Comunicate de presă

Capacitatea instituțiilor statului de a face față atacurilor cibernetice, în atenția participanților la Masa rotundă pe tema Scutului european pentru democrație

Comisia pentru afaceri europene a Senatului României, prezidată de senatorul Mihai Coteț, a organizat joi, 15 mai a.c., o dezbatere privind Scutul european pentru democrație, eveniment menit să răspundă solicitării Comisiei Europene, de a fi colectate, de către statele membre ale Uniunii Europene, opinii, informații și analize cu privire  la modalitățile în care poate fi promovată și consolidată democrația în statele Uniunii. Contribuțiile cetățenilor Uniunii,  ale autorităților publice, organizațiilor societății civile,  cercetătorilor și cadrelor universitare, precum și ale sectorului privat din statele membre vor urma să fie integrate într-un document ce va fi publicat în al treilea trimestru al anului 2025.
 
Președintele Comisiei pentru afaceri europene a subliniat importanța demersului de implicare a unui spectru larg de instituții de stat și din mediul asociativ pentru elaborarea unei poziții coerente și bine articulate a țării noastre față de subiectul aflat în dezbaterea UE, în acest context internațional dificil marcat de persistența crizelor pe plan global.
 
Temele esențiale abordate de intervenienți au vizat: capacitatea instituțiilor statului de a face față atacurilor cibernetice, capacitatea democrațiilor europene de a face față ingerințelor străine, în contextul mai larg al dezinformării/fake news, identificarea de strategii menite să contracareze dezinformarea în mediul online, lipsa educației digitale ca vulnerabilitate,  precum și necesitatea implementării cu succes în rândul populației a programelor de educație culturală.
 
Printre vorbitorii principali s-au numărat: Vasile Dîncu, vicepreședinte al Comisiei speciale Scutul European pentru Democrație (EUDS) din Parlamentul  European (online), Luminița-Teodora Odobescu, consilier prezidențial  în cadrul Departamentului Afaceri Europene din Administrația Prezidențială, Radu Oprea, șef al Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Constantin, secretar de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, Demeter András István, secretar de stat în Ministerul Culturii, Valeriu Zgonea, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Călin Zvancea Cozan, director al Direcției Servicii Digitale  din Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Carmen Necula, director în Ministerul de Justiție, Nadia-Cosmina Cerva, membră a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și președinta Comisiei pentru constituţionalitate din Senat, Adelina Dobra, președinta Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din Senat, membră a Comisiei pentru afaceri europene (online), Rodica Cușnir, președinta Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat, Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare din Senat, Andrei Dîrlău, secretar al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități din Senat (online), Mircea-Cristian Nicula, membru al Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat (online), Mădălin Sîrbu, reprezentant al Smart Event Marketing, expert în dezinformare și fake news (online).

publicat în data de 15.05.2025 17:46:20


Go to top