Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Declaraţiile preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu - Ședinţa Biroului permanent - miercuri, 1februarie 2017

"Ceea ce avem pe ordinea de zi a Biroului Permanent este proiectul legii bugetului, dar foarte important sunt cele trei acte normative, pe care le-am primit de la Guvern, în această dimineaţă, este vorba de cele două proiecte de legi privind graţierea şi o serie de alte măsuri care sunt în această privinţă. Al doilea proiect de lege este cel iniţiat de Guvernul anterior care a suferit o mică adaptare şi va fi introdus în circuitul legislativ şi al treilea act normativ este ordonanţa de urgenţă a Guvernului privitoare la modificările aduse Codului Penal. Vom demara, bineînţeles, procedurile obişnuite din cadrul Parlamentului şi vă pot spune de pe acum că voi cere aprobarea Biroului permanent pentru a organiza o dezbatere la care voi invita preşedintele CSM, voi invita din partea Parchetului General, pe procurorul general, voi invita asociaţiile profesionale ale magistraţilor, pentru că eu cred că asemenea acte normative de importanţă trebuie dezbătute cu cei care sunt, sigur, parte a puterii judecătoreşti. Vreau să ascult punctul lor de vedere. 
Vreau să fac ceva, ceea ce din păcate Guvernul anterior nu a făcut, această discuţie prin care vreau să arăt toată deschiderea pe care noi, Senatul, o avem faţă de procesul democratic şi procesul legislativ. Sigur că aşa cred că este firesc să se întâmple şi indiferent de procedura pe care o vor urma, pentru că ordonanţele de urgenţă ştiţi – exista si o solicitare a Guvernului - mergem într-o procedură accelerată, într-o procedură de urgenţă. In continuarea atitudinii pe care am avut-o şi în trecut, când am creat Grupul de lucru pe justiţie, pentru a rezolva problemele pe care le avem, cred că această dezbatere este, în acest moment, extrem de utilă. " 



Go to top