Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE

Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE

Obiectivul specific al twinning-ului este asigurarea procesului legislativ eficient, transparent și participativ, în contextul apropierii de acquis-ul UE, precum și consolidarea supravegherii de către Parlamentul Republicii Moldova sub forma unei mai mari responsabilități pentru deciziile Guvernului.

Proiectul va avea o durată de doi ani și va fi materializat prin trei componente, concepute pentru a oferi sprijinul necesar Parlamentului Republicii Moldova, respectiv: evaluarea și consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova de a analiza, elabora și modifica legislația în contextul apropierii de UE; consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului pentru a exercita mai eficient controlul asupra Guvernului, precum și optimizarea procedurilor interne ale Parlamentului pentru a face față în mod eficient volumului crescut al activității legislative și pentru asigurarea transparenței.

Parlamentului României i s-a atribuit, miercuri, 16 octombrie 2024, proiectul de twinning ,,Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”, în calitate de partener junior, într-un consorțiu format din Grecia (partener senior), Italia, Ungaria și Austria, precum și experți din partea Parlamentului Olandei.

România este un susținător ferm al Republicii Moldova și al viitorului său european și sprijină constant și nemijlocit instituțiile și pe cetățenii săi în îndeplinirea obiectivelor în acest sens.

Vizita de studiu a delegației Parlamentului Republicii Moldova dedicată schimbului de experiență și sprijinirii parcursului european în cadrul proiectului de twinning “Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”

Parlamentul României a organizat și găzduit, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie a.c., o vizită de studiu amplă a unei delegații a Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Acțiunea a făcut parte din programul de twinning menit să susțină consolidarea capacității administrative a legislativului din Republica Moldova, transferul de expertiză tehnică și eficientizarea mecanismelor de aliniere la acquis-ul comunitar – “Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE” (2025-2027), în cadrul căruia Parlamentul României este partener junior, într-un consorțiu format din Grecia (partener senior), Italia, Ungaria și Austria, precum și experți din partea Parlamentului Olandei.

Programul oficial, la nivelul Senatului României, a debutat marți, 29 septembrie a.c., cu o întâlnire de bun venit găzduită de secretarul general adjunct al Senatului și lider de proiect junior în cadrul twiningului, Izabela Chencian, alături de membrii echipei de management a proiectului de înfrățire.

Delegația Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova condusă de Tamara Gheorghiță, secretar general adjunct și coordonator al proiectului de twinning din partea statului beneficiar, a inclus reprezentanți ai Direcției generale legislative, *Comisiei juridice, de numiri și imunități, Direcției generale documentare parlamentară și Direcției tehnologia informației și comunicațiilor.

Agenda vizitei de studiu a cuprins subiecte strategice precum integrarea europeană, domeniul legislativ, digitalizarea, diplomația parlamentară, iar programul a inclus întrevederi cu președintele Comisiei pentru afaceri europene, senator Lucian Petrică Rusu, vicepreședintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, senator Simona Spătaru, consilierii din cadrul celor două comisii, reprezentanții Serviciului pentru afaceri europene și ofițerul IPEX, precum și reprezentanții Direcției generale legislative, Direcției pentru informatizarea activităților parlamentare și Centrului de organizare și promovare evenimente.

Președintele Comisiei pentru afaceri europene, senatorul Lucian Petrică Rusu a subliniat, în intervenția sa, importanța consolidării cooperării dintre România și Republica Moldova și a evidențiat sprijinul acordat de România parcursului european al Republicii Moldova.

„Experiența României în procesul de integrare europeană reprezintă un reper important pentru Republica Moldova. Cooperarea interparlamentară și schimbul de experiență contribuie în mod concret la consolidarea capacității instituționale și la apropierea de standardele europene”, a declarat președintele Comisiei pentru afaceri europene. Senatorul Lucian Petrică Rusu a evidențiat, totodată, rolul parlamentelor naționale în procesul de integrare europeană, precum și importanța dialogului constant și a cooperării instituționale pentru realizarea reformelor necesare aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În cadrul programului, a avut loc o întâlnire cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, delegația română fiind condusă de senator Simona Spătaru, vicepreședintele comisiei.

Discuțiile s-au concentrat asupra unor aspecte de interes pentru partea moldoveană, identificate în cadrul tematicilor propuse pentru vizita de studiu. Un accent deosebit a fost pus pe conduita și etica parlamentară, pe integritatea și disciplina parlamentarilor, precum și pe procedura disciplinară și rolul comisiei cu atribuții disciplinare din cadrul Senatului României.

Un alt subiect important al întâlnirii l-a constituit procedura ridicării imunității parlamentare, cu prezentarea cadrului de reglementare, a etapelor procedurale și a practicii aplicării acestor prevederi în cadrul Senatului și Parlamentului României.

De asemenea, participanții au avut un schimb de opinii privind statutul juridic și exercitarea mandatului parlamentar, mecanismele de asigurare a integrității și a transparenței activității parlamentare.

Întâlnirea a reprezentat un bun prilej pentru prezentarea experienței Senatului României în domeniul legislativ și instituțional și pentru identificarea unor bune practici, care pot contribui la consolidarea capacității administrative și parlamentare pentru forul legislativ din Republica Moldova.

În cadrul întâlnirii de lucru cu reprezentanții Serviciului afaceri europene al Senatului României, au fost prezentate principalele mecanisme utilizate, la nivelul instituției, pentru examinarea documentelor europene și pentru susținerea activității de control parlamentar în domeniul afacerilor europene. Discuțiile au vizat filtrarea timpurie și clasificarea documentelor europene, stabilirea documentelor relevante pentru examinarea parlamentară, precum și circuitul acestora către comisiile competente. Au fost prezentate rolul și atribuțiile Serviciului afaceri europene, inclusiv activitatea de analiză, monitorizare și sprijin acordat structurilor parlamentare în procesul de examinare a inițiativelor europene.

O componentă distinctă a întâlnirii a fost dedicată platformei IPEX – Inter Parliamentary EU Information Exchange, instrument esențial pentru schimbul de informații între parlamentele naționale din Uniunea Europeană și pentru urmărirea activităților de control parlamentar asupra documentelor europene.

Întâlnirea a avut un pronunțat caracter aplicat, facilitând schimbul de experiență și de bune practici între personalul celor două parlamente, în perspectiva consolidării capacității administrative a Parlamentului Republicii Moldova în domeniul afacerilor europene și al pregătirii pentru procesul de integrare europeană.

Principalele teme de discuție, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții Direcției Generale Legislative, s-au axat pe procedurile legislative, metodologia riguroasă de redactare a actelor normative și pe normele specifice de tehnică legislativă aplicate în procesul de elaborare a proiectelor și inițiativelor de lege.

Totodată, pe agenda de lucru a delegației Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova s-au aflat subiecte prioritare privind modernizarea infrastructurii digitale și dezvoltarea platformelor de consultare publică. Discuțiile au evidențiat importanța consolidării relației dintre instituția parlamentară și societatea civilă, accentul fiind pus pe necesitatea asigurării unui proces decizional transparent, deschis și adaptat standardelor moderne și procedurilor specifice domeniului legislativ.

Reprezentanții Direcției pentru informatizarea activității parlamentare au susținut o prezentare dedicată digitalizării activității parlamentare. Discuțiile au vizat principalele instrumente electronice, puse la dispoziția cetățenilor prin portalul Senat Online, precum și soluțiile tehnice care susțin activitatea comisiilor parlamentare — sistemele de videoconferință compatibile Webex și echipamentele audio-video din sălile de ședință.

Totodată, agenda vizitei de studiu a inclus o întâlnire de lucru cu reprezentanții Centrului de organizare și promovare evenimente. În cadrul acesteia, au fost detaliate mecanismele complexe de administrare și coordonare logistică aplicate în planificarea și derularea activităților și evenimentelor organizate sau găzduite de Senatul României. Discuțiile au vizat aspecte specifice de management operațional — administrarea infrastructurii tehnice și gestionarea spațiilor multifuncționale ale instituției. De asemenea, a fost prezentat și modul de organizare a tururilor de vizitare.

Ca parte a vizitei de studiu găzduite de Senatul României, delegația Parlamentului Republicii Moldova a avut o întrevedere și cu conducerea Consiliului Legislativ, prezidată de Florin Iordache, președintele instituției. Discuțiile s-au axat pe rolul esențial al Consiliului în procesul de legiferare, fiind analizate arhitectura instituțională a expertizei legislative, mecanismele tehnice de avizare a proiectelor de acte normative, precum și bunele practici de cooperare interinstituțională dintre Parlament, Guvern și Consiliul Legislativ. Acest schimb de experiență a avut drept scop consolidarea capacității administrative și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, prin accelerarea procesului de armonizare a legislației naționale cu standardele Uniunii Europene.

La finalul vizitei de studiu, membrii delegației Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova și-au exprimat profunda recunoștință și apreciere pentru primirea călduroasă, deschiderea colegială și nivelul înalt de profesionalism, dovedit pe parcursul întregului program.

Reprezentanții delegației au subliniat că bunele practici și expertiza tehnică, asimilate în cadrul întâlnirilor, reprezintă resurse valoroase care vor fi direct valorificate în procesul de modernizare a administrației parlamentare de la Chișinău și în accelerarea reformelor necesare parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Vizita de studiu a inclus și întrevederi ale reprezentanților Camerei Deputaților cu membrii delegației Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova.

Prin organizarea acestei acțiuni, Parlamentul României își reconfirmă rolul activ de partener instituțional al Parlamentului Republicii Moldova, oferind sprijin concret în procesul de reformă administrativă și de pregătire a cadrului legislativ necesar aderării la Uniunea Europeană.

Publicat pe 7.10.2026
A șaptea ședință a Comitetului director din cadrul proiectului de twinning: Consolidarea capacităților parlamentare ale Republicii Moldova în procesul de aderare la UE

Miercuri, 16 septembrie 2026, a avut loc cea de-a șaptea ședință a Comitetului director al proiectului de twinning. Senatul României a fost reprezentat de Izabela Chencian, Secretar general adjunct al Senatului României și Lider de Proiect Junior.

În cadrul reuniunii s-a constatat că proiectul se desfășoară în parametri optimi, fiind prezentate rezultatele majore din ultimele șase luni și atingerea obiectivelor stabilite prin cele trei componente:
     - Armonizare legislativă: Consolidarea capacităților de analiză, redactare și amendare a legislației pentru asigurarea conformității cu acquis-ul comunitar.
    - Control parlamentar: Modernizarea instrumentelor de supraveghere și control ale Parlamentului asupra activității Guvernului, inclusiv prin consolidarea supravegherii bugetare și evaluarea ex-post a legilor.
     - Eficiență instituțională și transparență: Revizuirea Regulamentului de organizare și funcționare a Parlamentului Republicii Moldova (Rules of Procedure), precum și dezvoltarea mecanismelor de dialog deschis cu societatea civilă și cetățenii.

Un rezultat concret de etapă este faptul că 80% din propunerile experților din proiect au fost deja incluse în noul proiect al Regulamentului de organizare și funcționare.

De asemenea, reprezentanții Parlamentului Republicii Moldova au primit felicitări din partea tuturor partenerilor pentru rapiditatea și eficiența cu care se adaptează și implementează cerințele UE privind integrarea.

Un accent deosebit a fost acordat vizitei de studiu care va avea loc la București, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2026, activitate organizată cu sprijinul Senatului României și al Camerei Deputaților.

În cadrul intervenției sale, Izabela Chencian a declarat: „Progresul constant înregistrat în cadrul proiectului de twinning reflectă un angajament ferm și o cooperare strânsă între echipele noastre. Vizita de studiu la București va include un schimb direct de experiență, axat pe procedurile parlamentare interne privind afacerile europene și armonizarea legislativă, aspecte menite să consolideze capacitățile instituționale ale Parlamentului Republicii Moldova pe calea integrării europene.”

Comitetul director a aprobat și calendarul misiunilor până în decembrie 2026, care include teme precum: tehnici de elaborare a avizelor, raportărilor și cercetării analitice, utilizarea platformelor digitale, furnizarea de recomandări privind înființarea unui Birou Bugetar Parlamentar (PBO), ateliere de lucru privind tehnicile de redactare legislativă și consolidarea Strategiei de Comunicare a Parlamentului, precum și evaluarea finală a activităților twinningului.

Un pilon esențial adus în prim-plan este programul Train the Trainers, care va avea loc în aceeași perioadă și este menit să creeze un corp intern de formatori certificați în cadrul Parlamentului, asigurând durabilitatea și continuitatea transferului de cunoștințe pe termen lung.

Proiectul de twinning continuă să rămână un sprijin ferm pentru Parlamentul Republicii Moldova, oferind instrumentele și expertiza necesare pentru transformarea instituției într-un corp legislativ modern, eficient și pe deplin pregătit pentru parcursul de integrare în Uniunea Europeană.

16.09.2026 A șaptea ședință a Comitetului director din cadrul proiectului de twinning: Consolidarea capacităților parlamentare ale Republicii Moldova în procesul de aderare la UE

Publicat pe 17.06.2026
Participarea Senatului României la cea de-a șasea reuniune a Comitetului director în cadrul proiectului de Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”

(Chișinău, 17 iunie 2026)

În cadrul proiectului de twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE” s-a desfășurat miercuri, 17 iunie 2026, cea de-a șasea reuniune a Comitetului Director a cărei agendă a cuprins progresele semnificative în modernizarea funcțiilor legislative, de control și administrative ale Parlamentului Republicii Moldova.

Senatul României a fost reprezentat la reuniune de doamna Andreea Minculescu, șef Serviciu relații bilaterale și membru în cadrul echipei de management a twinningului.

Obiectivul general al acestui proiect de înfrățire instituțională este de a facilita procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin asigurarea unui proces legislativ eficient, transparent și participativ, precum și prin consolidarea funcției de control parlamentar asupra deciziilor guvernamentale.

Reprezentanții Delegației Comisiei Europene și ai Parlamentelor membre în proiectul de twinninig – Grecia (partener senior), România (partener junior), Italia, Austria și Ungaria – au analizat rezultatele remarcabile obținute pe fiecare componentă și au validat planul de acțiuni strategice pentru perioada următoare, mai exact iulie-noiembrie 2026.

Progresele înregistrate pe componentele proiectului:

La Componenta 1 – „Evaluarea și sporirea capacităților Parlamentului în analiza, redactarea și modificarea legislației interne pentru alinierea la Acquis-ul UE”, a fost finalizat și aprobat un amplu raport de diagnostic privind alinierea executiv-legislativă. De asemenea, până în prezent, calitatea unui număr semnificativ de legi selectate a fost deja revizuită prin tehnici de evaluare reciprocă (peer-review), iar mare parte din personalul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova a fost deja instruit, cu succes, în evaluarea ex-ante a proiectelor de lege legate de UE, inclusiv în analiza impactului reglementar și financiar.
În cadrul discuțiilor, au fost menționate eforturile remarcabile ale partenerilor din Republica Moldova care depășesc cadrul formal al proiectului de înfrățire. Dincolo de activitățile planificate în cadrul proiectului de twinning, deputații, funcționarii și experții din Parlamentul Republicii Moldova continuă să progreseze zi de zi, iar această determinare internă constantă demonstrează un angajament profund și o mobilizare exemplară pentru atingerea tuturor obiectivelor tehnice și politice necesare aderării la Uniunea Europeană.

În cadrul componentei 2 – „Exercitarea unui control mai eficient al Parlamentului asupra Guvernului”, accentul central a fost pus pe modernizarea instrumentelor tradiționale de control parlamentar și pe adaptarea lor la bunele practici din statele membre ale UE. Totodată, au fost finalizate recomandări specifice transmise Comisiei de Integrare Europeană (CIE) și Comisiei de Politică Externă privind eficientizarea controlului asupra fondurilor europene și a asistenței financiare externe.

Pentru componenta 3 – „Consolidarea structurii și procedurilor administrative și îmbunătățirea implicării publice”, un succes major l-a reprezentat sprijinirea elaborării, în colaborare cu celelalte componente ale twinningului, a Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului, textul fiind deja votat în prima lectură în luna mai 2026, cu o a doua lectură planificată în luna iulie 2026, iar adoptarea preconizată spre finalul anului. Acest document strategic reprezintă un pilon fundamental pentru stabilitatea și modernizarea instituțională a legislativului de la Chișinău. Prin clarificarea procedurilor interne, optimizarea fluxurilor de lucru și transparentizarea proceselor, noul Cod oferă o structură predictibilă și solidă, absolut esențială pentru funcționarea eficientă a unui parlament de model european.

Interacțiunea cu societatea civilă a înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă la nivelul activităților organizate la nivelul legislativului Republicii Moldova, iar strategia de comunicare realizată și cu sprijinul experților din cadrul twinningului a fost aprobată de forurile de conducere ale Parlamentului Republicii Moldova.

Toamna anului 2026 va marca o intensificare a activităților practice pe toate cele trei componente ale proiectului, cu accent pe implementarea operațională a recomandărilor și transferul de expertiză. În luna septembrie a.c., o delegație a Parlamentului Republicii Moldova va efectua o vizită de lucru la Senatul României și Camera Deputaților pentru un schimb de experiență privind procedurile parlamentare interne aplicate în domeniul afacerile europene.

Proiectul de twinning reprezintă un motor esențial de modernizare care sprijnă transformarea Parlamentul Republicii Moldova într-o instituție mai transparentă, mai democratică și complet pregătită să facă față cerințelor tehnice generate de parcursul european al țării.

17.06.2026 Participarea Senatului României la cea de-a șasea reuniune a Comitetului director în cadrul proiectului de Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”

Participarea Secretarului general adjunct al Senatului Romaniei, Izabela Chencian, la cea de-a cincea reuniune a Comitetului director al proiectului de înfrățire (Twinning)

(Chișinău, 17 martie 2026)

Marți, 17 martie 2026, a avut loc, la Chișinău, cea de-a cincea ședință a Comitetului director al Proiectului de înfrățire (Twinning) „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și rolul său în procesul de aderare la UE”.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, membri ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău și liderii de proiect din cadrul consorțiului de parteneri europeni format din Grecia, România, Ungaria, Austria și Italia.

Senatul Romaniei a fost reprezentat de Izabela Chencian, Secretar general adjunct și lider de proiect junior.

Evaluarea progreselor înregistrate în implementarea acestei inițiative finanțate de Uniunea Europeană a fost obiectivul principal al ședinței.

În cadrul discuțiilor, a fost analizată activitatea desfășurată în perioada decembrie 2025 – martie 2026. Printre rezultatele notabile se numără: organizarea de ateliere tehnice specializate, mese rotunde, evenimente și sesiuni de pregătire dedicate atât deputaților, cât și personalului Secretariatului Parlamentului.

Dezbaterile s-au axat pe pilonii esențiali ai activității parlamentare în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană: evaluarea ex-ante, supravegherea parlamentară, planificarea legislativă, controlul bugetar, transparența și promovarea activităților parlamentare. Participanții au abordat, de asemenea, provocările legate de coordonarea instituțională și modalitățile de eficientizare a activității într-un calendar legislativ din ce în ce mai dens.

Liderii de proiect și-au reafirmat angajamentul de a sprijini modernizarea instituțională a legislativului moldovean.

De asemenea, Comitetul de coordonare a prezentat acțiunile prioritare pentru următoarea etapă, punând accent pe sustenabilitatea reformelor implementate. Următoarea ședință a Comitetului director este programată să aibă loc în luna iunie.

18.03.2026 Participarea Secretarului general adjunct al Senatului Romaniei, Izabela Chencian, la cea de-a cincea reuniune a Comitetului director al proiectului de înfrățire

18.03.2026 Participarea Secretarului general adjunct al Senatului Romaniei, Izabela Chencian, la cea de-a cincea reuniune a Comitetului director al proiectului de înfrățire

Publicat pe 18.03.2026
Senatul României, alături de Parlamentul Republicii Moldova pe drumul spre UE: Parteneriat strategic în cadrul proiectului de înfrățire instituțională

(Chișinău, Republica Moldova, 9 martie 2026)

O delegație a Senatului României a participat luni, 9 martie a.c., la evenimentul intitulat „Consolidarea leadershipului parlamentar în procesul de integrare europeană: Comisia pentru integrare Europeană”, reuniune care a avut loc la Chișinău în cadrul proiectului de înfrățire instituțională ,,Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”, în care Parlamentul României este partener junior, într-un consorțiu coordonat de Grecia (partener senior), alături de forurile legislative din Italia, Ungaria și Austria și experți din partea Parlamentului Olandei.

Reuniunea a fost dedicată consolidării rolului Comisiei parlamentare pentru integrare europeană în contextul parcursului european al Republicii Moldova și a reunit oficiali de rang înalt, parlamentari din state membre ale Uniunii Europene și experți internaționali pentru a discuta despre modernizarea proceselor legislative și de control parlamentar.

Senatul României a fost reprezentat de senatorul Mihai Coteț, vicepreședinte al Biroului permanent și membru în Comisia pentru afaceri europene, și Andreea Minculescu, șef serviciu Serviciul relații bilaterale externe din cadrul Direcției generale cooperare parlamentară externă și membru în echipa de management a proiectului de înfrățire instituțională (twinning).

Sesiunea a fost deschisă de către deputatul Marcel Spatari, președintele Comisiei pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova, alături de reprezentanți ai parlamentelor din Grecia, România, Italia și Austria, precum și de delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul alocuțiunilor, parlamentarii și experții au punctat aspecte esențiale în procesul de aderare precum: consolidarea capacităților legislative, iar experții au prezentat strategii pentru gestionarea volumului mare de aproximare a legislației UE, punând accent pe monitorizare, subsidiaritate și analize de prognoză (foresight); supravegherea fondurilor europene, iar un segment important a fost dedicat rolului de control al comisiilor parlamentare asupra utilizării fondurilor UE și evaluării impactului ex-post pentru a asigura transparența și performanța și importanța participării publice și transparența. Participanții au discutat despre modalitățile practice prin care Parlamentul poate implica cetățenii în procesul de luare a deciziilor în perioada de preaderare, pentru a crește încrederea și legitimitatea reformelor.

În alocuțiunea sa, vicepreședintele Senatului României, senatorul Mihai Coteț, a subliniat importanța instituției parlamentare în procesul decizional european și cel de garant al principiului subsidiarității. ,,În perioada de preaderare, Senatul a deținut rolul esențial de Cameră decizională pentru inițiativele de armonizare legislativă. Un factor critic în accelerarea acestui proces a fost adoptarea procedurii de urgență pentru proiectele care vizează alinierea cu acquis-ul comunitar și normele Consiliului Europei”, a precizat senatorul.

În cadrul evenimentului și a sesiunilor de întrebări și răspunsuri, parlamentarii din Grecia, România, Italia, Austria și Ungaria au împărtășit bunele practici din experiența națională a statelor lor în relația cu instituțiile europene.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune dedicată suportului științific și administrativ necesar personalului și deputaților din cadrul Comisiei pentru integrare europeană pentru a face față provocărilor tehnice ale integrării europene.

În marja reuniunii, vicepreședintele Senatului României, Mihai Coteț, a avut o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în cadrul căreia a fost subliniat sprijinul constant oferit de senatorii români, precum și de experții din cadrul Senatului României în atingerea obiectivelor din parcursul european al Republicii Moldova. "Am reconfirmat angajamentul deplin al Senatului României, de a oferi asistență tehnică și politică în procesul de armonizare legislativă, subliniind faptul că locul Republicii Moldova este în marea familie europeană", a precizat vicepreședintele Mihai Coteț.

Discuțiile au vizat, totodată, și implementarea reformelor structurale și consolidarea rezilienței instituționale, România rămânând cel mai ferm susținător al parcursului european al Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi oficiali au atins atât tematica privind evenimentele recente din actualul context geopolitic și de securitate, măsurile implementate pană în prezent în cele două state și evoluția pieței pentru segmente esențiale din economie precum transportul, industria și agricultura, cât și proiectele comune ale României și Republicii Moldova privind interconectivitatea energetică, rutieră etc.

16.12.2025 Twinning Parlamentar: România și partenerii europeni accelerează sprijinul pentru Parlamentul
                  Republicii Moldova

09.03.2026 Senatul României, alături de Parlamentul Republicii Moldova pe drumul spre UE: Parteneriat strategic în cadrul proiectului de înfrățire instituțională

Publicat pe 09.03.2026
Twinning Parlamentar: România și partenerii europeni accelerează sprijinul pentru Parlamentul Republicii Moldova

(Chișinău, 16 decembrie 2025)

Secretarul general adjunct al Senatului României, Izabela Chencian, a participat, marți, 16 decembrie 2025, la cea de-a patra reuniune a Comitetului Director (Steering Committee) al proiectului de twinning finanțat de Uniunea Europeană, intitulat „Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”.

Proiectul, atribuit oficial consorțiului de implementare la data de 16 octombrie 2024, reprezintă un instrument strategic prin care statele membre sprijină legislativul de la Chișinău în eforturile sale de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar. În cadrul acestei a cincea ședințe, partenerii au evaluat stadiul actual al implementării și au stabilit prioritățile pe toate cele trei componente pentru următoarea etapă de asistență tehnică, respectiv ianuarie-iunie 2026.

Senatul României, alături de Camera Deputaților, îndeplinește rolul de Partener Junior în acest proiect, într-o structură complexă coordonată de Grecia (Partener Senior). Din consorțiu mai fac parte parlamentele din Italia, Ungaria și Austria, beneficiind totodată de contribuția experților din partea Parlamentului Olandei. Această diversitate de expertiză asigură un transfer de bune practici adaptat nevoilor specifice ale procesului de pre-aderare.

„Cooperarea strânsă în cadrul twinning-ului, confirmată prin mandatul primit pe 16 octombrie 2024, ne permite să oferim colegilor din Parlamentul Republicii Moldova expertiza practică a Parlamentului României. În cadrul acestei a patra reuniuni a Comitetului Director, am pus accent pe soluții concrete pentru consolidarea actului legislative, a controlului parlamentar, precum și a transparenței, comunicării și relației cu cetățenii, elemente esențiale pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a menționat Izabela Chencian, Secretarul general adjunct al Senatului României. Concluziile celei de-a patra ședințe a Comitetului Director – accelerarea asistenței tehinice pentru consolidarea procesul legislativ, optimizarea controlului parlamentar, precum și dezvoltarea transparenței decizionale - confirmă faptul că eforturile conjugate a tuturor statelor din consorțiu reprezintă un motor esențial pentru modernizarea instituției parlamentare a Republicii Moldova și, în egală măsură, pregăteste legislativul pentru provocările și oportunitățile statutului de viitor stat membru al UE.

Context:

Obiectivul principal al proiectului de înfrățire instituțională este de a sprijini Parlamentul Republicii Moldova în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, cu un accent deosebit pe procesul de screening și transpunere a legislației UE. Prin acest Twinning, experții din statele partenere colaborează direct cu structurile Parlamentului Republicii Moldova pentru a asigura o tranziție legislativă eficientă și transparentă.

16.12.2025 Twinning Parlamentar: România și partenerii europeni accelerează sprijinul pentru Parlamentul
                  Republicii Moldova

16.12.2025 Twinning Parlamentar: România și partenerii europeni accelerează sprijinul pentru Parlamentul
                  Republicii Moldova
 
Publicat pe 17.12.2025 09:12
Participarea secretarului general adjunct al Senatului României, Izabela Chencian, la ședința Comitetului director a proiectului de twinning cu Parlamentul Republicii Moldova

(Chișinău, 16 septembrie 2025)

Marți, 16 septembrie 2025, a avut loc, la Chisinău, cea de-a treia ședință a Comitetului Director pentru proiectul de Twinning "Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE".

Senatul României a fost reprezentat la reuniune de secretarul general adjunct, Izabela Chencian, lider de proiect junior în cadrul twinningului.

Proiectul, cu o durată de doi ani, este conceput pentru a consolida capacitățile legislative și instituționale ale Parlamentului Republicii Moldova. Cele trei componente principale ale sale vizează:

  • Consolidarea capacității legislative: Sprijinirea Parlamentului Republicii Moldova în analiza, elaborarea și modificarea legislației, în vederea alinierii la standardele Uniunii Europene.
  • Exercitarea controlului parlamentar: Îmbunătățirea mecanismelor prin care Parlamentul monitorizează și controlează activitatea Guvernului, asigurând o mai mare responsabilitate și transparență.
  • Optimizarea procedurilor interne și a strategiei de comunicare: Modernizarea procedurilor parlamentare pentru a face față volumului crescut de activitate legislativă, esențial în procesul de aderare, și pentru a asigura o mai mare transparență a procesului decizional.

La cea de-a treia ședință a Comitetului Director au participat reprezentanți ai tuturor statelor membre în consorțiu, precum și Reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, Stephan Dahlgren. În cadrul reuniunii au fost analizate progresele înregistrate până în prezent în cadrul twinningului pe fiecare componentă în parte și a fost stabilită agenda pentru misiunile care se vor derula în următoarele șase luni, în acord cu fișa proiectului.

"Acest proiect nu este doar despre proceduri și legislație. El este despre consolidarea instituțiilor democratice, despre transferul de bune practice și, mai presus de toate, despre sprijinul concret, onest, pe care fiecare stat membru în consorțiu îl oferă Republicii Moldova. Cele trei componente ale proiectului sunt esențiale pentru a pregăti Parlamentul Republicii Moldova să facă față rigorilor și responsabilităților statutului de membru al Uniunii Europene. Ne dorim ca experiența noastră să devină un model de succes care să eficientizeze parcursul european al Republicii Moldova", a declarat Izabela Chencian, lider de proiect junior. Totodată, a prezentat propunerea Senatului României de a fi organizată, la București, o vizită de studiu pe parcursul anului viitor.

Elemente de context:

Senatul României, alături de Camera Deputaților, este partener junior în cadrul proiectului de twinning, într-un consorțiu format din Grecia (partener senior), Italia, Ungaria și Austria, precum și experți din partea Parlamentului Olandei.

Echipa de management a proiectului, din partea Senatului, este formată din: Izabela Chencian, secretar general adjunct, Andreea Minculescu, șef Serviciul Relații Bilaterale Externe, Direcția generală cooperare parlamentară externă și Aurora Martiniuc, specialist în comunicare și consilier parlamentar în cadrul Direcției generale legislative.

15.09.2025 Atelier Twinning cu genericul „Pregătirea
                instituției pentru activitățile de inițiere a deputaților nou
                aleși”

15.09.2025 Atelier Twinning cu genericul „Pregătirea
                instituției pentru activitățile de inițiere a deputaților nou
                aleși”
 
Publicat pe 17.09.2025 09:05
Atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”

Marți, 27 mai 2025, a avut loc un atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”

Evenimentul a avut drept scop analiza procedurilor interne actuale ale Parlamentului Republicii Moldova și prezentarea unui studiu comparativ al regulamentelor de procedură a parlamentarilor din mai multe state membre ale UE, în vederea consolidării capacităților instituționale, a eficienței și a transparenței în procesul legislativ. Alături de cei peste 60 de funcționari, la seminar au participat și experți din Parlamentul elen, Senatul României și Parlamentul Austriei. Experții au prezentate de caz relevante din cele trei țări, în care au fost reflectate cele mai bune practici referitoare la drepturile opoziției, instrumentele pentru organizarea consultărilor publice, formele de control parlamentar și principiile de organizare a audierilor publice. De asemenea, sa făcut referire la principiile Uniunii Europene care le reglementează aceste proceduri.

În cadrul atelierului de instruire a avut loc și o sesiune interactivă, intitulată „Cunoaște-ți Regulamentul de procedură – comentarii și dezbateri – agenda parlamentară”, prin care să doriți implicarea participanților într-o discuție practică despre reforma procedurală și consolidarea procesului legislativ.

Sesiunea de instruire sa încheiat cu o sinteza a reflecțiilor prezentate de participare, urmată de concluziile experților.

Acțiunea face parte din activitatea Componentei 3 a Proiectului Twinning „Optimizarea procedurilor interne și consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului pentru gestionarea eficientă a volumului în creșterea activității legislative și asigurarea transparenței”. În cadrul misiunilor de experți, a fost elaborat un raport de evaluare cuprinzător privind Regulamentul Parlamentului, însoțit de recomandări specifice pentru alinierea la standardele Uniunii Europene și pentru a răspunde cerințelor procesului de aderare la UE.

Publicat pe 28.05.2025 09:22
Evenimentul de lansare a proiectului de twinning „Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE” (Chișinău, 25 februarie 2025)

Marți, 25 februarie 2025, a avut loc evenimentul de lansare (kick-off meeting) a proiectului de înfrățire ,,Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”. Parlamentul României participă la acest twinning în calitate de partener junior, într-un consorțiu format din Grecia (partener senior), Italia, Ungaria și Austria.

Este pentru prima dată când Parlamentul României este partener junior în cadrul unui proiect de înfrățire. Obiectivul specific al twinning-ului cu Parlamentul Republicii Moldova este asigurarea unui procesului legislativ eficient, transparent și participativ, în contextul apropierii de acquis-ul UE, precum și consolidarea supravegherii de către Parlamentul Republicii Moldova sub forma unei mai mari responsabilități pentru deciziile Guvernului.

Delegația Senatului României, la evenimentul de lansare, a fost condusă de Izabela Chencian, Secretar general adjunct al Senatului României și Lider de Proiect Junior.

În calitate de Lider de Proiect Junior, Izabela Chencian a subliniat, în intervenția sa, rolul esențial al Parlamentului României în cadrul twinning-ului. ,,Implicarea României în acest proiect de înfrățire este o extensie naturală a angajamentului nostru de lungă durată față de Republica Moldova. Sprijinul nostru pentru parcursul european al Republicii Moldova a fost de neclintit, cu un accent deosebit pe un obiectiv clar: aderarea deplină a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”. Totodată, a menționat cooperarea dintre Parlamentele României și Republicii Moldova care este construită pe o bază de încredere, respect reciproc și obiective comune. ,,Această colaborare nu este doar despre asistență tehnică, este despre consolidarea punților dintre cele două țări care permit Republicii Moldova să avanseze cu încredere pe calea sa europeană, în special în lumina peisajului geopolitic provocator de astăzi, în care asigurarea valorilor europene și a stabilității regionale este mai importantă ca niciodată”.

Evenimentului de lansare a proiectului a inclus și prezentări tehnice, precum și exemple de bune practici și de sprijin acordat, până în prezent, Parlamentului Republicii Moldova de către statele membre ale consorțiului. Au fost prezentate elementele esențiale ale fiecărei componente de înfrățire, precum și rezultatele care urmează să fie obținute pe durata celor doi ani ai twinningului.

Componenta 1 va evalua și va consolida capacitățile Parlamentului Republicii Moldova de a analiza, redacta și modifica legislația internă pentru a atinge în mod eficient cel mai înalt nivel de aliniere la acquis-ul UE. Componenta 2 va consolida capacitățile instituționale ale Parlamentului pentru a exercita mai eficient controlul asupra guvernului, iar componenta 3 va optimiza procedurile interne ale instituției parlamentare precum și va consolida transparența instituțională și comunicarea cu cetățenii și societatea civilă. În cadrul sesiunii tehnice a evenimentului de lansare, Senatul României a prezentat elementele esențiale ale Componentei 3 a proiectului de înfrățire.

Publicat pe 10.03.2025 09:08
Parlamentul României – partener junior în cadrul proiectului de twinning „Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”

Parlamentului României i s-a atribuit, miercuri, 16 octombrie 2024, proiectul de twinning ,,Consolidarea capacității Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”, în calitate de partener junior, într-un consorțiu format din Grecia (partener senior), Italia, Ungaria și Austria, precum și experți din partea Parlamentului Olandei.

Obiectivul specific al twinning-ului este asigurarea procesului legislativ eficient, transparent și participativ, în contextul apropierii de acquis-ul UE, precum și consolidarea supravegherii de către Parlamentul Republicii Moldova sub forma unei mai mari responsabilități pentru deciziile Guvernului.

„Este pentru prima dată când Senatul României câștigă un proiect de twinning. Implicarea și profesionalismul echipelor celor două Camere ale Parlamentului României, alături de omologi din celelalte state partenere, au asigurat atribuirea acestui proiect instituției noastre. Suntem onorați că expertiza specialiștilor din Senat și Camera Deputaților va contribui la dezvoltarea activităților Parlamentului Republicii Moldova”, a declarat Izabela Chencian, Secretar general adjunct al Senatului României și lider junior în cadrul proiectului. Totodată, Izabela Chencian a subliniat faptul că ,,participarea României în acest proiect reprezintă încă o oportunitate pentru schimbul de bune practici între Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova și, de asemenea, va asigura și consolidarea cooperării la nivelul tuturor statelor implicate„.

Proiectul va avea o durată de doi ani și va fi materializat prin trei componente, concepute pentru a oferi sprijinul necesar Parlamentului Republicii Moldova, respectiv: evaluarea și consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova de a analiza, elabora și modifica legislația în contextul apropierii de UE; consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului pentru a exercita mai eficient controlul asupra Guvernului, precum și optimizarea procedurilor interne ale Parlamentului pentru a face față în mod eficient volumului crescut al activității legislative și pentru asigurarea transparenței.

„Suntem onorați de oportunitatea de a participa, în calitate de partener junior, la proiectul de twinning destinat consolidării Parlamentului Republicii Moldova și a rolului acestuia în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Și pentru Camera Deputaților câștigarea proiectului este o premieră. Adresăm mulțumiri tuturor partenerilor noștri, precum și felicitări pentru munca de echipă care a asigurat această reușită. Avem deja o colaborare consacrată cu colegii din Parlamentul de la Chișinău, pe care ne dorim să o dezvoltăm, în continuare. Cu siguranță, profesionalismul și implicarea specialiștilor din Camera Deputaților și Senat vor avea o contribuție majoră la atingerea obiectivelor acestui proiect. Suntem încântați să susținem și din această perspectivă relația absolut specială cu Republica Moldova, precum și de posibilitatea de consolidare a cooperării cu statele partenere„, a menționat Ioana Bran-Voinea, Secretar general adjunct al Camerei Deputaților și lider junior în cadrul proiectului.

Atribuirea proiectului de twinning consorțiului din care face parte și Parlamentul României vine în contextul în care, în câteva zile, în Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale și un referendum esențial privind modificarea Constituției pentru a include dorința cetățenilor acesteia de aderare la Uniunea Europeană.

România este un susținător ferm al Republicii Moldova și al viitorului său european și sprijină constant și nemijlocit instituțiile și pe cetățenii săi în îndeplinirea obiectivelor în acest sens.

Publicat pe 16.10.2024 15:38

Galerie foto conferința de lansare a proiectului

Atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”

Marți, 27 mai 2025, a avut loc un atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE”

Evenimentul a avut drept scop analiza procedurilor interne actuale ale Parlamentului Republicii Moldova și prezentarea unui studiu comparativ al regulamentelor de procedură a parlamentarilor din mai multe state membre ale UE, în vederea consolidării capacităților instituționale, a eficienței și a transparenței în procesul legislativ. Alături de cei peste 60 de funcționari, la seminar au participat și experți din Parlamentul elen, Senatul României și Parlamentul Austriei. Experții au prezentate de caz relevante din cele trei țări, în care au fost reflectate cele mai bune practici referitoare la drepturile opoziției, instrumentele pentru organizarea consultărilor publice, formele de control parlamentar și principiile de organizare a audierilor publice. De asemenea, sa făcut referire la principiile Uniunii Europene care le reglementează aceste proceduri.

În cadrul atelierului de instruire a avut loc și o sesiune interactivă, intitulată „Cunoaște-ți Regulamentul de procedură – comentarii și dezbateri – agenda parlamentară”, prin care să doriți implicarea participanților într-o discuție practică despre reforma procedurală și consolidarea procesului legislativ.

Sesiunea de instruire sa încheiat cu o sinteza a reflecțiilor prezentate de participare, urmată de concluziile experților.

Acțiunea face parte din activitatea Componentei 3 a Proiectului Twinning „Optimizarea procedurilor interne și consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului pentru gestionarea eficientă a volumului în creșterea activității legislative și asigurarea transparenței”. În cadrul misiunilor de experți, a fost elaborat un raport de evaluare cuprinzător privind Regulamentul Parlamentului, însoțit de recomandări specifice pentru alinierea la standardele Uniunii Europene și pentru a răspunde cerințelor procesului de aderare la UE.

Publicat pe 28.05.2025 09:22
Contact

publicat în data de 07.10.2026 14:18:47

Go to top