Organizaţia interparlamentară PARLAMENTARII LUMII PENTRU HABITAT pentru Europa – GPH-

 

 

PARLAMENTARII LUMII PENTRU HABITAT

 

www.unhabitat.org

 

 

 

I.                   PREZENTARE GENERALĂ

 

Ø       Istoric, componenţă, obiective

 

La origine, Parlamentarii Lumii pentru Habitat (Global Parliamentarians on Habitat) reprezintă un proiect al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Organizaţia a luat fiinţă în 1987, la Yokohama (Japonia), iar Statutul său a fost adoptat la Conferinţa interparlamentară la nivel mondial pentru aşezări umane şi dezvoltare, desfăşurată la Vancouver (Canada), în 1992.

 

În prezent, organizaţia este formată din membri ai parlamentelor naţionale din întreaga lume, dedicaţi dezvoltării urbane durabile. Obiectivul fundamental al Parlamentarilor Lumii pentru Habitat este implementarea Agendei Habitat, adoptată în 1996 la Istanbul şi care reprezintă un plan global de acţiune, cu strategii pentru dezvoltarea adecvată şi durabilă a aşezărilor umane.

 

GPH acţionează atât la nivel mondial cât şi la nivel regional. Parlamentul României este membru al acestei organizaţii  din 1992 şi face parte din GPH-Europe, ramura regională europeană a GPH.

 

Ø       Structură

 

Din aprilie 2008, funcţia de Preşedinte al GPH este deţinută de deputatul german Peter Götz.

 

Activitatea GPH este coordonată de un Comitet Director, format din Preşedintele GPH şi 4 vicepreşedinţi, care sunt în acelaşi timp preşedinţii celor 4 grupuri regionale ale GPH (Africa, America, Europa şi Asia).  În prezent, Preşedinţii grupurilor regionale ale GPH sunt:

-         Dna. Margaret Zziwa Nantongo, deputat (Africa)

-         Dl. Ricardo Fidel Pacheco Rodriguez, senator (America)

-         Dl. Ronald Kiandee, deputat (Asia)

-         Dl. Jerko Rosin (Europa)

 

Secretariatul GPH funcţionează în cadrul Bundestagului, la Berlin, Germania.

 

Ø       Activităţile GPH

 

Membrii GPH se întrunesc regulat, în diverse formate. Reuniunile cele mai importante sunt Forumurile Globale, Forumurile Regionale şi reuniunile de Comitet Director.

 

Forumul Global este organizat o dată la doi ani. Parlamentarii din întrega lume se întâlnesc cu această ocazie, pentru a discuta probleme de actualitate şi pentru a găsi soluţiile potrivite. Obiectivele şi soluţiile globale sunt înscrise într-o Declaraţie, care este comunicată parlamentelor naţionale de către membrii acestora. Tot cu ocazia Forumurilor Globale au loc şi alegeri pentru Comitetul Director al organizaţiei (o dată la doi ani).

 

Începând cu 1996, când a avut loc primul Forum Global al GPH, la Istanbul, parlamentarii acestei organizaţii s-au reunit în:

 

1998 - Cancun, Mexic

2000 – Manila, Filipine

2003 – Berlin, Germania

2005 – Rabat, Maroc

2010 – Rio de Janeiro, Brazilia

2011 – Zadar, Croaţia

 

În plus, periodic se organizează Forumuri Regionale (Africa, America, Europa, Asia), care permit membrilor GPH să stabilească priorităţile regionale de dezvoltare.

 

Reuniunile de Comitet Director al GPH au loc ori de câte ori este necesar – în general, de două ori pe an.

Cele mai recente reuniuni de acest tip s-au desfăşurat în:

 

-         septembrie 2012, Napoli (Italia)

-         octombrie 2011, Aguascalientes (Mexic)

-         mai 2011, Zadar (Croaţia)

-         octombrie 2010, Beijing (China)

-         martie 2010, Rio de Janeiro (Brazilia)  

 

Parlamentarii GPH se întâlnesc şi în cadrul unor evenimente organizate de ONU-HABITAT, cum ar fi: Forumul Mondial Urban, reuniunea Consiliului Director al ONU-HABITAT şi Ziua Mondială a Habitatului.

 

 

II.        PARTICIPAREA PARLAMENTARILOR ROMÂNI LA ACTIVITĂŢILE GPH

 

La activităţile GPH au participat, de regulă, membri ai Comisiei pentru administraţia publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat şi ai Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor.

 

Se preconizează ca următorul Forum Global al GPH să se desfăşoare în vara lui 2013. Data exactă şi locaţia nu sunt cunoscute la acest moment.

 

Go to top