parlamentare ale Coaliţiei majoritare să modifice Regulamentele celor două Camere şi să introducă prevederi privind posibilitatea revocării preşedinţilor, dincolo de litera şi spiritul Constituţiei.

Această acţiune solicitată de preşedintele României a fost urmată de membrii Coaliţiei majoritare, prin promovarea modificărilor indicate de preşedinte la Regulament, iar opoziţia, formulată de unul din partidele arcului guvernamental, respectiv Partidul Conservator, a atras acuze grave din partea preşedintelui, concretizate în ameninţarea cu excluderea din Coaliţia guvernamentală.

Demersurile preşedintelui României nu s-au oprit la nivelul unor părerei sau opinii politice singulare, chiar şi critice, la adresa Parlamentului sau a preşedinţilor Camerelor, ci s-au materializat într-un complex de acţiuni, îndemnuri, soluţii, diligenţe şi chiar ameninţări pentru realizarea revocării.

Prin aceste demersuri, în care s-a implicat direct, efectiv şi public, preşedintele României a determinat, practic, blocarea Parlamentului timp de două sesiuni parlamentare, din februarie până în noiembrie 2005, cu dezbateri sterile, în afara cadrului regulamentar şi cu adoptarea unor soluţii neconstituţionale, într-o atmosferă de totală adversitate. În afara acestui aspect, care demonstrează gravele urmări ale acţiunii preşedintelui, trebuie subliniat şi faptul că atmosfera de tensiune, neîncredere şi de adversitate şi-a pus amprenta nu numai asupra modului în care s-a derulat activitatea Parlamentului, în primele două sesiuni, dar şi asupra raporturilor acestuia cu Executivul.

Implicarea preşedintelui României nu poate fi considerată ca o simplă exprimare de opinii politice, întrucât însăşi Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 53 din 28 ianuarie 2005 precizează următoarele: “Părerile sau propunerile privind modul cum acţionează, ori ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanşează blocaje instituţionale, dacă nu sunt urmate de acţiuni sau inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acestor autorităţi”.

Soluţiile lansate de preşedintele României, de schimbare a preşedinţilor celor două Camere, prin voinţa exclusivă a majorităţii, materializată în Regulamentele adoptate de Senat, prin Hotărârea nr. 28 din 24.10.2005 şi Camera Deputaţilor, prin Hotărârea nr. 34 din 25.10.2005 au fost infirmate de Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 601 şi 602 din 14.11.2005, care le-a declarat neconstituţionale.

Decizia de neconstituţionalitate vizează nu numai textele Regulamentelor, în materialitatea lor, dar îi plasează pe iniţiatorii şi susţinătorii acestor teze, respectiv preşedintele României şi majoritatea parlamentară, în afara textelor constituţionale.

Încălcarea prevederilor art. 89 din Constituţie. Preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav prevederile art. 89 din Constituţie, cu privire la dizolvarea Parlamentului şi la rolul preşedinţilor Camerelor şi a liderilor grupurilor parlamentare.

Faptele preşedintelui României, constând în solicitarea, încă din primăvara anului 2005, primului-ministru să-şi depună demisia, precum şi numeroase acţiuni politice pentru a determina demisia Guvernului, respectiv întâlniri cu liderii politici ai Alianţei D.A., presiuni publice asupra primului ministru, presiuni publice asupra P.N.L., ca principal partid al Alianţei D.A., care şi-a asumat formarea Guvernului, care să conducă la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate, sunt contrare Constituţiei, întrucât, prin acestea, el dorea să creeze o criză guvernamentală şi să inducă nevoia alegerilor anticipate, deşi nu exista o criză parlamentară.

În realitate, dizolvarea Parlamentului de către preşedintele României este posibilă numai în caz de criză politică profundă, după ce s-au epuizat cele 60 de zile de la demisia Guvernului şi după ce, în acest interval, au fost respinse două solicitări de învestitură.

Aşadar, deşi nu exista o criză guvernamentală, preşedintele îi solicita în mod neconstituţional primului ministru al României să demisioneze şi, printr-un scenariu politicianist, prefigura respingerea a două încercări de învestire a unor guverne, pe cale de consecinţă, declanşarea alegerilor anticipate.

Netemeinicia şi inoportunitatea demersurilor lui Traian Băsescu, implicit caracterul neconstituţional al acestor fapte politice, rezultă şi din aceea că, în fapt, pe parcursul anilor 2005 şi 2006 Guvernul Tăriceanu s-a bucurat de susţinere parlamentară, reuşind să promoveze majoritatea actelor normative propuse.

Pe de altă parte, sarcinile care stăteau în faţa ţării la începutul mandatului noii puteri instalate în România, impuneau stabilitate politică şi multă concentrare şi concertare a tuturor forţelor politice, pentru finalizarea obiectivelor euro-atlantice, în general, ale integrării în Uniunea Europeană, în special.

Poziţia preşedintelui Traian Băsescu, materializată în fapte, acţiuni şi opinii, care urmăreau crearea crizelor guvernamentale şi parlamentare şi declanşarea alegerilor anticipate este contrară rolului constructiv, de sfătuitor şi de moderator, dat de Constituţie preşedintelui României.

În realitate, domnul Traian Băsescu urmărea crearea unui moment prielnic electoral pentru partidul al cărui preşedinte a fost şi pe care îl susţine deschis în continuare.

De altfel, acţiunile şi intervenţiile sale publice au dat dovadă de partizanat politic constant, în favoarea Partidului Democrat, fapt ce l-a determinat pe însuşi primul ministru să-l acuze public că se comportă ca şi cum ar fi preşedintele acestuia.

Articolul 2 alin. (1) din Constituţie statuează că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative.

Iar art. 61 alin. (1) stabileşte că “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”.

De altfel, în mod elocvent, Constituţia aşează Parlamentul, ca ordine a prezentării, pe primul loc în titlul 3, destinat autorităţilor publice.

Dintre toate faptele sale grave ne vom referi la acest punct doar la două. Într-o declaraţie publică, Parlamentul este definit ca “o şandrama intrată în moarte clinică”.

Recent, la şedinţa de bilanţ a activităţii DNA-ului din 6 februarie a.c., preşedintele Traian Băsescu a afirmat că: “Nu mai departe de zilele trecute era în dezbatere o lege prin care nu ştiu ce scutiri se acordau fabricilor de bere autohtone. Sigur, legea se află la promulgare, cu certitudine o voi trimite înapoi.

Dar, iată cum se manifestă împletirea între infractori, oameni politici care nu fac nimic altceva decât să facă legi pentru infractori şi nu pentru interesul public”.

Această formulare generalizantă a preşedintelui României este o jignire inadmisibilă adusă Parlamentului, în ansamblul său, şi poate aduce mari prejudicii instituţionale, inclusiv Preşedinţiei. De la 1 ianuarie 2005 şi până în prezent au fost adoptate de Parlament 966 proiecte de lege, din care 29 au făcut obiectul reexaminării, la cererea preşedintelui României. Toate au fost în final promulgate. De aici rezultă implicit că preşedintele României s-a autoinclus, bănuim, involuntar, în grupul celor care fac legi pentru infractori.

Pe de altă parte, a spune că Parlamentul nu face nimic altceva decât legi pentru infractori, anulează în mod nedrept un mare efort făcut de Parlament în ultimii ani, când au fost adoptate şi promulgate mii de legi, pentru ca legislaţia României să fie în concordanţă cu cea a Uniunii Europene.

România nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 dacă Parlamentul, împreună cu ceilalţi factori responsabili, inclusiv Preşedinţia, nu şi-ar fi făcut datoria.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat prevederile art. 65 alin.(2) lit. h) din Constituţie, cu privire la numirea de către Parlament a directorilor Serviciilor de Informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestora de către Parlament, precum şi a principiului separaţiei puterilor, prevăzute de art. 1 alin. (4) din Constituţie.

În vara anului 2006, în mod abuziv, preşedintele Traian Băsescu a solicitat public şi a întreprins acţiuni concrete, prin care a obligat directorii serviciilor de informaţii să-şi prezinte demisia. De precizat că la acea dată şi-a înaintat demisia preşedintelui şi şeful unui departament din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deşi acesta avea raporturi ierarhice exclusive cu ministrul şi eventual primul ministru.

Preşedintele României a încălcat atât prevederile Constituţiei, cât şi dispoziţiile legilor de organizare şi funcţionare ale acestora, întrucât directorii Serviciilor de Informaţii se găsesc într-o relaţie directă cu Parlamentul, care îi numeşte în şedinţă comună şi, pe cale de consecinţă, este singurul care poate primi şi aproba demisiile înaintate, potrivit principiului simetriei actelor juridice.

La acea dată, preşedintele României nu numai că a întreprins acţiuni prin care a determinat şefii serviciilor de informaţii să demisioneze, dar le-a şi aprobat demisiile, prin rezoluţiile puse pe cererile formulate, pe care le-a trimis, astfel, Parlamentului, pentru “a lua act” de hotărârile sale.

Apoi, în mod nelegal şi neconstituţional a numit directori interimari la conducerea acestora, deşi legea nu prevedea acest lucru şi a ameninţat Parlamentul că nu va propune alţi directori până când acesta nu va aproba pachetul legislativ privind serviciile de informaţii şi siguranţă naţională, elaborat de Preşedinţie.

În legătură cu această criză fără precedent privind conducerea serviciilor de informaţii, preşedintele nu s-a limitat în a exprima public opinii ci, dimpotrivă, a comis fapte şi a întreprins acţiuni care sunt contrare prevederilor constituţionale.

Încălcarea prevederilor art. 74 din Constituţie. Potrivit textului constituţional prevăzut mai sus, “iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot”.

Aşadar, preşedintele României nu are un asemenea drept. Preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile art. 74, arogându-şi, de la sine, dreptul la iniţiativă legislativă, mai mult, implicând în această procedură subiecte de drept lipsite şi ele de dreptul la iniţiativă legislativă, respectiv Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciile de Informaţii, încercând a-şi atrage colaborarea Comisiilor pentru apărare din Parlament.

În acest sens, preşedintele, erijându-se în iniţiator legislativ, a promovat un pachet de legi referitor la serviciile de informaţii ale statului şi la siguranţa naţională, în general, punând Guvernul în faţa unui fapt împlinit şi solicitându-i primului ministru să trimită iniţiativa legislativă, sub acea formă, Parlamentului.

În plus, neţinând cont de principiul transparenţei activităţii de legiferare, preşedintele a luat măsura secretizării pachetului, fără a fi şi aici competent.

În faţa refuzului Guvernului de a promova iniţiativa legislativă, preşedintele României a apelat la Comisiile parlamentare pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, încercând promovarea directă în Parlament şi declanşând un adevărat război mediatic cu Guvernul, pe această temă.

Iniţiativa legislativă, în acest domeniu specific, a fost preluată de Guvern, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie, care a solicitat, apoi, în mod legal, avizul C.S.A.T., dar în mod absolut nejustificat a fost respinsă de preşedinte şi C.S.A.T.

Faptele preşedintelui, respectiv întregul său comportament şi toate acţiunile întreprinse de la elaborarea legii de către sau cu sprijinul serviciilor de informaţii şi C.S.A.T., trimiterea la Guvern şi la Comisiile parlamentare pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, solicitările de restituire, refuzul avizului legal şi obligatoriu al C.S.A.T., discuţiile cu unii lideri politici ai partidelor parlamentare sunt deosebit de grave, pentru că ele urmăreau nu numai asumarea abuzivă a dreptului la iniţiativă legislativă, consacrat de Constituţie doar Guvernului, senatorilor, deputaţilor şi cetăţenilor, dar în fapt şi realizarea unei reglementări a sistemului de siguranţă naţională şi a serviciilor de informaţii, după propria concepţie, pentru a-şi asigura controlul asupra acestora.

Încălcarea prevederilor art. 90, coroborat cu art. 150 alin. (1) şi art. 151 alin. (3) din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile art. 90 din Constituţie, atunci când a încercat, în mai multe rânduri, să organizeze un referendum pentru aprobarea unui Parlament unicameral.

Potrivit textului constituţional menţionat, preşedintele “după consultarea Parlamentului” poate cere poporului “să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”, dar modul de organizare şi desfăşurare a referendumului nu mai este un atribut al preşedintelui, ci al Parlamentului, potrivit art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie.

Ca atare, Parlamentul, singura autoritate legiuitoare, are dreptul de a adopta, prin lege organică normele şi procedurile ce ţin de referendum, ca modalitate de consultare directă a voinţei cetăţenilor.

În textele Constituţiei, referendumul este reglementat în următoarele situaţii: consultarea poporului cu privire la problemele de interes naţional – art. 90; demiterea preşedintelui, ca urmare a suspendării – art. 95 alin. (3) şi respectiv pentru aprobarea revizuirii Constituţiei – art. 151 alin. (3).

În sistemul nostru de drept nu este admis referendumul pe teme constituţionale, întrucât procesul de revizuire a Constituţiei se finalizează printr-un referendum.

Ideea unui referendum prealabil şi a unui referendum final de aprobare, cu rezultate posibile contrare, ar fi absurdă. Contrar acestor exigenţe constituţionale, preşedintele a săvârşit fapte şi a exprimat opinii, în sensul că va organiza referendum pentru diferite teme, cu ocolirea Parlamentului, inclusiv pentru modificarea Constituţiei şi desfiinţarea Parlamentului bicameral. Comportamentul abuziv, dictatorial faţă de Parlament şi parlamentari este demonstrat şi de ultimele declaraţii publice făcute de către preşedintele României, respectiv că “modificarea de către Parlament a Legii privind referendumul echivalează cu o lovitură de stat”.

Toate acestea sunt de o gravitate deosebită şi contravin prevederilor potrivit cărora Parlamentul este organul suprem al poporului român şi contravin prevederilor potrivit cărora Parlamentul este organul suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării şi demonstrează faptul că preşedintele României doreşte să preia atribuţii constituţionale ale Guvernului şi ale Parlamentului.

Cap. II – „Încălcarea textelor constituţionale referitoare la rolul preşedintelui în raporturile sale cu Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în special ale art. 102 alin. (1) şi (2), ale art. 107 alin. (1) şi ale art. 86-87, art. 116 alin. (2), coroborat cu art. 117 alin. (3) şi art.119 din Constituţie”.

Mai întâi, încălcarea prevederilor art. 102 alin. (1) şi ale art. 107 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor articolelor menţionate din Constituţie, Guvernul este cel care, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Textul art. 107 alin. (1) precizează fără echivoc: „Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce îi revin.”

Preşedintele Traian Băsescu, în mod repetat, a încercat, şi de mai multe ori a reuşit să se aşeze deasupra Guvernului, să se substituie acestuia, subordonându-şi direct ministere şi miniştri sau înfiinţând la Cotroceni organisme ad-hoc, paralele cu organele administrative legale şi constituţionale.

În primul rând, este de reţinut că în toate acţiunile sale politice preşedintele nu s-a prea referit la programul de guvernare, ci la programul Alianţei D.A. din campania electorală, ca şi cum ţara se află într-o perpetuă campanie electorală.

Traian Băsescu a prezentat, cu privire la multe probleme şi momente esenţiale ale guvernării, propriul său program, inclusiv cu privire la integrare şi la perioada postintegrare, ca şi cum ar avea un plan propriu de dezvoltare a ţării.

Încă de la instalarea sa ca preşedinte, Traian Băsescu şi-a dezvăluit intenţia de a-şi subordona Guvernul şi celelalte instituţii ale statului, cu care îşi propune să lucreze împreună, „cot la cot”, cum s-a exprimat, şi cărora le-a dat un termen de 6 luni pentru a-şi proba eficienţa, faptă prin ea însăşi abuzivă şi neconstituţională. Guvernul şi primul-ministru au fost considerate simple unelte ascultătoare ale sale, fiind apreciate, după caz, când cele mai performante din istoria postrevoluţionară, când mediocre.

La primele semne de independenţă şi autoritate, primul- ministru a devenit prima ţintă a atacurilor sale, despre care a ajuns să afirme că îi pare rău pentru desemnarea sa în această funcţie şi că: „îşi cere scuze poporului român”, pentru această greşeală. Printre altele, a făcut o astfel de afirmaţie în aprilie 2006, la o emisiune televizată. Iar, în final, în februarie 2007, să spună despre primul-ministru că este „un mare mincinos, un om care minte tot timpul”.

Nu vom insista asupra suitei de aprecieri jignitoare, denigratoare, tendenţioase asupra Guvernului şi a premierului, pentru că acestea sunt aproape zilnice, dar trebuie subliniat că toate acestea au dus la pierderea credibilităţii interne, a încrederii cetăţenilor şi a investitorilor, la descurajarea membrilor Guvernului, la timorarea celor care nu aparţin Partidului Democrat, la compromiterea imaginii externe a României.

Încălcarea prevederilor art. 102 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 116 alin. (2) şi ale art. 117 alin. (3), prin raportare şi la prevederile art. 119 din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a mers atât de departe în comportamentul său contrar Constituţiei încât a înfiinţat, la Cotroceni, organisme ad-hoc, paralele cu organele administrative legale şi constituţionale, ne referim la diferitele comisii pe probleme, dar şi la mult mediatizata „celulă de criză”. Unul din aceste organisme, Comunitatea Naţională de Informaţii, a fost înfiinţat prin hotărâri ale CSAŢ, sub conducerea directă a Preşedintelui României, care, „îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, art. 92 alin. (1) din Constituţie.

Aceste fapte ale domnului Traian Băsescu în exercitarea mandatului de preşedinte al României contravin principiului constituţional consacrat de art. 102 alin. (2), după care: „Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice”, precum şi prevederilor constituţionale referitoare la înfiinţarea şi organizarea autorităţilor administrative centrale de specialitate, art. 116 şi 117, respectiv prevederilor Constituţiei cu privire la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, art. 119.

De vreme ce în Constituţie se admite înfiinţarea altor organe centrale de specialitate decât ministerele: comisii, agenţii, departamente, inspectorate, servicii, ori în subordinea Guvernului sau a ministerelor, ori ca structuri autonome, dar prin lege organică, art. 117 alin. (3), este de la sine înţeles că asemenea organisme nu se pot înfiinţa pe lângă sau în subordinea Preşedintelui României, şi încă prin simple comunicate de presă.

De asemenea, din coroborarea art. 117 alin. (2) şi (3) cu art. art. 119 din Constituţie, rezultă că asemenea organisme nu se pot înfiinţa prin hotărâre a CSAŢ, ci numai prin lege organică de modificare şi completare a legii de organizare a CSAŢ, prevăzută de art. 73 alin. (3) lit. e) din Constituţie.

Totodată, faptele preşedintelui Traian Băsescu, de a determina adoptarea hotărârilor CSAŢ de înfiinţare a CNI contravin flagrant şi prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale explicite evocate, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită, ceea ce subliniază fără echivoc natura relaţiilor preşedintelui cu Guvernul şi cu membrii acestuia. Cu toate acestea, domnul Traian Băsescu, nu numai că nu s-a consultat cu Guvernul în probleme de deosebită importanţă pentru ţară, acţionând intempestiv în foarte multe din iniţiativele sale, dar a şi acţionat pentru timorarea şi insultarea primului-ministru şi a altor membri ai Guvernului, excluzând de la acest tratament pe colegii săi de partid.

Preşedintele nu a consultat Guvernul în acţiunile de reprezentare a statului român la Uniunea Europeană, nici măcar cu prilejul susţinerii discursului în faţa Parlamentului European din luna ianuarie 2007, în schimb, şi-a permis numeroase ingerinţe în activitatea unor ministere. Astfel, deşi a acuzat în numeroase ocazii Guvernul sau unii membri ai acestuia că „sprijină şi se sprijină pe cercuri de interese”, pe „grupuri mafiote”, nu a ezitat să intervină direct în formarea unor grupuri oligarhice din preajma sa, a Administraţiei Prezidenţiale sau a propriului său partid.

La asemenea intervenţii, deloc nevinovate, ne vom referi în următoarele două puncte.

Mai întâi, încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Cu toate că a acuzat mereu Guvernul că se înconjoară cu „cercuri de interese”, iar miniştrii Partidului Conservator s-au bucurat de o atenţie specială, Preşedintele Traian Băsescu nu s-a sfiit să intervină la fostul ministru al economiei Codruţ Şereş, în favoarea Firmei ALRO Slatina, inclusiv prin intermedierea foştilor consilieri prezidenţiali Theodor Stolojan şi Elena Udrea, încălcându-se astfel principiile economiei de piaţă şi ale concurenţei, consemnate în art. 135 din Constituţie.

Mai apoi, încălcarea prevederilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Sfidând din nou legea, principiile economiei de piaţă şi uitând de lupta sa împotriva corupţiei, a mafiei şi a cercurilor de interese, a intervenit, nu prea moral şi legal, şi la proprii miniştri. Astfel, cu prilejul învestiturii ministrului Radu Berceanu, i-a indicat acestuia să reevalueze modul în care au acces la contractarea unor lucrări de investiţii, mai ales în construcţia de autostrăzi, investitorii autohtoni, care ar fi „dezavantajaţi”.

Proaspătul ministru a schimbat caietul de sarcini la lucrările pentru autostrada Bucureşti-Piteşti şi a câştigat cine trebuia. or, prin aceasta, s-au încălcat grav prevederile art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, care garantează economia de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă şi obligă statul să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, respectiv prevederile art. 45, referitoare la libertatea economică: „accesul liber al persoanei la o activitate economică, liberă iniţiativă în exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate”.

Cât priveşte felul în care au privit această „rezolvare” investitorii străini, nu mai comentăm aici.

Tot ca intervenţie solitară şi discutabilă se plasează şi apelul Preşedintelui Traian Băsescu adresat Ministerului Economiei pentru încetinirea procesului de privatizare în domeniul energiei. Nu comentăm substanţa problemei privatizării în domeniul economiei, dar relevăm încălcarea atribuţiilor sale prezidenţiale, încălcare care i-a determinat pe specialiştii Băncii Mondiale să califice acest demers ca fiind „neobişnuit”.

În acelaşi context se înşiruie şi cazurile Dobre, Cocoş, Golden Blitz, Anghelescu şi multe altele.

Potrivit art. 87 alin. (1) din Constituţie: „Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii”. Traian Băsescu a participat de multe ori intempestiv la şedinţe de Guvern fără o astfel de tematică, speculând uneori chiar lipsa premierului din ţară.

Deşi cadrul constituţional plasează cele două instituţii: Preşedintele României şi Guvernul, pe poziţii de colaborare, şi nu de subordonare, domnul Traian Băsescu a acţionat tot timpul pentru a-şi subordona Guvernul, pentru a demonstra că el este adevăratul şef. Semnificativă în acest sens este răbufnirea de la şedinţa de Guvern din 6 iulie 2006, când, contrariat de îndrăzneala premierului de a interveni în discuţie, i-a retezat sec iniţiativa, cu remarca: „deocamdată, eu conduc şedinţa, vorbeşti când îţi dau eu cuvântul!”

A apărut ca o evidenţă că participările preşedintelui la şedinţele Guvernului s-au făcut mai mult în scop mediatic, pentru a demonstra opiniei publice că domnia sa rezolvă toate marile probleme.

Cap. III – „încălcarea principiului separaţiei puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie şi a textelor care reglementează raporturile preşedintelui cu autoritatea judecătorească, precum şi a prevederilor Constituţiei referitoare la Curtea Constituţională”.

Mai întâi, încălcarea gravă a prevederilor art. 124 şi ale art. 132 alin. (1) din Constituţie, precum şi a principiului constituţional al independenţei justiţiei.

Textele constituţionale evocate stabilesc în mod imperativ că: „justiţia se înfăptuieşte în numele legii”, că: „justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi”, că: „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, că: „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii şi al imparţialităţii”. Prin rolul şi atribuţiile sale, Preşedintele României este primul care să apere aceste prevederi şi să se constituie într-un garant al lor.

Cu toate acestea, domnul Traian Băsescu a nesocotit sau a încălcat cu nonşalanţă prevederile Constituţiei, atunci când interesele sale personale sau cele politice i-au cerut, permiţându-şi ingerinţe grosolane în actul de înfăptuire a justiţiei. Sfidătoare sunt ultimele ingerinţe ale Preşedintelui Traian Băsescu, produse la şedinţa DNA, când domnul Traian Băsescu, supărat probabil de acţiunea parlamentară pentru suspendarea sa din funcţie, a cerut procurorilor să redeschidă dosarele de urmărire penală în care sunt implicaţi reprezentanţi sau apropiaţi ai Opoziţiei, în special Bancorex şi Banca Agricolă, în timp ce a devenit evidentă muşamalizarea dosarelor sale personale privitoare la Cazul „Flota” şi la imobilul din strada Mihăileanu. Gravitatea acestor ingerinţe, inimaginabile în orice stat de drept, este demonstrată de promptitudinea redeschiderii unuia dintre aceste dosare, deocamdată, cel al Băncii Agricole.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat repetat dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul de garant al independenţei justiţiei pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Domnul Traian Băsescu a încercat încă de la începutul mandatului să-i intimideze pe membrii CSM şi să discrediteze această instituţie fundamentală pentru ordinea constituţională şi pentru regimul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Astfel, participând la şedinţa CSM din data de 19 aprilie 2005, domnul Băsescu s-a adresat membrilor acestuia cu formula, „ori vă asumaţi răspunderea, ori demisionaţi”. De asemenea, tot în faţa membrilor CSM, domnul Băsescu a afirmat, „vom trece regele reformei în justiţie prin asumarea răspunderii guvernamentale, fără să mai întrebăm niciun domn judecător, nici de la CSM, nici de la Curtea Constituţională, nici de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Acestea consfinţesc, cum am precizat mai sus, independenţa justiţiei. În repetate rânduri, preşedintele Traian Băsescu nu s-a limitat să facă aprecieri critice la adresa justiţiei, a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi, personal, la adresa judecătorilor şi procurorilor, dar a dat adevărate sentinţe tendenţioase, prin care a calificat justiţia ca fiind „coruptă”, a calificat judecătorii ca fiind „corupţi”.

În unele intervenţii publice, preşedintele Traian Băsescu a susţinut, tot la modul general, că procurorii emit mandate de arestare şi alte acte procedurale cu vicii de procedură premeditate, pentru a oferi inculpaţilor motive de atac în justiţie, de cele mai multe ori, admise, acuzând, de asemenea, în mod general, procurorii că îşi avertizează telefonic inculpaţii cercetaţi în diferite dosare, să nu se prezinte la următoarea chemare la parchet, pentru că vor fi arestaţi.

La o altă şedinţă a CSM, preşedintele decretează, în stilul său, că: „nu voi fi de acord cu o independenţă a justiţiei în ineficienţă şi corupţie. trebuie să creăm condiţiile ca şi corpul magistraţilor să se cureţe. m-aş bucura dacă unii ar demisiona, ca să nu fiu în situaţia să emitem o lege prin care să curăţăm administrativ justiţia.” Cum mai poate rămâne în funcţie un astfel de preşedinte care vrea să emită el legi, care vrea să „cureţe” el justiţia, în dispreţul legilor, al democraţiei, al principiilor statului de drept?

Faţă de aceste declaraţii, la 7 martie 2006, peste 900 de membri ai Asociaţiei Magistraţilor şi aproape 400 de judecători de la diferite instanţe judecătoreşti au trimis un memoriu Consiliului Superior al Magistraturii, prin care au cerut sesizarea Curţii Constituţionale, considerată singura instituţie care îl mai poate trage de mânecă pe Traian Băsescu în legătură cu afirmaţiile sale despre justiţie, apreciind că „preşedintele a pus în grav pericol însăşi existenţa unei justiţii independente.”

Preşedintele României a încălcat prevederile articolului menţionat, potrivit cărora: „justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti stabilite de lege”.

În noiembrie 2006, după ce Traian Băsescu a graţiat în mod scandalos trei persoane condamnate pentru trafic de droguri şi furt calificat, a motivat acest gest prin aceea că în dosarele celor trei condamnaţi nu au fost găsite probe temeinice pentru acuzare. Or, preşedintele ţării nu poate face, prin decrete de graţiere, o reevaluare a probelor, o rejudecare asupra vinovăţiei unor infractori, substituindu-se instanţei judecătoreşti. Fapt care a şi atras o binevenită reacţie a CSM, care a relevat că preşedintele a încălcat principiul separaţiei puterilor.

Cu toate acestea, insistând asupra legalităţii şi corectitudinii actului său de graţiere, în discursul din 9 iulie 2006, rostit chiar cu ocazia Zilei Justiţiei, a afirmat fără echivoc că-şi permite să şi judece, : „ori de câte ori voi observa mari discrepanţe între modul cum a fost judecat un caz la o instanţă şi modul cum a fost judecat la o instanţă superioară, întotdeauna voi utiliza instituţia graţierii, permiţându-mi chiar să judec”.

În felul acesta, preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile alin. (1) al art. 126 din Constituţie, care precizează că justiţia se realizează: „prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

Încălcarea prevederilor art. 125 alin. (2), coroborat cu art. 134 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor articolelor menţionate, Preşedintele României numeşte în funcţie judecătorii şi procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Contrar acestor prevederi constituţionale, Traian Băsescu a făcut aceste numiri la propunerea ministrului justiţiei, trimiţând CSM în decor, de unde i-a cerut, din când în când, câte un aviz consultativ. Grav este şi faptul că preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea prin care ministrul justiţiei şi-a asumat acest rol, împotriva Constituţiei.

Încălcarea prevederilor art. 133 alin. (1), coroborat cu art. 133 alin. (6) din Constituţie.

Preşedintele a încălcat Constituţia şi Legea de organizare şi funcţionare a CSM, când a participat la şedinţa în care s-a ales preşedintele CSM, exprimându-şi înainte de vot satisfacţia înscrierii ca şi candidat a unui anumit judecător şi chiar felicitându-l înainte de a fi ales, ceea ce a determinat, în mod evident, retragerea altor intenţii de candidatură. De fapt, ceea ce a urmărit Preşedintele României prin acest demers premeditat, pe care s-a şi prefăcut ulterior că îl regretă, a fost, fie compromiterea valorosului magistrat cu o alegere printr-o procedură discutabilă, fie obligarea lui viitoare faţă de preşedinte.

Este cert, prezidarea de către Preşedintele României a lucrărilor CSM la care participă nu îl transformă pe preşedinte în membru al CSM, şi cu atât mai puţin în conducător sau judecător suprem al magistraţilor care compun CSM. Comportându-se la şedinţele CSM ca un veritabil şef, Preşedintele României a încălcat grav nu numai textele Constituţiei cu privire la rolul său de mediator - art. 80 alin. (2), cu privire la separaţia puterilor – art. 1 alin. (4), dar şi textele Constituţiei care reglementează rolul CSM de garant al independenţei justiţiei, respectiv, colaborarea dintre Preşedintele României şi CSM pentru realizarea de către CSM a rolului său constituţional. De altfel, art. 1 alin. (4) vorbeşte nu numai de separaţie, ci şi de „echilibrul puterilor”, iar comportamentului preşedintelui Traian Băsescu scoate în evidenţă tocmai strategia domniei sale de a dezechilibra CSM ca structură a puterii judecătoreşti, ceea ce trebuie convenit în mod rezonabil că reprezintă o faptă gravă, în sensul alin. (1) al art. 95 din Constituţie.

Încălcarea prevederilor art. 142 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţia României cu privire la rolul Curţii Constituţionale.

Astfel, domnul Traian Băsescu nu s-a rezumat numai să-şi exprime public nemulţumirea cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar a şi calificat activitatea Curţii Constituţionale: „ca fiind în dispreţul interesului naţional”, faptă gravă, prin care se încalcă normele constituţionale ce statuează rolul Curţii de garant al supremaţiei Constituţiei, precum şi pe cele ce asigură independenţa membrilor Curţii.

Preşedintele României, după ce a criticat public în mod repetat decizia prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat, în sensul obligării Parlamentului la respectarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Constituţie referitoare la alegerea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşa cum a făcut şi în cazul deciziei prin care dispoziţii ale aşa-numitului „Pachet privind reforma în justiţie” au fost declarate neconstituţionale, a sugerat Curţii să-şi revizuiască poziţia. În mod evident, asemenea manifestări sunt de natură să submineze poziţia constituţională a Curţii, rolul acestei instituţii şi statutul membrilor săi.

Consecvent tezei sale de a determina o schimbare a practicii Curţii Constituţionale, a convocat Curtea Constituţională pentru „consultări” la sediul Administraţiei Prezidenţiale. Încercarea de a determina o altă soluţie în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate la Pachetul legislativ privind aşa-numita „reformă a justiţiei” reprezintă o faptă de o gravitate deosebită, un atac la principiile cardinale ale statului de drept consacrate de Constituţia României.

În acelaşi timp, preşedintele Traian Băsescu a lansat public teza potrivit căreia instanţa constituţională acţionează politic şi este o frână în calea reformelor pe care ar dori să le promoveze. Pe acest fond, a instigat practic la lansarea mai multor atacuri la adresa unora din membrii Curţii Constituţionale, în scopul evident de a-i intimida, lansând inclusiv ideea de a schimba, prin orice mod, actuala componenţă.

Preşedintele Traian Băsescu a mers atât de departe, încât, pur şi simplu, a calificat Curtea Constituţională ca fiind „o instituţie care dispreţuieşte interesul naţional”. Edificatoare în acest sens este afirmaţia făcută într-o emisiune a TVR 1, la 19 mai 2005: „vă asigur că am văzut reticenţa sistemului la schimbare, am văzut chiar dispreţul, repet, dispreţul, o spun cu toată responsabilitatea, dispreţul unor oameni din CSM pentru interesul naţional în favoarea intereselor lor, am văzut dispreţul unei Curţi Constituţionale pentru interesul naţional, prin emiterea unei decizii că PNA nu mai poate ancheta parlamentari şi implicit miniştri, când PNA a fost creat pentru înalta corupţie, şi i-aş trimite pe aceşti judecători care au dispreţ pentru procesele de integrare ale României, i-aş trimite să răspunde în faţa oamenilor, dacă le vom rata din cauza lor”.

În realitate, ordonanţa de urgenţă prin care a fost constituit PNA era contrară art. 72 alin. (2), coroborat cu art. 109 alin. (2) din Constituţie, iar Curtea Constituţională nu a făcut altceva decât să restabilească ordinea constituţională, potrivit căreia competenţa de urmărire şi trimitere în judecată penală a demnitarilor avuţi în vedere se face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu de alte structuri aflate în subordinea ministrului justiţiei. Aşadar, problema nu se pune în sensul absolvirii de răspundere a acestora, ci de a fi cercetaţi de către autoritatea competentă, potrivit Constituţiei.

Prin atacarea în acest mod a instituţiei care are menirea de a asigura supremaţia Constituţiei, aceasta este în întregime în pericol. Supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării acesteia devin vorbă goală, dacă gardianul normei este subminat şi împiedicat să-şi îndeplinească menirea.

Cap.IV. – “Încălcarea prevederilor art.1 alin.(5), ale art.16 alin.(2), precum şi ale altor texte constituţionale referitoare la obligativitatea generală a respectării legilor şi la apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”

Preşedintele României a fost cel puţin complice la încălcarea art.28 din Constituţie, referitor la secretul corespondenţei, potrivit căruia “Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

În interviul acordat TVR din ianuarie 2007, domnul Traian Băsescu a recunoscut că, încă din septembrie 2005, a avertizat membrii Guvernului că le sunt ascultate telefoanele de către serviciile de informaţii “Şi am atenţionat membrii Cabinetului să fie atenţi ce vorbesc şi cu cine vorbesc la telefon, pentru că deja avem semnale de la serviciile de informaţii cu privire la discuţii care nu erau în regulă între miniştri şi chiar cu unul care este arestat la ora aceasta”.

Există două ipoteze logice: prima – interceptarea era ilgală, fapt de care preşedintele nu era străin, iar aducerea la cunoştinţă în şedinţa Guvernului a avut scopul de a-i timora pe membrii Cabinetului, ipoteză în care, dincolo de abuzul funcţiei, inclusiv sub aspect penal, domnul Traian Băsescu se face vinovat de încălcarea secretului convorbirilor telefonice; a doua – înregistrarea era legală, situaţie despre care domnul Traian Băsescu a fost informat în calitate de Preşedinte al României şi preşedinte al C.S.A.Ţ., ipoteză în care domnul Traian Băsescu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, art.264 Cod penal. Cum rămâne cu restul cetăţenilor României care sunt ascultaţi legal de către serviciile de informaţii? Pe aceştia cine îi atenţionează să fie atenţi?

Încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, consacrate în Constituţie, a prevederilor art.28 din Constituţie cu privire la secretul convorbirilor telefonice, prin raportare şi la legile de organizare a serviciilor de informaţii.

O faptă deosebit de gravă a preşedintelui Traian Băsescu o reprezintă folosirea serviciilor de informaţii ale statului, pentru a supraveghea informativ clasa politică, faptă recunoscută explicit într-un interviu acordat Jurnalului Naţional din data de 6 februarie 2005, publicat sub titlul semnificativ “Voi sta 10 ani la Cotroceni”, în care Traian Băsescu, referindu-se la analizarea propunerilor de secretari de stat în diferite structuri guvernamentale, precizează că a cerut serviciilor speciale să-i supravegheze informativ pe cei propuşi. Astfel, la întrebarea directă a ziaristului: “Prin cine veneau aceste informaţii?”, domnul Traian Băsescu răspunde: “Prin serviciile de informaţii. Nu am făcut nici un secret, de la bun început, le-am cerut să culeagă informaţii, în aşa fel încât să evităm aşezarea în structuri executive importante a unor oameni controlaţi de grupuri de interese. Sper că am reuşit.”

Încălcarea prevederilor art.65 alin.(2) lit.f) din Constituţie, precum şi a prevederilor art.5 din Legea nr.473/2004.

Modul sfidător în care se raportează Traian Băsescu la lege şi la obligaţiile sale prezidenţiale este demonstrat şi de refuzul său – aici nu este vorba de o omisiune – de a prezenta în Parlament strategia naţională de apărare a ţării în termen de 6 luni, aşa cum îl obligau prevederile art.65 alin.(2) lit.f) din Constituţie şi art.5 din Legea nr.473 din 2004.

Importanţa acestei strategii pentru ţară şi necesitatea ca aceasta să fie dezbătută în Parlament, pentru a căpăta forţă obligatorie, rezultată din aprobarea Parlamentului, ne scutesc de orice comentariu cu privire la gravitatea faptei sale.

De altfel, potrivit prevederilor art.13 din legea menţionată, neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art.5 poate atrage răspunderea administrativă civilă sau chiar penală a celor vinovaţi.

Încălcarea prevederilor art.51 alin.(4) cu privire la dreptul de petiţionare, coroborat cu prevederile art.1 alin.(5), prin raportare la prevederile art.80 alin.2 din Constituţie.

Memoriul Societăţii PETROMIDIA, pe care primul-ministru i l-a remis preşedintelui, însoţit de o notă personală, demonstrează cum se raportează domnul Traian Băsescu la statutul şi rolul său de şef de stat. Gravitatea comportamentului prezidenţial este demonstrată de urmările sale. Practic, aceasta a fost scânteia care a declanşat criza de proporţii în care ne aflăm.

Să ne reamintim, deci, de acest episod. Mai întâi, primul-ministru îi cere preşedintelui, fie cu bună-credinţă, din grija faţă de bunul mers al justiţiei şi faţă de o mare companie contribuabilă la bugetul statului, fie din grijă personală faţă de un prieten, să discute, “când are ocazia”, cu organele competente.

Preşedintele a demonstrat că abordează într-un mod foarte personal şi original felul în care-şi exercită unele atribuţii, să le spunem, curente.

Domnul Traian Băsescu nu înregistrează memoriile primite pentru a le da un curs oficial şi transparent, nesocotind, astfel, prevederile art.51 din Constituţie cu privire la dreptul de petiţionare. Pe cele care pun probleme sau îi oferă diverse posibilităţi de valorificare, nu le operează prin formule clasice, ci le păstrează pentru a le utiliza ulterior împotriva celor în cauză.

Preşedintele avea două opţiuni: ori să-i trimită prieteneşte memoriul înapoi expeditorului şi să-l sfătuiască personal să lase justiţia să facă dreptate, ceea ce nu era chiar legal, dacă gestul premierului poate fi socotit o ingerinţă, ori să aprecieze că demersul premierului este unul ilegal, o încercare sau chiar o acţiune de trafic de influenţă şi, în consecinţă, să sesizeze Parchetul.

Preşedintele a procedat tot în stilul său personal, aparent atipic, neconstituţional şi ilegal, dar, în realitate, cu un scop extrem de înjositor pentru un şef de stat. A păstrat materialul pentru momentul potrivit, fie pentru a-l şantaja pe premierul neascultător, fie pentru a-l compromite.

Indiferent care au fost scopurile, Traian Băsescu a greşit grav, încălcându-şi obligaţiile prezidenţiale şi cele ale oricărui funcţionar public.

Cap.V – “Încălcarea prerogativelor prezidenţiale de şef de stat, de reprezentant al statului român, depăşirea sferei atribuţiilor sale în domeniul politicii externe, prevăzute în art.91 din Constituţie, în contrast cu prevederile art.102 alin.(1) din Constituţie, care reglementează realizarea politicii externe a ţării de către Guvern”

În raport cu titlul prezentului capitol, domnul Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României, a săvârşit următoarele fapte grave, prin care a încălcat în mod repetat Constituţia României. Preşedintele oricărui stat are o responsabilitate externă excepţională. De modul în care acţionează preşedintele pe plan internaţional depinde, într-o măsură esenţială, integrarea armonioasă a ţării în concernul ţărilor lumii, imaginea ţării, felul în care aceasta este apreciată. În contrast cu imaginea echilibrată, respectată şi responsabilă a României, obţinută cu eforturile, raţiunea şi talentul unor valoroşi oameni de stat, Traian Băsescu a contribuit mult, prin gesturile şi acţiunile sale excentrice, nu numai la ridicarea unor semne de întrebare şi mirare, dar chiar şi la unele reacţii mai mult sau mai puţin vizibile faţă de ţara noastră. Mai gravă este atitudinea, să-i spunem, solitară a preşedintelui, care adoptă aceste poziţii fără a consulta Guvernul, fără a consulta Parlamentul, deşi, potrivit prevederilor art.102 alin.(2), Guvernul este cel care, potrivit Programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, iar potrivit art.91, Guvernul este cel care negociază tratatele internaţionale în numele României, iar Parlamentul le ratifică.

Încă de la începutul mandatului său, domnul Traian Băsescu, fără a ţine seamă de Programul de guvernare în domeniul politicii externe şi fără a consulta Guvernul şi Parlamentul, a discriminat între aliaţi şi partenerii României, lansând Axa Washington-Londra-Bucureşti.

Această atitudine discreţionară în politica externă românească constituie o gravă încălcare a atribuţiilor constituţionale ale Guvernului în realizarea politicii externe a României şi lasă fără conţinut ori consecinţă normele constituţionale referitoare la Programul de guvernare şi raporturile între Parlament şi Guvern.

Declaraţia sa hazardată a trezit o reacţie concretă a ministrului de externe al Franţei, la 21 aprilie 2005, la Vilnius, care a calificat aceste afirmaţii ca fiind agresive la adresa Franţei, caz nemaiîntâlnit în agenda raporturilor diplomatice dintre cele două ţări.

Redăm în continuare alte asemenea declaraţii, atitudini şi acţiuni, care dovedesc fără putinţă de tăgadă faptele grave prin care Preşedintele României încălcă, pe de o parte, prevederile constituţionale care limitează în mod expres atribuţiile şefului statului în domeniul politicii externe, iar, pe de altă parte, încalcă dispoziţiile constituţionale, prin împiedicarea bunei funcţionări a Guvernului, în realizarea politicii externe stabilite prin Programul de guvernare aprobat de Parlament.

În septembrie 2005, la Sesiunea Adunării Generale a O.N.U., Preşedintele României a declarat că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc, ceea ce a provocat reacţii diplomatice de dezaprobare din partea statului nominalizat, dar a afectat şi relaţiile cu un alt stat cu interese semnificative în zonă – Turcia.

Pe 28 iulie 2005, la Washington, domnul Traian Băsescu a declarat: “Comunitatea internaţională poate conta pe sprijinul României în restabilirea păcii în Liban şi pentru a garanta securitatea Israelului”, deşi nici O.N.U. şi nici vreun stat implicat ori altă entitate nu a cerut aşa ceva, mai ales în condiţiile în care o asemenea prerogativă aparţine constituţional Parlamentului.

În mai multe intervenţii publice, fără să consulte vreuna dintre părţile implicate, domnul Traian Băsescu s-a angajat, în numele României, să participe alături de Rusia şi Ucraina, la soluţionarea conflictului din Transnistria, prezentând în mod deformat şi demagogic toată istoria negocierilor asupra acestui conflict, ca şi a relaţiilor cu Republica Moldova.

În martie 2005, domnul Traian Băsescu a afirmat că: “Suntem trupe de ocupaţie, alături de aliaţii noştri din Irak”, în condiţiile în care, la 8 iunie 2004, Consiliul de Securitate al O.N.U. a adoptat Rezoluţia nr.1546, prin care se pune capăt ocupaţiei militare în Irak şi se lua act de faptul că, începând cu 30 iunie 2004, trupele Coaliţiei multinaţionale se află în Irak doar la invitaţia Guvernului irakian, ca trupe de menţinere a păcii şi de consolidare a democraţiei.

Cap.VI – “Încălcarea statutului funcţiei de Preşedinte al României şi al rolului acestuia de apărător al Constituţiei şi de mediator, art. 80 alin.(2) din Constituţie”

Faptele concrete înfăţişate la capitolele anterioare nu reprezintă numai încălcări ale textelor constituţionale citate, dar şi o nesocotire a funcţiei de mediere: “Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Preşedintele Traian Băsescu nu s-a comportat, în diferite situaţii tensionate apărute în activitatea statală, ca un arbitru, ca un conciliator, aşa cum procedează un şef de stat într-un stat de drept. El a dorit să fie, mai degrabă, judecătorul celorlalte autorităţi publice pe care le consideră ca un fel de servicii subordonate Palatului Cotroceni.

Traian Băsescu n-a acţionat, în funcţa de Preşedinte al României, în sens pozitiv, pentru a preveni stările tensionate şi mai ales conflictuale, pentru a le stinge atunci când au apărut. Dimpotrivă, el a conceput conflictele, le-a provocat şi le-a aţâţat. El nu a semănat spiritul de concordie, de armonie, de înţelegere. El a semănat tot timpul vrajba, ceea ce contravine alin.(2) al art.80 din Constituţie.

Desigur, nu sunt uşor de identificat şi analizat cazurile concrete în care preşedintele trebuia să intervină ca mediator şi nu a făcut-o, pentru că multele din situaţiile care necesitau un demers prezidenţial s-au rezolvat în cele din urmă de la sine sau au trecut neobservate.

Este, însă, de subliniat că preşedintele are, de principiu, o atitudine refractară faţă de rolul de mediator. Preşedintele Traian Băsescu nu crede, pur şi simplu, în virtuţile dialogului, îl socoteşte inoportun, pierdere de timp.

Oricum, ca exemple concrete în care trebuia să intervină, nu în stilul său de a da verdicte şi de a învinovăţi, ci de a aplana lucrurile, de a le armoniza, pot fi evocate multe.

Mai întâi, preşedintele nu a intervenit în cazul unor neînţelegeri sau chiar divergenţe ivite în cadrul Guvernului, între primul-ministru şi ministrul justiţiei, între primul-ministru şi ministrul educaţiei şi cercetării, între primul-ministru şi ministrul afacerilor externe, pe care, în plus, preşedintele a încercat să-l atragă sub influenţa sa exclusivă, cu scopul transparent de a-l contrapune premierului.

Preşedintele nu a intervenit în sens moderator pentru a identifica soluţii de rezolvare în conflictul ivit între Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii, dar mai ales între ministrul justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii. Dimpotrivă, a încurajat-o pe doamna Monica Macovei să sfideze, să nesocotească şi să denigreze instituţia supremă, care asigură independenţa justiţiei şi pe membrii acesteia, aleşi democratic de corpul lor profesional.

Deosebit de gravă este şi fapta comisă, a Preşedintelui României, de a nu se implica, ca moderator, potrivit art.80 alin.(2) din Constituţie, pentru prevenirea acţiunii de organizare a aşa-numitului referendum pentru autonomia Ţinutului secuiesc.

Urmare a neimplicării şefului statului, este că, în fapt, s-au organizat referendumuri locale, cu participarea directă a primarilor, consilierilor locali şi judeţeni şi a funcţionarilor statului, urmărindu-se exercitarea de presiuni nu numai faţă de autorităţile statului român, dar şi faţă de autorităţile Uniunii Europene, crearea unei situaţii gen Kosovo.

Ne îngăduim să-i amintim domnului preşedinte Traian Băsescu că asemenea acţiuni subminează nu numai activitatea Preşedintelui României de mediator, dar şi caracterul unitar al statului român – art.1 alin.(1) din Constituţie –, aspect care nu poate forma nici obiectul unei revizuiri a Constituţiei, după cum se precizează în art.152 – limitele revizuirii din Constituţie.

Preşedintele nu a intervenit pentru a concilia divergenţa dintre presă, pe de o parte, şi clasa politică, pe de altă parte, în problema răspunderii penale a jurnaliştilor. În loc să sprijine Clubul Român de Presă în demersurile sale, prin exercitarea funcţiei de mediere, preşedintele Traian Băsescu s-a transformat într-un suprajudecător al presei.

La 19 februarie 2005, într-un interviu acordat Europei Libere, Traian Băsescu decretează că: “parte din mass-media este controlată de diferite grupuri de interese. Ele reprezintă, prin forţa lor mediatică, pilonul de susţinere şi de descurajare, de multe ori, a luptei împotriva corupţiei”.

Într-un interviu dat ziarului “Adevărul” la 27 mai 2005, Traian Băsescu îi califică pe ziarişti “oameni care intoxică cu rea-credinţă”.

Prin aceste declaraţii şi calificative făcute în public, Traian Băsescu îşi încalcă grav rolul de apărător al Constituţiei şi de mediator cu societatea civilă, prevăzut de art.80 din Constituţie, discreditează mass-media, ca factor esenţial al unei democraţii, încalcă şi prevederile art.30 alin.(1) din Constituţie, actele sale devenind presiuni pentru restrângerea libertăţii de exprimare.

Exemplele ar putea continua, dar le socotim suficiente pentru a demonstra felul în care interpretează Traian Băsescu funcţia de mediere.

Faptele evocate mai sus scot în evidenţă o prestaţie – contrară Constituţiei – a domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României, prestaţie care nu este întâmplătoare. Dimpotrivă, este expresia filozofiei pe care domnia sa o are cu privire la rolul Preşedintelui, filozofie contrată Constituţiei – şi ne referim în primul rând la alin.(2) al art.80 din Constituţie –, cât mai ales la spiritul acestuia.

Concepţia, explicată cu ostentaţie, a preşedintelui-jucător l-a plasat pe preşedintele Traian Băsescu nu numai într-o stare formal juridică de conflict cu textele constituţionale, dar şi într-o reală stare de conflict cu partidele politice parlamentare, implicit cu grupurile politice din Parlament, într-o stare conflictuală cu Parlamentul, într-o stare conflictuală cu Guvernul şi într-o stare conflictuală cu autoritatea judecătorească.

Preşedintele Traian Băsescu nu a înţeles – şi este evident că nu doreşte să înţeleagă – că persoanei care ocupă funcţia de Preşedinte al României nu îi este permis orice comportament, pentru că un comportament neconstituţional al persoanei în exerciţiul mandatului se identifică cu exercitarea competenţei autorităţii în afara cadrului constituţional.

Faptele evocate mai sus, în aprecierea iniţiatorilor acestei propuneri de suspendare, sunt fapte grave de încălcare a Constituţiei, în sensul art.95 alin.(1) din Constituţie, care justifică suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu şi, apoi, demiterea sa prin referendum.

În concluzie, rugăm Curtea Constituţională să constate temeinicia propunerii de suspendare a Preşedintelui României, existenţa faptelor grave de încălcare a Constituţiei şi, în consecinţă, să avizeze favorabil demersul nostru şi solicităm Parlamentului să voteze propunerea noastră de suspendare.

Vă rog să fiţi de acord să prezentăm, imediat după propunerea de suspendare, şi explicaţiile date de domnul preşedinte Traian Băsescu, printr-o scrisoare pe care a adresat-o celor doi preşedinţi ai Camerelor.

Dau cuvântul domnului secretar Puskás Valentin Zoltán, pentru a prezenta scrisoarea preşedintelui.

El a fost invitat, domnia sa a spus că nu este necesar, în această fază, şi, pe cale de consecinţă, ne-a trimis această scrisoare.

În legătură cu scrisoarea transmisă de dumneavoastră la data de 20 februarie 2007, prin care mă informaţi despre depunerea la Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, semnată de 128 de deputaţi şi senatori, admit dreptul constituţional al Parlamentului, de a recurge la un asemenea gest politic.

Apreciez, însă, că prezenţa mea în Parlament, cu această ocazie, nu este necesară.

Consider că toate acţiunile şi declaraţiile pe care le-am făcut de la începutul mandatului meu, în calitate de Preşedinte al României, sunt conforme cu ordinea constituţională.

Avizul Curţii Constituţionale va lămuri dacă faptele ce mi se impută reprezintă sau nu încălcări grave ale Constituţiei, aşa cum votul membrilor Parlamentului va clarifica situaţia raporturilor mele cu această instituţie, iar votul popular, în cazul unui referendum, va confirma sau nu temeinicia demersului politic iniţiat de cei 182 de senatori şi deputaţi.

Vă asigur şi-mi doresc în continuare o relaţie corectă cu Parlamentul, care să servească consolidarea statului de drept şi realizarea interesului naţional.

Birourile permanente, în unanimitate, vă propun ca timpul alocat pentru luările de cuvânt să fie repartizat astfel: câte 10 minute, maxim, pentru fiecare grup politic – Senat-Camera Deputaţilor –, 5 minute pentru grupul minorităţilor şi 5 minute pentru parlamentarii fără apartenenţă la un grup parlamentar, din Senat şi Camera Deputaţilor.

Supun votului dumneavoastră această propunere, repet, în unanimitate dată de către birourile permanente reunite.

Am aici lista cu înscrierile la cuvânt. Şi o să vă dau cuvântul în această ordine.

Vreau să reţineţi încă o dată că nu dezbatem problema de fond în ceea ce priveşte propunerea de suspendare a Preşedintelui. Este o consultare a dumneavoastră sub aspectul existenţei de elemente suficiente pentru a trimite propunerea de suspendare către Curtea Constituţională, sau, bineînţeles, este necesară constituirea unei comisii de anchetă, pentru a continua analiza şi pentru a elabora un raport. Indiferent de formă, în ultimă instanţă, propunerea de suspendare va ajunge la Curtea Constituţională, care va trebui să dea avizul consultativ.

Permiteţi-mi să dau cuvântul primului înscris, domnul deputat Sergiu Andon, din partea Grupurilor Partidului Conservator.

Acum, – mai exact, şi acum –, astăzi, 28 februarie, domnul preşedinte Traian Băsescu comite o încălcare a Constituţiei. Domnia sa participă nepoftit la şedinţa Guvernului, fără ca pe ordinea de zi să se afle problemele care să-i permită prezenţa, neinvitat de primul-ministru.

Norma constituţională care condiţionează participarea la şedinţele Guvernului de cererea primului-ministru nu este o normă protocolară, ci o interdicţie clară, prevăzută de Legea fundamentală a statului. Aşa se asigură separaţia puterilor, independenţa executivă a Guvernului, prestigiul şi demnitatea primului-ministru şi a miniştrilor.

Doar atunci când se ivesc probleme capitale, de interes naţional, şi numai în trei domenii – politica externă, apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice –, Preşedintele României poate veni la şedinţa Guvernului, din proprie iniţiativă. Deocamdată, nu a apărut o asemenea situaţie.

Nu este o încălcare nouă. După cum se arată în propunerea de suspendare, Cap.II pct.6, Preşedintele României a transformat încălcarea art.87alin.(1) din Constituţie, într-un obicei. De ce o face? Ştim cu toţii: ca să-l discrediteze pe primul-ministru.

Astăzi, însă, încălcarea prezintă o gravitate aparte. Nu putem crede că domnul preşedinte Traian Băsescu, oricât ar vrea să pară indiferent faţă de dezbaterea noastră, nu a citit documentul prin care i se cere suspendarea, măcar din curiozitate. Şi, citindu-l, nu se poate să nu fi reţinut reproşul ce i se aduce în Cap.II pct.6, dar nu se sinchiseşte.

De ce oare nu se sinchiseşte preşedintele României de perspectiva suspendării şi recidivează într-una din încălcările grave ale Constituţiei exact în timp ce îi este imputată? Pentru că i-a intrat în cap că prosteşte mulţimea, că, oricât de evidente ar fi păcatele sale, iese la popor, îşi pune masca de cavaler al dreptăţii, trânteşte câteva minciuni, dă vina pe alţii, arată cu degetul spre cei pe care a avut grijă să-i ponegrească şi îşi vede, mai departe, de preocupările sale absconse.

În opinia Partidului Conservator, pentru ca poporul să înţeleagă, acum, adevărurile hâde din spatele maimuţărerilor preşedintelui, este bine să explicăm şi din alte unghiuri de vedere pertinentele acuzaţii aduse prin propunerea de suspendare. Mai mult, argumentele pot fi completate şi, pentru acest motiv, anunţ încă din acest moment că Grupurile parlamentare ale Partidului Conservator solicită instituirea unei comisii de anchetă.

El încalcă sistematic art. 4 alin. (1) al Constituţiei, care stipulează că: „Statul are ca fundament unitatea poporului român.”

Întreaga politică, întregul său stil de exercitare a înaltului mandat se bazează pe regula „dezbină şi stăpâneşte”. Romanii, care au lansat dictonul „divide et impera”, îl aplicau în politica lor faţă de popoarele imperiului şi faţă de vecinii lor. În propria cetate, ca în orice societate umană, tendinţa logică este spre unitate. În România actuală, a devenit un spectacol naţional, jalnic, ca şeful ştatului să iasă una-două la rampă şi să mai lanseze un motiv sau altul de dezbinare. Drogul este puternic, pentru că se adresează disperării oamenilor după dreptate şi corectitudine. Cei care l-au ales pe Traian Băsescu au sperat şi mai speră că el va îndrepta relele şi nedreptăţile.

Un preşedinte de bună credinţă şi-ar îndeplini menirea cu bună-credinţă şi tact, cu mintea înţeleptului şi cu sabia dreptăţii, când este nevoie, ferm, dar nu prefăcut, transparent, dar nu demagog, dinamic, dar nu zăpăcit. În condiţiile constituţionale ale României, condiţii ce reprezintă cuceriri stropite cu sânge, un asemenea rol presupune profunzime, chibzuinţă, obiectivitate. Nu se poate pune problema pactizării cu răul, cu ticăloşiile, dar se sfătuieşte cu cineva, conlucrează cu cineva domnul Traian Băsescu?

Politica de dezbinare a unităţii poporului român este dusă până la subminarea coloanelor de susţinere a societăţii: şcoala, biserica, legea, justiţia. Respectul faţă de învăţământ a fost distrus de preşedinte, oferindu-se ca exemplu de elev declasat; biserica a pus-o la încercare cu spectru detaşamentelor de fantome încartiruite la CSAT; cu aforisme de genul „Legile sunt făcute pentru infractori.”, îndeamnă direct la concluzia încălcării sau ignorării lor; afirmând că justiţia, în bloc, este coruptă, distruge aproape iremediabil încrederea în justiţie.

2) Îl acuzăm pe preşedintele României, Traian Băsescu, pentru politica sa de învrăjbire.

El încalcă sistematic teza finală din art. 4 alin. (1) al Constituţiei, care stipulează că: „Statul are ca fundament solidaritatea cetăţenilor săi.”

Domnul Traian Băsescu seamănă vrajbă pretutindeni: în ţară, la hotare şi pe unde umblă prin lume. În ţară, îmbină adesea vrajba cu ranchiuna. În poziţia celei mai înalte funcţii din stat, aceste defecte sunt inadmisibile. Primul exemplu de victimă a ranchiunei sale este primul-ministru.

„Solidaritatea naţională” a domnului Băsescu s-a manifestat şi în legătură cu euro-observatorii români, pe care i-a etichetat public şi, conform obiceiului său, in corpore, la sediul Parlamentului European. Ieşirea sa a atras mai multe replici, între care a domnului Adrian Cioroianu: „Cred că Băsescu a fost luat, pe puţin, de val.” Această zicere, curajul domnului Cioroianu este în curs de decontare şi azi, preşedintele României tratând candidatura acestuia la postul de ministru al afacerilor externe ca pe o afacere personală.

Un alt caz este al domnului Teodor Atanasiu. N-am să insist, vă amintiţi cât de penibil a fost pretextul judiciar care i s-a înscenat şi cu această ocazie şi armata a avut parte de tratamentul de solidaritate.

Disimulându-şi abil politica de învrăjbire, preşedintele României, Traian Băsescu, a aruncat, uneori, sămânţa vrajbei în străinătate, ca să încolţească în ţară. Un asemenea exemplu, cu grave consecinţe încă în derulare, îl constituie aşa-numitul „Plan pentru Cosovo”, prezentat de domnul Traian Băsescu la Paris, în noiembrie 2005. Ideile voluntariste şi semidocte ale planului au aprovizionat copios moara uniunii civice maghiare şi rezultatele se văd acum, prin campania de aşa-zise referendumuri pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la care, domnul Traian Băsescu nu mai are argumente şi poziţia de obiectivitate necesară ca să ia atitudine.

3) Îl acuzăm pe preşedintele României, Traian Băsescu, de uzurparea politicii externe a statului, cu consecinţe primejdioase pentru pace, pentru suveranitatea naţională şi integritatea teritorială.

El încalcă sistematic art. 91 din Constituţie, care limitează atribuţiile preşedintelui în domeniul politicii externe, art. 102 alin. (1), care încredinţează Guvernului realizarea politicii externe, creând riscuri maxime sub aspectul art. 1, 2 şi 3, care consacră şi definesc atributele statului.

Fără nicio competenţă constituţională, dar cu rezonanţa pe care i-o asigură poziţia de primă voce a Statului, domnul Traian Băsescu a lansat, sistematic, proiecte fantasmagorice pe seama politicii externe a Republicii Moldova. Fiecare tentativă a sa de a ajuta statul vecin să treacă strada fără să i se ceară, a iritat până la paroxism Chişinăul, neaducând României, din partea Europei, decât priviri uimite sau pline de reproş. Escaladând cu încăpăţânare practica violului diplomatic, domnul Băsescu a pus România în faţa primejdiei grozave a unor noi manipulări secesioniste în treimea răsăriteană a teritoriului naţional.

Vreau să reţineţi că dezbaterea pe fond o vom face după ce obţinem avizul Curţii.

Eu m-am înscris susţinând întreaga argumentaţie pe timpul afectat Grupurilor parlamentare conservatoare.

Îl acuzăm pe preşedintele României, Traian Băsescu, de politică războinică.

El ignoră frecvent art. 65 alin. (2) lit. d) al Constituţiei, care stipulează că: „Declararea stării de război revine Parlamentului.”

Chiar dacă pornirile belicoase ale domnului Băsescu sunt ridicole, în materie de război şi pace, un şef de stat nu are dreptul să se joace cu vorbele. Dacă afirmaţia deja citată că „România este în stare de beligeranţă cu Irakul” poate fi pusă pe seama inculturii, oferta făcută din nou în străinătate, fără consultarea Parlamentului, de a trimite trupe în Liban, este o încălcare evidentă a Constituţiei.

În aceeaşi ordine de idei se poate înscrie şi exemplul dat în raport, privind Axa Washington – Londra, care a înveninat, pentru un timp, relaţiile cu ţările europene, în special cu Franţa.

Obsedat continuu de război a oblăduit recent gafa ambasadorului nostru de la Roma, acceptând ca acesta să se amestece în deciziile Italiei privind menţinerea trupelor în Irak. Clarificarea acestui episod reprezintă şi el unul dintre argumentele punctuale, pe lângă celelalte argumente de ordin mai general, că trebuie să constituim o comisie parlamentară...

Domnule deputat, vreau să înţelegeţi, vă rog eu, continuăm la cealaltă dezbatere. Deci aţi depăşit cu mult timpul. Vă rog foarte mult să încheiat. Mai luaţi cuvântul şi la...

În această ordine de idei şi cu argumentele date şi cele pe care le vom mai expune când ne daţi cuvântul, solicităm, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (4) din Constituţia României, să propuneţi plenului celor două Camere constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, care să colecteze celelalte argumente, să le clarifice pe cele încă insuficient elucidate, să lărgească argumentarea motivelor expuse în propunere, astfel încât documentul înaintat Curţii Constituţionale să fie convingător pentru întregul popor român, pentru cât mai mulţi oameni care vor fi chemaţi la vot.

Din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, dau cuvântul domnului senator Mircea Geoană.

Voiam doar să verific dacă dezbaterea Parlamentului este televizată şi, dacă este televizată, poate reuşim asigurarea unei linii telefonice, poate domnul preşedinte doreşte să intervină în direct la dezbaterea noastră.

(Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat.)

Pe un ton mai serios, pentru că este o dezbatere serioasă, despre o temă serioasă, vreau să vă spun că sunt profund dezamăgit de dispreţul pe care preşedinte l-a arătat, încă o dată, instituţiei Parlamentului României.

Şi în 1994, când opoziţia de atunci, inclusiv domnul deputat Traian Băsescu – în acea perioadă, a iniţiat o procedură de suspendare împotriva preşedintelui României din acel moment, domnul Ion Iliescu, nici domnul Iliescu nu a venit în Parlament. Este o chestiune optativă, este o chestiune opţională din partea preşedintelui României. Dar preşedintele de atunci a transmis un material fundamentat Parlamentului, în care a răspuns acuzaţiilor care i-au fost adresate, conform Constituţiei, de opoziţia din acel moment.

Scrisorica pe care a trimis-o domnul Băsescu Parlamentului arată, încă o dată, dispreţul şi aroganţa pe care preşedintele le acordă instituţiei fundamentale a democraţiei româneşti. Este inacceptabil ca, în textul acestei scrisori, preşedintele să admită dreptul Parlamentului de a iniţia această procedură de suspendare.

Merge pe o linie greşită şi, din păcate, amplifică, în loc să detensioneze relaţia cu Parlamentul. Prin fiecare gest, prin fiecare declaraţie, preşedintele acutizează această criză, care este o criză provocată de domnia sa.

Ca iniţiatori ai procedurii de suspendare, Partidul Social Democrat alături de colegii de la RPM tratăm această lansare a dezbaterii despre suspendarea preşedintelui cu maximă seriozitate şi responsabilitate.

Ştim că nu este o temă uşoară, ştim că este o temă care va fi dezbătută pro şi contra în ţară şi în străinătate, dar dezbaterea pe care o lansăm astăzi este despre apărarea Constituţiei şi a fundamentului republicii pe care am clădit-o. Imperfectă cum este, perfectibilă cum este, este o Constituţie şi o republică pe care avem cu toţii obligaţia să o respectăm, iar primul om care are obligaţia să o respecte este însuşi preşedintele României. Este un preşedinte care ar trebui să considere Constituţia ca o a doua Biblie şi nu ca un impediment în planul său de acaparare a puterii absolute în România.

Este o dezbatere care marchează un moment de răscruce al democraţiei noastre. Parlamentul şi, după aceea, poporul român vor trebui să decidă pe ce cale dorim să mergem.

Dorim pe o cale a unei democraţii de tip european, unde instituţiile statului democratic se respectă şi se controlează reciproc sau dorim să mergem pe un model despotic, de inspiraţie orientală, de puteri absolute, în care un lider providenţial decide în nume propriu pentru noi toţi? Aceasta este întrebarea fundamentală şi aceasta este, de fapt, miza demersului pe care noi îl lansăm în dezbatere azi, în Parlament, şi mâine, la nivelul opiniei publice româneşti.

Iar decizia Parlamentului, care va veni după ce vom vedea care sunt paşii procedurali obligatorii conform Constituţiei, va avea nu numai o valoare politică sau juridică, ci va avea şi o valoare de precedent şi o valoare de precept moral pentru politica românească.

Un avertisment pe care Parlamentul şi poporul român îl vor da acestui preşedinte va fi un avertisment şi pentru alţi preşedinţi în viitor, care vor mai fi tentaţi să încalce şi calce în picioare legea fundamentală, legea de căpătâi a acestei naţiuni, legea pe care avem cu toţii obligaţia să o respectăm ca întâie obligaţie democratică şi cetăţenească.

Respectarea Constituţiei nu este opţională, domnule preşedinte Traian Băsescu: este o obligaţie fundamentală, este prima obligaţie pe care o aveţi. Când vă treziţi dimineaţa, primul gând este respectarea Constituţiei şi de abia după aceea restul agendei politice pe care o aveţi.

Şi să fim bine înţeleşi, atunci când Constituţia nu convine unui preşedinte, nu schimbăm Constituţia după preşedinte, ci preşedintele trebuie schimbat conform Constituţiei, iar acest lucru elementar trebuie să-l înţeleagă şi Traian Băsescu.

În al doilea rând, dragi colegi, este şi o dezbatere despre începutul unei reforme necesare a sistemului politic românesc.

Mâine ne vom reîntâlni, în acelaşi format, pentru a dezbate propunerea preşedintelui pentru referendumul pe vot uninominal. Este un pas bun, dar insuficient pentru o transformare profundă a sistemului politic românesc.

Noi va trebui să arătăm opiniei publice şi dezbaterea de azi ne arată că aceste încălcări ale Constituţiei, făcute în mod repetat şi insistent, demonstrează un singur lucru: pentru preşedintele Băsescu, regulile statului de drept nu au nicio valoare. Dacă pentru politicianul Traian Băsescu ne-am fi putut gândi şi am fi putut accepta că poate să provoace crize, pentru că asta este până la urmă o parte a repertoriului politic, preşedintelui Băsescu nu avem voie să-i acceptăm această practică.

Preşedintele Traian Băsescu nu are voie, sub nicio formă, să se manifeste în afara cadrului constituţional. Preşedintele Băsescu trebuie să fie arbitru şi mediator conform Constituţiei.

Această Constituţie, aşa cum este ea, a fost respectată şi de foştii preşedinţi ai României de după ´89, şi de domnul Iliescu şi de domnul Constantinescu. Nimeni nu spune că avem nevoie de acelaşi profil de preşedinte. Evident, fiecare preşedinte vine cu propria sa personalitate, vine cu propriul său stil, vine cu propriul său temperament. Poate să fie un preşedinte, cum este cazul domnului Băsescu, care să fie un om mai energic, mai cu aplomb, mai cu talent, dar asta nu-i permite, sub nicio formă, nerespectarea Constituţiei. Personalitatea fiecărui preşedinte trebuie să se manifeste în interiorul şi nu dincolo de Constituţie.

De aceea trebuie spus extrem de clar şi răspicat pentru cei care încearcă să complice dezbaterea noastră, că nu este nevoie să comiţi o faptă foarte gravă pentru a încălca Constituţia. Nu trebuie să omori pe cineva ca să fii considerat că ai încălcat Constituţia. Orice încălcare a Constituţiei este o faptă gravă şi acest lucru trebuie să-l facem să fie înţeles inclusiv de către preşedintele Băsescu.

Încă doi ani de zile de conflict reprezintă un preţ prea mare pentru democraţia, economia şi prestigiul României. Gesturile pe care le-a făcut în mod constant, din prima zi de mandat, sunt gesturi iresponsabile ale celui care ar trebui să gestioneze cu înţelepciune şi echidistanţă interesele României.

Traian Băsescu a fost ales ca preşedinte al României şi nu ca despot al acestei ţări şi, cu atât mai mult, nu este cel care are cheia adevărului absolut şi nu este apostolul schimbării în bine a naţiunii române.

De aceea, deşi pentru moment, Curtea Constituţională a decis că pentru demiterea preşedintelui este nevoie de un prag de peste 9 milioane de români care ar trebui să voteze în favoarea suspendării, preşedintele trebuie să primească din partea Parlamentului României un semnal clar de avertizare. Instituţia suspendării preşedintelui în acest context devine şi mai importantă şi este ultima redută pe care democraţia noastră o mai are în faţa tentaţiilor autoritariste şi populiste ale preşedintelui Băsescu.

Suntem convinşi că şi judecătorii Curţii Constituţionale, la adăpost de interferenţa şi presiunea politică a mai marilor zile, vor înţelege că sunt gardienii acestei Constituţii şi avem toată încrederea că judecata lor va fi una obiectivă pe cele 27, plus alte câteva capete de acuzare, pe care colegii de la Partidul Conservator le-au pronunţat acum câteva minute.

De aceea, propunerea pe care Partidul Conservator a formulat-o, de înfiinţare a unei comisii de anchetă, inclusiv pentru faptele şi gesturile pe care le-a făcut preşedintele Băsescu după ce am încheiat redactarea documentului pe care PSD-ul şi cu PRM-ul l-au înaintat către Parlament şi după aceea Curţii Constituţionale, devine, în acest moment, o necesitate şi grupul nostru parlamentar o va susţine.

În ultimul rând, pentru că vom avea ocazia, într-un alt plen reunit, să dezbatem pe fond aceste acuze, vreau să vă spun un singur lucru: ce ar trebui să recomande un doctor în ale democraţiei şi ale Constituţiei preşedintelui Traian Băsescu? Pentru cel care are în sânge microbul scandalului, o perioadă de carantină politică nu poate să-i facă decât bine pentru a scoate acest virus permanent de scandal şi criză politică pe care-l introduce în sistemul nostru? Pentru cel care are beţia puterii, ce faci? Îl tragi pe dreapta şi îi iei permisul de conducere măcar pentru o lună, poate învaţă ceva din acea experienţă, ca să nu mai aibă beţia puterii când, eventual, se reîntoarce la Guvern. Iar pentru cel care se crede Mesia, un apostol al democratizării şi reformei sistemului politic românesc sau, şi mai grav, un om de neînlocuit, va avea o şansă pe perioada suspendării să redevină un cetăţean obişnuit al acestei ţări. Poate că aerul rarefiat de la Cotroceni îţi creează probleme de vertij şi de ameţeală politică. A redeveni un simplu cetăţean credem că este o lecţie bună şi un avertisment democratic şi pedagogic pentru domnul Traian Băsescu. În final, pentru că ştim că opinia publică este preocupată de această criză politică care se prelungeşte, să spunem extrem de clar că adevărata criză este în interiorul puterii executive a statului român şi să spunem în final, poate în ceasul al 23-lea spre al 24-lea, domnul Traian Băsescu va înţelege că nu este prea târziu să redevină un preşedinte care să respecte litera şi spiritul Constituţiei.

Nu ştiu dacă va înţelege mesajul nostru. Bănuiesc că pe stilul pe care şi l-a însuşit şi care crede că este câştigător va continua să întreţină această atmosferă de scandal şi de tensiune.

Spunea un important autor din vestul democratic: „ Un politician este un personaj care face valuri şi apoi te face să crezi că el este singurul care poate salva nava.” Dacă aceasta este poate valabil pentru un politician, pentru un preşedinte de ţară, obligaţia fundamentală este de a nu face valuri atât de mari, încât nava să se scufunde.

Şi această dezbatere în Parlamentul României este o dezbatere necesară şi sănătoasă pentru democraţia ţării noastre. Avem obligaţia democratică şi constituţională să lansăm această procedură şi sunt convins că toţi cei care iubesc democraţia şi iubesc modul european de a face politică vor înţelege că nu avem nimic de a face şi nimic împotriva persoanei Traian Băsescu şi cu cel care ocupă poziţia de preşedinte al României.

Vă mulţumesc şi sunt încrezător că şi astăzi şi în zilele următoare vom avea, în Parlament şi în opinia publică, o dezbatere sănătoasă despre fundamentele democraţiei şi Constituţiei republicii noastre.

(Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat şi ale Partidului România Mare.)

Dau cuvântul din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnului deputat Crin Antonescu.

O să-şi pună bascul marinăresc şi va scormoni masele largi de la Maramureş până-n Dobrogea şi atunci să vedeţi dumneavoastră, domnilor, spectacol!

„Eu cred că, după ce-l vor suspenda pe cetăţeanul Traian, vor avea dificultăţi să organizeze chiar şi mici întruniri în săli obscure.” Este un citat. Este un citat din domnul Daniel Vighi, intelectual, liberal, democrat, semnatar, cred, al Proclamaţiei de Timişoara din 1990, scris acum câteva zile în Cotidianul, organ de luptă împotriva oligarhiei, gros finanţat de către unul dintre aşa-zişii oligarhi.

Mi-am permis să folosesc drept moto la scurta mea intervenţie acest citat, pentru că mi se pare foarte sugestiv şi de luat în seamă.

Mai discutăm? Mai are rost să existăm? Sau în Alianţa sfântă a poporului din Maramureş până-n Dobrogea, şi nu înţeleg de ce nu a spus din Andaluzia până-n Irak, şi preşedinte României, instituţia Parlamentului, instituţia partidelor politice sunt în plus, sunt nocive şi sunt duşmănoase.

Eu cred că mai are rost să mai discutăm, chiar dacă vorbim despre marele absent, despre jucătorul care astăzi nu joacă sau despre jucătorul care aşa nu joacă. Trebuie să spun de la început că eu şi colegii mei nu suntem convinşi că se încadrează la mult citatul articol care vorbeşte despre fapte grave de încălcare a Constituţiei.

Îl cunoaştem bine, cu toţii, cu toate calităţile sale şi cu toate lucrurile discutabile pe omul politic Traian Băsescu. Sunt multe nepotriviri, sunt multe inconsecvenţe, sunt multe întâmplări.

Este o gravă încălcare a vreunei Constituţii faptul că avem un preşedinte popular european astăzi, măcar de suflet, care a fost candidat socialist? Cred că nu.

Este vreo problemă că, în martie 2006, nu cunoştea nimic decât că, în timpul comunismului, „nu prea era alimente” şi atunci, împreună cu colegii mai aduceau şi vindeau? Iar în decembrie 2007, acelaşi an, acelaşi mileniu, acelaşi secol, aceeaşi viaţă, condamna, lucru care mie mi-a plăcut, dar erau vorbele altora, atât de ferm comunismul? Este asta o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu.

E un om care ne-a spus, a doua zi după ce Theodor Stolojan s-a retras – într-un moment emoţionant – dintr-o cursă electorală, că nu este adevărat, nu era bolnav, ci era şantajat. Nu ne-a spus până astăzi cine l-a şantajat şi cu ce. Este asta o încălcare a Constituţiei?

Ne-a spus tuturor românilor că s-au fraudat nişte alegeri? Ne-a spus cine. Dar nu ne-a spus până azi cine a răspuns, cum s-a făcut, să nu se mai întâmple. Este o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu.

Ne-a spus mai nou că cei care am format Guvernul şi o majoritate parlamentară, a spus despre noi: „oamenii aceştia au pierdut alegerile, dar am vrut eu să le câştige”. E o încălcare a Constituţiei? Mă tem că da.

Numai că aici e un fenomen pe care juriştii ştiu să-l catalogheze, e un soi de delir, de infracţionalitate, e o faptă pe care n-ai comis-o, dar o recunoşti. E o formă de paranoia infracţională. (Aplauze) Dar nu e condamnată de Constituţie.

E o încălcare a Constituţiei să califici „lichele” preşedintele Camerei, preşedintele celui mai important partid de Opoziţie, senatori, deputaţi... Nu e o încălcare a Constituţiei, dar e grav.

E o încălcare a Constituţiei să suspenzi un ministru, cum a fost cazul ministrului apărării, şi, după aceea, în momentul în care organismul acreditat prin Constituţie, prin toate legile se pronunţă şi spune că omul nu are niciun fel de problemă, să refuzi, conform prevederilor legale şi constituţionale, să-l numeşti în funcţie? Mă tem că da, oricum e foarte grav.

E o încălcare a Constituţiei să te gândeşti de 10 zile dacă un ministru de externe, propus conform Constituţiei şi legilor funcţionale ale Guvernului, are sau nu suficientă experienţă, are sau nu suficientă experienţă cât Elena Udrea, atunci când a fost pusă în fruntea Cancelariei prezidenţiale? Mă tem că nu. Dar, dacă se gândeşte domnul preşedinte 6 luni, un an, ce facem cu Constituţia?

Cred că toate aceste probleme duc într-o situaţie delicată, pentru că nu sunt, în opinia noastră, în mod clar, fapte grave de încălcare a Constituţiei, dar nu sunt nici conforme cu ceea ce, într-un stat de drept, noi, liberalii, şi cred că nu numai noi, credem că trebuie să fie preşedintele. Este evident pentru oricine.

analiştii care reînvie în România genul „odei”, ne vorbesc despre piciorul mare al domnului Băsescu şi pantoful mic al Constituţiei, despre „trupul vânjos”, la figurat, al marelui bărbat şi „cămaşa îngustă” a unei Constituţii meschine, făcută de oligarhi şi pentru oligarhi, dar înainte de a o schimba domnul Băsescu încearcă elasticitatea acestei Constituţii şi încearcă la o limită, pe care noi nu putem, în principiu cel puţin, s-o acceptăm.

Domnul Băsescu mai vrea mereu câte ceva, ştiţi bine. ca primar al Bucureştiului, a vrut şi Consiliul general şi i s-a dat. Ca primar al Bucureştiului cu Consiliu general le-a spus bucureştenilor şi ne-am spus cu toţii, domnule, daţi-i şi România, ca să poată face ceva pentru o Românie cu Bucureşti cu tot şi i s-a dat.

Domnul Băsescu, a cărui singurătate, figurată, politică, e deplânsă de pepiniera de ambasadori de la acelaşi cotidian şi de la altele, oligarhi sau de stat, nu e chiar aşa de singur.

Domnul preşedinte Traian Băsescu are, are prin conducerea numită direct sau indirect de domnia-sa, serviciile speciale, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia de Informaţii Externe, Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, Serviciul Special de Informaţii al Ministerului de Interne, alte transmisiuni, eu nu prea le ştiu, dar mă ştiu ele pe mine... (Amuzament.) Are Parchetul General, are Departamentul Naţional Anticorupţie, are ministrul justiţiei, are ministrul de interne, a avut şi se desparte greu de ministrul de externe, are ministrul apărării, are şi va mai pune ambasadori, are Televiziunea Publică. Astea le are de la stat.

Trecem în privat. Are Revista „22”, are Grupul de Dialog Social, are intelectuali, aceia... pe care-i ştim, care... să mă ierte, ca într-un banc cu Radio „Erevan”, n-au scris un apel acum 20 de ani, când trebuia să-l scrie, ci peste 20 de ani şi nu împotriva unui preşedinte, ci pentru un preşedinte! (Aplauze)

Domnului preşedinte Băsescu îi mai trebuie ceva sau, mai bine zis, îl încurcă se pare ceva. Îl încurcă Parlamentul, aşa cum e el.

Nu înţeleg de ce. Pentru că numirile care au trecut prin Parlament, propuse de preşedinte la serviciile de mai sus, instituţiile de mai sus au trecut. Toate iniţiativele legislative asumate de miniştrii respectivi, de guvern, în ansamblu, au trecut. N-a existat nici un proiect de lege pe care să ni-l ceară preşedintele ţării şi o majoritate din Parlament, cel puţin, să nu-l dea.

Ce defect are acest Parlament? Are. Nu-i ca Marea Adunare Naţională, nu-i ca Partidul Democrat! (Aplauze)

Parlamentul acesta, domnule preşedinte Băsescu, Parlamentul acesta şi cel următor, cu noi sau fără noi, fără niciunul dintre noi, nu va mai fi niciodată Marea Adunare Naţională şi nu va deveni niciodată Partidul Democrat. (Aplauze)

Ce vrea să facă domnul preşedinte Traian Băsescu de-l strânge „cămaşa” Constituţiei? Vrea să lupte împotriva corupţiei. E foarte bine. Să recunoaştem toţi că întreaga clasă politică românească e datoare la acest capitol. Să recunoaştem toţi că în România de astăzi există încă reţele de corupţie, că există oameni care, sub scutul banului, al influenţei politice, uneori până la nivel foarte înalt, în toate guvernele, sub toate legislaturile, se sustrag legii, nu sunt egali în faţa legii cu ceilalţi cetăţeni. Şi cât timp acest lucru se va întâmpla, orice demagog va putea specula aspiraţia corectă, iluzia atât de necesară nouă, tuturor că în România poate fi altfel. Atâta vreme cât acest lucru se va întâmpla, nu vom putea vorbi niciodată, cu adevărat, despre democraţie reală.

Dar, domnul preşedinte Băsescu, din toate aceste lucruri nu vede decât vreo doi oameni care cel mult sunt inculpaţi şi cu care are dânsul probleme. Vorbeşte despre oligarhi şi, sigur, corul domnilor ungureni, vorbesc de Traian, se alătură despre oligarhie.

Domnilor, există oameni puternici în România. Influenţi. Care au influenţă asupra politicienilor, care au influenţă asupra unor oameni din Guvern, acesta sau altele, dar a spune că România este condusă de oligarhii, este, după părerea mea, aproape o crimă de imagine împotriva acestei ţări care a intrat de curând în Europa. Numai oligofrenii, că e aceeaşi rădăcină, nu ştiu exact ce înseamnă oligarhie.

A spune despre România care, cu toate aceste necazuri, a avut mereu, totuşi, din 90 încoace, un parlament, în consecinţă, guverne alese de electoratul său, aşa cum a fost ea şi aşa cum am fost noi, că e condusă de oligarhii şi de mafii, este un deserviciu enorm, maxim pe care îl poate face României oricare dintre oamenii puşi să reprezinte, în frunte cu preşedintele.

În orice caz, dintre oligarhi, ca să-l citez pe domnul Băsescu, nu-l deranjează decât cei care au televiziuni. Şi nici aceia toţi. o eventuală oligarhie corupţia nu se combate, distinşii mei colegi.

Domnule preşedinte al României, doamnă Săftoiu, nu se combate cu hei rupuri prezidenţiale şi din casă în casă de către domnul preşedinte Băsescu şi de către doamna Alina Mungiu Pippidi, cinstit fie-le numele şi opera în folosul comunităţii! (Rumoare, ilaritate în sală.)

Corupţia vine din cetăţenia noastră firavă şi cine persistă în a vorbi de popor şi nu de cetăţean, de popor ca abstracţiune şi nu de comunitate, nu contribuie la întărirea, la înzdrăvenirea cetăţeniei noastre. Suntem cu toţii restanţi la acest capitol.

Atâta vreme cât în România nu va exista cu adevărat egalitate de şanse, de pildă, la un concurs, pentru un tânăr din lumea lui Dumnezeu şi ştim că nu prea există, suntem cu toţii responsabili. Dar, asta se rezolvă cu răbdare, se rezolvă cu o instituţie a Parlamentului, cu noi sau fără noi, puternică şi respectată, se rezolvă cu instanţe independente, puternice şi respectate şi se rezolvă cu întărirea statului de drept, care înseamnă, între altele, şi separaţia puterii în stat, nu cu oameni providenţiali.

Domnul Traian Băsescu, preşedintele României, întreţine iluzii periculoase şi mai ales, ceea ce e greu de iertat, exploatează aspiraţii cinstite ale unor oameni cinstiţi.

Când, concluzionând, nu putem spune că a fi demagog, populist, cinic, mincinos înseamnă o faptă gravă de încălcare a Constituţiei, suntem tentaţi să spunem că nu avem elemente de suspendare. Când luăm în calcul toate aceste riscuri şi când luăm, dacă vreţi, în calcul, ce-a făcut de fiecare dată omul providenţial cu ce i s-a dat şi ne ducem pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi ne ferim de supravieţuitorii campaniei contra maidanezilor şi mai vedem şi unele chioşcuri care au rămas şi vedem şi ce reformă a clasei politice vrea să facă domnul preşedinte Traian Băsescu... E necesară, ce modele ne propune? Ne propune nişte oameni, aş da nume cu plăcere, dar îmi e să nu-mi scape vreunul, că sunt mulţi. Ne propune un model de tânăr politician care vorbeşte iute şi care din sloganul „să trăiţi bine” a reţinut doar „da, să trăiţi”. (Aplauze. Amuzament.)

Când toate aceste lucruri se întâmplă, nu putem să spunem că da, nu sunt elemente de suspendare şi nu avem niciun fel de problemă.

Noi, Grupurile parlamentare liberale, dorim să-l ajutăm pe domnul preşedinte Traian Băsescu să-şi încheie acest ultim mandat. Să şi-l încheie la termen. E şi ultimul. Să şi-l încheie la termen. Numai că nu putem face asta cu preţul sacrificării Constituţiei şi regimului constituţional al preşedintelui, cum nu poţi combate corupţia cu preţul libertăţilor, ci prin întărirea libertăţilor şi întru împlinirea libertăţilor, nu poţi menţine stabilitatea de dragul stabilităţii, sacrificând Constituţia.

Avem speranţa încă în legătură cu faptul că e posibil ca preşedintele să-şi încheie mandatul la termen, cu respectarea literei şi spiritului Constituţiei.

Vom vota o comisie care să discute toate aceste lucruri, în primul rând, din respect pentru Parlament şi, dacă vreţi, în compensaţie, cu lipsa de respect pe care preşedintele ne-a arătat-o şi azi, ca de atâtea ori.

Închei spunând că nu vrem un preşedinte decorativ, dar vrem un preşedinte echilibrat, moderat şi moderator în exerciţiul puterii şi autorităţii sale. Nu vrem un preşedinte stins, şters, dar vrem un preşedinte fie şi viu şi strălucitor, care să înveţe să vorbească şi despre cetăţean şi nu doar despre popor, care să facă băi de realitate, nu numai băi de mulţime.

În fine, nu vrem deloc, dar deloc un preşedinte nepăsător. Ne-ar plăcea şi un preşedinte pasional. Churchill şi De Gaulle au fost pasionali, dar au fost pasionali, în primul rând, în apărarea unor valori. Churchill a demisionat pierzând alegeri, după ce a scris cea mai glorioasă pagină, probabil, din istoria Angliei. De Gaulle a demisionat după ce îşi crease o Constituţie, cea mai puternică prezidenţialitate din Europa.

nu-i cerem domnului Băsescu demnitatea şi măreţia lui Churchill şi De Gaulle, deoarece „iarna nu-i ca vara”. (Râsete. Aplauze) Dar îi cerem, stimaţii mei colegi, stimate domnule preşedinte al României, stimaţi prieteni, nenumăraţi prieteni ai preşedintelui, să aibă atâta respect pentru sistemul constituţional şi democratic, cât a ajuns să aibă o bună parte a electoratului României. Pentru că e o Românie, doamnelor şi domnilor, pentru care şi gâlceava noastră cu preşedintele şi gâlceava preşedintelui cu „tuturor” e distracţia de seară, dacă e. Acei oameni privesc deja înainte...

Şi s-a ajuns aici numai şi numai pentru că, în ciuda atâtor oprelişti, ceva din democraţie şi ceva din capitalism au pătruns în aceşti 17 ani în România. (Aplauze îndelungate.)

Să mergem mai departe. Vă rog să-mi permiteţi să dau cuvântul, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat, domnului deputat Cristian Rădulescu.

Da. Istoria şi Constituţia sunt două ştiinţe grele. La un politician începător e de acceptat să facă confuzii, când e vorba de Norvegia. La un politician de 17 ani în democraţie să se refere la un preşedinte al Regatului Unit al Marii Britanii, e mai dificil de acceptat.

Intrând în subiect, nu mi-a mai fost dat până acum să văd atâtea referiri la Constituţie, după ce, în săptămânile trecute, ne-am jucat cu Constituţia şi am sucit-o în ce fel am vrut noi, ca legile să ne iasă, aşa cum trebuie pentru o anumită persoană.

Acum două săptămâni s-a defectat votul electronic, aici în sală, ca o majoritate ad-hoc să poată vota modificarea Legii referendumului, în aşa fel încât numitul Traian Băsescu, preşedintele României, să poată fi demis cu un număr cât mai mic de voturi şi să nu mai poată el organiza referendumuri când vrea, în calitatea lui de preşedinte. Peste o săptămână, exact în acelaşi moment şi pe aceeaşi temă, s-a întâmplat acelaşi lucru. S-a defectat din nou votul electronic. Pe aceeaşi temă. Ca să poată trece aceeaşi modificare. Şi, atunci, deoarece cineva spunea că avem „scenarită”, am spus, da, este posibil, niciodată în viaţă să nu subestimezi rolul prostiei şi al întâmplării. Poate o fi fost o întâmplare.

În orice caz, nu pe noi ne-a sancţionat Curtea Constituţională săptămâna trecută, invalidând ceea ce dumneavoastră, majoritatea ad-hoc de care pomeneam, aţi votat în legătură cu preşedintele, numitul Traian Băsescu, nu oricare preşedinte, că pentru Traian Băsescu s-a făcut acea modificare. Şi deoarece nu a mers într-un loc, aţi introdus-o, contrar normelor şi Constituţiei de care vorbiţi, în a doua modificare la Legea referendumului, pe care am atacat-o din nou şi Curtea Constituţională se va pronunţa exact în acelaşi fel, că dumneavoastră nu aţi făcut bine.

În condiţiile acestea, când dumneavoastră vorbiţi atât de Constituţie, pe care săptămânile trecute aţi siluit-o atâta, nici nu mă miră că în momentul de faţă faceţi referire la obligativitatea preşedintelui de a fi venit în Parlament şi-l criticaţi că n-a venit, când este foarte clar că textul constituţional dă posibilitatea preşedintelui să vină sau să nu vină, posibilitate pe care dânsul o foloseşte cum vrea. Şi a folosit-o, trimiţându-ne un răspuns la acţiunea de suspendare pe care aţi iniţiat-o.

În aceste condiţii în care nici Constituţia nu este respectată, ce să mă mai mir că hotărârea unanimă a birourilor reunite de ieri, în care am stabilit procedura pentru astăzi şi am decis toţi să nu intrăm în fond, fiindcă nu este momentul, ci să ne referim la procedură şi la înfiinţarea unei comisii de anchetă asupra preşedintelui sau neînfiinţarea ei, această decizie unanimă de ieri nu este respectată.

Nu mă refer la faptul că, ca de obicei, se depăşesc cu graţie timpii şi se bat cu graţie câmpii, nu mă refer la faptul că niciunul dintre vorbitorii care au fost înaintea mea nu s-au referit la ceea ce trebuia să se refere, la înfiinţarea Comisiei de anchetă.

Câtă vreme Constituţia este încălcată în ultimele săptămâni, câtă vreme s-a dat drumul la braconaj la urs şi câtă vreme în loc de relaţii instituţionale între Preşedinţie şi Parlament, este vorba de un conflict visceral al unora din nişte partide împotriva numitului Traian Băsescu.

Reîntorcându-mă şi ca să nu cad şi eu în păcatele antevorbitorilor, eram la înfiinţarea unei posibile Comisii de anchetă pentru investigarea aşa-ziselor fapte anticonstituţionale ale preşedintelui. Nu socotim oportună înfiinţarea unei astfel de comisii şi, dacă totuşi prin votul majorităţii dumneavoastră, ea va fi înfiinţată, vom ataca imediat la Curtea Constituţională temeiul legal al înfiinţării unei asemenea comisii.

Temeiul nu este în Constituţie. Constituţia se referă foarte clar la relaţiile între instituţiile statului. Mai ales la relaţiile conflictuale între instituţiile statului. Când este vorba de relaţia dintre Parlament şi Guvern, de exemplu, la moţiunea de cenzură, lucrurile sunt foarte stricte acolo. Când este vorba de suspendarea preşedintelui, când este vorba de dizolvarea Parlamentului, deci relaţiile dintre preşedinte şi Parlament, lucrurile sunt scrise foarte clar acolo. Prevederile din Regulament, la care faceţi dumneavoastră trimitere, sunt din 1992. Între timp au trecut 15 ani, între timp Constituţia a fost revizuită şi nu prevede procedură de comisie de anchetă pentru preşedinte. Prevede cu cât se poate iniţia demersul de suspendare, cu cât trebuie să fie votul final, că trebuie un vot consultativ de la Curtea Constituţională şi că preşedintele poate veni sau nu în Parlament. Suficiente date.

Dacă voia comisie de anchetă, scria acolo, în 2003, textul este rămas din 1992 şi nu pe el ne putem întemeia ca să înfiinţăm o comisie de anchetă împotriva preşedintelui.

De altfel, pe fond, socotesc că este şi inutil să înfiinţăm o astfel de comisie, atâta vreme cât „faptele” pomenite în cererea respectivă, la care a trudit să citească o oră şi jumătate domnul Corlăţean, la care a trudit s-o facă în fruntea unui colectiv vreo 3 săptămâni, maestrul Iorgovan, faptele respective trebuie să fie foarte grave şi lămuritoare, că dacă n-ar fi grave, demersul respectiv n-ar putea să fie iniţiat. Aşa scrie Constituţia. Demersul de suspendare se iniţiază atunci când există fapte grave. Deci, ori una ori alta.

Unii colegi simt nevoia să fie lămuriţi, să mai afle nişte lucruri. Nu sunt destule cele trecute acolo, în cele 25 de pagini? atunci înseamnă că dânşii contestă valabilitatea demersului respectiv şi îl aruncă în derizoriu. Colegii de la P.S.D., mai înţelepţi, au făcut ieri declaraţia că ei nu mai consideră necesar să se lămurească în plus şi că faptele sunt îndeajuns de grave. Ori una, ori alta. Oricum, neconstituţional. Nu ne bazăm pe un text al Constituţiei care să prevadă o astfel de comisie şi de asta mă refer la ea.

Atrag atenţia că această comisie pe care, poate, unii doresc s-o înfiinţeze este un pas în plus într-o direcţie proastă, într-o aventură păguboasă şi riscantă a instituţiei Parlamentului împotriva nu a instituţiei preşedintelui, ci împotriva lui Traian Băsescu.

Aici nu e o relaţie instituţională, între instituţia preşedintelui şi instituţia Parlamentului. Este o relaţie personală şi visceralizată, chiar, a unor partide şi mai ales a unora din nişte partide împotriva lui Traian Băsescu. Iar la această chestiune nu va pierde nici instituţia preşedintelui, bine situată în cota de simpatie a electoratului şi nici Traian Băsescu, numitul Traian Băsescu, cum aproape că l-aţi fi adus dumneavoastră în faţa celor care ne ascultă în momentul de faţă.

Va pierde, ca de obicei, din păcate, în ultima vreme, clasa politică şi Parlamentul, consecutiv. Cât de jos se poate cădea. Suntem deja pe ultimul loc în cota de simpatie a populaţiei. Se poate cădea oricât de jos. Atunci când este vorba ca electoratul să-şi piardă încrederea în tine, şi cei care sunt mai vechi, ştiu asta, se poate cădea oricât de jos. De asta spun că este un demers aventurier şi păgubos, ceea ce facem noi în momentul de faţă. Fiindcă lumea ne priveşte şi-şi dă seama că aici nu este vorba de o luptă de principii, cu săbii lucitoare.

Pe frontispiciul nostru în aceste zile nu scrie „fiat justitia pereat mundus”, „să se facă justiţie chiar cu preţul de a pieri lumea”. Traducerea corectă ar fi mai curând să piară Băsescu, chiar cu preţul încălcării Constituţiei. Asta faceţi dumneavoastră în momentul de faţă.

Nu este un joc cavaleresc cu reguli principiale, cel pe care îl purtaţi dumneavoastră în momentul de faţă, o luptă cavalerească. Spun încă o dată, este braconaj la urs, asta se întâmplă.

Nu suntem de acord nici pe formă şi nici pe fond cu demersul de constituire a unei comisii de anchetă, ci pe ansamblu nici cu tot acest demers de suspendare a preşedintelui. Nu intrăm pe fond, fondul va fi cel pe care îl vom discuta într-o şedinţă ulterioară. Şi, încă o dată, regret că s-a folosit aşa de mult, s-a invocat aşa de mult Constituţia, după ce în săptămânile trecute am siluit în toate felurile posibil Constituţia, numai ca să ne iasă nouă o lege cu care să-l pedepsim pe Traian Băsescu.

Da. Vă mulţumesc. Aţi consumat 9 minute din cele 10 minute pe care le aveaţi. Mai aveţi la dispoziţie un minut.

Dau cuvântul domnului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, domnul Bolcaş Augustin Lucian.

Vă cer scuze de la început că voi introduce o notă de dramatism în dezbaterile noastre.

Este important să ştim în ce moment ne situăm şi când ne asumăm această mare responsabilitate de a pune în dezbatere suspendarea preşedintelui României. Este un moment în care România, în loc să-şi strângă toate eforturile pentru un proces nu de aderare, ci de reală integrare în Uniunea Europeană, este sfâşiată de lupte interne. Este un moment în care România, în loc să îşi strângă toate forţele pentru a-şi apăra fiinţa naţională, este sfâşiată de tendinţe contradictorii care zdruncină, practic, temeiurile democraţiei.

Am traversat o criză politică prin fricţiunile ce au existat şi mai există între partidele ce ar trebui să alcătuiască o alianţă, din păcate, guvernamentală. Am traversat o criză instituţională care s-a adâncit prin conflictul nu între cele două palate, ci între instituţia Preşedinţiei şi instituţia Guvernului României. Iar acum am ajuns la culmea acestei crize, pentru că suntem în plină criză constituţională, declanşată prin conflictul deschis, şi nu totdeauna decent, dintre Palatul Cotroceni, dintre instituţia preşedinţiei şi Parlamentul României. S-a încercat aici să se reducă această criză la un raport personal, în sintagma Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Mircea Geoană sau Corneliu Vadim Tudor. Dar numele acestea nu acţionează ca persoane particulare.

Traian Băsescu reprezintă sau ar trebui să reprezinte instituţia prezidenţială, iar noi toţi care suntem aici, fiecare dintre noi, nu suntem Ionescu şi Popescu, suntem Parlamentul României. Şi trebuie să ne afirmăm demnitatea noastră de organ suprem reprezentativ.

Aş vrea să-i transmit domnului preşedinte Traian Băsescu, aflat în plin proces parlamentar de suspendare, că domnia sa, nici ca persoană şi nici ca instituţie, nu va putea niciodată să jignească Parlamentul României, deşi încearcă s-o facă.

Este un act de mare responsabilitate ce facem noi. Este un act de mare responsabilitate prin gravitatea aproape absolută a măsurii ce urmează s-o luăm. Este un act de mare responsabilitate faţă de ţară şi daţi-mi voie eu să folosesc acest cuvânt, faţă de poporul alcătuit din toţi cetăţenii săi. Este un act de mare responsabilitate faţă de noi înşine şi de demnitatea noastră de instituţie fundamentală a democraţiei.

Pentru că trebuie să înţelegem, atacurile la adresa unui Parlament ales democratic din partea oricui ar veni şi cu atât mai mult din partea şefului statului, însemnează atacuri la democraţie, însemnează totalitarism, şi asta noi n-avem voie să îngăduim. Asta este esenţa acţiunii la care am pornit.

Vreau să vă spun că Partidul România Mare are autoritatea de a contribui la acest demers. Comportarea noastră şi democratică şi constituţională de la primele întâlniri cu domnul preşedinte Traian Băsescu în sediul instituţiei Preşedinţiei, atunci când domnia sa mai ştia că există partide parlamentare în Parlamentul României şi le invita de voie, de nevoie, la Cotroceni, a fost de a încuraja şi a solicita repetarea acestor întâlniri, solicitare la care nu s-a mai răspuns.

Avem autoritatea morală a celor care la asemenea întâlniri oficiale, dar şi la întâlnirile între şeful partidului nostru, domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor, şi domnul preşedinte Traian Băsescu, cu diverse ocazii, recepţii sau alte convorbiri, am solicitat ca să se bazeze pe Parlamentul României în construcţia democratică a ţării şi nu am primit nici un răspuns. Dimpotrivă, ascensiunea acestui Arturo Ui a continuat şi noi suntem cei care trebuie să spunem: o putem opri.

Fără nici o îndoială, considerăm că actul de sesizare la a cărui alcătuire ne mândrim că am contribuit alături de colegii de la P.S.D., este suficient pentru a demonstra o motivaţie a suspendării. Este suficient prin el însuşi pentru că, aşa cum supremaţia nu suportă grade de comparaţie, s-a mai spus astăzi, nici încălcarea Constituţiei nu suportă grade de comparaţie. Orice fel de încălcarea Constituţiei este gravă. Aici nu există jumătăţi de măsuri, nu există mai puţin sau mai mult. Este foarte grav şi atâta tot.

Este adevărat că, astăzi, colegii parlamentari de la Partidul Conservator au venit cu această propunere de constituire a unei comisii de anchetă, propunere care se încadrează în procedurile constituţionale pe care le detaliază Regulamentele noastre. Domniile lor au păstrat o anume rezervă, din diverse oportunităţi, cu privire la constituirea materialului la care am lucrat.

La această dată au venit şi s-au exprimat categoric pentru adoptarea acestui material şi recunosc că au adus foarte multe argumente care trebuie luate în vedere. Nu se ştirbeşte nimic din valoarea acestui material dacă şi aceste argumente sunt luate în consideraţie. Dimpotrivă, materialul trebuie să fie de fapt ceea ce proclamă Parlamentul României că reprezintă încălcări ale Constituţiei şi e bine să fie enumerate toate.

Nu am considerat iniţial că ar mai fi nevoie de o comisie de anchetă. Nu din considerente de oportunitate, nici din considerente de calendar politic, ci numai pentru că am considerat materialul întocmit exhaustiv.

S-a dovedit că nu este. Şi venim în faţa dumneavoastră cu corectitudinea de a spune că ne pronunţăm faţă de motivaţia invocată şi noi pentru constituirea acestei comisii care a fost bine propusă şi a fost bine justificată.

La ora actuală, trebuie să ne unim forţele toţi cei care iubesc democraţia, toţi cei care gândesc democratic, care ştiu să trăiască democratic, toţi cei care se opun totalitarismului, indiferent de ambalajul pe care îl suportă şi independent de rangul social sau constituţional la care au ajuns.

Supremaţia Parlamentului României este supremaţia Constituţiei. Noi nu avem altă soluţie de a trăi într-o democraţie. De aceea, vom vota pentru constituirea comisiei de anchetă şi cu verticalitatea care caracterizează partidul nostru, în continuare vom stărui pentru finalizarea procedurilor de suspendare şi de demitere din funcţie.

Vreau să vă spun că acest act, ca act de avertisment este bine venit, dar el trebuie să ajungă la finalitatea sa. Aşa cum un protest elegant faţă de o mârlănie prin prezenţa papioanelor colegilor liberali este bine venit şi decent făcut, dar nu este suficient, aşa nu este suficient a nu finaliza aceste proceduri de demitere.

Vă mulţumesc pentru atenţia noastră şi vă asigur cu sinceritate de respectul pe care-l purtăm propriei noastre instituţii.

Invit la microfon pe domnul senator György Frunda din partea Grupurilor parlamentare UDMR. Aţi renunţat? Mulţumesc foarte mult

Din partea grupurilor de independenţi, Senat, Camera Deputaţilor, dau cuvântul domnului senator Flutur Gheorghe.

La două luni de la momentul în care am devenit membri ai Uniunii Europene, avem un spaţiu politic grav avariat. Fractura dintre clasa politică şi societate este evidentă. Integrarea în Uniunea Europeană a debutat cu stângul, agenda reală a populaţiei a fost exilată la marginea vieţii politice, iar soluţiile de dezvoltare a României nu se văd şi nici nu se dezbat.

În loc de o dezbatere pasionată despre ce fel de Românie dorim, avem o dezbatere sterilă şi tensionată despre cât de jos putem să mergem. Asta înseamnă practic acţiunea de suspendare a preşedintelui României, în fapt, o moţiune de cenzură la adresa acestuia.

Ceea ce i se impută de fapt preşedintelui sunt opinii şi atitudini politice. Însă, exprimarea opiniilor politice nu este, din fericire, un lucru anticonstituţional în România.

Prin urmare, propunerea de suspendare este inconsistentă, iniţiatorii ei nereuşind să producă nici măcar o singură probă convingătoare de încălcare gravă a Constituţiei de către preşedintele României. Motivaţiile P.S.D. pentru declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui României se află în altă parte, stimaţi colegi.

În primul rând, în ochii iniţiatorilor suspendării şi a complicilor acestora, preşedintele Băsescu are vina fundamentală de a fi condamnat comunismul în Parlamentul României. Reacţia primă şi violentă a avut loc chiar atunci. Reacţia secundă, mai elaborată, dar la fel de dură, vine astăzi.

În al doilea rând, Traian Băsescu este în momentul de faţă exponentul politic al dreptei româneşti. Atacul P.S.D. nu s-a dat şi nu se va da la alte vârfuri ale puterii executive şi legislative din România din cauză că semnificaţia lor pentru dreapta politică este redusă. Atacul se dă şi se va da la preşedintele Traian Băsescu, iar acest atac este ideologic şi bazat pe resentimente faţă de persoana preşedintelui.

În al treilea rând, liderii P.S.D. trebuie să se legitimeze în faţa propriilor militanţi nemulţumiţi de slaba performanţă politică a conducerii partidului.

Prin urmare, asistăm la un joc perfect gratuit: suspendarea preşedintelui ca mod de aflare în treabă a conducerii P.S.D. Tentativa de suspendare a preşedintelui Băsescu se înscrie însă într-o serie care a început cu tergiversarea Legii Agenţiei de Integritate, a continuat cu moţiunea anti Macovei, cu respingerea Ordonanţei DIICOT, cu ceea ce vedem astăzi şi cu ceea ce vom vedea în viitor.

E clar că avem o majoritate antireformă în Parlament, o majoritate care a ordonat o execuţie politică în Senatul României, cu scopul de a timora promotorii reformei din justiţie. Politica fricii nu e surprinzătoare la această majoritate expertă în mineriade şi în mineriade politice.

Există partide care nu se pot adapta unei democraţii avansate, unui sistem în care instituţiile statului funcţionează fără teleghidare. P.S.D., partidul stagnării noastre naţionale, se simte ameninţat de schimbările din mediul politic şi social. Prin urmare, ameninţă şi el. Şi în loc să facă legi, să ducă bătălii pentru 22 de milioane de oameni, face legi şi duce bătălii împotriva unui singur om.

În ciuda tuturor argumentelor contrare, logice şi de bun simţ, se poate ajunge până acolo încât Parlamentul să voteze pentru suspendarea Preşedintelui României. Cu toate acestea, chiar dacă se va crea o majoritate parlamentară împotriva lui Traian Băsescu, există o majoritate naţională, mult mai puternică, favorabilă lui Traian Băsescu.

Dacă va fi cazul, această majoritate va repune lucrurile în albia firească şi va face ea pedagogie politică cu cei care au uitat de normalitate.

În încheiere, vreau să vă spun că parlamentarii Partidului Liberal Democrat vor vota categoric împotriva înfiinţării comisiei de anchetă şi împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu şi pentru restituirea normalităţii în politică şi pentru întoarcerea la agenda europeană a României.

Am încheiat dezbaterile pe procedura de consultare a Parlamentului cu privire la suficienţa elementelor din cererea de suspendare. În cursul dezbaterilor, s-au ridicat propuneri legate de constituirea unei comisii comune de anchetă.

În conformitate cu prevederile Regulamentului, această hotărâre de constituirea comisiei comune se ia cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, deci minim 234 de voturi pentru comisia de anchetă.

Acelaşi text constituţional prevede două tipuri de activităţi, de structuri pe care le poate constitui plenul celor două Camere: comisii de anchetă şi comisii speciale. Am încercat să gândim noi, în cadrul Partidului Conservator, mult, care formă e cea mai adecvată, iar dezbaterile de astăzi ne-au ajutat să ne cristalizăm opţiunea. Am solicitat cuvântul ca fiind autori ai propunerii să vă rugăm să reţineţi ce anume se supune votului.

Propunerea noastră este, din punct de vedere al terminologiei constituţionale, „constituirea unei comisii speciale”, iar din punct de vedere al titulaturii ei de lucru, „comisie specială pentru anchetarea abaterilor care au condus la propunerea de suspendare”.

Domnule deputat Andon, vreau să vă spun că Regulamentul este foarte clar şi nu putem să-l încălcăm. În Regulament, art.67 alin.(1), se precizează în mod expres constituirea unei „comisii comune de anchetă” şi nu „speciale de anchetă”. Nu schimbă fondul problemei.

Nu stărui. Eu m-am raportat la textul constituţional care are aceste opţiuni între două forme. În ultimă instanţă, e acelaşi lucru.

Daţi-mi voie să-i explic colegului, şi de profesie, Sergiu Andon, pe limba noastră. Art.67 este text de excepţie şi de aplicare riguroasă în această materie. Deci, nu poate fi interpretat. Are dreptate domnul preşedinte Văcăroiu.

Stimaţi colegi, nu asta este problema pe fond. Fondul este că s-a propus constituirea unei comisii comune de anchetă. V-am atenţionat că votul înseamnă vot pentru jumătate plus unu din totalul senatorilor şi deputaţilor.

Exercitarea votului asupra chestiunii respective, conform actualelor prevederi ale Regulamentului, trebuie făcută. Se poate ca nimeni sau se putea ca nimeni să nici nu fi cerut această comisie, dar prin efectul automat al prevederilor Regulamentului, un vot trebuia dat.

Iată, însă, fac eu un comentariu, că am văzut şi care este personalizarea conflictului de care vorbeam. Putea să se treacă direct la vot şi se vota pentru sau împotriva constituirii comisiei respective, fără ca un grup anume să vrea el, în mod expres, acea constituire a comisiei de anchetă împotriva Preşedintelui. Aşa, lucrurile sunt mai clare şi mai evidente pentru toată lumea.

Ca modalitate de vot, aş vrea ca fiecare să-şi asume în continuare poziţia clară şi propun vot nominal.

Am fost tentat ca, în numele grupului pe care-l reprezint, să vă susţin în modalitatea de vot, dar mi-am adus aminte că la Senat, la un vot de acum câteva săptămâni, unii dintre colegii dumneavoastră, foarte vigilenţi, şi-au pus în valoare acuitatea vizuală văzând cum votează fiecare.

De aceea, noi vă propunem vot deschis prin ridicare de mâini spre a vedea şi noi cu ochii noştri pe distinşii senatori de la P.D. cum urmăresc colegii lor în a vota.

Deci, un grup parlamentar a făcut o propunere legată de procedura de vot. Eu vreau să vă fac precizarea că votul este deschis, formula care o propuneam, iniţială, prin ridicare de mâini, deci se vede foarte clar cine şi cum votează. Sigur că se poate merge şi la vot...o să supun votului votul nominal, dar sigur timpul înseamnă că se pierde cam o oră şi jumătate. (Vociferări)

Supun votului dumneavoastră propunerea grupurilor P.D. din Parlament pentru vot nominal.

Stimaţi colegi, în urma discuţiei din Birourile permanente reunite, în unanimitate s-a stabilit să vă propunem ca această comisie să fie formată din 15 senatori şi deputaţi pe următoarea componenţă, conform algoritmului politic, deci e propunerea Birourilor permanente: Grupul social democrat, 5 senatori şi deputaţi; Grupul Naţional Liberal, 3; Grupul Democrat, 2 propuneri; Grupul România Mare, 2; UDMR, 1; Conservatorii, 1; Minorităţi, 1.

Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat nu vor să participe la o astfel de comisie neconstituţională şi cedează cele două locuri ale sale doritorilor, eventual colegilor de Alianţă.

Am luat act. Pe cale de consecinţă, vă propun ca această comisie comună de anchetă să fie formată din 13 parlamentari. (Vociferări)

Dacă propunerea colegului meu, domnul deputat Cristian Rădulescu, e serioasă, suntem gata, la rândul nostru, să cedăm locurile domnilor deputaţi Cosmin Guşă şi Aurelian Pavelescu. (Rumoare.)

Noi tratăm cu maximă seriozitate acest lucru. De aceea, susţinem în continuare propunerea Biroului permanent, de 15 membri, iar fiecare grup îşi va delega sau nu cei pe care îi consideră necesari. Aceste schimburi între cei doi competitori ai Alianţei D.A., evident că e o chestiune care excede votului nostru. De aceea, dânşii poate să împrumute în Alianţă dincolo. Dar, deocamdată, solicităm o comisie de 15 membri.

Este aceeaşi problemă, în primul rând, cea a seriozităţii. Birourile permanente au convenit numărul de 15.

Domnule preşedinte, vă rog să puneţi la vot acest număr cu repartizarea pe algoritm care a fost agreată de Biroul permanent. Aceasta este prima propunere care trebuie supusă la vot astăzi. Ce va face fiecare grup parlamentar este responsabilitatea şi respectul său pentru activitatea parlamentară. Aici, locurile nu se pot tranzacţiona de oricine ar fi oferite şi de oricine ar fi dorite. N-aş vrea să transformăm Parlamentul României un loc de dispute şi tranzacţii politice într-o piaţă persană.

Repet, dumneavoastră decideţi. Doriţi să luaţi cuvântul? Cu mare plăcere.

Ar trebui să informăm Parlamentul că, ieri, în cadrul Birourilor reunite n-a fost nici o opoziţie în legătură cu numărul, structura şi algoritmul. Toată lumea a votat pentru numărul de 15 şi chiar structura acestei comisii pe bază de algoritm.

În concluzie, vreau să vă informez că Grupul nostru nu este de acord nici cu modificarea numărului, iar fiecare grup parlamentar poate să ia decizie în nume personal şi să respecte sau nu hotărârea de ieri a Birourilor permanente reunite.

Deci, supun votului dumneavoastră formarea unei Comisii comune de anchetă, din 15 parlamentari.

Stimaţi colegi, pasul următor, vă consult, pentru a nu pierde timpul cu pauze şi cu restul, sunteţi de acord să vă dau citire, după consultarea cu liderii de grup, a propunerilor de constituire a comisiei?

Deci, grupurile social democrate propun pe următorii domni parlamentari: Şerban Nicolae, Tărăcilă Doru Ioan, Nicolicea Eugen, Mihai Tudose şi Iordache Florin.

Grupurile Partidului Naţional Liberal: doamna Norica Nicolai, domnul Crin Antonescu, domnul George Scutaru.

Şi, bineînţeles, rămâne liber Grupul parlamentar al P.D., care înţeleg că nu vine cu cele două propuneri.

Art.1 al Hotărârii: “Se constituie Comisia comună de anchetă având drept scop analizarea datelor şi informaţiilor cuprinse în propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, iniţiată în condiţiile art.95 din Constituţia României, republicată, alcătuită din 15 deputaţi şi senatori.

Alin. (2) Componenţa nominală şi Biroul Comisiei comune de anchetă prevăzută la alin. (1) sunt cele din anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Vă propun să scoatem Biroul comisiei, şi comisia să-şi aleagă, imediat după şedinţă, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul.

Art.2 „Raportul Comisiei comune de anchetă prevăzută la art.1 alin. (1) va fi depus până la data de...” În luarea de cuvânt a rezultat un termen care însemna 21 martie - trei săptămâni s-a solicitat.

Art.3 „Raportul Comisiei comune de anchetă, împreună cu propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României, vor fi înaintate Curţii Constituţionale, spre consultare, în termen de 3 zile de la depunere”.

Rog comisia, după această şedinţă să se retragă şi să-şi aprobe preşedintele, vicepreşedintele comisiei şi să treacă la activitate.

termenul pentru Curtea Constituţională, desigur îl vom stabili după ce vom avea raportul Comisiei comune a celor două Camere.